ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 235/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată la curtea de apel Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la data de 07 martie 2011, reclamanta R.M. a chemat în judecată C.C.S.D. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, pentru imobilul notificat sub nr. 1216/N/2001 compus din teren și construcție demolată, situat în Craiova, Jud. Dolj. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că dosarul constituit în baza dispoziției nr. 10459 din 27 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, a fost înregistrat la C.C.S.D.

sub nr. 24630/2005 și, cu toate că, ulterior înregistrării dosarului, a formulat numeroase intervenții solicitând rezolvarea acestuia, nu i s-a comunicat nici un răspuns. În opinia reclamantei, procedurile administrative coroborate cu cele judiciare nu s-au desfășurat într-un termen rezonabil, iar depășirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Protocolul adițional la Convenție. Pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 10459 din 27 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, arătând că, deși prin notificarea formulată reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 275 mp., suma acordată acesteia prin dispoziție cuprinde și despăgubiri pentru valoarea construcției demolate, fără ca acestea să fi fost solicitate.

Mai mult, potrivit certificatului de moștenitor din anul 1984, reclamanta nu are calitatea de unic moștenitor al autorului R.G., aceasta nefăcând dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru întreg imobilul, ci numai pentru o cotă din acesta. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătând că dosarul aferent dispoziției nr. 10459 din 27 iunie 2005 a fost transmis Secretariatului comisiei, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII- lea însă, în urma analizei acestuia s-a constatat că reclamantei i-au fost acordate măsuri reparatorii pentru întreg imobilul situat în Craiova.

În aceste condiții, arată pârâta, dosarul de despăgubire va fi transmis la evaluatorul desemnat de Comisia Centrală în vederea întocmirii lucrării de specialitate, după ce acesta va fi retransmis de către Primăria Craiova, cu respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D. La aceeași dată pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Craiova prin primar, în motivarea căreia a arătat că Primăria Craiova, în calitate de entitate ce a soluționat notificarea reclamantei în procedura instituită de Legea nr. 10/2001, avea obligația să transmită dosarul aferent notificării însoțit de actele prevăzute de pct. 16 alin. (5) din H.G.

nr. 1095/2005, astfel că, dosarul aferent dispoziției nr. 10459 din 27 iunie 2005 a fost remis Primăriei Craiova cu adresa din 22 martie 2011, solicitându-i-se să justifice soluția adoptată prin dispoziția emisă, ținând cont de faptul că prin această dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri în cuantum de 1.201.232.000 lei pentru imobilul notificat, sumă ce cuprinde și valoarea construcției demolate, deși nu a fost solicitată. În concluzie a solicitat obligarea Primăriei municipiului Craiova prin primar să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat prin stabilirea cheltuielilor de judecată pretinse de reclamantă în cauză. De asemenea, la data de 31 martie 2011, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei de a face dovada calității de persoană îndreptățită asupra proprietății întregului imobil notificat.

Reluând argumentele invocate în întâmpinare și cererea de chemare în garanție, pârâta a arătat că în situația în care reclamanta nu face dovada de persoană îndreptățită pentru întreg imobilul notificat, Comisia Centrală nu poate fi obligată Ia emiterea unei decizii, în care să fie consemnată și valoarea aferentă construcțiilor, obligație ce se situează în afara cadrului legal reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. La solicitarea instanței, pârâta a înaintat copia dosarului de despăgubire al reclamantei, comunicând că acesta a fost înregistrat la data de 07 aprilie 2006, în prezent fiind remis în original Primăriei.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 464 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: A respins cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ, competentă cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 10459 din 27 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova; A admis acțiunea formulată de reclamanta Rădulescu Maria împotriva pârâtului Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; A obligat pârâta să emită reclamantei decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, Județul Dolj, conform dispoziției nr. 10459 din 27 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova; A respins cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție a Primăriei Craiova, prin primar, formulate de pârâtă; A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prima instanță, verificând condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a respins excepția de nelegalitate, reținând că dispoziția primarului municipiului Craiova a cărei legalitate se solicită a se analiza pe cale incidentală, nu constituie un act administrativ, ci un act de natură civilă, nefiind supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că cererea reclamantei este fondată, reținând, în esență, următoarele: Reclamanta a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat situat în Craiova, iar prin Dispoziția din 27 iunie 2005, Primarul municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior, Dosarul fiind transmis către C.C.S.D.

și înregistrat sub nr. 12208/ CC din 07 aprilie 2006. Ulterior transmiterii dosarului către C.C.S.D. și după constatarea legalității dispoziției de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului reclamantei, la un interval de aproape 6 ani de la emiterea Dispoziției nr. 10459/2005 și numai după sesizarea instanței cu prezenta cerere de chemare în judecată, pârâta a apreciat că dispoziția nu este legală restituind dosarul Primăriei Craiova cu solicitarea de a justifica soluția adoptată. Din analiza înscrisurilor aflate în dosarul de despăgubire, instanța a reținut că motivele invocate de pârâtă nu sunt de natură să justifice neemiterea titlului de despăgubire.

Astfel, în cuprinsul notificării formulate la data de 21 august 2011 prin care s-au solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova Județul Dolj, reclamanta a făcut referire expresă atât la terenul în discuție cât și la construcția situată pe acesta, menționând „ evaluez imobilul (teren și casă) la suma de 30.000 euro”. În opinia instanței, o astfel de mențiune, chiar dacă executată olograf de reclamantă în cuprinsul unei cereri dactilografiate, însușită prin semnătură, înlătură orice dubiu asupra obiectului notificării, fiind evident că prin aceasta, reclamanta a înțeles să solicite despăgubiri atât pentru teren cât și pentru construcție, cererea fiind analizată de autoritatea publică competentă în limitele învestirii sale de către reclamantă.

De asemenea, din cuprinsul certificatului de moștenitor și actelor de stare civilă depuse la același dosar de despăgubire, prima instanță a reținut că în privința reclamantei, moștenitoare legală a autorului C.G., nu există îndoială în ce privește calitatea acesteia de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005. De altfel, așa cum rezultă din dispozițiile legale, art. 16.alin. (10) din norme, invocate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării, controlul exercitat de Comisie în cadrul etapei de analiză a dosarelor este limitat la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, aceasta neputând repune în discuție calitatea persoanei de a beneficia de măsurile reparatorii la care în prealabil s-a reținut a fi îndreptățită potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și nici întinderea îndreptățirii acesteia referitor la bunurile pentru care s-a stabilit că beneficiază de măsuri reparatorii.

În aprecierea primei instanțe, împrejurările invocate de pârâtă nu justifică pasivitatea acesteia pe un interval de 6 ani de la emiterea dispoziției Primarului Municipiului Craiova, durata excesivă a procedurilor administrative fiind de natură a încălca în mod evident principiul procesului echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., iar prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O.

Apărările pârâtei în sensul că nu a existat posibilitatea emiterii dispoziției reprezentând titlu de despăgubire din cauza restituirii dosarului de despăgubire autorităților publice locale, au fost înlăturate, neemiterea titlului de despăgubire într-un termen rezonabil fiind consecința directă și imediată a pasivității pârâtei care nu poate invoca în justificarea obligațiilor legale tocmai această pasivitate. Pe de altă parte, remiterea către pârâta Primăriei Craiova a documentației ce a stat la baza soluționării notificării formulate de reclamanți echivalează cu o dezînvestire a Comisiei de la soluționarea dosarului de despăgubire în condițiile în care Titlul al VII- lea al Legii nr. 247/2005 și normele de aplicare a acesteia nu prevăd o astfel de posibilitate.

Referitor la cererea reconvențională formulată de pârâtă, prin care a solicitat ca reclamanta să facă dovada calității sale de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru întregul imobil,prima instanță a apreciat că nu este admisibilă, în raport de prevederile art. 119 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu îndeplinește condiția de fond, esențială unei astfel de cereri, respectiv, ca prin cererea formulată pârâtul să ridice „pretenții în legătură cu cererea reclamantului". Prin cererea formulată, pârâta a solicitat, în esență, administrarea unei probe, fără a fi formulat o pretenție concretă împotriva reclamantei. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, prima instanță a reținut că dispozițiile Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005 nu stabilesc un raport juridic obligațional între pârâtă și instituția chemată în garanție, în baza căruia C.C.S.D.

să poată iniția un demers în garanție ori despăgubiri. 3. Recursul declarat de C.C.S.D. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta C.C.S.D. solicitând modificarea soluției în sensul respingerii acțiunii, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac recurenta a reluat integral apărările formulate la fondul cauzei, referitoare la etapele procedurii administrative reglementate în Titlul al VII- lea al Legii nr. 247/2005 și la situația juridică a imobilului ce formează obiectul notificării reclamantei. În esență, recurenta a arătat că excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 10459 din 27 iunie 2005 emisă de Primarul mun. Craiova era admisibilă și instanța a greșit atunci când a respins cererea de sesizare a Tribunalul Argeș, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Apărarea principală a recurentei, reiterată ca motiv de recurs, are în vedere calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, în sensul că acesteia nu i s-ar cuveni despăgubiri decât pentru teren și că drepturile sale vizează doar o cotă din imobil, întrucât în certificatul de moștenitor din anul 1984 mai sunt indicate două persoane ca fiind moștenitorii defunctului R.G. Recurenta a mai arătat că în contextul în care nu s-au clarificat aspectele indicate nu i se poate imputa neemiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, mai ales că dosarul aferent notificării înregistrat la Comisie după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 a fost remis Primăriei mun.

Craiova cu adresa din 22 martie 2011. Distinct de aceste critici, recurenta a mai combătut modul de soluționare a cererii reconvenționale și, mai ales, a cererii de chemare în garanție, susținând că entității notificate îi aparține culpa pentru nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil, aceasta încălcându-și obligația legală de a transmite dosarul însoțit de documentele prevăzute la pct. 16.alin. (5) din H.G. nr. 1095/2005. De asemenea a mai susținut că se impunea admiterea cererii de chemare în garanție pentru a se evita suportarea cheltuielilor de judecată de către C.C.S.D. care nu are culpă procesuală. 4. Apărările intimatei R.M. Prin concluziile scrise depuse la dosar conform art. 146 teza a II-a C. proc.

civ., intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, intimata a arătat că nu i se poate nega calitatea de persoană îndreptățită, în raport de prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și de jurisprudența secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la regula unanimității în materia Legii nr. 10/2001. Cât privește termenul de soluționare a cererii sale de despăgubire, intimata a punctat faptul că în ciuda numeroaselor sale intervenții la comisie nu a reușit să impulsioneze procedura, aceasta nefiind finalizată din culpa recurentei care a încălcat principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

și art. 10 din Legea nr. 304/2004. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de recurentă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., precum și din perspectiva apărărilor intimatei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă R.M. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul din municipiul Craiova, județul Dolj, expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 38/1986.

Calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri în cuantum de 1.201.232.000 lei i-a fost recunoscută prin Dispoziția nr. 10459 din 27 iunie 2005 a Primarului municipiului Craiova, care constatase anterior, prin Dispoziția nr. 33 din 15 ianuarie 2003 că imobilul notificat nu poate fi restituit în natură întrucât este ocupat de o centrală termică și alte utilități aferente unor blocuri de locuințe. Prima instanță a reținut corect că Dosarul aferent notificării reclamantei a fost înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 12208/ CC la data de 7 aprilie 2006, având în vedere adresa din 17 mai 2011 prin care pârâta făcuse această precizare (fila 40, dosar fond), așa încât susținerea din recurs potrivit căreia dosarul s-ar fi înregistrat după intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 81/2007 este lipsită de suport. În contextul existenței unui interval de timp de peste 5 ani din momentul înregistrării dosarului la entitatea competentă să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire și de peste 10 ani de la formularea notificării, precum și al stabilirii cu titlu definitiv a calității de persoană îndreptățită la despăgubiri, refuzul C.C.S.D. apare ca nejustificat și a fost sancționat în mod legal prin admiterea acțiunii de către prima instanță. Răspunzând criticilor formulate prin recursul declarat, Înalta Curte reține mai întâi că decizia prin care entitatea deținătoare a soluționat notificarea privind restituirea unui imobil preluat abuziv este un act juridic supus contestării la secția civilă a tribunalului, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, așa încât nu poate fi supus controlului pe calea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, după cum bine a reținut judecătorul de la curtea de apel.

Nici susținerile potrivit cărora procedura administrativă reglementată de art. 16 din Titlul al VII- lea al Legii nr. 247/2005 a fost blocată de constatarea că intimata-reclamantă nu ar avea calitatea de persoană îndreptățită nu pot fi primite. Judecătorul fondului a stabilit corect că în raport de dispozițiile art. 16 alin. (4) și (5) din actul normativ indicat, C.C.S.D. are doar atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura stabilirea calității de persoană îndreptățită. De altfel, recurenta a rămas în pasivitate până la data formulării acțiunii judiciare, în pofida demersurilor persoanei îndreptățite căreia nu i s-a comunicat în intervalul de peste 5 ani, cât dosarul s-a aflat în nelucrare, că ar fi necesare precizări suplimentare, înscrisuri noi, etc. Abia la data de 22 martie 2011, după primirea citației pentru primul termen de curtea de apel, C.C.S.D.

a restituit dosarul la Primăria municipiului Craiova „în vederea reanalizării și completării acestuia cu înscrisuri care să justifice soluția (…) de acordare de despăgubiri pentru întregul imobil” (filele 97 și 98, dosar fond). Distinct de împrejurarea că acest demers administrativ nu are suport legal, Înalta Curte observă că cele două nereguli semnalate nu există. Astfel, din notificarea înregistrată la 21 august 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc (fila 83, dosar fond) rezultă cu claritate că vizează atât terenul, cât și construcția, considerentele sentinței prezentând detaliat conținutul acestui înscris. Cât privește împrejurarea că asupra imobilului expropriat se exercita o formă de proprietate pe cote părți, având calitatea de coproprietari, alături de intimata-reclamantă, și cei doi copii ai cuplului R. – toți moștenitori ai defunctului R.G.

conform certificatului de moștenitor anterior indicat - aceasta nu reprezintă un impediment legal la emiterea titlului de despăgubire, câtă vreme potrivit prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap.al III- lea, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”. Conchizând în această privință, Înalta Curte remarcă faptul că recurenta-pârâtă C.C.S.D. nu a prezentat o justificare rezonabilă pentru intervalul mare de timp în care nu a întreprins nici un demers pentru soluționarea dosarului de despăgubire, în condițiile în care complexitatea etapelor procedurii administrative reglementate de lege nu poate fi invocată ca temei pentru prelungirea sine die a momentului emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Cum nici până la data soluționării acestui recurs, 18 ianuarie 2013, procedura care se derulează sub autoritatea recurentei nu a fost finalizată, și, mai mult, intimata este în situația în care nu mai poate face nici un pronostic în această privință, Înalta Curte va reține că recurenta a încălcat în mod evident termenul rezonabil de soluționare a dosarului de despăgubire cu care a fost învestită, precum și dreptul intimatei de a se bucura de bunul său în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 din Convenție. Cât privește modul de soluționare a cererii reconvenționale ori a cererii de chemare în garanție de către curtea de apel, se observă că recursul nu cuprinde critici propriu-zise. Așa fiind, instanța de recurs reține că în raport de prevederile art. 119 alin. (1), respectiv art. 60 C. proc.

civ., cadrul procesual concret nu permite formularea acestor cereri, C.C.S.D. neputând avea „pretenții în legătură cu cererea reclamantului” și nici nu se găsește într-un raport de garanție sau despăgubiri cu entitatea notificată. În plus, problema suportării cheltuielilor de judecată nu se pune, dispozitivul sentinței fiind clar în această privință. 2. Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Având în vedere considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul formulat de C.C.S.D., potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român – C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 464 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2013.