ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2756/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul D.A. a chemat în judecată Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., solicitând

instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei să

emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în

Craiova, str. M., județul Dolj (imobil imposibil de restituit în natură),

conform dispoziției nr. D1. din 25 mai 2005 emisă de Primarul municipiului

Craiova.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că imobilul situat la adresa de mai sus a fost preluat abuziv

și trecut în proprietatea statului român, iar prin notificarea nr. N1. a solicitat

măsuri reparatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificare

ce a stat la baza procesului-verbal de negociere nr. V1. din 10 noiembrie 2004 încheiat

cu Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, prin care s-a propus acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent în valoare de 773.424.000 lei. Propunerea

de acordare a măsurilor reparatorii a fost confirmată de D.G.F.P. Dolj prin emiterea

hotărârii nr. 803 din 21 aprilie 2005.

Reclamantul a mai arătat

că, prin dispoziția nr. D1. din 25 mai 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova

s-a dispus acordarea despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

A mai susținut că, de

nenumărate ori, a solicitat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să-i

emită titlu de despăgubire, însă, până la data formulării acțiunii nu a primit nici

un răspuns, deși autoritatea pârâtă era obligată să răspundă petițiilor cu care

a fost investită în limitele termenului rezonabil prevăzut de art. 6 paragraful

I din C.E.D.O.

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 359 din 1

iulie 2011 a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită acestuia titlu de despăgubire conform

dispoziției nr. D1. din 25 mai 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că în speță s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

În afara argumentului

decurgând din art. 6 al Convenției, instanța a reținut că prin neîndeplinirea obligației

de a se emite titlurile de despăgubire, autoritățile pârâte aduc atingere noțiunii

de bun și obligației statului de a proteja bunurile și valorile patrimoniale ale

persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O.

Concluzionând, Curtea

de Apel a apreciat că depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii

de acordare a măsurilor reparatorii constituie o încălcare evidentă a prevederilor

art. 6 din C.E.D.O.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Recurenta a susținut că,

în mod greșit instanța a reținut în cauză încălcarea termenului rezonabil de soluționare

a dosarului de despăgubire.

A mai susținut și că,

nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al Comisiei Centrale cu privire la soluționarea

dosarului privind acordarea despăgubirilor, întrucât pârâta nu și-a exercitat cu

rea credință atribuțiile ce îi revin în cadrul procedurii administrative prevăzute

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, numai că, aceasta va emite decizia conținând

titlul de despăgubire doar după parcurgerea etapei evaluării din procedura administrativă

prevăzută de Legea nr. 247/2005.

Printr-o altă critică,

recurenta susține că în mod greșit Comisia Centrală a fost obligată la emiterea

directă a deciziei continuând titlul de despăgubire, fără a lua în considere că

impunerea unei astfel de obligații poate conduce la conjuncturi juridice anormale,

cum ar fi existența unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele în temeiul

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru argumentele expuse în continuare.

Intimatul-reclamant D.A.

a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea

recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a derula

procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu finalitatea

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, corelativ constatării că s-a

depășit termenul de soluționare a Dosarului nr. 12032/CC.

Prin dispoziția nr.

D1. din 25 mai 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova s-a dispus acordarea

de despăgubiri reclamantului, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

pentru imobilul notificat sub nr. N1.

Până la data soluționării

recursului de față recurenta nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire

fapt ce l-a determinat pe reclamant să considere că i s-a încălcat dreptul la un

proces echitabil, pârâta încălcând dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. cât și pe cele

ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție.

În aceste condiții, Înalta

Curte reține că pasivitatea de aproximativ 10 ani manifestată de recurenta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, autoritate administrativă învestită cu

competențe speciale în materia acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter

reparatoriu, nu poate fi justificată. Indiferent de natura dificultăților întâmpinate,

recurenta era datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura

reglementată de lege să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen rezonabil.

Referitor la obligația

de emitere a deciziei urmează a se avea în vedere următoarele:

Potrivit art. 16

alin. (4) - (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005:

„(4)

Pe

baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la

alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire

în natură.

(5)

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute

la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a

fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății

de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(7)

În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”.

Prin

urmare, singura atribuție pe care art. 16 alin. (4) din lege o conferă Comisiei

Centrale este aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire

în natură, iar nu de a cenzura dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea

nr. 10/2001 din alte perspective, ce intrau exclusiv în competența entității care

a soluționat notificarea.

În altă ordine de idei,

Înalta Curte mai observă că neclaritățile invocate puteau fi lesne rezolvate chiar

de recurentă pe baza actelor din dosarul aferent notificării și a dispozițiilor

cuprinse în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate

prin H.G. nr. 250/2007.

Referitor la executarea

sentinței

Critica privind caracterul

nelegal al obligației impuse prin dispozitivul sentinței, de a emite „direct” decizia

reprezentând titlu de despăgubire este, de asemenea, nefondată.

Etapele și operațiunile

premergătoare la care se referă recurenta nu au o existență de-sine-stătătoare ci

ele sunt subsumate scopului final: emiterea deciziei.

Cât privește afirmația

referitoare la intervalul de timp prea scurt pentru executare, Înalta Curte observă

că sentința atacată s-a pronunțat la data de 1 iulie 2011, iar soluția instanței

de recurs era previzibilă cu ușurință pentru recurentă, dată fiind jurisprudența

consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, în această materie, așa încât executarea obligației în termen de 30 de

zile de la pronunțarea instanței de recurs este perfect posibilă.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din

Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile

nr. 359 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2012.