ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3304/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3304/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta U.D. a

chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin

sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei să emită și să comunice

decizia privind titlu de despăgubire pentru situat în Craiova, în termen de 90

de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii

de 1.000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivarea acțiunii,

s-a arătat că prin dispoziția nr. 11481 din 15 iulie 2005 emisă de Primarul

Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamanta U.D., pentru imobilul

imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, că această dispoziție a

rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în

termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza

emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr.

12192/CC, însă nu a fost soluționat până la data formulării acțiunii.

A susținut reclamanta

că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 5 ani de la emiterea

dispoziției nr. 11481/2005 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei

acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor

Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 345/2011

din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta U.D.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta să emită reclamantei decizie

reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, în termen de

90 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și a respins capătul de

cerere privind plata daunelor cominatorii.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamanta a început procedurile

de recuperare a unui bun al său sau a contravalorii acestuia prin formularea unei

notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pronunțându-se

la 15 iulie 2005; că reclamanta a introdus acțiunea la data de 05 aprilie 2011,

astfel că între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii

au trecut aproximativ 10 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate

de lege să ajungă la finalizarea procedurii.

Curtea a apreciat că durata

excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul

procesului rezonabil, astfel că a făcut art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, obligând autoritatea pârâtă să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor

pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr. 11481

din 15 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

În afara argumentului

decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea a considerat că, prin neîndeplinirea

obligației de a se emite titlurile de despăgubire, autoritățile pârâte aduc o evidentă

atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile

patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul

Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de fond a reținut

că, în speța de față, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât

a art. 6 din Convenție, cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție,

motiv pentru care a apreciat că absența totală a despăgubirilor de aproximativ 10

ani creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul

bunurilor sale garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Curtea a apreciat că procedurile

administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen

rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de

acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța a înlăturat apărarea

pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că acțiunea

ar fi neîntemeiată, apreciind că de la data primirii dosarului privind-o pe reclamantă

și până la data pronunțării hotărârii a curs o perioadă de timp suficientă pentru

realizarea întregii proceduri reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Instanța a admis în parte

acțiunea și a obligat pârâta să emită reclamantei decizie reprezentând titlu de

despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii, iar, referitor la capătul de cerere privind plata

daunelor cominatorii, Curtea a respins acest capăt de cerere cu motivarea că prin

art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare

a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile,

procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., se critică

hotărârea instanței de fond pentru următoarele considerente:

Instanța de fond în mod

greșit a reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea

unui termen rezonabil de soluționare a cauzei.

Astfel, se arată de către

recurentă că în cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor

a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii

în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 11481/2005

a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată,

fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12192/CC.

Referitor la verificarea

legalității respingerii cererii de restituire în natură

a imobilul notificat de

reclamantă, precum și la etapa evaluării, se arată că acestea sunt condiționate

de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia

nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Se mai reține faptul că

adoptarea deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, la care s-a făcut referire mai

sus, s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca

principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate

la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare

(2005). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat principiul egalității ca

unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar.

Or, în sfera dreptului

comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate

diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care

tratamentul este justificat obiectiv.

Se mai arată în motivele

de recurs formulate că este incontestabil faptul că persoanele beneficiare ale unei

decizii/dispoziții emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor depuse

în temeiul Legii nr. 10/2001 au dreptul la parcurgerea procedurii administrative

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, dar jurisprudența

Curții Europene în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii ce trebuie

luate în calcul, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a

autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, criterii ce

susțin aprecierile recurentei conform cărora considerentele reținute de către instanța

de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor referitor la transmiterea dosarului de despăgubire al

reclamantului evaluatorului sau societății de evaluare sunt neîntemeiate.

Recurenta arată că instanța

de fond în mod netemeinic și nelegal a obligat pârâta, în termen de 90 zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii, la transmiterea dosarului la evaluator și că

a obligat-o în mod netemeinic direct la emiterea deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor,

cu trecerea peste etapele administrative, ceea ce poate conduce la situația acceptată

ca subscrisa Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie obligată să

emită decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate

de această entitate, ci și de evaluator.

Pentru toate aceste considerente,

recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicită admiterea recursului,

astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile nr. 345 din 23 iunie 2011

a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii

acțiunii ca fiind neîntemeiată, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței

recurate.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Legea nr. 247/2005 stabilește

procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în

vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în speță

sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:

- alin. (1): „Deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare

sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite

cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda

ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect

al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri

care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau

regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire

Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta,

dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”,

- alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor

Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate

în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz,

ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate

de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice

acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită

și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii

definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.”

- alin. (2

1

):

„Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe

județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând

avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului

de legalitate de către acesta.”

- alin. (2

2

):

„Deciziile/dispozițiile

sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care

atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte

bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea

notificării.”

- alin.

(3):

„În termen de 30 de zile de la data intrării

în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul Ministrului

Finanțelor Publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal

de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor

depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit

ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost

soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

- alin.

(4):

„Pe baza situației juridice a imobilului pentru

care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează

la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității

respingerii cererii de restituire în natură.”

- alin.

(5):

„Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat

cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise,

evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului

de evaluare.”

- alin.

(6):

„După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura

de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie

Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor

fi acordate titlurile de despăgubire.”

Legiuitorul a menționat

în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare

de către evaluatorul numit.

În mod expres, în

art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în baza raportului

de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1)-(2) și (7), care reglementează procedura de emitere a

titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise

în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând

cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauză, este necontestat

că reclamanta a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii

pentru imobilul situat în Craiova, că procedura administrativă de restituire a imobilului

în litigiu a început cu notificarea din 2001, iar, ca urmare, prin dispoziția

nr. 11481 din 15 iulie 2005, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de

măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior reclamantei, dosarul fiind

transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat

sub nr. 12192/CC.

În cauză s-a efectuat

verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.

Recurenta a invocat în

apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor

se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor,

astfel cum s-a statuat în decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă

aceasta avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau societății de evaluare

desemnate.

Admițând în parte acțiunea

formulată de intimata-reclamantă, instanța de fond a susținut, în esență, că cererea

acesteia nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces

echitabil statuat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, soluție

pe care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Astfel, potrivit Titlului

VIII, Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor,

art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției (…), cu modificările și completările ulterioare, „(5) Secretariatul

Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și

(2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă,

după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate,

în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul

sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va

întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport

va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubire”.

După cum s-a arătat în

expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente pornesc

de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autoritățile

competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum și că, în raport

cu dispozițiile deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluționate și dosarele sunt

transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare

a unui termen rezonabil și, pe cale de consecință, nu se poate vorbi de un refuz

nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că Titlul

VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,

nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea

titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar

această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare

să fie lăsată la voia autorității competente.

Astfel, în primul rând,

este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea

organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice

structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor

și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt,

eficace și eficient.

În acest sens, trebuie

menționată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul

de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7

din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze

și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea

cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca urmare

a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de

la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.U.E., recunoaște

drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale

a Uniunii Europene din 07 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui

drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de

cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art.

41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în

mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere dispozițiile

art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația

primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare

– H.G. nr. 1095/2005 și decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la

procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru

imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și

nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului

rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului

la o bună administrare.

Pe de altă parte, trebuie

menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că termenul rezonabil,

ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative

reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației

publice centrale sau locale.

Deci, în concluzie, instanța

de fond a reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative competente, în

lipsa unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil pentru

soluționarea cererii intimatei-reclamante.

De asemenea, în raport

cu data declanșării procedurii administrative – anul 2001 și cu data înregistrării

dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și în raport

cu importanța cauzei pentru intimata-reclamantă, dar și cu atitudinea de tergiversare

manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond

a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile

respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii

nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca

atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către

autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței

legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum

s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea

cererii formulate de intimata-reclamantă, și-au exercitat dreptul de apreciere cu

privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu,

cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună

administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.

Astfel fiind, în mod întemeiat

a reținut instanța de fond refuzul nejustificat în sarcina autorității publice recurente,

pe care a obligat-o să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul

notificat, în 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care

o va menține.

În concluzie, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 345/2011

din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 iunie 2012.