ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 489/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 331/2011 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova- Secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei ca urmare a declinării de competență, a respins excepția de nelegalitate invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor , a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.L.

în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și chemata în garanție Primăria Municipiului Craiova prin Primar, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire conform titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru reclamanta A.L., a respins petitele având ca obiect penalități de întârziere și daune materiale, a respins cererea reconvențională formulată de pârâta Comisia Centrală, a respins cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova ș i a respins acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin Dispoziția emisă de Primarul Municipiului Craiova nr. 10458 din 27 iunie 2005, s-au acordat măsuri reparatorii sub forma unor titluri de valoare nominală în cuantum de 211.762 lei pentru imobilul proprietate personală, imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, titlurile s-au modificat în titluri de despăgubire în conformitate cu dispozițiile art. 3 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar dosarul a fost înregistrat sub nr. 18 922 CC/2006 pe rolul Comisiei Centrale, acesta nefiind analizat și soluționat până în prezent prin emiterea titlurilor de despăgubire, astfel cum impune procedura prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin adresa din 31 martie 2010, la solicitările repetate din partea reclamantei, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a comunicat că nu se poate stabili un termen cert privind analiza dosarului, enumerând cu caracter general câteva neregularități referitoare la conținutul acestuia. Analizând cu prioritate excepția de nelegalitate a Dispoziției Primarului Municipiului Craiova nr. 10458 din 27 iunie 2005, invocată de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare, Curtea a reținut inadmisibilitatea excepției, constatând că actul a cărui nelegalitate se invocă prin procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 este un act administrativ emis în anul 2005 și intrat în circuitul civil, pentru care Legea specială nr. 10/2001 stabilește un recurs special, derogator de la dreptul comun.

Totodată, Curtea a apreciat că accesul la această procedură de contestare a legalității unui act pentru care legea stabilește o procedură specială, la 6 ani după emiterea actului individual, ar lipsi practic de efecte însăși procedura imperativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, astfel încât nu se impune sesizarea Tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate. Fiind inadmisibil însuși accesul la procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, a reținut judecătorul fondului, ar fi inechitabilă și ar determina o tergiversare nepermisă a cauzei o sesizare a Tribunalului, iar instanța nu ar putea vorbi în actul de sesizare despre o simplă legatură formală a actului cu litigiul aflat pe rol, în contextul inadmisibilității procedurii însăși.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a constatat că pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor îi revine, potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, obligația de a emite titlul de despăgubire și a înlăturat apărările formulate de pârâtă relative la desesizarea prin restituirea dosarului către Primăria Municipiului Craiova, restituire dispusă după 6 ani de la înregistrarea dosarului pe rolul instituției și ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, precum și cele referitoare la faptul că dosarul nu ar fi complet, în condițiile în care, în tot acest interval de timp, pârâta putea și avea obligația de a indica în concret și solicita toate actele necesare atât Primăriei, cât și reclamantei.

În plus, a constatat prima instanță, prin depunerea de către reclamantă, în cursul judecății, a actelor privind calitatea de moștenitor, s-a răspuns solicitărilor formulate de autoritatea pârâtă în anul 2010. Prin urmare, în acest context de fapt și de drept, Curtea a apreciat că ingerința în dreptul de proprietate prin tergiversarea nejustificată a acordării măsurilor reparatorii către reclamantă nu poate fi permisă, determinând o încălcare evidentă a principiilor consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Referitor la petitele privind acordarea daunelor materiale și a penalităților de întârziere, Curtea a reținut că Legea nr. 554/2004 stabilește un termen de soluționare și de acordare a unor eventuale despăgubiri în caz de neexecutare a sentin ț ei pronunțate.

În ceea ce privește acordarea daunelor morale, prima instanță a apreciat că prejudiciul de natură morală și legatura indisolubilă cu actele autorității pârâte nu au fost dovedite. Cu privire la cererea de chemare în garanție a Primarului Municipiului Craiova, instanța de fond a reținut că această instituție nu are obligații similare cu pârâta Comisia Centrală, iar între cele două instituții există posibilitatea realizării unei corespondențe concludente și în termen util în scopul soluționării dosarelor de despăgubire și al evitării tergiversării nejustificate. Referitor la cererea reconvențională, Curtea a apreciat-o ca fiind lipsită de temei de drept, în sensul obligării reclamantei la a-și dovedi din nou, după 6 ani, dreptul de proprietate, ulterior parcurgerii și finalizării întregii proceduri de reconstituire prevăzută de legea specială.

În ceea ce privește formularea acțiunii în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, instanța de fond a constatat că nu există o identitate între această instituție și cel ce poate fi obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății. 2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 331/2011 din 17 iunie 2011 a Cur ț ii de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate ș i netemeinicie, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 ș i art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta, pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate, întrucât, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța avea obligația să constate că de legalitatea dispoziției emise de primar depinde soluționarea litigiului în fond.

Mai susține recurenta-pârâtă că Dispoziția nr. 10458 din 27 iunie 2005 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, precum și a principiului soluționării notificărilor conform căruia sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde îndreptățită. Totodată, precizează recurenta, pârâtă, dispoziția emisă de primar este un act administrativ unilateral cu caracter individual, un argument în acest sens fiind faptul că, potrivit art. 16 alin. (2) 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispozițiile emise de primari sunt înaintate Comisiei însoțite de avizul de legalitate al instituției prefectului.

Autoritatea recurentă critică soluția pronunțată de Curtea de apel de respingere a cererii reconvenționale, susținând că reclamanta are obligația de a face dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil notificat. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, recurenta susține că Primăria Municipiului Craiova prin Primar avea obligația de a transmite dosarul aferent Dispoziției nr. 10458/2005 însoțit de întreaga documentație care a stat la baza soluționării notificării formulate de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001.

Recurenta mai susține că instanța de fond în mod nelegal a obligat autoritatea pârâtă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, precizând că, în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent Deciziei nr. 10458/2005 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale. Totodată, dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, constatându-se aspectele în temeiul cărora a fost invocată excepția de nelegalitate.

Referitor la etapa evaluării, recurenta precizează că această etapă este condiționată de clarificarea aspectelor legate de dovada dreptului de proprietate a reclamantei asupra întregului imobil notificat, aspecte care au justificat remiterea dosarului către Primăria Municipiului Craiova. În concluzie, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza reținând încălcarea principiului termenului rezonabil, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantei și cu ignorarea prevederilor Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Cu privire la respingerea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 10458/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova Instanța de control judiciar constată că soluția Curții de apel este legală și temeinică și în acord cu jurisprudența constantă și unitară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „l egalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza”. Din interpretarea prevederii legale enunțate rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, altfel spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea unei acțiuni directe.

Nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, actele autorităților publice care privesc relația cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar și actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Prin urmare, dispoziția prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la secția civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acțiune directă, nici prin intermediul excepției de nelegalitate.

Cu privire la respingerea cererii reconvenționale Motivul de recurs ce vizează respingerea cererii reconvenționale, prin care autoritatea pârâtă a solicitat obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil notificat, nu poate fi reținut. Astfel cum a rezultat din materialul probator administrat cu ocazia judecării pe fond a cauzei, intimata, reclamantă a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în Craiova, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Dispoziția nr. 10458/2005, întreaga documentație fiind verificată cu ocazia soluționării notificării formulate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție Recurenta, pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanței de fond chemarea în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, pentru situația în care va cădea în pretenții, susținând că nu i-au fost comunicate toate documentele necesare conform pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările și completările ulterioare. Din probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut că dosarul aferent Deciziei nr. 10458/2005 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, având în vedere că această instituție și-a îndeplinit toate obligațiile legale, prin înregistrarea dosarului la autoritatea pârâtă, fiind declanșată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005. Cu privire la încălcarea principiului termenului rezonabil Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în speță sunt aplicabile prevederile art. 16 titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora: - alin. (1): „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”, - alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate î n mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.” - alin. (2 1 ): „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.” - alin. (2 2 ): „Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

- alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.” - alin. (4): „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.” - alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.” - alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale.

Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.” Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.” În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1), (2) și (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauză, este necontestat că reclamanta a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, că procedura administrativă de restituire a imobilului în litigiu a început cu Notificarea nr. 338/N/2001, iar, ca urmare, prin Dispoziția nr. 10458 din 27 iunie 2005, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior către reclamantă, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 18922/CC în anul 2006. În cauză s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.

Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală. Admițând în parte acțiunea formulată de intimata-reclamantă, instanța de fond a reținut, în esență, că cererea acesteia nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil statuat la art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, ceea ce face ca netrimiterea dosarului la evaluator și neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire să reprezinte un refuz nejustificat, soluție pe care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Astfel, potrivit titlului VIII, Capitolul V, Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției […], cu modificările și completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale.

Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”. După cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum și că, în raport cu dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că titlul VII – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede niciun termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.

Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice este principiul operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient. În acest sens, trebuie menționată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 titlul I din versiunea consolidată din T.U.E., recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni. Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil. Or, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară, Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare, H.G.

nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare. Pe de altă parte, trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a statuat că termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale.

Deci, în concluzie, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil pentru soluționarea cererii intimatei-reclamante. De asemenea, în raport cu data declanșării procedurii administrative, anul 2001 și cu data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anul 2006, precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimata-reclamantă, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Or, în cauză, așa cum s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea cererii formulate de intimata, reclamantă, și-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.

Astfel fiind, în mod întemeiat a reținut instanța de fond refuzul nejustificat în sarcina autorității publice recurente, pe care a obligat-o să emită titlul de despăgubire conform titlului VII din Legea nr. 247/2005. Apărarea recurentei-pârâte referitoare la faptul că dosarul a fost remis Primăriei Municipiului Craiova nu poate fi primită și nu este de natură a deroba instituția de obligațiile ce îi incumbă cu privire la realizarea competenței legale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Sub acest aspect, Curtea constată că demersurile Comisiei în dosarul reclamantei, care a fost înregistrat la această instituție încă din anul 2006, au fost efectuate când, prin adresa din 27 septembrie 2010, dosarul a fost restituit Primăriei în vederea analizării anumitor aspecte.

Chiar într-o asemenea împrejurare, pasivitatea manifestată de instituția publică în perioada scursă de la data înregistrării dosarului și încălcarea principiului termenului rezonabil prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea dosarului de despăgubire cu care a fost învestită nu pot fi înlăturate prin simpla remitere a dosarului către Primăria Muinicipiului Craiova la aproape 4 ani (2010) de la data înregistrării (2006). Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în prezenta cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 331/2011 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova- Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012.