ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3001/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Craiova, reclamanta P.T., în contradictoriu cu pârâta Comisia

Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtei la

emiterea decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr.

289/N/2001, situat în Craiova, str. Sărarilor, nr. 79 Bis, în termen de 90 de

zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, cu plata

daunelor cominatorii de 1000 lei/ zi de întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că prin Dispoziția nr. 4643 din 10 februarie 2005 emisă de Primarul

Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul imposibil de restituit în

natură, notificat sub nr. 289/N/2001 situat în Craiova, str. Sărarilor, nr. 79

Bis, astfel că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de 6 ani de

la emiterea Dispoziției este nejustificată.

Pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei

Municipiului Craiova.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția de nelegalitate a

Dispoziției nr. 4643 din 10 februarie 2005 emisă de Primăria Municipiului

Craiova, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 339 din 21 iunie

2011, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de sesizare și a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta P.T. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Economiei și Finanțelor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

obligând pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru

imobilul situat în Craiova, strada Sărarilor, nr. 79 Bis, Jud. Dolj, conform

Dispoziției nr. 4643 din 10 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului

Craiova.

Totodată, Curtea de apel a respins

atât capătul de cerere privind daunele cominatorii, cât și cererea de chemare

în garanție a Primarului Municipiului Craiova.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că excepția de nelegalitate poate fi

invocată numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acțiuni în

anulare în fața instanțelor de contencios administrativ, astfel că, în cauză,

nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din legea 554/2004

pentru a se putea dispune sesizarea instanței de contencios cu excepția de

nelegalitate invocată în cauză.

Pe fondul cauzei, prima instanță a

reținut că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului lor ori a

contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001

(289/N/2001), autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se la 10

februarie 2005.

Având în vedere că dosarul întocmit în

vederea acordării despăgubirilor la care se stabilire îndreptățirea reclamantei

a fost transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor

titlului VII

din Legea 554/2004, la data de 06

aprilie 2006, judecătorul fondului a apreciat că durata excesivă a procedurilor

administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului

rezonabil.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că în speță, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o

încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol

Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a

despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul

la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

În ceea ce privește capătul de cerere

referitor la obligarea la daune cominatorii, instanța de fond a constatat că

acesta este nefondat întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut

o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea

nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă

actualei etape judiciare.

Având în vedere că pârâta Comisia

Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a căzut în pretenții materiale față

de reclamantă, prima instanță a respins cererea de chemare în garanție

formulată de această pârâtă.

împotriva Sentinței nr. 339 din 21

iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a formulat recurs Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304'

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta -

pârâtă a criticat sentința sub următoarele aspecte:

În mod greșit, instanța de fond a

respins cererea de sesizare cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 4643/2005

emisă de Primarul Municipiului Craiova, în speță existând o dependență evidentă

între soluționarea pe fond a litigiului și dispoziția a cărei nelegalitate a

fost invocată.

De asemenea, recurenta a mai arătat că

dispoziția emisă de Primăria Municipiului Craiova este un act administrativ

unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate publică în regim de

putere publică, prin urmare este admisibilă sesizarea instanței cu excepția de

nelegalitate a acestui act.

Recurenta a criticat, de asemenea,

dezlegarea fondului cauzei, prin obligarea sa la emiterea titlului de

despăgubire pentru imobilul în litigiu, este greșită, în condițiile în care s-a

constatat că dosarul reclamantei nu cuprinde toate actele care să facă dovada

dreptului de proprietate asupra dosarului.

De asemenea, în opinia recurentei,

instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil de

soluționare a cauzei fără să țină seama de

particularitățile cauzei,

de complexitatea procedurii administrative impuse de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

l.Argumente de fapt și de drept

relevante

Intimata-reclamantă a învestit

instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova,

str. Sărarilor, nr. 79 Bis, imposibil de restituit în natură.

Notificarea formulată de reclamant în

temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată prin Dispoziția nr. 4643 din 10

februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova care a dispus a dispus

acordarea de acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul

notificat sub nr. 289/N/2001 .

În ceea ce privește criticile din

recurs referitoare la greșita respingere de către instanța fondului a excepției

de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu privire la Dispoziția nr. 4643

din 10 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, instanța de

control judiciar constată că soluția Curții de apel este legală și temeinică și

în acord cu jurisprudența constantă și unitară în materie a înaltei Curți de

Casație și Justiție, prin care s-a reținut că dispoziția emisă de primărie în

temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune acordarea de

despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat și care nu mai pot

fi restituite în natură, intră sub incidența dispozițiilor art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele și în condițiile

prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ (a

se vedea decizia nr. 151 din 15 ianuarie 2009; decizia nr. 5756 din 11

decembrie 2009, publicate în „Excepția de nelegalitate. Jurisprudența Secției

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție

2009", Ed. Hamangiu, București, 2011).

În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta

Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în

cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima

instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii

reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a

autorității în derularea acesteia.

Intervalul mare de timp pe parcursul

căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile

preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la

despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 4643 din 10 februarie 2005

emisă de Primarul Municipiului Craiova, iar dosarul a fost înregistrat în

același an la Comisia Centrală pentru

Stabilirea

Despăgubirilor, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul

încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Cu referire concretă la criticile

formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond întemeiat a

reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire,

autoritatea pârâtă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a

încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par. 1 din

Convenția europeană a drepturilor omului, a cărui incidență nu este înlăturată

de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se

fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea specială nu

prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor

autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția

României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având

ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi

interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. 1 din

Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai

în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor

administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod

imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al

dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii

Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii

Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a

autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în

sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.

Complexitatea etapelor procedurale

reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei

conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

Susținerea recurentei-pârâte

referitoare la faptul că dosarul nu este complet, nu poate fi primită și nu

este de natură a deroga instituția de obligațiile ce îi incumbă cu privire la

realizarea competenței legale cu respectarea drepturilor fundamentale ale

omului.

La pronunțarea prezentei decizii,

Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară în materie

reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia nr. 1655

din 20 martie 2007 și decizia nr. 3207 din

22 iunie 2007 (publicate

în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios

administrativ și fiscal pe anul 2007 - Semestrul I, Ed. Hamangiu, București,

2007); decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în Înalta Curte de

Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și

fiscal pe anul 2007 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2008); deciziile nr.

3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate în Înalta Curte de Casație și

Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul

2008 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2009); decizia nr. 1079 din 26

februarie 2009 și decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009, (publicate în Înalta

Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ

și fiscal pe anul 2009, Ed. Hamangiu, București, 2011).

Pentru considerentele arătate, Înalta

Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând motive

de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 339 din 21

iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

14 iunie 2012.