ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 668/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 februarie 2011, sub nr. 385/54/2011, reclamanții P.L., P.B. și P.C.L. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei să emită și să comunice Decizia privind Titlul de Despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 522/N/2001 situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 RON/zi întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr. 7235 din 30 martie 2006 emisă de Primarul Mun. Craiova s-a propus acordarea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 522/N/2001, situat în Craiova. Dispoziția nr. 7235 a rămas definitivă, astfel încât aceasta a fost predată la Secretariatul Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia. Dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 12934/CC, însă până la data sesizării instanței nu a fost soluționat. La data de 15 martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 207 din 12 aprilie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.L., P.B. și P.C.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit situat în Craiova, jud. Dolj. A respins celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanții au început procedurile de recuperare a bunului lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pronunțându-se la data de 30 martie 2006. În raport cu data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii (16 februarie 2011) au trecut aproximativ 10 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii. Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr. 7235 din 30 martie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova. Curtea a considerat că în speță s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze. Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful 1 din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.

Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților. A reținut Curtea că în speța de față prin comportamentul pârâtei s-a ajuns la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care s-a apreciat că absența totală a despăgubirilor de aproximativ 10 ani creează reclamanților o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea a înlăturat apărarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că acțiunea ar fi neîntemeiată, deoarece de la data primirii dosarului privind pe reclamanți și până în perioada actuală a curs o perioadă de timp suficientă pentru realizarea întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În acest context instanța de fond a apreciat că Adresa nr. 12934/CC din 09 martie 2011 emisă de pârâtă ulterior promovării acțiunii se apreciază a fi întocmită pro causa, nefiind de natură să justifice neemiterea deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil. Curtea a respins cererea de obligare la daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare. S-a reținut ca neîntemeiat și capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen de 90 de zile pentru emiterea titlului de despăgubire, în raport cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ce stabilesc legal termenul în care autoritatea publică, obligată să încheie un act administrativ, trebuie să aducă la îndeplinire această obligație.

2. Recursul exercitat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanții au chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca, prin hotărârea ce o veți pronunța, să obligați pârâtele să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, cu plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a criticat sentința în sensul că, în mod greșit prima instanță a admis cererea în lipsa unor înscrisuri din dosar, absolut necesare stabilirii drepturilor. A menționat că, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape; etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Capitolul V, Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G.

nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă, după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007. Recurenta a susținut că în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 2031/2006, a fost transmis de Primăria municipiului Pitești, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 36772/CC. Totodată, dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, și s-a constatat faptul că, acesta trebuie completat cu o identificare în mod clar a imobilului în dispoziție, precizând atât natura imobilului (teren și/sau construcții), cât și suprafețele imobilului teren și/sau construcție și/sau anexe.

Referitor la etapa evaluării, a subliniat faptul că această etapă este condiționată de completarea dosarului cu informațiile mai sus menționate. În ceea ce privește aspectul reținut de instanța de fond în sensul că a depășit termenul rezonabil de soluționare a cauzei, a susținut că jurisprudența aceleiași instanțe în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, criterii ce susțin aprecierile conform cărora considerentele reținute de instanța de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către Comisia Centrală referitor la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire în favoarea reclamantului sunt neîntemeiate.

Recurenta a mai susținut că soluția instanței de fond de a admite acțiunea în obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume, se poate stabili o obligație într-un litigiu de contencios administrativ printr-un titlu executoriu în sensul art. 22 din Legea nr. 554/2004, obligație ce ar trebui să poată fi adusă la îndeplinire de către autoritatea contractantă în mod voluntar, în caz contrar devenind aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 7235 din 30 martie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorității publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări.

Deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe investite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților. Așa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond prin hotărârea pronunțată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât și dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 207 din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.