ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1191/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

în judecată și hotărârea primei instanțe.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, la data de 22 februarie 2011, reclamanții C.M.N. și

M.A. au chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a fi obligată să emită și să

comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub

nr. 86/N/2002 situat în Craiova, jud. Dolj, în termen de 90 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000

RON/zi de întârziere până la emiterea deciziei.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr. 7416 din 28 februarie

2007, emisă de Primarul mun. Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri pentru

imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 86/N/2002 situat

în Craiova, jud. Dolj.

Dispoziția menționată

a rămas definitivă, astfel încât, potrivit punctelor 16.7 și 16.9 din Normele

Metodologice de Aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr.

247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005 modificate și completate prin H.G. nr.

128/2008, aceasta a fost predată la Secretariatul Comisiei Centrale în termen

de 30 de zile împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii

acesteia.

Dosarul a fost

înregistrat la Comisia Centrala sub nr. 34346/CC și nu a fost soluționat până

în prezent.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 23 martie 2011, pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea

Despăgubirilor a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În ceea ce privește

cererea reclamanților de obligare la plata daunelor cominatorii, pârâta a

arătat că această cerere este inadmisibilă întrucât faptul că nu a fost emisă

decizia reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din

partea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din moment ce

procedura administrativă nu a fost inițiată și nici finalizată în prezentul

litigiu.

În sensul

inadmisibilității cererii, au fost invocate și dispozițiile art. 580

2

și 580

3

C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 238

din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.M.N. și M.A. în

contradictoriu cu pârâta M.E.F. - Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și a obligat pârâta să emită reclamanților decizia reprezentând

titlul de despăgubire aferentă imobilului situat în Craiova, jud. Dolj.

A respins petitele

privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și obligarea la daune

cominatorii.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că față de data înregistrării dosarului la

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, este excesivă durata

procedurii administrative în discuție, ceea ce este de natură a încălca în mod

evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, a

făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca

autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea

despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparținut reclamantului.

Noțiunea de proces

echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen

rezonabil de soluționare a unei cauze.

Termenul rezonabil la

care se referă art. 6 parag. 1 din CEDO cuprinde și durata procedurilor

administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută

în dreptul intern pentru sesizarea instanței.

Împrejurarea că

autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a

cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea

realizării dreptului reclamantului.

Instanța a respins

cererea de obligare la daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr.

554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în

cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură

care este subsecventă actualei etape judiciare.

A reținut ca

neîntemeiat și capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen

pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport cu

dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc legal

termenul în care autoritatea publică această obligație.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a criticat

sentința în sensul că, în mod greșit prima instanță a admis cererea în lipsa

unor înscrisuri din dosar, absolut necesare stabilirii drepturilor.

A menționat că, în

cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr.

247/2005, sunt parcurse mai multe etape; etapa transmiterii și a înregistrării

dosarelor prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Cap. V Titlul VII,

modificat și completat prin O.U.G nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de

acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, etapa

analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul

posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării

și etapa evaluării, etapă în care, dacă, după analizarea dosarului se constată

că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul

va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin

emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de

despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26

din O.U.G. nr. 81/2007.

Totodată, dosarul a

fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în

natură, și s-a constatat faptul că, acesta trebuie completat cu o identificare

în mod clar a imobilului în dispoziție, precizând atât natura imobilului (teren

și/sau construcții), cât și suprafețele imobilului teren și/sau construcție

și/sau anexe.

Referitor la etapa

evaluării, a subliniat faptul că această etapă este condiționată de completarea

dosarului cu informațiile mai sus menționate.

În ceea ce privește

aspectul reținut de instanța de fond în sensul că a depășit termenul rezonabil

de soluționare a cauzei, a susținut că jurisprudența aceleiași instanțe în

materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii, precum complexitatea

cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța

litigiului pentru reclamant, criterii ce susțin aprecierile conform cărora

considerentele reținute de instanța de fond privind nerespectarea termenului

rezonabil de către Comisia Centrală referitor la emiterea deciziei conținând

titlul de despăgubire în favoarea reclamantului sunt neîntemeiate.

Recurenta a mai

susținut că soluția instanței de fond de a admite acțiunea în obligare direct

de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste

etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la

conjuncturi juridice anormale, și anume, existența unei hotărâri judecătorești,

care nu poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele de legalitate a

dispoziției emise de entitatea notificată, devenind aplicabile dispozițiile

art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Înalta Curte constată

că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde

critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia

apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea

acesteia.

Intervalul mare de

timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor

pentru bunurile imobile preluate abuziv, conferă consistență concluziei

instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor

într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană

a drepturilor omului, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită

la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziției nr. 7416 din 28 februarie 2007

emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Complexitatea

procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care,

într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat

în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de

apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea

unei conduite pasive a autorității publice. În egală măsură, normelor

administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei

activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu

li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării

principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei

administrări.

În afara argumentului

decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că prin neîndeplinirea obligației

de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă

atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile,

valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin

Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se are în vedere că

prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv

România prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile

persoanelor fizice sau juridice.

În speța de față,

prin comportamentul pârâtei s-a ajuns la o încălcare atât a art. 6 din

Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv

pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează

reclamanților o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul

bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Concluzionând, se

apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie

să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de

la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja

o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 238 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 martie 2012.

Procesat de GGC - AM