ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4738/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul P.A.N., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat obligarea pârâtei să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire în cuantum de 93.123,90 lei pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat în Craiova, conform Dispoziției nr. 8002 din 22 aprilie 2005 a Primăriei Municipiului Craiova, înregistrată în dosarul nr. 22735/CC de către Secretariatul Comisiei Centrale din cadrul A.N.R.P, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea procesului.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Dispoziția nr. 8002/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, susținând că, nici după trecerea unei perioade de 5 ani de la emiterea dispoziției, nu s-a emis decizia privind titlul de despăgubire, astfel încât interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâtei la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005. 2. Întâmpinările și precizările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată la data de 09 iunie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând faptul că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat sub nr. 22735/CC, iar legalitatea cererii de respingere a cererii de restituire în natură a fost analizată.

Referitor la etapa evaluării, pârâta a arătat că această etapă este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale. Instituția pârâtă a susținut că nu se poate reține existența unei tergiversări din partea Comisiei Centrale în privința emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, întrucât o astfel de decizie este emisă numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu la simpla cerere a persoanei îndreptățite, iar dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului face pare din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale anterior intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor. De asemenea, pârâta a arătat că obligarea directă a Comisiei Centrale la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale și anume, existența unei hotărâri judecătorești irevocabile care nu poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ. Autoritatea pârâtă a mai susținut că obligarea la emiterea deciziei de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii este nelegală, întrucât executarea obligației depinde de evaluatori.

Referitor la cererea reclamantului privind obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată, s-a subliniat faptul că pârâta este o entitate în subordinea Ministerului Finanțelor, neavând un buget propriu. De altfel, a precizat pârâta, Comisia Centrală nu se opune cererii formulate, astfel că se impune respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecată potrivit art. 275 C. proc. civ. La data de 02 iulie 2010, reclamantul a formulat precizare la acțiune, în sensul că a solicitat și obligarea pârâtei ca, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să transmită evaluatorului dosarul nr. 22735/CC ce cuprinde Dispoziția nr. 8002/2005 a Primăriei Craiova și să se întocmească raportul de evaluare pentru imobilul imposibil de restituit în natură, în vederea emiterii deciziei privind plata despăgubirilor.

La data de 21 septembrie 2010, pârâta a formulat o nouă întâmpinare, raportată la precizarea acțiunii, invocând excepția tardivității precizării de acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale cu privire la emiterea deciziei privind plata despăgubirilor, respectiv emiterea titlurilor de plată și excepția prematurității solicitării emiterii titlului de plată. Referitor la excepția tardivității precizării acțiunii, pârâta a susținut că reclamantul și-a precizat acțiunea după prima zi de înfățișare, cu nerespectarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât reclamantul este decăzut din dreptul de a-și mai modifica sau preciza acțiunea, potrivit art. 103 C. proc.

civ. Raportat la precizarea la acțiune formulată, pârâta a arătat că, din cuprinsul acesteia, se înțelege că reclamantul solicită și emiterea titlului de plată, iar cu privire la acest capăt de cerere, Comisia Centrală nu are calitate procesuală pasivă, întrucât Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este cea care emite titlurile de plată și acordă plata în numerar a despăgubirilor stabilite prin titlurile de despăgubire emise de Comisia Centrală. Referitor la excepția prematurității solicitării emiterii titlului de plată, pârâta a susținut că, potrivit legislației incidente în materie, acesta se emite după emiterea de către Comisie a titlului de despăgubire, iar potrivit art. III.

din O.U.G. nr. 62/2010, pe o perioadă de 2 ani de la data întrării în vigoare a ordonanței, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate mod abuziv” din Legea nr. 247/2005. Prin încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2010, relativ la capetele de cerere formulate prin acțiune, așa cum a fost ulterior precizată, instanța a pus în discuție necesitatea precizării acestora, astfel încât să fie determinat obiectul acțiunii. Prin precizarea de acțiune din data de 17 noiembrie 2010, reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să transmită evaluatorului și să efectueze în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii raportul de evaluare în dosarul nr. 22735/CC, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova.

3. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 527 din 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.A.N. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a obligat pârâta să transmită evaluatorului sau societății de evaluatori desemnată dosarul aferent Dispoziției nr. 8002 din 22 aprilie 2005 a Primarului Municipiului Craiova, în vederea întocmirii raportului de evaluare, a respins capătul de cerere privind stabilirea unui termen pentru efectuarea raportului de evaluare și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Relativ la excepția tardivității precizării acțiunii, Curtea a constatat că precizarea inițială a acțiunii s-a depus de către reclamant prin apărător la termenul din data de 2 iulie 2010, al doilea termen de judecată acordat în cauză, în condițiile în care, la primul termen de judecată, reclamantul prin apărător a solicitat amânarea cauzei în vederea precizării cererii inițiale, potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

La primul termen de judecată din data de 4 iunie 2010, instanța a încuviințat cererea reclamantului, având în vedere și faptul că în cauză se impunea precizarea acțiunii, întrucât, în argumentarea cererii inițiale, se pleca de la premisa că în cauză a fost întocmit raportul de evaluare în procedura administrativă, fapt infirmat de susținerile pârâtei din întâmpinare și de probele administrate în cauză până la acel moment, respectiv dosarul nr. 22735/CC al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din care rezulta că în procedura administrativă nu s-a parcurs decât etapa transmiterii și înregistrării dosarului și etapa analizei legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

Ce-a de-a doua precizare a acțiunii formulată în cauză, a observat prima instanță, nu a reprezentat decât o lămurire a obiectului acesteia așa cum fusese precizat inițial, iar prin aceasta, reclamantul și-a restrâns obiectul cererii numai la un capăt de cerere formulat prin acțiunea introductivă așa cum fusese precizată inițial, astfel că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cererea nesocotindu-se modificată. În acest context, a reținut judecătorul fondului, este evident că apărările pârâtei privind lipsa calității sale procesuale pasive relativ la capătul de cerere privind emiterea titlului de plată și prematuritatea acestui capăt de cerere sunt rămase fără obiect.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reținut situația de fapt potrivit căreia reclamantul a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, iar prin Dispoziția nr. 8002 din 22 aprilie 2005, Primarul Municipiului Craiova a dispus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru imobilul notificat, către reclamant, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat la data de 21 iulie 2006 sub nr. 22735/CC.

Instanța de fond a constatat că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001 (94/N/2001), autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se la data de 22 aprilie 2005. Ulterior, dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 21 iulie 2006 pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală.

Având în vedere această situație de fapt, Curtea a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că exigența respectării termenului rezonabil se referă și la durata procedurilor administrative și, pe cale de consecință, a reținut culpa autorităților administrative române în procedura de punere în executare a legilor cu caracter reparatoriu, aplicabile în cauza dedusă judecății, având în vedere depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii. Instanța de fond a mai apreciat că instituția pârâtă a încălcat și prevederile cuprinse în Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, prin neîndeplinirea obligației de a emite titlurile de despăgubire, a adus atingere noțiunii de bun, iar absența totală a despăgubirilor a produs reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor.

Capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru transmiterea către evaluator și efectuarea raportului de evaluare în dosarul nr. 22735/CC a fost apreciat de către instanța de fond ca fiind neîntemeiat, deoarece procedura stabilită de Legea nr. 247/2005 și Normele de aplicare ale acesteia aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările ulterioare, pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură, este o procedură complexă, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, cererea nu poate fi soluționată în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Drept urmare, termenul de efectuare al evaluării nu depinde numai de pârâtă, ci și de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată și chiar de reclamant, care este în drept să conteste evaluarea făcută, formulând obiecțiuni la raportul de evaluare. Potrivit art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pârâta la cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu avocat, înlăturând apărarea întemeiată pe dispozițiile art. 275 C. proc. civ., deoarece, din prezentarea întâmpinărilor formulate în cauză, a rezultat cu claritate că pârâta nu a recunoscut pretențiile reclamantului în sensul dispoziției legale invocate. 4. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc.

civ. Printr-o primă critică din recurs, recurenta-pârâtă redă succesiunea termenelor de judecată acordate în cauză și susține că instanța de fond în mod greșit a respins excepția tardivității precizării acțiunii, având în vedere că cererea de precizare a acțiunii a fost depusă de reclamant după prima zi de înfățișare, fiind încălcate, astfel, dispozițiile art. 103, art. 132 alin. (1) și art. 134 C. proc. civ.

Printr-o a doua critică din recurs, recurenta-pârâtă critică soluția pronunțată de Curtea de apel pe fondul cauzei, susținând următoarele: Emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca dosarul să fie soluționat conform celor stabilite prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, în ordinea de înregistrare a dosarelor, ce are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare.

Recurenta-pârâtă expune un rezumat al etapelor derulate în procedura administrativă de stabilire a despăgubirilor în dosarul nr. 22735/CC și susține că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, dispunând obligarea sa la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare , fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantului.

Astfel, precizează recurenta, în cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 8002 din 22 aprilie 2005 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 22735/CC. Totodată, dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, iar etapa evaluării este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor. În ceea ce privește obligarea autorității pârâte la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a arătat că nu poate fi obligată să plătească, în nume propriu, cheltuielile de judecată, pentru că nu are un buget prevăzut în acest scop.

Pe de altă parte, recurenta a invocat prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., solicitând micșorarea cuantumului cheltuielilor de judecată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu privire la excepția tardivității precizării acțiunii Verificând conținutul încheierilor de ședință din dosarul de fond și analizând motivele pentru care prima instanță a dispus amânarea judecării cauzei, Înalta Curte reține că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., conform cărora ”la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi.” Astfel, la primul termen de judecată din data de 04 iunie 2010, Curtea a admis cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamant, pentru a depune înscrisuri doveditoare privind finalizarea procedurii de evaluare a imobilului notificat. La data de 09 iunie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, întâmpinare, din conținutul căreia a rezultat împrejurarea că etapa evaluării imobilului nu a fost parcursă.

La al doilea termen de judecată din data de 02 iulie 2010, reclamantul a învederat că raportul de evaluare nu a fost efectuat și a depus la dosar în ședință publică precizare la acțiune, prin care a solicitat obligarea pârâtei la transmiterea dosarului către evaluator, iar instanța a acordat un nou termen de judecată în vederea comunicării către pârâtă a cererii modificate. Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 17 noiembrie 2010, reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtei să transmită dosarul evaluatorului și să efectueze în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii raportul de evaluare în dosarul nr. 22735/CC, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, iar la termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2010, Curtea a luat act de precizările formulate și a reținut cauza spre soluționare.

În acest context, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod justificat că prima precizare la acțiune s-a impus în raport de apărările formulate de autoritatea pârâtă, iar cea de-a doua precizare la acțiune a reprezentat o restrângere a obiectului cererii, devenind incidente dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Cu privire la încălcarea principiului termenului rezonabil Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.

Înalta Curte reține că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale la data de 21 iulie 2006 sub nr. 22735/CC, nefiind finalizată etapa evaluării. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod întemeiat, a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par.1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate. Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări. Deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților.

Așa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii (aproximativ 10 ani) aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. La pronunțarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 și decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul I, Ed. Hamangiu, București, 2007); decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2008); deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008 – Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2009); decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 și decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009, (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2009, Ed. Hamangiu, București, 2011). Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată Înalta Curte reține faptul că, în mod corect, instanța de primă jurisdicție a constatat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, motiv pentru care a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la transmiterea către evaluator a dosarului aferent Dispoziției nr. 8002 din 22 aprilie 2005 a Primarului Municipiului Craiova, în vederea întocmirii raportului de evaluare, care nu a fost efectuat nici până la această dată, iar autoritatea pârâtă a încercat să argumenteze că nu a refuzat nejustificat să soluționeze cererea reclamantului, nu se poate vorbi despre o recunoaștere clară, necondiționată și neechivocă a „pretențiilor” reclamantului în sensul art. 275 C. proc. civ., astfel că instanța de fond a făcut corect aplicarea art. 274 alin. (1) din același cod.

În raport cu valoarea litigiului și cu demersurile procedurale efectuate în scopul recunoașterii dreptului subiectiv al reclamantului și, mai mult decât atât, față de împrejurarea că autoritatea pârâtă a exercitat și recurs împotriva sentinței instanței de fond, Înalta Curte constată că nu se impune aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul reducerii cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 de lei, la care a fost obligată instituția pârâtă în etapa procesuală a judecării fondului. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în prezenta cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 527 din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2011.