ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 927/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 927/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ, reclamanta D.F. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

- Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii 10/2001 și Ministerul Economiei

și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea

acestora să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru

imobilul notificat sub nr. 1344/N/2001, situat în Craiova, în termen de 90 de

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de

1.000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

Dispoziția nr. 12777 din 24 august 2006, emisă de Primarul mun. Craiova, a

rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în

termen de 30 de zile, împreună cu documentația ce a stat la baza emiterii

acesteia, însă dosarul nu a fost soluționat până la înregistrarea acțiunii.

Totodată, a susținut că nesoluționarea

dosarului după trecerea unei perioade de 4 ani de la emiterea dispoziției este

nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul

legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr.

247/2005, Titlul VII.

Prin întâmpinare, Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, întrucât acordarea titlurilor de despăgubire este în competența

exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pe fond, a

solicitat respingerea acțiunii.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, prin întâmpinare, a invocat excepția de nelegalitate a

dispoziției nr. 12777 din 24 august 2006, emisă de Primăria mun. Craiova, în

temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Pe

fond, a cerut respingerea acțiunii.

Prin sentința nr.

109 din 8 martie

2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a

respins

cererea de sesizare privind excepția de

nelegalitate

a dispoziției nr. 12777 din 24 august 2006 formulată de

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și a respins acțiunea față de pârâta

Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților.

Prin aceeași sentință, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta D.F. în contradictoriu cu pârâții

Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii

nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală Pentru

Stabilirea Despăgubirilor și a o

bligat pârâta

Comisia

Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor

să emită

reclamantei decizia privind titlul de despăgubire aferent imobilului situat în

Craiova conform dispoziției nr. 12777 din 24 august 2006 emisă de Primarul mun.

Craiova, respingând cererea privind obligarea la daune cominatorii.

format convingerea instanței de apel:

Pentru a pronunța această soluție, prima

instanță a reținut, în esență, următoarele:

În privința cererii de sesizare a instanței

competente cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției nr.

12777 din 24 august 2006

, invocată de către pârâtă,

prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, având în vedere că obiectul excepției îl constituie un

act de natură civilă, și nu un act administrativ.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a

constatat că atât întocmirea raportului de evaluare, cât și emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire sunt obligații în sarcina Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că

reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri

reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, iar prin dispoziția nr.

12777 din 24 august 2006

, Primăria mun. Craiova a

propus acordarea respectivelor măsuri, dosarul fiind transmis către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 32009/CC.

Prima instanță a constatat că reclamanta a

început procedura de recuperare a bunului lor sau a contravalorii acestuia prin

formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competență în

materie, emițând dispoziția în data de 24 august 2006.

Pentru că între data depunerii cererii

(notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 8 ani, fără

ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la

finalizarea procedurii, prima instanță a apreciat că durata excesivă a

procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul

procesului rezonabil.

În consecință, judecătorul fondului a

apreciat că, în speță, comportamentul pârâtei este de natură a încălca

prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1

din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de

soluționare a dosarului reclamantei și încălcării obligației statului de a

respecta dreptul de proprietate al acestora.

În privința cererii privind obligarea pârâtei

la plata daunelor cominatorii, a avut în vedere dispozițiile art. 24 din Legea

nr. 554/2004, potrivit cărora s-a prevăzut o procedură specială de sancționare

a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și

irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinice, invocând prevederile art. 304 punctul 9 și ale

art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a

arătat că în mod greșit prima instanță a respins cererea de sesizare a

instanței competente cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției

nr.

12777 din 24 august 2006

, emisă de

Primăria mun. Craiova, susținând că această dispoziție este un act

administrativ care poate fi atacat, indirect, pe cale de excepție, la instanța

de contencios administrativ.

Totodată, a arătat că dispoziția în litigiu a

fost emisă de către Primăria mun. Craiova cu încălcarea dispozițiilor legale,

în sensul că reclamanta nu a făcut dovada calității de moștenitor de pe urma

celor care dețineau în coproprietate imobilul la momentul preluării abuzive,

astfel că aceasta nu poate beneficia de cotele tuturor celor care erau

coproprietari la acel moment, pentru că nu a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra întregului imobil.

Sub aspectul obligării Comisiei Centrale la

emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil

consideră recurenta-pârâtă că, în mod netemeinic, instanța de fond a statuat o

astfel de obligație, neținând cont de aspectele obiective ale soluționării

dosarului de despăgubire al reclamantei.

În concret, criticile recurentei-pârâte aduse

sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a ignorat prevederile

deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor și nu a ținut cont că urmare a problemelor constatate de

autoritatea pârâtă în dosarul de despăgubire, acesta a fost retrimis entității

învestite cu soluționarea notificării, în vederea completării cu înscrisuri și

reanalizării acestuia, astfel că nu poate fi obligată direct la emiterea

deciziei, fără a se avea în vedere aspectele obiective și procedura complexă

privind dosarul de despăgubire.

Prin notele scrise depuse la dosar, pârâta a

reiterat motivele invocate în recurs.

Prin concluzii scrise depuse la dosar,

intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că

dispoziția emisă în procedura regelementată de Legea nr. 10/2001 nu este un act

administrativ. Pe fond, a susținut că pârâta a încălcat termenul rezonabil de

soluționare a cererii sale, dosarul de despăgubiri fiind înregistrat în

evidențele pârâtei încă din anul 2007.

În privința criticilor recurentei-pârâte, cum

că nu ar fi îndreptățită la despăgubiri întrucât nu a făcut dovada dreptului de

proprietate în cauză, intimata-reclamantă a arătat că nu sunt întemeiate,

pentru că analizarea actelor doveditoare ale cererii de restituire, ce însoțesc

notificarea, este în competența entității notificate, în procedura care se

finalizează prin emiterea dispoziției. Or, această entitate, îndeplinindu-și

obligația prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a răspunde

notificării ce i-a fost adresată, se presupune că nu mai poate reveni asupra

dispoziției date, întrucât legea specială nu-i dă această posibilitate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului:

recurs invocate:

Examinând sentința atacată, în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul nu este fondat.

Intimata-reclamantă a supus controlului

instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității

administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilul situat în mun. Craiova, în temeiul

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la

despăgubiri fiindu-i recunoscută prin dispoziția nr.

12777 din

24 august 2006

,

emisă de Primarul mun. Craiova, prin care a fost soluționată notificarea

înregistrată sub nr. 1344/N/2001.

Motivul de recurs ce vizează soluția cererii

de sesizare a instanței competente cu soluționarea excepției de nelegalitate a

dispoziției nr.

12777 din 24 august 2006

,

emisă de Primarul mun. Craiova, nu poate fi reținut.

Cu privire

la excepția de nelegalitate invocată,

Înalta Curte reține că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de data acestuia,

poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepție, din

oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că

de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheierea motivată instanța de contencios administrativ competentă să o

soluționeze și suspendă cauza.

Din interpretarea textului de lege menționat

rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele

administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ,

altfel spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse

controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea unei

acțiuni directe.

Așadar, nu pot forma obiect al excepției de

nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă,

fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului

administrativ în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, actele

autorităților publice care privesc relația cu Parlamentul, actele de

comandament cu caracter militar și actele administrative pentru modificarea sau

desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Prin urmare, dispoziția prin care entitatea

deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui imobil preluat

abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la secția

civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, nu poate

fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acțiune directă,

nici prin intermediul excepției de nelegalitate.

Cu privire la celelalte motive de recurs

formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de finalizare a

procedurii administrative cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că

sunt nefondate, hotărârea primei instanțe fiind pusă la adăpost de orice

critică.

Reclamanta a început procedurile de

recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în

anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu

documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 32009/CC la Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia

s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat

abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în

sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil

consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale.

Demersul recurentei-pârâte de a retrimite

Primăriei mun. Craiova dosarul și documentația ce a stat la baza soluționării

notificării reclamanților echivalează practic cu o dezînvestire a Comisiei de

la soluționarea dosarului de despăgubire, nelegală în condițiile în care Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 și Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o

astfel de posibilitate.

Susținerile recurentei-pârâte privind viciile

dispoziției în litigiu și solicitările adresate Primăriei mun. Craiova, exced

atribuțiilor conferite acestei autorități, care, de altfel, nici nu sunt

probate, întregul demers având astfel aparența unui act îndeplinit exclusiv pro

causa.

Instanța de control judiciar reține că sentința

primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a

regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în

decizia nr. 2815/2008.

Dispozițiile art. 20 din Constituția României

și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect

de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate

și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție

ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în

procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea,

în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial,

echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la

o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,

consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de

către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Așadar, complexitatea etapelor procedurale

poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea termenului

rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite

arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în

care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei

hotărâri s-a emis decizia solicitată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat,

constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 109 din 8

martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

februarie 2011.