ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3303/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta D.E. a chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin dispoziția nr. 11286 din 13 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus acordarea despăgubirilor către D.E., pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova; că această dispoziție a rămas definitivă și a fost predată la Secretariatul Comisiei Centrale în termen de 30 de zile, împreună cu documentele ce au stat la baza emiterii acesteia; că dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală și nu a fost soluționat până la data formulării acțiunii și că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 5 ani de la emiterea dispoziției nr. 11286/2005 privind acordarea de despăgubiri, este nejustificată, astfel încât interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâtei la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005.

În cauză a formulat întâmpinare Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 290/2011 din 30 mai 2011 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D.E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Craiova, și a respins celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului său, sau a contravalorii acestuia, prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competența în materie emițând dispoziția în data de 13 iulie 2005, că, ulterior transmiterii dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor la un interval considerabil, se invocă de către Comisia Centrală efectuarea unei adrese, pentru a se lămuri componența imobilului fără a se face vreo dovadă în acest sens.

Ca urmare, instanța a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil și a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, obligând autoritatea pârâtă să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr. 11286 din 13 iulie 2005, emisă de Primăria Municipiului Craiova. În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea a reținut că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speța de față, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție, cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care instanța a apreciat că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor sale garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Concluzionând, instanța a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În consecință, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire, aferent imobilului preluat abuziv situat în Craiova, preluat abuziv conform dispoziției nr. 11286 emisă de Primăria Municipiului Craiova și a respins cererea privind stabilirea unui termen de soluționare a cererii și de obligare la daune cominatorii, reținând că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., se critică hotărârea instanței de fond pentru următoarele considerente: Instanța de fond în mod greșit a reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei. Astfel, se arată de către recurentă că în cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 11286/2005 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12415/CC.

Referitor la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilul notificat de reclamantă, precum și la etapa evaluării, se arată că acestea sunt condiționate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Mai mult, soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. Altfel spus, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanșează prin simpla cerere a persoanei îndreptățite, ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din actul normativ amintit, așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G.

nr. 81/2007. Legiuitorul, neprevăzând un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Se mai reține prin motivele de recurs formulate faptul că prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariția O.U.G. nr. 81/2007 și cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, dispoziții însoțite de avizul de legalitate emise de prefecturi. În cauza dedusă judecății, se apreciază că dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înaintea de intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor. În aceste condiții, recurenta apreciază că instanța de fond nu a reținut, sub nicio formă, aspectele legate de ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, susținând, în mod greșit, existența depășirii termenului rezonabil în privința soluționării dosarului aferent dispoziției nr. 11286/2005 a Primăriei Municipiului Craiova. Se mai reține faptul că adoptarea deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, la care s-a făcut referire mai sus, s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare (2005). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat principiul egalității ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar.

Or, în sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv. Pentru toate aceste considerente, recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile nr. 290 din 30 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii cererii introductive de instanță formulată de reclamanta D.E. ca fiind neîntemeiată, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în speță sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora: - alin. (1): „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”, - alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.” - alin. (2 1 ): „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.” - alin. (2 2 ): „Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.” - alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi,

Biroul Central constituit prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.” - alin. (4): „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.” - alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.” - alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale.

Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.” Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.” În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1)-(2) și (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauză, este necontestat că reclamanta a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, că procedura administrativă de restituire a imobilului în litigiu a început cu notificarea din 2001, iar, ca urmare, prin dispoziția nr. 11286/2005, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior reclamantei, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 12415/CC. În cauză s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.

Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau societății de evaluare desemnate. Admițând în parte acțiunea formulată de intimata-reclamantă, instanța de fond a apreciat, în esență, că cererea acesteia nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil statuat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, soluție pe care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Astfel, potrivit Titlului VIII, Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției (…), cu modificările și completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale.

Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”. După cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum și că, în raport cu dispozițiile deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.

Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient. În acest sens, trebuie menționată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.U.E., recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 07 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni. Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil. Or, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare – H.G.

nr. 1095/2005 și decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare. Pe de altă parte, trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale.

Deci, în concluzie, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil pentru soluționarea cererii intimatei-reclamante. De asemenea, în raport cu data declanșării procedurii administrative – anul 2001 și cu data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimata-reclamantă, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Or, în cauză, așa cum s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea cererii formulate de intimata-reclamantă, și-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.

Astfel fiind, în mod întemeiat a reținut instanța de fond refuzul nejustificat în sarcina autorității publice recurente, pe care a obligat-o să emită decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În concluzie, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 290/2011 din 30 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2012.