ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5418/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17

iunie 2010, reclamantele M.A.S. și L.G.S. au chemat în judecată pe pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților solicitând anularea Deciziei nr. 6943 din 18

decembrie 2009 emisă de pârâtă în dosarul privind acordarea de despăgubiri, nr.

35336/ CC, apreciată ca fiind nelegală.

În motivarea acțiunii

se arată că prin Dispoziția nr. 7904/2007 Primăria Municipiului Ploiești a

dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul notificat

situat în Ploiești, jud. Prahova.

S-a mai arătat că,

deși inițial, evaluatorul stabilit în mod aleatoriu de pârâtă a evaluat

proprietatea reclamantelor la suma de 530.587 lei, ulterior, pârâta a dispus trimiterea

dosarului către alt evaluator care a stabilit compensații în sumă mult redusă,

raport pe care reclamantele nu au putut însă să-l consulte, în acest sens

formulând mai multe solicitări către autoritatea pârâtă.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 30 decembrie 2010 pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția privind lipsa procedurii

prealabile în ceea ce privește Decizia nr. 6943 din 18 noiembrie 2010. Cu

privire la fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, arătând că cel de-al doilea raport de evaluare, ca și primul, a

fost comunicat reclamantelor, iar acestea nu au formulat obiecțiuni.

instanțe.

Prin sentința civilă nr.

478 din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantele M.A.S. și L.G.S.,

în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și a anulat Decizia nr. 6943 din 18 noiembrie 2009 emisă de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Asupra excepției neîndeplinirii

procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu privire la

contestarea Deciziei nr. 6943/2010, invocată de pârâta Comisia pentru

Stabilirea Despăgubirilor, prima instanță a apreciat că aceasta este

neîntemeiată, având în vedere că la fila 51 dosar se afla adresa nr. 23821/R6

din 12 mai 2010, prin care pârâta a răspuns memoriului înregistrat de

reclamante sub nr. 23821/2010, acesta făcând dovada că părțile s-au adresat

autorității pârâte anterior sesizării instanței de contencios administrativ.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

- Reclamantele au

formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 solicitând acordarea de

despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Ploiești, jud. Prahova, iar prin

Dispoziția nr. 7904/2007 Primăria Municipiului Ploiești a dispus acordarea de

măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul notificat;

- Dosarul aferent

dispoziției a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

și înregistrat sub nr. 35336/ CC, care în urma analizării sub aspectul

legalității respingerii cererii de restituire în natură, l-a transmis

evaluatorului desemnat aleatoriu, pentru întocmirea raportului de evaluare;

- Deși inițial,

evaluatorul desemnat a stabilit valoarea aferentă imobilului la suma de 530.587

RON, pârâta, apreciind că valoarea de 882 EURO/mp de teren se situează cu mult

peste valoarea de piață, în ședința din data de 23 iulie 2009 a dispus

redistribuirea dosarului nr. 35336/CC către un alt evaluator și refacerea

raportului;

- Noul evaluator a

întocmit un raport de evaluare la data de 12 august 2009 stabilind valoarea

imobilului la 272.700 RON și, în temeiul acestui nou raport de evaluare pârâta

a emis Decizia nr. 6943 din 18 noiembrie 2009 privind acordarea de despăgubiri

în favoarea reclamantelor în cuantum de 272.700 RON;

- Reclamantele au

contestat decizia emisă de pârâtă, arătând că nu le-a fost adus la cunoștință

cel de-al doilea raport de evaluare, care reduce cuantumul despăgubirilor la

jumătate, deși s-au adresat autorității pârâte cu o solicitare în acest sens

(înregistrată sub nr. R.G./32949 din 6 iunie 2010).

Aplicând dispozițiile

legale incidente, situației de fapt astfel reținute, instanța de fond a

constatat următoarele:

- Potrivit disp. pct.

16.13 din H.G. nr. 1095/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, raportul de evaluare va fi comunicat de

evaluator atât Comisiei Centrale cât și persoanelor îndreptățite, care pot

formula obiecțiuni. De asemenea, evaluatorul are îndatorirea de a convoca

părțile prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire dacă pentru

întocmirea raportului de evaluare este necesară o lucrare la fața locului;

- La dosar nu au fost

depuse dovezi privind comunicarea raportului de evaluare către reclamante,

contrar celor susținute de pârâtă, care a arătat că a fost comunicat la adresa

indicată de reclamante, deși domiciliul ales este Municipiul București, așa cum

susține pârâta în întâmpinarea formulată.

Este astfel evident că

raportul nu a fost comunicat la o adresă corectă și ca atare nu a putut fi

consultat de către reclamante.

De altfel, după cum s-a

mai arătat, reclamanta M.A.S. s-a adresat autorității pârâte cu cererea

înregistrată sub nr. 86/23821 din 26 aprilie 2010 (fila 56) solicitând

eliberarea unei copii de pe sinteza evaluării imobilului, întocmită de expertul

C.P. De asemenea, a revenit cu solicitări în acest sens și ulterior, la data de

4 iunie 2010 (număr de înregistrare R632949) și de 17 iunie 2010 (număr de înregistrare

R6/35702).

În raport de situația

de fapt astfel reținută, Curtea de apel, a concluzionat că, în cauză,

reclamantele nu au avut posibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul de

evaluare întocmit de evaluatorul C.P., raport ce nu le-a fost comunicat și care

le prejudicia prin stabilirea unei valori a despăgubirilor mult redusă față de

evaluarea anterioară și cum, în baza raportului de evaluare Comisia Centrală a

procedat la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, vătămarea

reclamantelor este evidentă, astfel că se impune anularea Deciziei nr. 6943 din

18 noiembrie 2009 emisă de pârâtă.

înfățișate de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor susținând că hotărârea primei instanțe este netemeinică și

nelegală.

Recurenta, printr-un

prim motiv de recurs dezvoltat, a menționat că în mod greșit prima instanță a apreciat

că în cauză a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr.

554/2004, republicată, în condițiile în care nu s-a făcut o astfel de dovadă de

către reclamantele din cauză.

Printr-un al doilea

motiv de recurs recurenta a susținut, în contextul prezentării situației de

fapt referitoare la emiterea Deciziei nr. 6943 din 18 noiembrie 2009, că atât primul

cât și cel de-al doilea raport de evaluare au fost comunicate reclamantelor care,

potrivit pct. 16.3 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, aveau posibilitatea de a formula obiecțiuni față de valoarea

astfel stabilită, ceea ce însă nu s-a întâmplat, cu privire la cel de-al doilea

raport de evaluare.

S-a mai susținut că

este demonstrată comunicarea noului raport de evaluare întocmit de expertul C.P.,

prin înscrisul anexat motivelor de recurs, semnat de reclamanta M.A.S., aceasta

exprimându-și acordul și în numele reclamantei L.G.S.

considerentele instanței de control judiciar.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului ca și sentința atacată prin prisma criticilor formulate ca și față de

prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte, reține

că nu sunt fondate criticile recurentei-pârâte față de considerentele în

continuare arătate.

Primul motiv de

recurs vizând neîndeplinirea de către intimatele-reclamante a procedurii prealabile

obligatorii, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, nu este întemeiat.

În acord cu cele reținute

și de prima instanță pe acest aspect, Înalta Curte, apreciază că înscrisurile depuse

la dosar chiar de către autoritatea recurentă (filele 50 și 51), constând în răspunsurile

adresate reclamantelor la memoriile depuse în legătură cu contestarea emiterii Deciziei

nr. 6943 din 18 noiembrie 2009, la 12 mai 2010, anterior introducerii acțiunii

la data de 17 iunie 2010, demonstrează tocmai parcurgerea și respectarea în

cauză a procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004,

republicată.

Nefondate sunt și criticile

recurentei vizând modalitatea de soluționare de către prima instanță a fondului

cauzei.

Actele și lucrările dosarului

atestă, necontestat de altfel, că în dosarul reclamantelor intimate,

înregistrat la autoritatea recurentă sub nr. 35336/ CC a fost efectuat un prim raport

de evaluare (evaluator H.A.) în anul 2008 care a stabilit că valoarea aferentă imobilului

teren în Municipiul Ploiești, suma de 530.587 RON.

Apreciind că valoarea

estimată nu este corectă, în ședința din data de 23 iulie 2009, autoritatea

recurentă a dispus reatribuirea dosarului către un alt evaluator (evaluator C.P.)

care a procedat la efectuarea unui nou raport de evaluare prin care s-a

stabilit drept valoare a imobilului notificat de reclamante, suma de 272.700 RON.

Contrar celor susținute

de recurente, Înalta Curte, apreciază că înscrisurile depuse în copie la dosar,

conținând pretinsa dovadă de primire de către reclamantă a celui de-al doilea raport

de evaluare nu sunt relevante pentru a se putea determina, cu deplină certitudine,

comunicarea integrală a noului raport, cu atât mai mult cu cât, chiar recurenta

a afirmat că aceasta nu s-a putut realiza prin serviciile poștale care au indicat

că reclamatele nu au fost găsite acasă. Mai mult, reclamantele au dovedit prin actele

depuse că au solicitat în mai multe rânduri o copie de pe noul raport, fără rezultat

însă (fila 56).

În opinia Înaltei Curți,

suficientele dubii demonstrate de reclamante, în legătură cu pretinsa

comunicare a raportului de evaluare la care se adaugă susținerea neargumentată

a recurentei în sensul că s-a procedat și la comunicarea prin poștă deși se

pretinde luarea la cunoștință personală la 11 noiembrie 2009 (fila 11 dosar recurs),

conturează lipsa luării la cunoștință, în mod efectiv, de conținutul celui de-al

doilea raport de evaluare, ceea ce evident este de natură a le prejudicia pe reclamantele-intimate,

prin anihilarea dreptului acestora, consacrat legal (pct. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005)

de a formula obiecțiuni, anterior emiterii Deciziei nr. 6943 din 18 noiembrie 2009.

În aceste condiții,

Înalta Curte, apreciază că în mod corect judecătorul fondului a reținut că actul

administrativ atacat a fost nelegal emis, astfel că a dispus anularea lui, cu

obligarea autorității recurente la reluarea procedurii, cu respectarea normei

legale sus-arătate, acordându-se posibilitatea efectivă a tuturor părțile interesate

la exercitarea drepturilor și căilor de apărare prevăzute.

Drept urmare, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva

sentinței civile nr. 478 din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.