ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

P.A.S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la desemnarea evaluatorului în

vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu și să

emită decizia-titlu de despăgubire, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 50

lei pe zi de întârziere, în caz de neexecutare a hotărârii.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția

nr.

5079/2005

emisă de

Primăria Municipiului

București s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul

imposibil de

restituit în natură, situat în București, Calea Victoriei, sector 1, susținând

că d

osarul aferent

dispoziției în litigiu a fost transmis Secretariatului

Comisiei Centrale încă din anul 2006 și înregistrat sub nr. 20782/ CC.

Reclamanta a arătat

că deși a făcut demersuri la autoritatea pârâtă în vederea soluționării

dosarului său, acestea au rămas fără rezultat, pârâta refuzând să-și

îndeplinească obligațiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deși

a trecut o perioadă mai mare de 6 ani de la data învestirii sale, ceea ce conduce

la depășirea termenului rezonabil de soluționare a cauzei, încălcându-se astfel

prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, apreciind că

procedura de soluționare a dosarului nu poate continua în lipsa completării

acestuia cu datele solicitate emitentului dispoziției în litigiu privind

identificarea apartamentelor pentru care se propune acordarea despăgubirilor și

cele referitoare la posibilele despăgubiri încasate în temeiul Legii nr. 112/1995.

instanțe

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

7684 din 16 decembrie 2011, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă,

a obligat pârâta să desemneze evaluator și să transmită dosarul nr. 20782/ CC

în vederea întocmirii raportului de evaluare și ulterior să emită decizia

reprezentând titlul de despăgubire, stabilind un termen de executare de cel

mult 60 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei.

Prin aceeași sentință

a respins cererea în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata daunelor

cominatorii (penalități).

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin dispoziția nr. 5079

din 27 decembrie 2005, Primăria Municipiului București a propus acordarea

măsurilor reparatorii în echivalent pentru apartamentele situate în imobilul

din București, Calea Victoriei, sector 1, trecut în proprietatea statului în

baza Decretului nr. 92/1950 și vândute în baza Legii nr. 112/1995 și pentru

terenul aferent acestora, în suprafață de 261,24 m.p.

În cuprinsul acestei dispoziții

entitatea notificată a menționat expres apartamentele pentru care se propune

acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, precum și contractele de vânzare

cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 pentru aceste imobile.

Dispoziția în litigiu

a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, fiind constituit dosarul nr.

20782/ CC, însă până în prezent pârâta nu a îndeplinit operațiunile administrative

prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vederea evaluării

imobilului notificat și a emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Prima instanță a

reținut că omisiunea privind lipsa datelor din care să rezulte dacă

notificatoarele au încasat sau nu despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995,

invocată de autoritatea pârâtă, nu poate constitui o piedică pentru continuarea

procedurii administrative de soluționare a dosarului, cât timp acest aspect nu

poate fi verificat de către Comisia Centrală, fiind atributul entității

notificate și obiectul verificării de legalitate exercitate de prefect,

anterior transmiterii dispoziției către instituția pârâtă, în raport cu

prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cât privește lipsa

datelor pentru a fi identificate apartamentele pentru care se propune acordarea

despăgubirilor invocată de pârâtă, prima instanță a reținut că dispoziția în

litigiu conține suficiente elemente de identificare a imobilului notificat,

fiind depuse contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995,

astfel că identificarea apartamentelor pentru care se solicită despăgubiri nu

prezintă nicio dificultate.

Referitor la termenul

de executare de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței, prima

instanță a avut în vedere garantarea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de art.

16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, întrucât termenul de soluționare a

dosarului de despăgubire nu poate fi apreciat ca fiind unul rezonabil, dată

fiind durata excesivă a procedurii administrative de soluționare a dosarului de

despăgubire.

În fine, în ce

privește obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, prima instanță a

reținut că reclamanta are la îndemână procedura prevăzută de art. 24 și 25 din

Legea nr. 554/2004 pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite prin prezenta

sentință.

exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în drept prevederile art.

304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul - pârât a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță

a obligat autoritatea pârâtă să emită decizia - titlu de despăgubire, stabilind

un termen de 60 de zile de executare, fără a ține

cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de

despăgubire

al reclamantei, î

n cadrul procedurii administrative prevăzute

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 fiind

parcurse mai multe etape.

În speță, dosarul de

despăgubire a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de

restituire în natură și s-a constatat că prin dispoziția în litigiu s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii pentru un imobil compus din 13 apartamente și

terenul aferent în suprafață de 261, 24 m.p., fără a se menționa corpurile de

construcție din care fac parte aceste apartamente și dacă se identifică cu

apartamentele vândute către antecesorii notificatorilor, cerând astfel

entității notificate să lămurească aceste aspecte și să comunice informații cu

privire la despăgubirile acordate în baza Legii nr. 112/1995.

Recurentul a arătat

că etapa evaluării și implicit emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

sunt etape condiționate de completarea dosarului de despăgubire cu documentele

menționate, conform

punctului 16.5 din H.G. nr. 1095/2005

, iar

termenul de executare

ca fiind cel mult 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței nu poate

fi reținut.

În concluzie,

recurentul-pârât a susținut că nu se poate trece peste etapele prevăzute de

Legea nr. 247/2005.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat,

în limitele și pentru motivele expuse în continuare.

fapt și de drept relevante

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul  derulării

etapelor procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, reglementate în

art. 16 alin. (5), (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv

desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei - titlu de despăgubire pentru

imobilul

situat

în București,

Calea Victoriei nr. 190,

sector 1, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 și

vândut în baza Legii nr. 112/1995 și pentru terenul aferent acestuia, în

suprafață de 261,24 m.p.

În speță, este de

necontestat că recurenta-reclamantă este beneficiara

Dispoziției

nr.

5079

din 27 decembrie 2005 emise de Primarul Municipiului București, transmise împreună

cu documentația aferentă autorității publice recurente în condițiile

prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și că a notificat autoritatea

competentă încă din anul 2001 pentru restituirea imobilului în litigiu.

În speță, judecătorul

fondului a reținut în mod corect, din actele și lucrările cauzei, că dosarul

privind Dispoziția nr. 5079/2005 a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă.

În jurisprudența sa

constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea cererii de emitere a

deciziei-titlu de despăgubire într-o asemenea durată de timp reprezintă o

încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile

administrației.

Înalta Curte constată

că recursul este întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată

cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora:

„(1) La data intrării

în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai

2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și

procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri,

prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,

publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu

modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada

prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de

despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de

despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea

soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în

scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către

persoanele îndreptățite”.

În privința acestor

dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale

în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe

deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor

în vigoare.

Referitor la

conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și

convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012,

nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța

de recurs și le însușește:

- Guvernul, prin

adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea

despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a

dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind,

deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic

actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în

menținerea echilibrului bugetar;

- De altfel, faptul

că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de

despăgubire/ conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor

pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi

dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în

vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare

în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către

persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă

executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G. nr.

4/2012;

- Soluția legislativă

adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de

15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la

valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa

după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind

nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține

autorul excepției;

- Măsurile stabilite

prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale

referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim -

echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale,

având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor

economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile

respective;

- Faptul că, potrivit

ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013,

emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și

procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu

reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în

vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu

executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din

aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea

titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;

- De altfel, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858/00 și pronunțând

decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych

Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de

executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete

ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare;

- O.U.G. nr. 4/2012 a

fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții

împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă

măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va

continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu

adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Este adevărat că

instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza M.A.

și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de

apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea

drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din

țară și pentru punerea lor în aplicare.

Prin urmare, în mod

corect prima instanță a reținut că este întemeiată cererea reclamantei, însă

finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005

și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de

legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a

pronunțat că sunt constituționale, astfel cum rezultă din deciziile sus

menționate.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul declarat de pârât și va modifica sentința atacată în sensul că va

înlătura dispoziția referitoare la termenul de 60 de zile, menținând celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 7684 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că înlătură dispoziția referitoare la termenul de 60 de

zile.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2013.