ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 489/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 489/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

1.

Hotărârea instanței de

fond

Prin sentința

nr. 331/2011 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova-

Secția

contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei ca urmare

a declinării de competență, a respins excepția de nelegalitate invocată de

pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea

Despăgubirilor

, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.L. în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și chemata în garanție Primăria

Municipiului Craiova prin Primar, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire conform titlului VII din Legea nr.

247/2005 pentru reclamanta A.L., a respins petitele având ca obiect penalități

de întârziere și daune materiale, a respins cererea reconvențională formulată

de pârâta Comisia Centrală, a respins cererea de chemare în garanție a

Primăriei Municipiului Craiova

ș

i

a respins acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de apel a reținut

situația de fapt potrivit

căreia,

prin Dispoziția emisă de Primarul Municipiului Craiova nr. 10458

din 27 iunie 2005, s-au acordat măsuri reparatorii sub forma unor titluri de

valoare nominală în cuantum de 211.762 lei pentru imobilul proprietate

personală, imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, titlurile s-au

modificat în titluri de despăgubire în conformitate cu dispozițiile art. 3 din titlul

VII al Legii nr. 247/2005, iar dosarul a fost înregistrat sub nr. 18 922

CC/2006 pe rolul Comisiei Centrale, acesta nefiind analizat și soluționat până

în prezent prin emiterea titlurilor de despăgubire, astfel cum impune procedura

prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin adresa din 31 martie 2010, la

solicitările repetate din partea reclamantei, pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților a comunicat că nu se poate stabili un termen

cert privind analiza dosarului, enumerând cu caracter general câteva

neregularități referitoare la conținutul acestuia.

Analizând cu prioritate excepția de

nelegalitate a Dispoziției Primarului Municipiului Craiova nr. 10458 din 27

iunie 2005, invocată de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor prin întâmpinare, Curtea a reținut inadmisibilitatea excepției,

constatând că actul a cărui nelegalitate se invocă prin procedura prevăzută de art.

4 din Legea nr. 554/2004 este un act administrativ emis în anul 2005 și intrat

în circuitul civil, pentru care Legea specială nr. 10/2001 stabilește un recurs

special, derogator de la dreptul comun.

Totodată, Curtea a apreciat că accesul

la această procedură de contestare a legalității unui act pentru care legea stabilește

o procedură specială, la 6 ani după emiterea actului individual, ar lipsi

practic de efecte însăși procedura imperativă prevăzută de Legea nr. 10/2001,

astfel încât nu se impune sesizarea Tribunalului cu soluționarea excepției de

nelegalitate. Fiind inadmisibil însuși accesul la procedura prevăzută de art. 4

din Legea nr. 554/2004, a reținut judecătorul fondului, ar fi inechitabilă și ar

determina o tergiversare nepermisă a cauzei o sesizare a Tribunalului, iar

instanța nu ar putea vorbi în actul de sesizare despre o simplă legatură formală

a actului cu litigiul aflat pe rol, în contextul inadmisibilității procedurii

însăși.

Cu privire la fondul cauzei, prima

instanță a constatat că pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor îi revine, potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005,

obligația de a emite titlul de despăgubire și a înlăturat apărările formulate

de pârâtă relative la desesizarea prin restituirea dosarului către Primăria

Municipiului Craiova, restituire dispusă după 6 ani de la înregistrarea

dosarului pe rolul instituției și ulterior introducerii cererii de chemare în

judecată, precum și cele referitoare la faptul că dosarul nu ar fi complet, în

condițiile în care, în tot acest interval de timp, pârâta putea și avea

obligația de a indica în concret și solicita toate actele necesare atât Primăriei,

cât și reclamantei.

În plus, a constatat prima instanță,

prin depunerea de către reclamantă, în cursul judecății, a actelor privind

calitatea de moștenitor, s-a răspuns solicitărilor formulate de autoritatea

pârâtă în anul 2010.

Prin urmare, în acest context de

fapt și de drept, Curtea a apreciat că ingerința în dreptul de proprietate prin

tergiversarea nejustificată a acordării măsurilor reparatorii către reclamantă

nu poate fi permisă, determinând o încălcare evidentă a principiilor consacrate

de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la petitele privind

acordarea daunelor materiale și a penalităților de întârziere, Curtea a reținut

că Legea nr. 554/2004 stabilește un termen de soluționare și de acordare a unor

eventuale despăgubiri în caz de neexecutare a sentin

ț

ei pronunțate.

În ceea ce privește acordarea

daunelor morale, prima instanță a apreciat că prejudiciul de natură morală și

legatura indisolubilă cu actele autorității pârâte nu au fost dovedite.

Cu privire la cererea de chemare în

garanție a Primarului Municipiului Craiova, instanța de fond a reținut că

această instituție nu are obligații similare cu pârâta Comisia Centrală, iar

între cele două instituții există posibilitatea realizării unei corespondențe concludente

și în termen util în scopul soluționării dosarelor de despăgubire și al evitării

tergiversării nejustificate.

Referitor la cererea reconvențională,

Curtea a apreciat-o ca fiind lipsită de temei de drept, în sensul obligării

reclamantei la a-și dovedi din nou, după 6 ani, dreptul de proprietate,

ulterior parcurgerii și finalizării întregii proceduri de reconstituire prevăzută

de legea specială.

În ceea ce privește formularea acțiunii

în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

instanța de fond a constatat că nu există o identitate între această instituție

și cel ce poate fi obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății.

exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 331/2011

din 17 iunie 2011 a Cur

ț

ii de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal,

criticând-o pentru nelegalitate

ș

i netemeinicie, a

declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9

ș

i art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta, pârâtă

susține că instanța de fond în mod greșit a respins, ca inadmisibilă, excepția

de nelegalitate, întrucât, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

instanța avea obligația să constate că de legalitatea dispoziției emise de

primar depinde soluționarea litigiului în fond. Mai susține recurenta-pârâtă că

Dispoziția

nr. 10458 din 27 iunie 2005 a fost

emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, precum și a

principiului soluționării notificărilor conform căruia sarcina probei

proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive

revine persoanei care se pretinde îndreptățită. Totodată, precizează recurenta,

pârâtă, dispoziția emisă de primar este un act administrativ unilateral cu

caracter individual, un argument în acest sens fiind faptul că, potrivit art. 16

alin. (2)

1

din titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispozițiile emise

de primari sunt înaintate Comisiei însoțite de avizul de legalitate al

instituției prefectului.

Autoritatea recurentă critică

soluția pronunțată de Curtea de apel

de respingere a cererii reconvenționale, susținând că reclamanta are obligația

de a face dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil notificat.

În ceea ce privește cererea de

chemare în garanție, recurenta susține că Primăria Municipiului Craiova prin

Primar avea obligația de a transmite dosarul aferent Dispoziției nr. 10458/2005

însoțit de întreaga documentație care a stat la baza soluționării notificării

formulate de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001.

Recurenta mai susține că instanța de

fond în mod nelegal a obligat autoritatea pârâtă să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire, precizând că,

în cauza supusă

judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în

ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea

reclamantei, în sensul că dosarul aferent Deciziei nr. 10458/2005 a fost

transmis

de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate

notificată, fiind înregistrat

la Secretariatul

Comisiei Centrale. Totodată, dosarul a fost analizat în privința legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, constatându-se

aspectele în temeiul cărora a fost invocată excepția de nelegalitate.

Referitor la etapa

evaluării, recurenta precizează că această etapă este condiționată de

clarificarea aspectelor legate de dovada dreptului de proprietate a reclamantei

asupra întregului imobil notificat, aspecte care au justificat remiterea

dosarului către

Primăria

Municipiului Craiova.

În concluzie, recurenta-pârâtă

susține că instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza reținând încălcarea

principiului termenului rezonabil,

fără a ține cont de aspectele

obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de

despăgubire al reclamantei și cu

ignorarea prevederilor Deciziei nr. 2815

din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

asupra recursului

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Cu

privire la respingerea excepției de nelegalitate a

Dispoziției nr.

10458/2005 emisă de

Primăria Municipiului Craiova

Instanța

de control judiciar constată că soluția Curții de apel este legală și temeinică

și în acord cu jurisprudența constantă și unitară în materie a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Astfel,

Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „l

egalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter

individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în

cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții

interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ

depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată,

instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza”.

Din

interpretarea prevederii legale enunțate rezultă că excepția de nelegalitate

poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului

contenciosului administrativ, altfel spus, acele acte administrative

unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul

Legii nr. 554/2004 și pe calea unei acțiuni directe.

Nu pot

forma obiect al excepției de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au

natură juridică administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe

calea contenciosului administrativ în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 554/2004, actele autorităților publice care privesc relația cu Parlamentul,

actele de comandament cu caracter militar și actele administrative pentru

modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă

procedură judiciară.

Prin

urmare, dispoziția prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare

privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001,

fiind supusă contestației la secția civilă a tribunalului, conform art. 26 din

actul normativ menționat, nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului

administrativ nici prin acțiune directă, nici prin intermediul excepției de

nelegalitate.

Cu privire la respingerea cererii

reconvenționale

Motivul de recurs ce vizează

respingerea cererii reconvenționale, prin care autoritatea pârâtă a solicitat

obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra întregului

imobil notificat, nu poate fi reținut.

Astfel cum a rezultat din materialul

probator administrat cu ocazia judecării pe fond a cauzei, intimata, reclamantă

a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în

Craiova, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Dispoziția

nr.

10458/2005, întreaga documentație fiind

verificată

cu ocazia soluționării notificării formulate în conformitate

cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Cu privire la respingerea

cererii de chemare în garanție

Recurenta, pârâtă Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanței de fond chemarea în

garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, pentru situația în care

va cădea în pretenții, susținând că nu i-au fost comunicate toate documentele

necesare conform pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a titlului VII

din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările și

completările ulterioare.

Din probatoriul administrat în

cauză, instanța de fond a reținut că

dosarul aferent

Deciziei nr. 10458/2005 a fost transmis

de Primăria Municipiului

Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat

la Secretariatul Comisiei Centrale.

Prin urmare, instanța de control

judiciar constată că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată

cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, având

în vedere că această instituție și-a îndeplinit toate obligațiile legale, prin înregistrarea

dosarului la autoritatea pârâtă, fiind declanșată procedura administrativă de

acordare a despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Cu privire la încălcarea principiului

termenului rezonabil

Legea nr. 247/2005 stabilește

procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse

în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în speță sunt

aplicabile prevederile art. 16 titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform

cărora:

- alin.

(1): „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv

orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana

îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,

conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi.”,

- alin.

(2): „Notificările formulate

potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate î

n mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările

ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la

data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal

de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după

caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând

propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele

construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în

arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a

deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.”

- alin.

(2

1

): „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor

fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de

prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției

prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.”

- alin. (2

2

):

„Deciziile/dispozițiile

sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri

care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a

unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu

soluționarea notificării.

- alin.

(3):

„În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi,

Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003

va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către

Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către

titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură

reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost

soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

- alin.

(4):

„Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a

propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la

analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură.”

- alin.

(5):

„Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.”

- alin.

(6):

„După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua

procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în

limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.”

Legiuitorul

a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea

raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod

expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în

baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare.”

În

alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1), (2) și (7), care reglementează

procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător

și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr.

10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au

consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul

prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând

cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de

inflație.

În cauză, este necontestat că reclamanta

a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii

pentru imobilul situat în Craiova, că procedura administrativă de restituire a

imobilului în litigiu a început cu Notificarea nr. 338/N/2001, iar, ca urmare, prin

Dispoziția nr. 10458 din 27 iunie 2005, Primăria Municipiului Craiova a propus

acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior către

reclamantă, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 18922/CC în anul 2006.

În cauză s-a

efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire

în natură.

Recurenta a

invocat în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea

despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută

de titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de

înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 2815/2008 emisă

de Comisia Centrală.

Admițând în parte acțiunea formulată

de intimata-reclamantă, instanța de fond a reținut, în esență, că cererea acesteia

nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces

echitabil statuat la art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, ceea

ce face ca netrimiterea dosarului la evaluator și neemiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire să reprezinte un refuz nejustificat, soluție

pe care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Astfel, potrivit titlului VIII,

Capitolul V, Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16

alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției […], cu modificările și completările ulterioare, „(5)

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute

la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură

a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori

desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de

evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține

cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubire”.

După cum s-a arătat în expunerea

rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente pornesc de la

faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige

autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum

și că, în raport cu dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt

soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării

lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de

consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor

Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare.

Este adevărat că titlul VII –

Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu

prevede niciun termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea

titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815

din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca

durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.

Astfel, în primul rând, este unanim

acceptat că unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor

administrației publice este principiul operativității, care obligă orice

structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a

drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze

în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens, trebuie menționată

Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de

Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7

din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să

acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu

complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca urmare a aderării

României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la

Lisabona, care, prin art. 6 titlul I din versiunea consolidată din T.U.E.,

recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii

români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept

fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art. 41.1 din

Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod

imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere dispozițiile art.

20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în

legislația primară, Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în

reglementările secundare, H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în cazul

de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop

acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului

Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o

bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a

cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte, trebuie menționat

și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a statuat că termenul

rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1

din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative

reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele

administrației publice centrale sau locale.

Deci, în concluzie, instanța de fond

a reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative competente, în lipsa

unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil pentru

soluționarea cererii intimatei-reclamante.

De asemenea, în raport cu data

declanșării procedurii administrative, anul 2001 și cu data înregistrării

dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anul 2006,

precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimata-reclamantă, dar și cu

atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative

competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea

termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un

refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a

nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n)

din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către

autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor

competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum s-a argumentat

mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea

cererii formulate de intimata, reclamantă, și-au exercitat dreptul de apreciere

cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în

litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului

fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.

Astfel fiind, în mod întemeiat a

reținut instanța de fond refuzul nejustificat în sarcina autorității publice

recurente, pe care a obligat-o să emită titlul de despăgubire conform titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Apărarea recurentei-pârâte

referitoare la faptul că dosarul a fost remis Primăriei Municipiului Craiova nu

poate fi primită și nu este de natură a deroba instituția de obligațiile ce îi

incumbă cu privire la realizarea competenței legale cu respectarea drepturilor

fundamentale ale omului. Sub acest aspect,

Curtea constată că demersurile Comisiei în dosarul

reclamantei, care a fost înregistrat la această instituție încă din anul 2006,

au fost efectuate când, prin adresa din 27 septembrie 2010, dosarul a fost

restituit Primăriei în vederea analizării anumitor aspecte. Chiar într-o

asemenea împrejurare, pasivitatea manifestată de instituția publică în perioada

scursă de la data înregistrării dosarului și încălcarea principiului termenului

rezonabil prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea dosarului de

despăgubire cu care a fost învestită nu pot fi înlăturate prin simpla remitere

a dosarului către Primăria Muinicipiului Craiova la aproape 4 ani (2010) de la

data înregistrării (2006).

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele

de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în prezenta cauză, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței

nr. 331/2011 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova-

Secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 februarie 2012.