ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1191/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 februarie 2011, reclamanții C.M.N. și M.A. au chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a fi obligată să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 86/N/2002 situat în Craiova, jud. Dolj, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere până la emiterea deciziei.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr. 7416 din 28 februarie 2007, emisă de Primarul mun. Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 86/N/2002 situat în Craiova, jud. Dolj. Dispoziția menționată a rămas definitivă, astfel încât, potrivit punctelor 16.7 și 16.9 din Normele Metodologice de Aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005 modificate și completate prin H.G. nr. 128/2008, aceasta a fost predată la Secretariatul Comisiei Centrale în termen de 30 de zile împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii acesteia.

Dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrala sub nr. 34346/CC și nu a fost soluționat până în prezent. Prin întâmpinarea formulată la data de 23 martie 2011, pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare la plata daunelor cominatorii, pârâta a arătat că această cerere este inadmisibilă întrucât faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din moment ce procedura administrativă nu a fost inițiată și nici finalizată în prezentul litigiu. În sensul inadmisibilității cererii, au fost invocate și dispozițiile art. 580 2 și 580 3 C. proc.

civ. Prin Sentința nr. 238 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.M.N. și M.A. în contradictoriu cu pârâta M.E.F. - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta să emită reclamanților decizia reprezentând titlul de despăgubire aferentă imobilului situat în Craiova, jud. Dolj. A respins petitele privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și obligarea la daune cominatorii. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că față de data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, este excesivă durata procedurii administrative în discuție, ceea ce este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparținut reclamantului. Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze. Termenul rezonabil la care se referă art. 6 parag. 1 din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței. Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.

Instanța a respins cererea de obligare la daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare. A reținut ca neîntemeiat și capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc legal termenul în care autoritatea publică această obligație. 2. Recursul exercitat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a criticat sentința în sensul că, în mod greșit prima instanță a admis cererea în lipsa unor înscrisuri din dosar, absolut necesare stabilirii drepturilor.

A menționat că, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape; etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Cap. V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă, după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007. Totodată, dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, și s-a constatat faptul că, acesta trebuie completat cu o identificare în mod clar a imobilului în dispoziție, precizând atât natura imobilului (teren și/sau construcții), cât și suprafețele imobilului teren și/sau construcție și/sau anexe. Referitor la etapa evaluării, a subliniat faptul că această etapă este condiționată de completarea dosarului cu informațiile mai sus menționate.

În ceea ce privește aspectul reținut de instanța de fond în sensul că a depășit termenul rezonabil de soluționare a cauzei, a susținut că jurisprudența aceleiași instanțe în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, criterii ce susțin aprecierile conform cărora considerentele reținute de instanța de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către Comisia Centrală referitor la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire în favoarea reclamantului sunt neîntemeiate.

Recurenta a mai susținut că soluția instanței de fond de a admite acțiunea în obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume, existența unei hotărâri judecătorești, care nu poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele de legalitate a dispoziției emise de entitatea notificată, devenind aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția europeană a drepturilor omului, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziției nr. 7416 din 28 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Craiova. Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorității publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări.

În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Se are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.

În speța de față, prin comportamentul pârâtei s-a ajuns la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamanților o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Concluzionând, se apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 238 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 martie 2012. Procesat de GGC - AM