ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3668/2011

Asupra cauzei de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțe cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanții S.I.V. și S.R.A., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, anularea deciziei nr. 7041 din 18 noiembrie 2009 emisă de pârâta Comisia Centrală prin care s-a stabilit acordarea de despăgubiri în sumă de 416.900 lei și obligarea acestei pârâte să emită o nouă decizie privind titlul de despăgubire la justa valoare a imobilului proprietatea reclamanților, situat în Ploiești.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 au formulat notificare pentru restituirea în natură a imobilului teren și construcții situat în Ploiești, prin Dispoziția nr. 3815 din 11 iulie 2006 Primăria Ploiești a propus acordarea de măsuri reparatorii și a înaintat dosarul la Comisia Centrală în iulie 2006, și pentru că au trecut trei ani fără ca pârâta să emită dispoziție privind titlul de despăgubire, au promovat acțiune în instanță, ce formează obiectul dosarului nr. 540/42/2009. În acest litigiu au arătat că s-au efectuat două rapoarte de evaluare, primul favorabil reclamanților, iar al doilea cu valoarea inițială scăzută cu peste 75%.

Reclamanții au mai arătat că au contestat raportul de evaluare întocmit de expertul P.C., însă fără a li se comunica un punct de vedere pârâta Comisia Centrală a emis Decizia nr. 7041 din 18 noiembrie 2009 prin care s-a dispus acordarea de titluri de despăgubiri în cuantum de 416.900 lei, iar la plângerea formulată împotriva acestei decizii autoritatea pârâtă nu le-a comunicat niciun răspuns, primind în schimb o scrisoare din partea expertului evaluator care a arătat că a întocmit lucrarea în mod corect, fără ca anterior să li se fi comunicat întreg raportul de evaluare, ci doar o parte, fără anexele ce au stat la baza acestuia.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor invocat excepția conexității prezentei cauze cu cea ce face obiectul dosarului nr. 540/42/2009, și a solicitat respingerea acțiunii, întrucât la emiterea deciziei contestate au fost respectate dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în raport de actele aflate la dosarul de despăgubire, instanța neavând competența a se substitui Comisiei ale cărei atribuții sunt cele expres reglementate de actul normativ precizat. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, întrucât nu are atribuții legale în această materie.

Prin încheierea pronunțata în ședința publică din 7 noiembrie 2010, prima instanță a respins excepția conexității dosarului nr. 599/42/2010 la dosarul nr. 540/42/2009, iar în ședința publică din 11 octombrie 2010 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 214 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploiești – secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat anularea Deciziei nr. 7041/2009 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind titlul de despăgubire la justa valoare a imobilului situat în situat în Ploiești, nemulțumirile acestora vizând cuantumul despăgubirilor din raportul de evaluare întocmit de expertul P.C., caz în care au apreciat că se impune efectuarea unei expertize prin care să se stabilească valoarea imobilului. Prima instanță a reținut că, în speță, după parcurgerea procedurii administrative respectiv, înregistrarea dosarului, analizarea acestuia, evaluarea imobilului de către un expert evaluator, autoritatea pârâtă a emis Decizia nr. 7041 din 18 noiembrie 2009 privind titlul de despăgubire în favoarea celor doi reclamanți în cuantum de 416.900 lei, conform raportului de evaluare întocmit de evaluatorul C.P.

Anterior emiterii deciziei în litigiu, a fost întocmit un raport de evaluare de către evaluatorul H.A.F., iar urmare verificării acestui raport de către consilierul cu atribuții în acest domeniu, Comisia Centrală a decis în ședința din 30 iunie 2009 reevaluarea imobilului în litigiu, prevederile punctelor 16.12 și 16.13 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, fiind respectate. În cauză s-a întocmit un nou raport de evaluare de către expertul C.P., care a comunicat inițial reclamanților o sinteza a raportului de evaluare, iar ulterior întreg raportul, s-au formulat obiecțiuni de către reclamanți, iar evaluatorul a comunicat acestora răspunsul la obiecțiuni, respectându-se astfel prevederile punctului 16.5 din H.G.

nr. 1095/2005. Ulterior, aportul de evaluare a fost aprobat de Comisia Centrală în ședința din 18 noiembrie 2009 și s-a procedat la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru suma de 416.900 lei, valoare ce reprezintă valoarea de piață a imobilului, raportul de evaluare fiind întocmit în conformitate cu standardele internaționale de evaluare, respectiv art. 3 lit. d) și e) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Așa fiind, judecătorul fondului reținând că valoarea privind titlul de despăgubire în cuantum de 416.900 lei este corect stabilită, potrivit standardelor internaționale de evaluare, ea reprezintă valoarea de piață a imobilului la momentul întocmirii raportului de evaluare, ținându-se seama de caracteristicile lui, de locația acestuia și de prețul imobilelor similare practicat pe piața liberă, a constatat că titlul de despăgubire emis în favoarea reclamanților reflectă justa valoare a imobilului proprietatea acestora și nu se impune reevaluarea lui. De altfel, reevaluarea nu se poate realiza decât potrivit dispozițiilor speciale din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și din H.G. nr. 1095/2005, care au fost respectate atât de autoritatea pârâtă, cât și de evaluatorul C.P.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motive încadrate în drept în prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepția conexității cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 540/42/2009 cu pricina ce formează obiectul dosarului de față, întrucât sunt îndeplinite condițiile art. 164 C. proc. civ., obiectul și cauza celor două litigii având o strânsă legătură. O altă critică adusă de recurenți hotărârii atacate vizează aspectul soluționării cauzei la termenul de judecată din 11 octombrie 2010 în condițiile în care era lipsă de procedură cu reclamanții care nu au fost citați.

În opinia acestora, trecând peste lipsa de procedură, soluția corectă ar fi fost suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților, întrucât aceștia nu au solicitat judecata cauzei în lipsă, și nu soluționarea ei pe fond, apreciind astfel că au fost privați de dreptul la apărare. Pe fondul cauzei, recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică. În cauză, autoritatea pârâtă a dispus reevaluarea imobilului în litigiu de către un nou expert, deși nu s-a făcut dovada că la prima evaluare imobilul ar fi fost supraevaluat. Recurenții-reclamanți au susținut că în cadrul procedurii administrative au formulat obiecțiuni împotriva acestui ultim raport de evaluare a imobilului, autoritatea pârâtă nu a răspuns acestora într-un termen rezonabil, procedând la emiterea deciziei nr. 7041 din 18 noiembrie 2009, comunicată lor, deși toată corespondența fusese purtată până atunci cu mandatarul acestora.

Astfel, consideră că au fost prejudiciați prin atitudinea pârâtei care a emis decizia, în condițiile în care mai exista un litigiu pe rol cu privire la dosarul de despăgubire, caz în care se impunea așteptarea soluției în cauza respectivă. În concluzie, recurenții-reclamanți au arătat că evaluarea dispusă în această etapă a procedurii este admisibilă și se impune în scopul soluționării legale și temeinice a cauzei, fiind de neconceput ca, în cadrul controlului judiciar, să nu poată fi stabilit dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat admiterea excepției conexității, iar pe fond a cerut respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Soluția pronunțată de prima instanță atât în privința excepției, cât și în privința fondului cauzei este legală. 1.1. Referitor la excepția conexității celor două cauze, constată că nu este îndeplinită condiția cu privire la părți, în speță, așa cum corect a reținut și prima instanță, nefiind incidente prevederile art. 164 C. proc. civ. 1.2. Cât privește critică potrivit căreia prima instanță a soluționat cauza deși procedura nu era legal îndeplinită cu reclamanții, nu poate fi primită.

Din actele dosarului rezultă că reclamanții au avut termen în cunoștință, iar pârâta, legal citată, a solicitat judecata cauzei în lipsă. La data de 07 octombrie 2010 când s-a acordat termen în continuare pentru 11 octombrie 2010, reclamanții au fost reprezentați de avocat, deci avea cunoștință de data când a fost amânată pricina, caz în care în mod corect prima instanță a purces la soluționarea pricinii în lipsa părților. Într-un litigiu este necesar ca una dintre părți să solicite judecata cauzei în lipsă, și nu toate părțile, pentru ca instanța să soluționeze cauza în lipsa părților legal citate sau când operează instituția termenului în cunoștință, așa cum s-a întâmplat în speță, caz în care nu se mai impune citarea părților.

De asemenea, nu se poate reține că reclamanților li s-a încălcat dreptul la apărare, în raport de prevederile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. Critica recurenților potrivit căreia decizia în litigiu a fost emisă deși se impunea să se aștepte soluția ce urma să se pronunțe în cauza aflată pe rolul instanței ce viza același dosar de despăgubire nu poate fi primită, în raport de prevederile art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, acest act fiind emis cu respectarea prevederilor legale în materie. 1.3.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au supus controlului instanței de contencios administrativ decizia nr. 7041/2009 emisă de autoritatea pârâtă prin care a fost emis titlul de despăgubire în cuantum de 416.900 lei, pentru imobilul situat în Ploiești, conform raportului de evaluare întocmit de expertul evaluator C.P. În esență, reclamanții au contestat cuantumul total al despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în baza unui raport de expertiză tehnică judiciară. Potrivit art. 16 pct. 13 din H.G.

nr. 1095/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente: "Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și persoanelor îndreptățite solicitante. În măsura în care acestea din urmă formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecțiunile formulate și răspunsul la aceste obiecțiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu și Comisiei Centrale. Astfel, dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluționare a cererilor de retrocedare în situația în care se acordă despăgubiri.

Această procedură include o etapă specială de evaluare a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, de către evaluatori independenți, stabiliți în mod aleatoriu. Acest procedeu exclude, în principiu, subiectivitatea evaluării și se bazează pe criterii transparente, unanim recunoscute internațional. Pe de altă parte, Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, prevăd, la pct. 16.13, posibilitatea persoanei îndreptățite la despăgubiri ca pe tot parcursul desfășurării procedurii de specialitate, să fie asistată de un evaluator ales și remunerat de el. Caracterul evident contradictoriu al procedurii administrative în etapa evaluării are rolul de a asigura dreptul persoanei beneficiare de a obține o evaluare cât mai apropiată de realitatea pieței de la acel moment.

Instanța de control judiciar constată, din actele dosarului, că raportul de evaluare întocmit în cauză a fost comunicat recurenților reclamanți, inițial sub formă de sinteză și ulterior în întregul lui, s-au formulat obiecțiuni la care s-a răspuns, fiind respectate astfel prevederile punctului 16.5 din H.G. nr. 1095. Ulterior acest raport de evaluare a fost aprobat în ședința Comisiei Centrale din data de 18 noiembrie 2009, fiind emisă decizia privind titlul de despăgubire, în favoarea reclamanților, pentru suma de 416.900 lei.

De asemenea, nu pot fi primite criticile ce vizează în fapt conținutul raportului de evaluare și prețul stabilit de către expert, apreciat ca fiind neserios în condițiile în care valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților s-a făcut prin raport de evaluare întocmit în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, respectiv art. 3 lit. d) și e) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de evaluatorul desemnat în condițiile art. 16 pct. 14 din H.G. nr. 1095/2005. În plus, prima instanță, analizând raportul de evaluare, a constatat că a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, iar valoarea stabilită este una care reflectă nivelul realist al pieței, fiind prezentate în detaliu metodele de evaluare utilizate de expert, în funcție de caracteristicile imobilului, de locația acestuia și de prețul imobilelor similare practicat pe piața liberă, fără a se reține o deosebire substanțială între acestea și prețul determinat de expert.

Prin urmare, Înalta Curte constată că decizia privind titlul de despăgubire emis în favoarea recurenților-reclamanți reflectă justa valoare a imobilului proprietatea acestora, valoarea stabilită reprezentând valoarea de piață a respectivului imobil, în conformitate cu prevederile legale în materie, ce au fost respectate în cauză. Altfel spus, nu pot fi reținute, ca aspecte de nelegalitate vizând emiterea actului administrativ contestat, aspectele invocate vizând subevaluarea de către expertul tehnic a imobilului în discuție. În fine, h otărârea primei instanțe nu este criticabilă nici din perspectiva încălcării prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, pentru că instanța a efectuat un control adecvat al legalității deciziei și al modului în care autoritatea emitentă și-a exercitat dreptul de apreciere.

În situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane, așa cum sunt cele rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 și a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 autorităților naționale trebuie să li se recunoască o marjă largă de apreciere în alegerea măsurilor reparatorii pentru privarea de proprietate și a nivelului indemnizațiilor acordate, fiind ținute doar să asigure un raport rezonabil cu valoarea bunurilor în discuție. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7-9 sau art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I.V. și S.R.A. împotriva sentinței nr. 214 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.