ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2386/2012

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Hotărârea atacată cu recurs

Prin

Sentința nr. 456 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul D.C. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și pe cale de consecință a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală să emită

reclamantului decizie reprezentând titlu de despăgubiri pentru imobilul situat

în Craiova, jud. Dolj, compus din teren în suprafață de 566 mp și construcție

(demolată) în suprafață de 54,45 mp, notificat sub nr. 1939/N/2011; a respins

cererea de sesizare a instanței de contencios cu soluționarea excepției de

nelegalitate invocată de pârâta Comisia Centrală cu privire la dispoziția 18129

din 27 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova; totodată, a fost

respinsă atât cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova

cât și acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P.

Pentru

a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin

Dispoziția nr. 18129 din 27 decembrie 2005, Primarul Municipiului Craiova a

propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. 1739/N/2001 imposibil de restituit

în natură, situat în Craiova (conform procesului-verbal privind starea de fapt

a imobilului), dosarul reclamantului fiind transmis Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 19086/CC

la data de 28 iunie 2006.

Astfel,

instanța de fond, constatând că între data depunerii cererii (notificării) și

data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada

respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii,

a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a

încălca în mod evident principiul procesului rezonabil, ceea ce atrage

aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În

afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea de apel a mai

considerat că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de

despăgubire autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a

obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale

persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În

raport de aceste considerente instanța de fond a înlăturat apărarea pârâtei

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că acțiunea ar fi

neîntemeiată, deoarece de la data primirii dosarului privind pe reclamantă și

până în perioada actuală a curs o perioadă de timp suficientă pentru realizarea

întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și a

apreciat că adresa nr. 19086/CC din 13 decembrie 2010 nu este de natură să

justifice neemiterea deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen

rezonabil.

Potrivit

acestei adrese Comisia retrimite Primăriei Municipiului Craiova întreaga

documentație ce a stat la baza soluționării notificării formulate de reclamant

ceea ce practic echivalează, în opinia instanței de fond, cu o dezînvestire a

Comisiei de la soluționarea dosarului de despăgubire în condițiile în care

Titlul VII al Legii 247/2005 și Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o

astfel de posibilitate.

Mai

reține instanța de fond că în speță, pârâta Comisia Centrală de Stabilire a

Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data înaintării de către

Primăria Mun. Craiova a dosarului (înregistrat sub nr. 19086/CC) la data de 28

iunie 2006 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

De

asemenea, curtea de apel a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a

instanței de contencios administrativ cu privire la soluționarea excepției de

nelegalitate a Dispoziției nr. 18129/2005 emisă de primarul Mun. Craiova în

raport de faptul că prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a

prevăzut în materia imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945

- 22 decembrie 1989, competența materială a secției civile tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare de soluționare a

cererilor de anulare a deciziei sau, după caz, a dispoziției motivate de

respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură,

reglementându-se astfel o procedură judiciară specială de contestare a actelor

de restituire în natură sau de stabilire a măsurilor reparatorii prin

echivalent la instanța civilă, precum și de dispozițiile art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 care exceptează controlului instanței de contencios actele

pentru care prin lege organică se prevede o altă procedură judiciară pentru

desființarea sau modificarea lor.

În

ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului

Craiova prin Primar, ca organ emitent al Dispoziției de despăgubiri, Curtea de

apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, pe motiv că, Comisia nu justifică

niciun temei de drept conform căruia în situația în care ar cădea în pretenții

să poată fi trasă la răspundere Primăria.

Totodată,

în cauză a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților, față de împrejurarea că emiterea

deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competența

exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art.

13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

2.

Recursul declarat în cauză

Împotriva

Sentinței nr. 456 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:

Astfel,

susține recurenta că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a admis

cererea reclamantului și a dispus obligarea la emiterea deciziei, cu motivarea

încălcării principiului procesului rezonabil, fără a ține cont de aspectele

obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantului nr.

19086/CC dar și de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai multor etape, cu proceduri

complexe, în care sunt implicate mai multe entități, ceea ce presupune în mod

obiectiv o durată mai mare de soluționare a cererilor și respectarea Deciziei

Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, ce are ca rațiune asigurarea unei

proceduri unice și corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare.

Se

mai arată că în privința reclamantului au fost parcurse etapele procedurii

administrative, dosarul fiind analizat în privința legalității cererii de

restituire în natură a imobilului, prilej cu care s-a constatat că din dosarul

înregistrat sub nr. 19086/CC lipsesc înscrisuri care să ateste deținerea în

proprietate la momentul preluării abuzive a întregii suprafețe de 576 mp teren,

având în vedere că potrivit testamentului autentificat sub nr. 3871 din 08

aprilie 1970 suprafața terenului este de 566 mp, așa încât prin adresa nr.

19086/CC din 13 decembrie 2010 dosarul a fost remis Primăriei Municipiului

Craiova spre completare.

Printr-o

altă critică formulată se susține că hotărârea recurată a fost dată cu

aplicarea greșită a legii în condițiile în care a fost respinsă sesizarea

tribunalului cu privire la soluționarea excepției nulității Dispoziției nr.

18129/2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova prin care s-au acordat măsuri

reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, compus din teren în suprafață de

566 mp și construcție demolată, deși reclamantul, prin notificarea nr.

1739/2001 a solicitat beneficiul Legii nr. 10/2001 numai pentru terenul situat

la adresa menționată.

Printr-o

ultimă critică formulată se susține că acordarea cheltuielilor de judecată este

neîntemeiată față de obiectul cauzei, având în vedere că este vorba de o

obligație de a face și nu de o "obligație bănească".

3.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând

actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile

art. 304 și art. 304

1

și văzând dispozițiile art. 314 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru

următoarele considerente:

Înalta

Curte constată că prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129

alin. (4) și (5) C. proc. civ. nemanifestând rol activ pentru aflarea

adevărului și aplicarea corectă a legii. Respectarea acestei dispoziții procedurale,

cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a

garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil

consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel,

față de împrejurarea că recurenta-pârâtă susține că intimatul-reclamant prin

notificarea nr. 1739/N/2001 a solicitat acordarea de măsuri reparatorii doar

pentru imobilul în natură teren în suprafață de 566 mp situat în Mun. Craiova,

iar intimatul-reclamant susține că notificarea formulată privea atât terenul

cât și construcția demolată, ambele imobile situate la adresa indicată,

principiul rolului activ al judecătorului obliga instanța ca mai înainte de a

proceda la cercetarea temeiniciei acțiunii să stabilească cu claritate dacă notificarea

formulată de intimatul-reclamant se referea doar la imobilul în natură teren

așa cum susține recurenta-pârâtă sau la teren și construcție demolată așa cum

susține intimatul-reclamant cu atât mai mult cu cât din conținutul Deciziei nr.

18129 din 27 decembrie 2005 nu rezultă natura imobilului (teren sau/și

construcție) în raport de care s-a propus acordarea de despăgubiri.

Instanța

de fond, însă și-a însușit, integral susținerile intimatului-reclamant, și a

examinat cauza în mod superficial, doar prin raportare la durata de soluționare

a cererii și la atingerea adusă dreptului de proprietate dedus judecății, fără

a mai proceda însă la o analiză a motivelor expuse de intimata-pârâtă în

cuprinsul întâmpinării, în raport de care respectiva cerere nu a fost

soluționată până la momentul sesizării instanței la data de 26 noiembrie 2010,

atitudine ce nu poate fi acceptată, în condițiile în care este de natură a

afecta drepturile procedurale ale uneia dintre părțile litigante.

În

aceste condiții, este evident că instanța de fond, neclarificând aspectele

referitoare la întinderea dreptului reclamantului, în raport de conținutul

Dispoziției nr. 18129 din 27 decembrie 2005, face practic imposibilă

exercitarea unui control judiciar de către instanța de recurs.

În

consecință, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., în vederea

pronunțării unei hotărâri legale și temeinice și cu respectarea tuturor

principiilor de drept, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se relua judecata.

Cu

ocazia rejudecării instanța de fond va aprecia asupra temeiniciei cererii

formulate de reclamant și în raport de complexitatea procedurilor

administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură, dar

și de atitudinea recurentei-pârâte care a justificat nesoluționarea cererii

intimatului-reclamant prin prisma neclarităților referitoare la natura și

întinderea imobilul în raport de care se impune acordarea de despăgubiri în

baza Dispoziției nr. 18129/2005 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri

pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării reclamantului nr. 1739/N/2001

situat în Craiova.

Totodată,

se impune ca instanța de fond să solicite părților depunerea la dosarul cauzei

a notificării nr. 1739/N/2001 precum și a procesului-verbal privind starea de

fapt a imobilului, la care se face referire în cuprinsul Dispoziției nr.

18129/2005, și să analizeze punctual atât din perspectiva susținerilor

intimatului-reclamant cât și a apărărilor recurentei-pârâte, toate aspectele de

fond necesare lămuririi aspectelor referitoare la imobilul ce face obiectul

dosarului nr. 19086/CC/pentru a face astfel, o apreciere corectă a atitudinii

recurentei-pârâte în raport de termenul de soluționare a respectivului dosar.

Pentru

considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite

recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței nr. 456 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 mai 2012.

Procesat

de GGC - GV