ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 156/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 616 din 24 noiembrie 2011,

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamanta B.I., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.,

obligând-o pe aceasta din urmă să emită decizia reprezentând titlul de

despăgubire, pentru imobilul menționat în cuprinsul dispoziției din 23 ianuarie

2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin dispoziția din

23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus reclamantei

acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în aceeași localitate, actul

respectiv, împreună cu dosarul aferent fiind înaintat la C.C.S.D. la data de 2

mai 2006.

Cu toate acestea,

nici până la data formulării acțiunii, pârâta nu demarase procedura prevăzută

de Legea nr. 247/2005.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, neefectuarea nici uneia dintre operațiunile

juridice necesare emiterii titlului de despăgubire, într-un interval de timp atât

de mare de la data înregistrării dosarului, poate fi apreciată ca reprezentând o

încălcare a dreptului reclamanților la soluționarea cererii într-un termen rezonabil.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul

prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

din C. proc. civ.

În motivarea cererii de

recurs, se arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că a fost

nesocotit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților, neținând seama

de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei

acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

Totodată, arată recurenta,

prin decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate

la Secretariatul C.C.S.D., față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut

că a fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator,

cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în raport

și de această decizie.

Recurenta susține, de

asemenea, că instanța de fond a obligat-o să emită decizia reprezentând titlu de

despăgubire cu încălcarea etapelor administrative premergătoare, respectiv cea a

evaluării.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se

va arăta în continuare.

În mod corect, în raport

de dispozițiile din Capitolul V - Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să emită

decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Soluția instanței de fond

se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval de timp foarte

mare, în raport cu data emiterii dispoziției, respectiv 23 ianuarie 2006, și cea

a înregistrării dosarului la Comisie - 2 mai 2006, este evidentă depășirea termenului

rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații

în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice

oricărei activități a autorităților administrative.

Astfel, perioada mare

de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește

pe intimată să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen

rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea

nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența

acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României,

normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având

ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate

și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și

în cadrul procedurii administrative.

Soluționarea cererilor

într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună

administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat de

art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă

un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor

membre.

Statului îi revine, așadar,

obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale astfel încât

să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia

efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din CEDO.

Complexitatea etapelor

procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere

a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea

unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

De aceea, Înalta Curte

constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea

regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia

nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă

că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea

în soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru

a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, decizia nr. 2815/2008

are caracter intern și nu poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului

rezonabil de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite.

Or, în speță, termenul

de peste 5 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării intimatei-reclamante

de soluționare a cererii sale nu se încadrează în noțiunea de termen rezonabil,

astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea, soluția impunându-se

în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât și cu dispozițiile

art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO).

De asemenea, contrar celor

susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de fond nu

a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancționat

pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului

de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea acestuia;

evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a fost obligată prin sentința

recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în actul normativ susmenționat,

adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 616 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 ianuarie

2013.