ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.A.S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la desemnarea evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu și să emită decizia-titlu de despăgubire, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere, în caz de neexecutare a hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 5079/2005 emisă de Primăria Municipiului București s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în București, Calea Victoriei, sector 1, susținând că d osarul aferent dispoziției în litigiu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale încă din anul 2006 și înregistrat sub nr. 20782/ CC. Reclamanta a arătat că deși a făcut demersuri la autoritatea pârâtă în vederea soluționării dosarului său, acestea au rămas fără rezultat, pârâta refuzând să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deși a trecut o perioadă mai mare de 6 ani de la data învestirii sale, ceea ce conduce la depășirea termenului rezonabil de soluționare a cauzei, încălcându-se astfel prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, apreciind că procedura de soluționare a dosarului nu poate continua în lipsa completării acestuia cu datele solicitate emitentului dispoziției în litigiu privind identificarea apartamentelor pentru care se propune acordarea despăgubirilor și cele referitoare la posibilele despăgubiri încasate în temeiul Legii nr. 112/1995. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7684 din 16 decembrie 2011, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta să desemneze evaluator și să transmită dosarul nr. 20782/ CC în vederea întocmirii raportului de evaluare și ulterior să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, stabilind un termen de executare de cel mult 60 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei.

Prin aceeași sentință a respins cererea în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii (penalități). Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin dispoziția nr. 5079 din 27 decembrie 2005, Primăria Municipiului București a propus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru apartamentele situate în imobilul din București, Calea Victoriei, sector 1, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 și vândute în baza Legii nr. 112/1995 și pentru terenul aferent acestora, în suprafață de 261,24 m.p. În cuprinsul acestei dispoziții entitatea notificată a menționat expres apartamentele pentru care se propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, precum și contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 pentru aceste imobile.

Dispoziția în litigiu a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, fiind constituit dosarul nr. 20782/ CC, însă până în prezent pârâta nu a îndeplinit operațiunile administrative prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vederea evaluării imobilului notificat și a emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Prima instanță a reținut că omisiunea privind lipsa datelor din care să rezulte dacă notificatoarele au încasat sau nu despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, invocată de autoritatea pârâtă, nu poate constitui o piedică pentru continuarea procedurii administrative de soluționare a dosarului, cât timp acest aspect nu poate fi verificat de către Comisia Centrală, fiind atributul entității notificate și obiectul verificării de legalitate exercitate de prefect, anterior transmiterii dispoziției către instituția pârâtă, în raport cu prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cât privește lipsa datelor pentru a fi identificate apartamentele pentru care se propune acordarea despăgubirilor invocată de pârâtă, prima instanță a reținut că dispoziția în litigiu conține suficiente elemente de identificare a imobilului notificat, fiind depuse contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, astfel că identificarea apartamentelor pentru care se solicită despăgubiri nu prezintă nicio dificultate. Referitor la termenul de executare de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței, prima instanță a avut în vedere garantarea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, întrucât termenul de soluționare a dosarului de despăgubire nu poate fi apreciat ca fiind unul rezonabil, dată fiind durata excesivă a procedurii administrative de soluționare a dosarului de despăgubire.

În fine, în ce privește obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, prima instanță a reținut că reclamanta are la îndemână procedura prevăzută de art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite prin prezenta sentință. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul - pârât a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a obligat autoritatea pârâtă să emită decizia - titlu de despăgubire, stabilind un termen de 60 de zile de executare, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantei, î n cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 fiind parcurse mai multe etape.

În speță, dosarul de despăgubire a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură și s-a constatat că prin dispoziția în litigiu s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru un imobil compus din 13 apartamente și terenul aferent în suprafață de 261, 24 m.p., fără a se menționa corpurile de construcție din care fac parte aceste apartamente și dacă se identifică cu apartamentele vândute către antecesorii notificatorilor, cerând astfel entității notificate să lămurească aceste aspecte și să comunice informații cu privire la despăgubirile acordate în baza Legii nr. 112/1995. Recurentul a arătat că etapa evaluării și implicit emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire sunt etape condiționate de completarea dosarului de despăgubire cu documentele menționate, conform punctului 16.5 din H.G.

nr. 1095/2005 , iar termenul de executare ca fiind cel mult 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței nu poate fi reținut. În concluzie, recurentul-pârât a susținut că nu se poate trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru motivele expuse în continuare.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul derulării etapelor procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, reglementate în art. 16 alin. (5), (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei - titlu de despăgubire pentru imobilul situat în București, Calea Victoriei nr. 190, sector 1, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 și vândut în baza Legii nr. 112/1995 și pentru terenul aferent acestuia, în suprafață de 261,24 m.p.

În speță, este de necontestat că recurenta-reclamantă este beneficiara Dispoziției nr. 5079 din 27 decembrie 2005 emise de Primarul Municipiului București, transmise împreună cu documentația aferentă autorității publice recurente în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și că a notificat autoritatea competentă încă din anul 2001 pentru restituirea imobilului în litigiu. În speță, judecătorul fondului a reținut în mod corect, din actele și lucrările cauzei, că dosarul privind Dispoziția nr. 5079/2005 a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă. În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea cererii de emitere a deciziei-titlu de despăgubire într-o asemenea durată de timp reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației.

Înalta Curte constată că recursul este întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”. În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

Referitor la conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește: - Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar; - De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/ conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.

nr. 4/2012; - Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției; - Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective; - Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților,

cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare; - De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858/00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare; - O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Este adevărat că instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza M.A. și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare. Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că este întemeiată cererea reclamantei, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, astfel cum rezultă din deciziile sus menționate.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât și va modifica sentința atacată în sensul că va înlătura dispoziția referitoare la termenul de 60 de zile, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 7684 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că înlătură dispoziția referitoare la termenul de 60 de zile. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.