ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4358/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată la data de 25 noiembrie 2010, reclamantul N.P. a chemat în judecată

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței

ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat în 2001,

situat în C., Județul Dolj, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON pe zi întârziere, până

emiterea deciziei.

Reclamantul și-a

motivat acțiunea arătând că prin dispoziția, emisă de Primarul Municipiului

Craiova la data de 16 decembrie 2005, s-a propus acordarea despăgubirilor în

condițiile Titlului VII Legea nr. 247/2005, pentru imobilul imposibil de

restituit în natură, notificat sub nr. 1478/N/2001 și 38/N/2002, situat în C.,

Județul Dolj.

Dispoziția din 16 decembrie

2005 a rămas definitivă, astfel încât potrivit punctelor 16.7 și 16.9 din Normele

Metodologice de Aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, aprobate

prin H.G. nr. 1095/2005, modificate și completate prin H.G. nr. 128/2008, aceasta

a fost predată la Secretariatul Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună

cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia.

Dosarul a fost înregistrat

la Comisia Centrală sub nr. 8446/CC la data de 07 februarie 2006 și nu a fost soluționat

până la această dată.

Potrivit dispozițiilor

cuprinse în Titlul VII Legea nr. 247/2005 Secretariatul Comisiei Centrale trebuia

să analizeze dosarul sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului

ce face obiectul notificării și constatând că, în mod întemeiat cererea de restituire

în natură a fost respinsă, dosarul urma să fie transmis evaluatorului sau societății

de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii Raportului de Evaluare, în termen

de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi analizată prin emiterea de

către Comisia Centrală a Deciziei reprezentând Titlul de Despăgubire.

S-a mai arătat că nesoluționarea

Dosarului nr. 8446/CC, după trecerea unei perioade de peste 5 ani de la emiterea

dispoziției din 16 decembrie 2005, privind acordarea despăgubirilor este nejustificată

astfel încât interesul promovării acțiunii este unul legitim și urmărește obligarea

pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

A mai precizat că reclamantul

nu s-ar putea prevala de faptul că soluționarea dosarului trenează datorită faptului

că nu ar cuprinde întreaga documentație ce a stat la baza emiterii Dispoziției,

întrucât pârâta are la dispoziție pârghiile legale pentru urgentarea soluționării

procedurii, acesta fiind și principalul scop pentru care o astfel de autoritate

a fost înființată.

La solicitarea instanței,

cu adresa din 10 ianuarie 2011, pârâta a comunicat că Dosarul nr. 8446/CC privind

pe reclamantul N.P. a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor la data de 07 februarie 2006, însă la data de 16

septembrie 2010, dosarul a fost returnat Primăriei Municipiului Craiova.

Prin sentința civilă

nr. 39 din 1 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.P. în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și a obligat această autoritate pârâtă să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit-în natură, situat în

C., Județul Dolj, conform dispoziției din 16 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului

Craiova. Instanța de fond a respins cererea reclamantului privind plata daunelor

cominatorii.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că prin dispoziția din 2005 Primăria Municipiului Craiova

a propus acordarea de măsuri reparatorii reclamantului pentru imobilul precizat

anterior, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și înregistrat sub nr. 8446/CC/07.02.2006.

S-a constatat că reclamantul

a început procedura de recuperare a bunului său, sau a contravalorii acestora, prin

formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competența în materie

emițând dispoziția în data de 16 decembrie 2005.

Ulterior transmiterii

dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la un interval considerabil,

se invocă de către Comisia Centrală efectuarea unei adrese, pentru a se lămuri proprietatea

imobilului și completarea dosarului, fără a se face vreo dovadă în acest sens.

Ca urmare, s-a apreciat

că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod

evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, instanța

de fond a făcut aplicarea art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind

că noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea

unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.

A mai apreciat prima instanță

că împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat masuri eficiente

de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea

realizării dreptului reclamantelor.

A concluzionat prima instanță

că în speța de față, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a

art. 6 Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv

pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamantelor

o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat

de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Cererea de obligare la

daune cominatorii a fost respinsă

cu motivarea că prin art. 24 Legea

nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în

cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, însă o astfel

de procedură este subsecventă actualei etape judiciare.

De asemenea, instanța

de fond a reținut ca neîntemeiat și capătul de cerere prin care se solicită fixarea

unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport

de dispozițiile art. 24 alin. (1) Legea nr. 554/2004 ce stabilesc în mod legal termenul

în care autoritatea publică este obligată să încheie un act administrativ și trebuie

să aducă la îndeplinire această obligație.

înfățișate de recurenta-pârâtă

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Apreciind că sentința

primei instanțe este netemeinică și nelegală și invocând ca temei legal prevederile

art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut

că judecătorul fondului nu a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale incidente

din Legea nr. 247/2005, raportat la situația de fapt a reclamantului-intimat și

față de probele administrate.

Printr-un prim motiv de

recurs s-a susținut că instanța de fond, fără temei, a nesocotit excepția de nelegalitate

invocată cu privire la dispoziția din 16 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului

Craiova, act care are natură administrativă, și care a fost emis cu încălcarea dispozițiilor

art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 23 Legea nr. 10/2001, republicată, pentru

motivele pe larg expuse și prin întâmpinarea formulată în faza judecății în fond.

Printr-un al doilea motiv

de recurs s-a arătat că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a dispus obligarea

autorității recurente la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru

imobilul în discuție, câtă vreme nu se poate reține culpa acesteia în durata soluționării

Dosarului de despăgubire nr. 8446/CC, care la data de 16 ianuarie 2010 a fost returnat

Primăriei Municipiului Craiova și nici până în prezent nu a fost restituit recurentei.

Recurenta a mai arătat

că prin adresa din 23 februarie 2011 a revenit și a solicitat în scris Primăriei

Craiova comunicarea stadiului de soluționare a dosarului de despăgubire astfel că

nu-i poate fi imputată nici pasivitatea în rezolvarea acestei cauze, a cărei returnare

a fost impusă de identificarea unor neconcordanțe cu privire la suprafața de teren

pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent.

instanței de recurs

Recursul este fondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului precum și hotărârea atacată, prin prisma criticilor recurentei-pârâte,

raportat la prevederile legale aplicabile din materia supusă verificării cât și

din oficiu, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. că se impune admiterea recursului și modificarea sentinței primei instanțe

în sensul respingerii integrale a acțiunii reclamantului intimat, pentru considerentele

în continuare arătate.

Instanța de fond a admis

în parte acțiunea reclamantului în sensul că a obligat recurenta-pârâtă Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de

despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit, conform dispoziției din 16 decembrie

2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, în principal, pe temeiul prevederilor

art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, vizând durata procedurilor dar

și dreptul la respectul bunurilor și valorilor patrimoniale ale persoanelor asumate

prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Contrar argumentelor astfel

reținute a căror viabilitate este de altfel, principial, de necontestat, Înalta

Curte apreciază că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece instanța

de fond a nesocotit împrejurările de fapt ale cauzei, esențiale din perspectiva

procedurilor și etapelor administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 (Titlul

VII) în sensul că nu poate fi obligată recurenta-pârâtă la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire în lipsa dosarului de despăgubire privind imobilul în discuție,

ce nu a fost re-transmis ulterior returnării pentru completare.

În condițiile în care

această împrejurare de fapt a fost dovedită cu corespondențele aflate la dosar,

purtate între recurentă și Primăria Municipiului Craiova, Înalta Curte apreciază

că nu sunt îndeplinite în cauză cerințele existenței unui refuz nejustificat de

soluționare a cererii reclamantului.

În sensul legii contenciosului

administrativ ca drept comun aplicabil în astfel de cauze, prin sintagma refuz nejustificat

se înțelege atitudinea efectivă și activă a administrației care respinge cererea

solicitantului, fără ca o astfel de conduită să aibă vreo bază legală.

Cum recurenta a demonstrat,

pe de o parte, circumstanțele ce au determinat returnarea dosarului la Primăria

Municipiului Craiova, cu consecința imposibilității emiterii deciziei reprezentând

titlul de despăgubire iar, pe de altă parte, și împrejurarea că s-a preocupat de

stadiul soluționării acestuia, fără a rămâne în totală pasivitate (a se vedea adresa

din 23 februarie 2011 adresată Primăriei Municipiului Craiova pentru comunicarea

stadiului de soluționare al dosarului de despăgubire), Înalta Curte apreciază că

instanța de fond, cu greșita aplicare a legii, față de probatoriul administrat,

a dispus obligarea autorității la emiterea unui act administrativ, pe care la momentul

pronunțării sentinței atacate, pentru motivele obiective învederate, nu îl poate

elibera, căci în caz contrar ar încălca prevederile legale cuprinse în Legea

nr. 247/2005.

După returnarea dosarului

de la Primăria Craiova urmează desigur ca autoritatea recurentă, cu aplicarea și

respectarea prevederilor normative incidente, să parcurgă în timp rezonabil toate

etapele administrative necesare pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire în favoarea reclamantului-intimat.

Față de cele mai sus expuse

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite așadar

recursul declarat și va modifica sentința atacată în sensul respingerii în totalitate

a acțiunii reclamantului intimat, ca neîntemeiată.

Față de modalitatea de

soluționare a recursului, Înalta Curte apreciază că nu se impune examinarea și a

celorlalte motive de recurs invocate, subsidiare motivului de nelegalitate ce a

atras admiterea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței nr. 39

din 1 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în tot sentința atacată în sensul că

respinge acțiunea reclamantului N.P., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 septembrie

2011.