ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 274/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 274/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26

martie 2010, reclamanta K.K.L., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Despăgubirilor, a solicitat să fie obligată pârâta comisie să desemneze un

evaluator în vederea verificării Raportului de evaluare întocmit de membrul A.N.E.V.A.R.

– D.G., în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare și metodele

de evaluare recunoscute de A.N.E.V.A.R. și agreate de pârâte, să emită decizia

reprezentând titlu de despăgubire până la concurența sumei de 201.595 euro,

echivalent în lei la cursul B.N.R. din data emiterii deciziei, stabilită

conform raportului de evaluare, întocmit de membrul acreditat A.N.E.V.A.R. – D.G.,

reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul compus din apartamentul

și cota de teren aferentă în suprafața utilă de 134,50 mp, situat în București,

sector 1, iar Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să fie

obligată să procedeze la emiterea titlului de plată pentru suma menționată mai

sus, pentru imobilul menționat anterior.

În motivarea cererii,

reclamanta arătat că dosarul cuprinzând Dispoziția nr. 6935 din 20 noiembrie 2006

emisă în favoarea doamnei K.I.S., prin care s-a dispus acordarea de masuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din apartamentul si cota de

teren aferenta în suprafață utilă de 134,50 mp, situat în București, sector 1,

a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 35724/CC.

K.K.L. are calitatea

de moștenitoare testamentară conform Certificatului de Legatar nr. 16 din 08

august 2008, de pe urma d-nei K.I.S., născuta S., decedata la data de 02 iunie 2007,

data ulterioara emiterii Dispoziției nr. 6935 din 20 noiembrie 2006,

neimpunându-se, prin urmare, modificarea acesteia.

În urma solicitării

stadiului dosarului prin cererea nr. 713637 din 26 iunie 2007, Comisia a

comunicat faptul ca acesta nu a fost selectat în vederea soluționării, la acea

data aplicându-se modalitatea aleatorie de selectare a dosarelor.

Reclamanta a arătat

că a solicitat din nou stadiul de soluționare al dosarului prin adresa din 22

octombrie 2009, iar, după aproape 3 ani, Comisia Centrala pentru Stabilirea

Despăgubirilor i-a comunicat faptul ca dosarele vor fi analizate și transmise

evaluatorului în ordinea înregistrării lor, iar până la data formulării

acțiunii nu s-a ajuns la dosarul în cauză.

A precizat reclamanta

că, înainte de a se adresa instanței, a parcurs procedura prealabilă instituită

de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin cererea înregistrata la

A.N.R.P. sub nr. 861884 din 09 februarie 2010.

Pentru a facilita

parcurgerea cu celeritate a etapei de evaluare a imobilului a depus la dosarul

administrativ raportul de evaluare a imobilului situat în București, sector 1,

întocmit de D.G., expert evaluator proprietăți imobiliare - acreditat A.N.E.V.A.R.

De la data

parcurgerii plângerii prealabile și până la data formulării prezentei acțiuni

în contencios administrativ, autoritatea publică centrală nu a comunicat nici

un răspuns și a refuzat să soluționeze cererea și să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire.

Nesoluționarea

cererii în termenul prevăzut de art. 2 alin. (10) lit. o) din Legea nr. 554/2004

reprezintă un abuz al autorității centrale.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând în susținere

necesitatea soluționării cererii în raport de parcurgerea procedurii de

verificare și analizare a cererii în raport de prevederile Legii nr. 247/2005.

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a cerut respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, precizând că atribuțiile autorității, în speță, nu pot fi

exercitate decât după adoptarea unei soluții de către Comisia pârâtă.

instanței de fond

Prin sentința nr. 3708

din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta K.K.L.

în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și Autoritatea Națională Pentru Restituirea Despăgubirilor și a fost obligată

pârâta să transmită Dosarul nr. 35724/CC către evaluator în vederea întocmirii

raportului de evaluare și, ulterior, să procedeze la emiterea deciziei

reprezentând titlu de despăgubire. A respins acțiunea reclamantei în

contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. ca neîntemeiată. De asemenea, a admis în

parte cererea privind plata cheltuielilor de judecată, obligând pârâta Comisie

la plata către reclamantă a sumei de 400 lei cu acest titlu.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește Autoritatea

Națională pentru Restituirea Despăgubirilor, această autoritate va emite un

titlu de conversie și/sau un titlu de plată, potrivit dispozițiilor prevăzute

în O.U.G. nr. 81/2007, în baza deciziilor conținând titlul de despăgubire emise

de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a opțiunilor

persoanelor îndreptățite.

În prezentul litigiu,

reclamanta nu este titulara unei decizii conținând titlul de despăgubire,

întrucât procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

nu a fost finalizată prin emiterea unei astfel de decizii, astfel că nu poate

fi parcursă nici procedura referitoare la valorificarea titlului de

despăgubire, conform prevederilor Capitolului VI, Titlul VII din actul normativ

amintit, capitol introdus prin O.U.G. nr. 81/2007.

Prin urmare, acțiunea

reclamantei formulată în contradictoriu cu această pârâtă nu este întemeiată.

Față de pârâta

Comisie, Curtea a constatat că cererea reclamantei este întemeiată, apreciind

că, în condițiile în care dosarul reclamantei a fost înregistrat la autoritatea

pârâtă în prima parte a anului 2007, pârâta avea obligația a-l analiza într-un

termen rezonabil.

În speță, durata de

mai mult de 4 ani de la data emiterii dispoziției prin care s-a stabilit

dreptul la despăgubiri nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil

din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu care

Legea nr. 247/2005 se completează în mod corespunzător, prin nesoluționarea

dosarului reclamanților într-un termen rezonabil aceștia fiind vătămați în

drepturile lor legate de aplicarea dispozițiilor legale privind emiterea

acestui titlu.

împotriva sentinței nr. 3708 din data de 24 mai 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat, în esență, că instanța de fond a greșit atunci când a

reținut că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul reglementat de art. 6 din C.E.D.O.,

având în vedere întreaga procedură administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005.

A mai arătat că

dosarul reclamantei privind acordarea despăgubirii face parte din categoria

dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta

ordinea de înregistrare a dosarelor.

Cu privire la

obligarea la plata cheltuielilor de judecată s-a arătat că, în condițiile în

care pârâta a recunoscut implicit dreptul subiectiv al reclamantei, sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 275 C. proc. civ., impunându-se

respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat. În subsidiar, a solicitat

micșorarea cuantumului cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C.

proc. civ.

Recurenta – pârâtă a

depus la dosar note de ședință prin care a învederat că prin O.U.G. 4/2012,

aprobată prin Legea nr. 117/2012, emiterea titlurilor de despăgubire a fost

suspendată până la data de 15 mai 2013.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

II. Decizia instanței

de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru motivele care vor fi prezentate în

continuare.

În fapt, prin

Dispoziția nr. 6935 din 20 noiembrie 2006 emisă în favoarea reclamantei, s-au

acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București,

sector 1.

Dosarul a fost

înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 35724/CC,

ulterior prin cererea nr. 713637 din 26 iunie 2007 și adresa din 22 octombrie 2009,

reclamanta solicitând soluționarea acestuia.

Deși a formulat

numeroase notificări în acest sens, cererea reclamantei nu a fost soluționată,

pârâta comunicându-i faptul ca dosarele vor fi analizate și transmise

evaluatorului în ordinea înregistrării lor. Cu toate acestea, până la data

formulării acțiunii, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005

se află încă în faza de început.

Înalta Curte constată

că autoritatea pârâtă nu a procedat potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr.

247/2005.

În jurisprudența sa constantă,

secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp a cererii

de emitere a deciziei conținând titlul de despăgubire reprezintă o încălcare a

principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației.

Este real că

legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor

dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de

mare încât să aducă atingere dreptului reclamantei la aceste măsuri

reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se

consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți

întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora.

Toate considerentele

care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte

care nu sunt imputabile reclamantei, iar până la un punct nici pârâtei, trecând

însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen

a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu,

peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția

pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile sale, statul

trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației.

Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858/00 și pronunțând decizia de

admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy

împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a

unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei,

respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare.

În ceea ce privește

O.U.G. nr. 4/2012, aceasta a fost adoptată în contextul implementării

hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în

cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care

va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și

modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a

oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța

europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria

Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă

largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea

drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din

țară și pentru punerea lor în aplicare.

Referitor la

criticile privind dispoziția referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de

judecată, Înalta Curte apreciază că nici acestea nu sunt întemeiate, dispoziția

respectivă fiind consecința aplicării în speță, la cererea reclamantei, a

prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „Partea care cade

în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”,

recursul fiind nefondat și sub acest aspect.

În acest context,

soluția Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, având în

vedere cererea intimatei-reclamante, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în

sumă de 1000 lei, constând în onorariu de avocat, cu aplicarea dispozițiior art.

274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței

civile nr. 3708 din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta - pârâtă

la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata –

reclamantă K.K.L., cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.