ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 668/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17

februarie 2011, sub nr. 385/54/2011, reclamanții P.L., P.B. și P.C.L. au chemat

în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se

va pronunța să dispună obligarea pârâtei să emită și să comunice Decizia

privind Titlul de Despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 522/N/2001

situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 RON/zi întârziere, până la emiterea

deciziei.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr. 7235 din 30 martie 2006 emisă de

Primarul Mun. Craiova s-a propus acordarea despăgubirilor pentru imobilul

imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 522/N/2001, situat în

Craiova. Dispoziția nr. 7235 a rămas definitivă, astfel încât aceasta a fost

predată la Secretariatul Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună

cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia. Dosarul a fost

înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 12934/CC, însă până la data sesizării

instanței nu a fost soluționat.

La data de 15 martie

2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 207

din 12 aprilie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.L., P.B. și

P.C.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor -

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlu de

despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit situat în Craiova, jud.

Dolj.

A respins celelalte

capete de cerere.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că reclamanții au început procedurile de

recuperare a bunului lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei

notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competențe în materia

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

pronunțându-se la data de 30 martie 2006.

În raport cu data

depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii (16 februarie

2011) au trecut aproximativ 10 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile

abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.

Curtea a apreciat că

durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod

evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, a

făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca

autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea

despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform

dispoziției nr. 7235 din 30 martie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Curtea a considerat

că în speță s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Noțiunea de proces

echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen

rezonabil de soluționare a unei cauze.

Termenul rezonabil la

care se referă art. 6 paragraful 1 din CEDO cuprinde și durata procedurilor

administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută

în dreptul intern pentru sesizarea instanței.

Împrejurarea că

autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a

cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea

realizării dreptului reclamanților.

A reținut Curtea că

în speța de față prin comportamentul pârâtei s-a ajuns la o încălcare atât a

art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la

Convenție, motiv pentru care s-a apreciat că absența totală a despăgubirilor de

aproximativ 10 ani creează reclamanților o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul

la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Curtea a înlăturat

apărarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul

că acțiunea ar fi neîntemeiată, deoarece de la data primirii dosarului privind

pe reclamanți și până în perioada actuală a curs o perioadă de timp suficientă

pentru realizarea întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr.

247/2005.

În acest context

instanța de fond a apreciat că Adresa nr. 12934/CC din 09 martie 2011 emisă de pârâtă

ulterior promovării acțiunii se apreciază a fi întocmită pro causa, nefiind de

natură să justifice neemiterea deciziei privind titlul de despăgubire într-un

termen rezonabil.

Curtea a respins

cererea de obligare la daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr.

554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în

cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură

care este subsecventă actualei etape judiciare.

S-a reținut ca

neîntemeiat și capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen de

90 de zile pentru emiterea titlului de despăgubire, în raport cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ce stabilesc legal termenul în care

autoritatea publică, obligată să încheie un act administrativ, trebuie să aducă

la îndeplinire această obligație.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin cererea

introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova,

reclamanții au chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca, prin hotărârea ce o veți

pronunța, să obligați pârâtele să emită și să comunice decizia privind titlul

de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Craiova, în termen de 90 de

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de

1000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, cu plata cheltuielilor de

judecată.

Recurenta a criticat

sentința în sensul că, în mod greșit prima instanță a admis cererea în lipsa

unor înscrisuri din dosar, absolut necesare stabilirii drepturilor.

A menționat că, în cadrul

procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

sunt parcurse mai multe etape; etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor

prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Capitolul V, Titlul VII,

modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de

acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, - etapa

analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul

posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării

și etapa evaluării, etapă în care, dacă, după analizarea dosarului se constată

că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul

va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin

emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de

despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26

din O.U.G. nr. 81/2007.

Recurenta a susținut

că în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a

fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri

reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Dispoziției

nr. 2031/2006, a fost transmis de Primăria municipiului Pitești, în calitate de

entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub

nr. 36772/CC.

Totodată, dosarul a

fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în

natură, și s-a constatat faptul că, acesta trebuie completat cu o identificare

în mod clar a imobilului în dispoziție, precizând atât natura imobilului (teren

și/sau construcții), cât și suprafețele imobilului teren și/sau construcție

și/sau anexe.

Referitor la etapa

evaluării, a subliniat faptul că această etapă este condiționată de completarea

dosarului cu informațiile mai sus menționate.

În ceea ce privește

aspectul reținut de instanța de fond în sensul că a depășit termenul rezonabil

de soluționare a cauzei, a susținut că jurisprudența aceleiași instanțe în

materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii, precum complexitatea

cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța

litigiului pentru reclamant, criterii ce susțin aprecierile conform cărora

considerentele reținute de instanța de fond privind nerespectarea termenului

rezonabil de către Comisia Centrală referitor la emiterea deciziei conținând

titlul de despăgubire în favoarea reclamantului sunt neîntemeiate.

Recurenta a mai

susținut că soluția instanței de fond de a admite acțiunea în obligare direct

de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste

etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la

conjuncturi juridice anormale, și anume, se poate stabili o obligație într-un

litigiu de contencios administrativ printr-un titlu executoriu în sensul art.

22 din Legea nr. 554/2004, obligație ce ar trebui să poată fi adusă la

îndeplinire de către autoritatea contractantă în mod voluntar, în caz contrar

devenind aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului

administrativ.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Înalta Curte constată

că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde

critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia

apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea

acesteia.

Intervalul mare de

timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor

pentru bunurile imobile preluate abuziv, conferă consistență concluziei

instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor

într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția

europeană a drepturilor omului, în condițiile în care calitatea de persoană

îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 7235 din 30

martie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Complexitatea

procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care,

într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat

în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de

apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea

unei conduite pasive a autorității publice. În egală măsură, normelor

administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei

activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu

li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării

principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei

administrări.

Deși argumentele

recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr.

247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe

entități (organe investite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt

corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului

rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților.

Așa cum rezultă din cele

expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond prin hotărârea

pronunțată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii

administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor

reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un

proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului cât și dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la

Convenție.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 207 din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.