ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 479/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 479/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamantul D.G. a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea

Națională Pentru Restituirea Proprietăților - Direcția Pentru Coordonarea

Aplicării Legii 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin sentința ce se

va pronunța să dispună obligarea pârâților să emită și să comunice decizia

privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 499/N/2001,

situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la

emiterea deciziei.

În motivarea cererii,

s-a arătat că prin Dispoziția nr. 63288 din 05 decembrie 2006 emisă de Primarul

municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile

Titlului VII din legea nr. 247/2005, către D.G., pentru imobilul imposibil de

restituit în natură, notificat sub notificat sub nr. 499/N/2001, situat în

Craiova.

La data de 23

februarie 2010 pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive, arătând că atribuțiile sale sunt prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 361/2005,

cu modificările și completările ulterioare, iar în cursul procedurii

administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu A.N.R.P. este

investită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Faptul că A.N.R.P. asigură

organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale nu îi conferă

calitate procesuală pasivă în cauză.

La data de 23

februarie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar copia dosarului nr. 34351/CC/2007.

Aceeași pârâtă a

formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin

Primar cu motivarea că emiterea deciziei privind titlul de despăgubire în

dosarul reclamantului, este condiționată de clarificarea aspectelor legate de

întinderea dreptului de proprietate al acestuia, în sensul că așa cum s-a

arătat, măsurile reparatorii propuse nu concordă cu drepturile cuvenite

autoarei reclamantului, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse.

Prin cererea de

chemare în garanție s-a solicitat și obligarea Primăriei Municipiului Craiova

prin Primar să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat prin acordarea

daunelor cominatorii și prin stabilirea cheltuielilor de judecată, pretinse de

reclamant în cauză.

Prin sentința civilă

nr. 191 din 30 martie 2010 Curtea de apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.G.,

față de M.E.F.- Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând

titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, în termen de 90 de zile

de la data rămânerii irevocabile a sentinței, a respins cererea privind plata

daunele cominatorii, a respins cererea de chemare în garanție formulată de

pârâtă, a respins acțiunea față de A.N.R.P, și a luat act că nu s-au cerut

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Examinând pe fond

acțiunea, Curtea constată că aceasta este fondată în parte, conform motivelor ce

se vor expune în continuare.

Reclamantul din

prezenta cauză a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri

reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj,imobil expropriat și

demolat.

Prin dispoziția 63288

din 05 decembrie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea

despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru

imobilul notificat sub nr. 499/N/2001 imposibil de restituit în natură (conform

procesului verbal privind starea de fapt a imobilului), în același timp

dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul Comisiei Centrale din

cadrul ANRP.

Dosarul reclamantului

a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor de către Primăria Mun. Craiova fiind înregistrat sub nr.

34351/CC la data de 28 martie 2007.

După ce s-a efectuat

analiza sumară de mai sus, Curtea constată că reclamantul a început procedurile

de recuperare a unui bun al lor sau a contravalorii acestuia prin formularea

unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competențe în materia

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

pronunțându-se la 05 decembrie 2006.

Reclamantul a

introdus acțiunea la data de 05 ianuarie 2010.

Așadar între data

depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut

aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de

lege să ajungă la finalizarea procedurii.

Curtea apreciază că

durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod

evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, se va

face aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca

autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea

despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform

dispoziției 63288 din 05 decembrie 2006 Primarul Municipiului Craiova.

Curtea consideră că în speță s-au

încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Noțiunea de proces

echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen

rezonabil de soluționare a unei cauze.

Termenul rezonabil la

care se referă art. 6 paragraful I din CEDO cuprinde și durata procedurilor

administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută

în dreptul intern pentru sesizarea instanței.

Împrejurarea că

autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a

cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea

realizării dreptului reclamanților.

Este de notorietate

că în România, după schimbarea regimului social au fost adoptate, în decursul

timpului, mai multe legi cu caracter reparatoriu.

Între acestea se

înscrie Legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv

de către stat, lege care a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Punerea în executare

a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului

care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern

cât și tratatele internaționale.

Astfel în baza art.

11 din Constituția României statul român se obligă să îndeplinească întocmai și

cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar

tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern.

Convenția Europeană a

Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

În conformitatea cu

art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului părțile contractante ale

acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub

jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.

Între aceste drepturi

se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind procesul echitabil,

care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza

administrativă cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen

rezonabil.

Autoritățile unui

stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva

dreptului la proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria

culpă, încălcarea CEDO.

În afara argumentului

decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea consideră că prin neîndeplinirea

obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritățile pârâte aduc o

evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja

bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către

România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Curtea are în vedere

că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare,

inclusiv România prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile

persoanelor fizice sau juridice.

În speța de față prin

comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât

și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor de aproximativ 4

ani creează reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la

respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 .

Concluzionând, Curtea

apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie

să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 3 ani de la

data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o

încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.

Apărările pârâtei

Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor în sensul că Secretariatul

Comisiei Centrale, în vederea completării și reanalizării dosarului de despăgubire,

a solicitat Primăriei Mun. Craiova justificarea suprafeței de 1350 mp. teren pentru

care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, nu pot fi reținute, nefiind

susținute prin materialul probator administrat în cauză.

De altminteri, în

speță, pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a făcut dovada

efectuării vreunei operațiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 de la data înaintării de către Primăria Mun. Craiova a dosarului

(înregistrat sub nr. 34351/CC la data de 28 martie 2007) și până la data

introducerii cererii de chemare în judecată.

Adresa pe care pârâta

o invocă în apărare și prin care a cerut lămuriri din partea autorității

publice notificate, se constată că a fost emisă la 08 februarie 2010, adică la

aproximativ 2 luni după introducerea acțiunii reclamantului, fiind o modalitate

evidentă de tergiversare a emiterii titlului de despăgubire solicitat de

acesta.

Se va respinge

cererea de obligare la plata daunelor cominatorii, întrucât prin art. 24 din

Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a

autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și

irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Pentru

Restituirea Proprietăților, Curtea, constatând că emiterea deciziei referitoare

la acordarea de titluri de despăgubire este în competența exclusivă a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, o apreciază întemeiată, urmând a o admite,

respingând acțiunea reclamantului față de pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților.

Referitor la cererea

de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, ca organ

emitent al dispoziției de despăgubiri, Curtea o apreciază ca fiind

neîntemeiată, întrucât Comisia nu justifică nici un temei de drept, conform

căruia în situația în care ar cădea în pretenții să poată fi trasă la

răspundere primăria. Comisia este obligată conform atribuțiunilor legale să

cenzureze dispoziția primarului, ceea ce reprezintă de fapt și pretenția

reclamantului, neputând solicita antrenarea răspunderii subsidiare a primarului

în acest cadru procesual.

Față de

considerentele enunțate în prezenta hotărâre, acțiunea reclamantului va fi

admisă în parte, va fi obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil

de restituit în natură, conform dispoziției nr.63288/05 decembrie 2006 emisă de

Primarul Municipiului Craiova.

Se va respinge

acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru

lipsa calității procesuale pasive.

Se va respinge

cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.

Se va respinge

cererea privind acordarea de daune cominatorii și se va lua act că nu se

solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii

instanței de fond Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că sentința recurată este dată cu aplicare greșită a legii,

ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ.,

deoarece nu s-a pronunțat pe excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 63288/2006

emisă de Primăria Municipiului Craiova.

Recurenta

consideră că dispoziția emisă de Primăria Municipiului Craiova prin Primar se

încadrează în această noțiune, respectiv: este un act unilateral cu caracter

individual, a fost emis de o autoritate publică în regim de putere publică, a

fost emis în vederea executării în concret a legii, respectiv aplicarea

concretă a Legii nr. 10/2001 și dă naștere unor raporturi juridice între

beneficiarii acestei dispoziții și Statul Român reprezentat de Comisia

Centrală, în această procedură administrativă de acordare a despăgubirilor

pentru imobilele preluate abuziv care nu se pot restitui în natură.

Sub

aspectul obligării Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea

încălcării principiului procesului rezonabil, recurenta

consideră că, în mod

netemeinic, instanța de fond a statuat o astfel de obligație, neținând cont de

aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantei.

Se

consideră că

instanța

de fond a interpretat, în mod greșit, faptul că durata excesivă a procedurilor

administrative este de natură a încălca în mod evident principiul termenului

rezonabil.

Mai

mult, deși nu a fost prevăzut un termen de soluționare a dosarelor ce fac

obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit că ordinea de soluționare a

dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

În

aplicarea acestor dispoziții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

emis Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 care, într-adevăr, prevedea selectarea

aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât și a evaluatorului/societății de

evaluare, cu mențiunea că această decizie a fost înlocuită cu Decizia nr. 2815

din 16 septembrie 2008, care a fost adoptată pentru a nu se încălca principiul

egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite.

Dosarul

privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamantei, face parte din

categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de

înregistrare a dosarelor.

Etapele

procedurii administrative, au fost parcurse, în sensul că dosarul aferent

Dispoziției nr. 63288/2006 a fost transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind analizat și în privința legalității respingerii

cererii de restituire în natură a imobilului notificat, prilej cu care au fost

constatate aspectele în temeiul cărora fost invocată excepția de nelegalitate a

dispoziției amintite.

În

aceste condiții, recurenta consideră că instanța de fond nu a reținut aspectele

legate de ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, susținând, în mod greșit, existența

depășirii termenului rezonabil în privința soluționării dosarului aferent

Dispoziției nr. 63288/2006 a Primăriei Municipiului Craiova.

Se

mai susține că instanța de fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă

a deciziei conținând titlul de despăgubire,

fără a lua în considerare că impunerea unei

astfel de obligații, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai

nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume,

existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, care nu poate fi pusă în

executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de

entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispozițiile art.24 din Legea

contenciosului administrativ.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

În

ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit

nu s-a pronunțat pe excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 63288/2006 emisă

de Primarul Municipiului Craiova, Înalta Curte constată că acesta este

neîntemeiat și nu poate fi primit.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ:

„

Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter

individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în

cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții

interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ

depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată,

instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea

de sesizare a instanței de

contencios administrativ nu este

supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de

sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în

ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate

este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze.”

În cauză sunt

incidente prevederilor art. 5 alin. (2) din aceeași lege care exceptează de la controlul

de legalitate înfăptuit de instanțele de contencios administrativ „actele administrative

pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o

altă procedură judiciară”. Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art.

26 din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei

Înalta Curte reține următoarele:

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel

fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu

de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile

autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la

nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul

conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării

controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după

caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă

imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte

bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu

soluționarea notificării.

Alineatul

3 al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării

în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de

proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a

tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor

motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de

valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în

vigoare a prezentei legi.

Pe

baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de

despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii

cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

După

primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va

efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl

va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul

despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Legiuitorul

a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea

raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În

mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în

baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare.

În alineatul

8 se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de

emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care

urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de

despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate

/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauza de față

reclamantul s-a adresat instanței de fond pentru a solicita obligarea Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru

un imobil situat în nr.1 Craiova, care nu poate fi restituit în natură, iar instanța

de fond a admis cererea, pornind de la nesoluționarea dosarului într-un termen

rezonabil.

Criticile din

motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest

aspect sunt nefondate.

După cum s-a arătat,

Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se

soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele

preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII,

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare.

Inițial, Comisia

Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin

Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare

a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.

Cu toate acestea,

dosarul reclamantei, în care a fost emisă Dispoziția nr. 63288/2006 a

Primarului municipiului Craiova cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a

fost soluționat deși au trecut câțiva ani de la înregistrare.

Una dintre garanțiile

prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este

principiul celerității procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil

impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare,

atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de

normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea

proceduri, așa cum este cazul în speță.

Pentru respectarea

termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale,

astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de

diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.

Raportat la

criteriile recunoscute în jurisprudența CEDO se constată că sunt nefondate

criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata

excesivă a procedurii administrative.

Activitatea

pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel

încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil,

iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de

emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar instanța de

fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței civile nr. 191 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 ianuarie 2011.