ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4007/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta V.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea acesteia la emiterea unei dispoziții-decizii prin care să se constate legalitatea și temeinicia dispoziției din 14 martie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova și aflată în dosarul autorității pârâte, nr. 12585/CC/2007.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în posesia pârâtei se află dosarul nr. 12585/CC/2008, cuprinzând toate actele și notificarea formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului care a fost preluat abuziv și acordarea de măsuri reparatorii pentru construcțiile existente pe teren și pentru care nu s-au acordat despăgubiri la momentul preluării. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar faptul că asigură funcționarea secretariatului acestei comisii nu îi conferă calitate procesuală pasivă.

A mai arătat pârâta că dosarul aferent Dispoziției nr. X/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, înregistrat sub nr. 12585/CC la Secretariatul Comisiei Centrale se află în curs de soluționare, potrivit procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. La termenul din 23 septembrie 2010, reclamanta a precizat cadrul procesual solicitând introducerea în cauză a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, menținând cadrul procesual stabilit inițial, iar la 27 septembrie 2010 a precizat acțiunea în acest sens, solicitând obligarea acestei pârâte la emiterea unei dispoziții-decizii prin care să se constate legalitatea sau nelegalitatea dispoziției nr. X din 14 martie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

A mai arătat reclamanta că soluția propusă de Primărie nu este justificată și situația juridică a terenului nu a fost clarificată anterior trimiterii, iar cum aceste completări ale dosarului nu se mai pot face, a solicitat să se emită o dispoziție de respingere a propunerii și trimiterea întregului dosar la emitentul dispoziției X/2005 în vederea intrării în legalitate. Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea cererii de introducere în cauză ca inadmisibilă, arătând că prin intermediul unei cereri de precizare nu se poate obține introducerea în proces a unui nou pârât.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. X din 14 martie 2005 a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12585/CC și a fost analizată legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, constatându-se lipsa înscrisurilor privind preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri și situația juridică a terenului notificat, sens în care a cerut Primăriei Municipiului Craiova și reclamantei completarea dosarului cu aceste acte.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 520 din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat, situat în Craiova, str. P., județul Dolj, respingând acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prima instanță a reținut că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că apreciază că această excepție este întemeiată.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str. P., județul Dolj, imobil expropriat și demolat, iar prin dispoziția nr. X din 14 martie 2005, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea respectivelor măsuri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 12585/CC.

Prima instanță a constatat că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competența în materie, emițând dispoziția în data de 14 martie 2005. Pentru că între data depunerii notificării (2001) și data introducerii acțiunii (17 august 2010) au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, prima instanță a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, judecătorul fondului a apreciat că, în speță, comportamentul pârâtei este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare a dosarului reclamanților și încălcării obligației statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora. Cât privește apărările pârâtei Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor în sensul că Secretariatul Comisiei Centrale, în vederea completării și reanalizării dosarului de despăgubire, a solicitat Primăriei municipiului Craiova situația juridică a terenului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri și actul de vânzare provizorie, nu pot fi reținute, nefiind susținute prin probele administrate în cauză.

În fine, prima instanță a reținut că nici susținerile reclamantei, în sensul că soluția propusă de Primărie nu este justificată și situația juridică a terenului nu a fost clarificată anterior trimiterii, iar cum aceste completări ale dosarului nu se mai pot face, precum și solicitarea acesteia de se emite o dispoziție de respingere a propunerii și trimiterea întregului dosar la emitentul dispoziției X/2005 în vederea intrării în legalitate, nu pot fi primite în raport de prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/20014, republicată. 3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta a criticat sentința atacată în privința chemării sale în judecată prin intermediul unei cereri precizatoare, arătând că actele procedurale prin care se poate introduce în cauză un nou pârât sunt cele prevăzute de art. 60 și 64 C. proc. civ., or cererea formulată în cauză nu îmbracă forma prevăzută de lege, astfel că apare ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a susținut că în mod netemeinic prima instanță a obligat autoritatea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, reținând încălcarea principiului procesului rezonabil, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantei.

În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamantei trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie și, în plus, respectivul dosar nu a fost completat cu înscrisurile solicitate privind preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri și situația juridică a terenului notificat. În concluzie, recurenta a susținut că, neputându-se trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005, în speță, nu se poate reține un refuz al Comisiei de a soluționa cererea reclamantei.

Prin notele scrise formulate în cauză, recurenta a reiterat criticile din recurs. Intimata-reclamantă a solicitat, prin concluziile scrise depuse la dosar, respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs Intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Craiova, str. P., județul Dolj, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri fiindu-i recunoscută prin Dispoziția nr. X/2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova, prin care a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. 186/2001. În ceea ce privește critica recurentei-pârâte ce vizează inadmisibilitatea cererii precizatoare formulate pe parcursul procesului, prin care intimata-reclamantă a solicitat chemarea sa în judecată, Înalta Curte constată că nu poate fi primită.

În speță, intimata-reclamantă a precizat cadrul procesual, atât oral, cât și în scris, solicitând chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, și a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Se constată astfel că cererea intimatei-reclamantei este formulată în conformitate cu principiul disponibilității părții, principiu prin care se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt acestuia înainte de interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.

Așadar, cadrul procesual este stabilit de către reclamant, care menționează persoanele cu care înțelege să se judece și obiectul cererii. Pe de altă parte, pârâta-recurentă în cauza de față are atribuții în emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ce formează obiectul cererii deduse judecății. Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, hotărârea primei instanțe fiind pusă la adăpost de orice critică. Reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 12585/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Instanța de control judiciar reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008. Dispozițiile articolului 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag.

1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Așadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 520 din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2011.