ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4738/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4738/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Craiova, reclamantul P.A.N., în contradictoriu cu pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat obligarea pârâtei să emită

și să comunice decizia privind titlul de despăgubire în cuantum de

93.123,90 lei pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat în

Craiova, conform Dispoziției nr. 8002 din 22 aprilie 2005 a Primăriei

Municipiului Craiova, înregistrată în dosarul nr. 22735/CC de către

Secretariatul Comisiei Centrale din cadrul A.N.R.P, precum și obligarea la

plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea procesului.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că, prin Dispoziția nr. 8002/2005 emisă de Primăria Municipiului

Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, susținând că, nici după trecerea unei perioade de 5

ani de la emiterea dispoziției, nu s-a emis decizia privind titlul de

despăgubire, astfel încât interesul promovării prezentei acțiuni este unul

legitim și urmărește obligarea pârâtei la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005.

formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data

de 09 iunie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

arătând faptul că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost

parcursă, dosarul fiind înregistrat sub nr. 22735/CC, iar legalitatea cererii

de respingere a cererii de restituire în natură a fost analizată.

Referitor la etapa evaluării, pârâta

a arătat că această etapă este condiționată de respectarea ordinii de

înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008 a Comisiei Centrale.

Instituția pârâtă a

susținut că nu se poate reține existența unei tergiversări din partea

Comisiei Centrale în privința emiterii deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, întrucât o astfel de decizie este emisă numai după parcurgerea

procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu

la simpla cerere a persoanei îndreptățite, iar dosarul privind acordarea de

despăgubiri în favoarea reclamantului face pare din categoria dosarelor

transmise Secretariatului Comisiei Centrale anterior intrării în vigoare a

O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.

De asemenea, pârâta a

arătat că obligarea directă a Comisiei Centrale la emiterea deciziei conținând

titlul de despăgubire, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai

nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale și anume,

existența unei hotărâri judecătorești irevocabile care nu poate fi pusă în

executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de

entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea

contenciosului administrativ.

Autoritatea pârâtă a mai

susținut că obligarea la emiterea deciziei de despăgubire în cel mult 30

de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii este nelegală, întrucât executarea

obligației depinde de evaluatori.

Referitor la cererea

reclamantului privind obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de

judecată, s-a subliniat faptul că pârâta este o entitate în subordinea

Ministerului Finanțelor, neavând un buget propriu. De altfel, a precizat

pârâta, Comisia Centrală nu se opune cererii formulate, astfel că se impune

respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecată potrivit art. 275 C.

proc. civ.

La data de 02 iulie 2010,

reclamantul a formulat precizare la acțiune, în sensul că a solicitat și

obligarea pârâtei ca, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a

hotărârii, să transmită evaluatorului dosarul nr. 22735/CC ce cuprinde Dispoziția

nr. 8002/2005 a Primăriei Craiova și să se întocmească raportul de evaluare

pentru imobilul imposibil de restituit în natură, în vederea emiterii deciziei

privind plata despăgubirilor.

La data de 21 septembrie

2010, pârâta a formulat o nouă întâmpinare, raportată la precizarea acțiunii,

invocând excepția tardivității precizării de acțiune, excepția lipsei calității

procesuale pasive a Comisiei Centrale cu privire la emiterea deciziei privind

plata despăgubirilor, respectiv emiterea titlurilor de plată și excepția

prematurității solicitării emiterii titlului de plată.

Referitor la excepția

tardivității precizării acțiunii, pârâta a susținut că reclamantul și-a

precizat acțiunea după prima zi de înfățișare, cu nerespectarea dispozițiilor art.

132 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât reclamantul este decăzut din dreptul

de a-și mai modifica sau preciza acțiunea, potrivit art. 103 C. proc. civ.

Raportat la precizarea

la acțiune formulată, pârâta a arătat că, din cuprinsul acesteia, se înțelege

că reclamantul solicită și emiterea titlului de plată, iar cu privire la acest

capăt de cerere, Comisia Centrală nu are calitate procesuală pasivă, întrucât Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților este cea care emite titlurile de

plată și acordă plata în numerar a despăgubirilor stabilite prin titlurile de

despăgubire emise de Comisia Centrală.

Referitor la excepția

prematurității solicitării emiterii titlului de plată, pârâta a susținut că,

potrivit legislației incidente în materie, acesta se emite după emiterea de

către Comisie a titlului de despăgubire, iar potrivit art. III. din O.U.G. nr. 62/2010,

pe o perioadă de 2 ani de la data întrării în vigoare a ordonanței, se suspendă

emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII „Regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate mod abuziv” din Legea nr. 247/2005.

Prin încheierea de ședință

din data de 22 octombrie 2010, relativ la capetele de cerere formulate prin

acțiune, așa cum a fost ulterior precizată, instanța a pus în discuție

necesitatea precizării acestora, astfel încât să fie determinat obiectul

acțiunii.

Prin precizarea de

acțiune din data de 17 noiembrie 2010, reclamantul a arătat că solicită obligarea

pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să transmită

evaluatorului și să efectueze în termen de 30 de zile de la pronunțarea

hotărârii raportul de evaluare în dosarul nr. 22735/CC, pentru imobilul

imposibil de restituit în natură, situat în Craiova.

Prin sentința nr. 527 din 19

noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.A.N. în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din

cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a obligat pârâta

să transmită evaluatorului sau societății de evaluatori desemnată dosarul

aferent Dispoziției nr. 8002 din 22 aprilie 2005 a Primarului Municipiului

Craiova, în vederea întocmirii raportului de evaluare, a respins capătul de

cerere privind stabilirea unui termen pentru efectuarea raportului de evaluare

și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Relativ la excepția tardivității

precizării acțiunii, Curtea a constatat că precizarea inițială a acțiunii s-a

depus de către reclamant prin apărător la termenul din data de 2 iulie 2010, al

doilea termen de judecată acordat în cauză, în condițiile în care, la primul

termen de judecată, reclamantul prin apărător a solicitat amânarea cauzei în

vederea precizării cererii inițiale, potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

La primul termen de judecată din

data de 4 iunie 2010, instanța a încuviințat cererea reclamantului, având

în vedere și faptul că în cauză se impunea precizarea acțiunii, întrucât, în

argumentarea cererii inițiale, se pleca de la premisa că în cauză a fost

întocmit raportul de evaluare în procedura administrativă, fapt infirmat de

susținerile pârâtei din întâmpinare și de probele administrate în cauză până la

acel moment, respectiv dosarul nr. 22735/CC al Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, din care rezulta că în procedura administrativă nu

s-a parcurs decât etapa transmiterii și înregistrării dosarului și etapa

analizei legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului

notificat.

Ce-a de-a doua precizare a acțiunii

formulată în cauză, a observat prima instanță, nu a reprezentat decât o

lămurire a obiectului acesteia așa cum fusese precizat inițial, iar prin

aceasta, reclamantul și-a restrâns obiectul cererii numai la un capăt de cerere

formulat prin acțiunea introductivă așa cum fusese precizată inițial, astfel

că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., cererea nesocotindu-se modificată.

În acest context, a reținut

judecătorul fondului, este evident că apărările pârâtei privind lipsa calității

sale procesuale pasive relativ la capătul de cerere privind emiterea titlului

de plată și prematuritatea acestui capăt de cerere sunt rămase fără obiect.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea

a reținut situația de fapt potrivit căreia reclamantul a solicitat ca, în

baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul

situat în Craiova, iar prin Dispoziția nr. 8002 din 22 aprilie 2005, Primarul

Municipiului Craiova a dispus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de

titluri de valoare nominală pentru imobilul notificat, către reclamant, dosarul

fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

înregistrat la data de 21 iulie 2006 sub nr. 22735/CC.

Instanța de fond a constatat că

reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii

acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001 (94/N/2001), autoritatea

locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se la data de 22 aprilie 2005.

Ulterior, dosarul întocmit în

vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor la data de 21 iulie 2006 pentru emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, potrivit dispozițiilor

titlului VII din Legea nr. 247/2005, obligație ce nu a fost adusă la

îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală.

Având în vedere această situație de

fapt, Curtea a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, apreciind că exigența respectării termenului rezonabil se referă și la

durata procedurilor administrative și, pe cale de consecință, a reținut culpa

autorităților administrative române în procedura de punere în executare a

legilor cu caracter reparatoriu, aplicabile în cauza dedusă judecății, având în

vedere depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de

acordare a măsurilor reparatorii.

Instanța de fond a mai apreciat că

instituția pârâtă a încălcat și prevederile cuprinse în Protocolul Adițional nr.

1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, prin neîndeplinirea

obligației de a emite titlurile de despăgubire, a adus atingere noțiunii de

bun, iar absența totală a despăgubirilor a produs reclamantului o sarcină

excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor.

Capătul de cerere prin care se

solicită fixarea unui termen pentru transmiterea către evaluator și efectuarea

raportului de evaluare în dosarul nr. 22735/CC a fost apreciat de către

instanța de fond ca fiind neîntemeiat, deoarece procedura stabilită de

Legea nr. 247/2005 și Normele de aplicare ale acesteia aprobate prin H.G. nr. 1095/2005,

cu modificările ulterioare, pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură, este o procedură

complexă, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt implicate mai

multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, cererea nu poate fi soluționată

în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Drept urmare, termenul de efectuare

al evaluării nu depinde numai de pârâtă, ci și de evaluatorul sau societatea de

evaluatori desemnată și chiar de reclamant, care este în drept să conteste

evaluarea făcută, formulând obiecțiuni la raportul de evaluare.

Potrivit art. 274 C. proc. civ., Curtea

a obligat pârâta la cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând

onorariu avocat, înlăturând apărarea întemeiată pe dispozițiile art. 275 C.

proc. civ., deoarece, din prezentarea întâmpinărilor formulate în cauză, a

rezultat cu claritate că pârâta nu a recunoscut pretențiile reclamantului în

sensul dispoziției legale invocate.

Împotriva hotărârii pronunțate

de Curtea de apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a

declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-o primă critică din recurs,

recurenta-pârâtă redă succesiunea termenelor de judecată acordate în cauză

și susține că instanța de fond în mod greșit a respins excepția

tardivității precizării acțiunii, având în vedere că cererea de

precizare a acțiunii a fost depusă de reclamant după prima zi de

înfățișare, fiind încălcate, astfel, dispozițiile art. 103, art.

132 alin. (1) și art. 134 C. proc. civ.

Printr-o a doua critică din recurs,

recurenta-pârâtă critică soluția pronunțată de Curtea de apel pe fondul cauzei,

susținând următoarele:

Emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, urmând ca dosarul să fie soluționat conform celor

stabilite prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, în ordinea de

înregistrare a dosarelor, ce are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și

corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare.

Recurenta-pârâtă

expune un rezumat al etapelor

derulate în procedura administrativă de stabilire a despăgubirilor în dosarul nr.

22735/CC și susține că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că,

în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen

rezonabil de soluționare a cauzei,

dispunând obligarea sa la transmiterea dosarului către evaluator

în

vederea întocmirii raportului de evaluare

,

fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind

soluționarea dosarului de

despăgubire al reclamantului.

Astfel, precizează recurenta,

în cauza supusă judecății etapa

transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește

dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în

sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 8002 din 22 aprilie 2005 a fost

transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată,

fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 22735/CC.

Totodată, dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii

de restituire în natură a imobilului, iar etapa evaluării este condiționată de

respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor.

În ceea ce privește obligarea

autorității pârâte la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a arătat

că nu poate fi obligată să plătească, în nume propriu, cheltuielile de

judecată, pentru că nu are un buget prevăzut în acest scop.

Pe de altă parte, recurenta a

invocat prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., solicitând micșorarea

cuantumului cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza

în raport de actele și lucrările

dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în

continuare.

relevante

Cu privire la excepția

tardivității precizării acțiunii

Verificând conținutul

încheierilor de ședință din dosarul de fond și analizând

motivele pentru care prima instanță a dispus amânarea judecării cauzei,

Înalta Curte reține că instanța de fond a aplicat în mod corect

dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora ”la

prima zi de înfățișare instanța

va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii,

precum și pentru a propune noi dovezi.”

Astfel,

la primul termen de judecată din data de 04 iunie 2010, Curtea a admis cererea

de amânare a judecării cauzei formulată de reclamant, pentru a depune

înscrisuri doveditoare privind finalizarea procedurii de evaluare a imobilului

notificat.

La data

de 09 iunie 2010, pârâta

Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosarul cauzei, prin

serviciul registratură, întâmpinare, din conținutul căreia a rezultat

împrejurarea că etapa evaluării imobilului nu a fost parcursă.

La al doilea termen de judecată din

data de 02 iulie 2010, reclamantul a învederat că raportul de evaluare nu a

fost efectuat și a depus la dosar în ședință publică precizare

la acțiune, prin care a solicitat obligarea pârâtei la transmiterea

dosarului către evaluator, iar instanța a acordat un nou termen de

judecată în vederea comunicării către pârâtă a cererii modificate.

Prin precizarea de acțiune depusă la

dosar la data de 17 noiembrie 2010, reclamantul a arătat că solicită obligarea

pârâtei să transmită dosarul evaluatorului și să efectueze în termen de 30 de

zile de la pronunțarea hotărârii raportul de evaluare în dosarul nr. 22735/CC,

pentru imobilul imposibil de restituit în natură, iar la termenul de judecată

din data de 19 noiembrie 2010, Curtea a luat act de precizările formulate

și a reținut cauza spre soluționare.

În acest context, Înalta Curte

apreciază că instanța de fond a reținut în mod justificat că prima

precizare la acțiune s-a impus în raport de apărările formulate de

autoritatea pârâtă, iar cea de-a doua precizare la acțiune a reprezentat o

restrângere a obiectului cererii, devenind incidente dispozițiile art. 132

alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Cu privire la încălcarea

principiului termenului rezonabil

Înalta Curte constată că cea mai

mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici

propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările

de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.

Înalta Curte reține că

reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii

acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, iar dosarul cu

dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a

fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale la data de 21 iulie 2006

sub nr. 22735/CC, nefiind finalizată etapa evaluării.

Intervalul

mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a

reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv conferă consistență concluziei

instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un

termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Cu referire concretă la criticile

formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod întemeiat,

a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de

despăgubire, autoritatea pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6

par.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a cărui incidență nu este

înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea

evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea specială nu

prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor

autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția

României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având

ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi

interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par.1 din

Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai

în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor

administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod

imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al

dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii

Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii

Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a

autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în

sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.

Complexitatea procedurii

administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care,

într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat

în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, poate constitui un criteriu

de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată

pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității

publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea

competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și

stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice,

în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a

celorlalte garanții ale bunei administrări.

Deși argumentele recurentei privind

complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai

multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe învestite cu

soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un

motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației

litigioase a intimaților.

Așa cum rezultă din cele expuse

anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a

fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative și

prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii,

durata excesivă a procedurii (aproximativ 10 ani) aducând atingere atât

dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, cât și dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1

adițional la Convenție.

La pronunțarea prezentei decizii,

Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară în materie

reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia nr. 1655

din 20 martie 2007 și decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 (publicate în Înalta

Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența secției de contencios administrativ

și fiscal pe anul 2007 – Semestrul I, Ed. Hamangiu, București, 2007); decizia nr.

4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 –

Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2008); deciziile nr. 3857 și nr. 3870

din 4 noiembrie 2008 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008 –

Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2009); decizia nr. 1079 din 26 februarie

2009 și decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009, (publicate în Înalta Curte de

Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și

fiscal pe anul 2009, Ed. Hamangiu, București, 2011).

Cu privire la acordarea cheltuielilor

de judecată

Înalta Curte reține faptul că,

în mod corect,

instanța

de primă jurisdicție a constatat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, motiv pentru

care

a dispus obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor

de judecată.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată.

În condițiile în care obiectul

cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la transmiterea

către evaluator a dosarului aferent Dispoziției nr. 8002 din 22 aprilie 2005 a

Primarului Municipiului Craiova, în vederea întocmirii raportului de evaluare,

care nu a fost efectuat nici până la această dată, iar autoritatea pârâtă a

încercat să argumenteze că nu a refuzat nejustificat să soluționeze cererea

reclamantului, nu se poate vorbi despre o recunoaștere clară, necondiționată și

neechivocă a „pretențiilor” reclamantului în sensul art. 275 C. proc. civ.,

astfel că instanța de fond a făcut corect aplicarea art. 274 alin. (1) din

același cod.

În raport cu valoarea litigiului

și cu demersurile procedurale efectuate în scopul recunoașterii dreptului

subiectiv al reclamantului și, mai mult decât atât, față de

împrejurarea că autoritatea pârâtă a exercitat și recurs împotriva sentinței

instanței de fond, Înalta Curte constată că nu se impune aplicarea art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., în sensul reducerii cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000

de lei, la care a fost obligată instituția pârâtă în etapa procesuală a

judecării fondului.

instanței de recurs

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor

art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul

formulat în prezenta cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 527

din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2011.