ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 394/2015

Decizia nr. 394/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din 10 septembrie 2013, Curtea de Apel București a admis cererea de suspendare, precizată și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 3103047 din 31 iunie 2012 emisă de A., sector 6, astfel cum i-au fost diminuate efectele prin Decizia nr. 235 din 31 iulie 2013 emisă de B. - C., până la soluționarea irevocabilă a cauzei de față.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că reclamantul a invocat, atât în contestația administrativă, cât și în fața instanței de judecată, aspecte de nelegalitate în ceea ce privește T.V.A., respectiv că în raport de dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. fisc., nu poate fi considerat persoană impozabilă din perspectiva T.V.A., nefiind îndeplinite condițiile legale, activitatea desfășurată de acesta neputând fi considerată activitate economică, neaplicarea regimului de taxare inversă sancționează cu nulitatea toate actele emise cu nerespectarea acestui principiu, nerespectarea principiului certitudinii normelor fiscale prevăzut de art. 3 din C. fisc. și a principiului eficienței impunerii, contestând și modul de determinare a bazei impozabile de T.V.A., invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 137 alin. (1) din C. fisc., în raport cu natura tranzacțiilor de bunuri imobile efectuate.

Mai mult, Curtea de apel a avut în vedere că prin Decizia nr. 235 din 31 iulie 2013 a C., prin care a fost soluționată contestația formulată, a fost desființată Decizia de impunere nr. 3103047 din 31 mai 2012 emisă de A., sector 6, pentru suma de 6.053.354 lei reprezentând T.V.A. și accesorii, urmând ca organele fiscale să procedeze la o nouă verificare, aceasta constituind, așa cum, corect arată reclamantul, mai mult de 75% din sumă, pentru motivul că în mod greșit organele de inspecție fiscale au considerat două terenuri tranzacționate de către reclamant ca fiind construibile, fără să aibă în vedere documentația cadastrală, nefiind încadrate la momentul vânzării într-o anume categorie de folosință, organul de soluționare a contestației fiind în imposibilitate să se pronunțe asupra tratamentului fiscal din punct de vedere al T.V.A.

Prin urmare se confirmă susținerile reclamantului în ceea ce privește aparența de nelegalitate, susținerile reclamantului constituind argumente aparent valabile și în ceea ce privește suma pentru care a fost respinsă contestația administrativă, acestea făcând obiectul analizei pe fond, după administrarea probatoriului.

Pe de altă parte, aprecierea cumulativă a îndeplinirii celor două condiții trebuie să se facă în concordanță cu caracterul de măsură de protecție provizorie pe care-l are suspendarea executării actului administrativ, or din acest punct de vedere, nu se poate face o analiză separată a condiției cazului temeinic justificat fără să se aibă în vedere și prejudiciul cauzat reclamantului prin punerea în executare a actului administrativ fiscal, în condițiile în care decizia este titlu de creanță fiscală, iar introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

În acest sens, susținerile reclamantului că prejudiciul material viitor și previzibil pe care l-ar suporta prin executarea sumelor, îl constituie faptul că s-au emis somații de plată, titlu executoriu și decizia prin care se arată că a început executarea silită în baza acestei decizii de impunere, pot fi reținute în sensul îndeplinirii și celeilalte condiții de fond, respectiv paguba iminentă având în vedere și cuantumul sumei stabilite în sarcina reclamantului, precum și faptul că o parte din suma impusă a fost înlăturată în contestația din procedura administrativ fiscală.

Împotriva Încheierii din 10 septembrie 2013 au declarat recurs pârâtele B. și D. a Municipiului București.

Motivele de recurs;

În susținerea cererii, recurentele au susținut că instanța de fond nu a motivat sentința sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

În privința cazului bine justificat s-a arătat că actele fiscale supuse analizei judiciare sunt legale, că nu există motive de nelegalitate evidentă a acestora de natură a crea o îndoială puternică asupra legalității acestora, fără a fi necesară analiza pe fond.

Cu referire la paguba iminentă, recurenta a apreciat că reclamantul nu a probat că executarea sumei ce face obiectul actului atacat i-ar crea un prejudiciu material grav, imposibil de evitat în alt mod decât prin suspendarea executării actului atacat.

Întâmpinarea formulată în cauză;

Prin întâmpinare, recurentul-intimat a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că prin Decizia nr. 235 din 31 mai 2013 emisă de B. - C., s-au diminuat obligațiile fiscale stabilite inițial în proporție de 75%, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Analiza motivelor de recurs, Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, starea de fapt și legislația aplicabilă, constată că recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.

Prin Raportul de inspecție fiscală din 31 mai 2012, organele de inspecție fiscală din cadrul A. sector 6 București au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale în sumă de 7.657.700 lei reprezentând 3.366.154 lei taxă pe valoarea adăugată, 3.786.623 lei majorări de întârziere și 504.923 lei penalități de întârziere.

În cadrul procedurii administrative prealabile, prin Decizia nr. 235 din 31 iulie 2013 (fila 272 dosar fond) s-a respins contestația ca neîntemeiată pentru suma de 1.604.346 lei T.V.A. și s-a desființat decizia de impunere pentru suma de 6.053.354 lei.

Ulterior, prin sentința pronunțată în dosarul de fond, la 29 octombrie 2014, s-a admis în parte acțiunea, s-a anulat parțial pct. 1 din Decizia nr. 235 din 31 iulie 2014 și Decizia de impunere nr. 3103047 din 31 mai 2012, în ceea ce privește suma de 759.596,75 lei reprezentând T.V.A. pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 30 septembrie 2011.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru a preveni o pagubă iminentă, după formularea plângerii prealabile, a contestației administrative, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral.

Analiza legislației aplicabile în materia suspendării actelor administrativ-fiscale relevă că instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal, dacă sunt îndeplinite cerințele legale, respectiv formularea plângerii prealabile, plata cauțiunii, existența cazului bine justificat și pentru prevenirea producerii unui prejudiciu.

În speță, s-a formulat plângere prealabilă și de asemenea s-a plătit cauțiune.

Suspendarea prin hotărâre judecătorească a executării actului administrativ reprezintă o excepție de la regula executării din oficiu a actului administrativ și se dispune, așa cum rezultă din prevederile legale menționate, numai în cazul îndeplinirii condițiilor legii.

Existența cazului bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 poate fi apreciată ca îndeplinită dacă circumstanțele cauzei ar demonstra o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care se constituie în fundamentul caracterului executoriu al actului administrativ.

În speța prezentă s-au invocat de către reclamanta-intimată mai multe aspecte de nelegalitate a actelor fiscale.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a stabilit corect, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, în limitele permise de natura specială a procedurii instituite de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, că în cauză este îndeplinită cerința legală a cazului bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurările de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor administrative fiscale atacate, în condițiile în care nu se pot antama în această etapă procesuală aspecte de fond, rezultă chiar Decizia nr. 235/2013, prin care s-au desființat actele fiscale pentru suma de 6.053.354 lei și sentința Curții de Apel București prin care s-a anulat în parte decizia de impunere și Decizia nr. 235/2013.

Existența cazului bine justificat nu presupune analiza pe fond a legalității actului pentru că astfel s-ar prejudeca fondul cauzei.

În speță, cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmații ale recurentei-pârâte dar și în argumentele juridice prezentate și probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actele contestate, emise de recurenta-pârâtă și a căror legalitate a fost infirmată chiar prin decizia de soluționare a contestației și sentința instanței de fond.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită.

Nu mai puțin relevantă este și împrejurarea că măsurile dispuse în cauză sunt în acord și cu recomandarea nr. R/(89)/8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989 referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă.

În cuprinsul acesteia se arată că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor fizice sau juridice, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune a fi evitat, în măsura posibilului.

Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 496 și urm. C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele D. a Municipiului București - A. și B. împotriva Încheierii din data de 10 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2015.