ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 578/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 970/59/2011 la data de 28 iunie 2011, reclamantul M.R.O.

a chemat în judecată pe pârâții Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului București, solicitând: 1. să se constatate caracterul nejustificat al refuzului de a soluționa reclamația cu nr. 2425 din 08 decembrie 2010 depusă Ia Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș precum și nesoluționarea ei în termenul legal; 2. să se constatate lipsa răspunsului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului la contestația înregistrată cu nr. 709 la data de 03 februarie 2011 în temeiul art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004; 3. să se constatate nerespectarea prevederilor legale din contractul de credit și garanție reală mobiliară încheiat cu Sucursala Timișoara în numele și pe seama A.B.R.

SA la data de 31 martie 2008; 4. să se constatate existența clauzelor abuzive în acest contract de credit pentru consum din 31 martie 2008, în Condițiile Generale de Afaceri și Reguli de operare pe conturi pentru persoane fizice; 5. să se constatate încălcarea/nerespectarea prevederilor legale din Actul Adițional la contractul de credit și garanție reală mobiliară încheiat cu Sucursala Timișoara în numele și pe seama A.B.R.

SA la data de 31 martie 2008 și existența clauzelor abuzive în acest act adițional la contractul de credit pentru consum; 6. să fie obligate pârâtele la plata daunelor morale în cuantum de 5000 euro și materiale în cuantum de 907,49 euro din care 566,04 euro reprezintă comision de administrare, 54,24 euro dobânda ratelor 04, 05, 06.2008, Euribor 3M la data de 27 martie 2008, 215 euro - dobânda ratelor 09, 10, 11, 12.2010, 01.2011 Euribor 6M la data de 21 iunie 2010 și 72,21 euro - dobânda ratelor 02,03,04.2011 Euribor 6M la data de 29 decembrie 2010 cauzate prin nesoluționarea în termenul legal, refuzul nejustificat al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș de soluționare a reclamației precum și de lipsa răspunsului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului București a depus întâmpinare (filele 265-267 Dosarul Curții de apel nr. 970/59/2011) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive raportat la dispozițiile art. 7 alin. (1) din H.G.

nr. 882/2010, conform cărora are calitate procesuală pasivă doar Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș. De asemenea a invocat excepția prematurității introducerii cererii sub aspectul nerespectării dispozițiilor din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la analizarea art. 1 pct. 39 și art. 2 din Legea nr. 288/2010, apreciează că nu este admisibilă întrucât prevederile legale criticate sunt în acord cu Decizia nr. 1656/2010. Reclamantul M.O. a invocat, prin înscrisul depus la dosar filele 255-263, excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 39 din Legea nr. 288/2010 și art. 2 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010. Prin sentința civilă nr. 531 din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza spre soluționare Tribunalului Timiș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 24 noiembrie 2011 sub nr. 970/59/2011. La termenul de judecată din 15 februarie 2012, Tribunalul a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției de contencios administrativ de a soluționa petitele nr. 3, 4, 5, 6 ale cererii și a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a dispus disjungerea acestora, formarea unui nou dosar și trimiterea spre soluționare secției a II-a civilă, reținând spre soluționare petitele 1 și 2 și parțial 6 în ceea ce privește cererea referitoare la acordarea daunelor morale.

Prin sentința civilă nr. 474 din 22 februarie 2012 pronunțată în Dosar nr. 970/59/2011, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, a respins excepția prematurității, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor să soluționeze contestația formulată de reclamant, a respins în rest acțiunea și a obligat pârâta pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor să achite reclamantului cheltuieli de judecată de 1000 lei. Prin cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 474 din 22 februarie 2012, reclamantul a menționat că a formulat o cerere de chemare în judecată pe care a precizat-o și completat-o cu încă două petite asupra cărora instanța nu s-a pronunțat.

Astfel, pe lângă cele 6 petite menționate în cererea de chemare în judecată inițială, la data de 09 noiembrie 2011 a depus o precizare de acțiune prin care a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale până la achitarea integrală a sumelor solicitate cu titlu de daune materiale și obligarea la plata diferențelor de dobândă și a ratelor următoare până la plata efectivă. De asemenea, reclamantul a formulat și o cerere de lămurire a dispozitivului încheierii din 15 februarie 2012, solicitând ca instanța să lămurească dacă a înțeles să respingă excepția de neconstituționalitate raportat la petitele 1 și 2. Prin sentința civilă nr. 1909 din 06 iunie 2012 pronunțată în Dosar nr. 970/59/2011, Tribunalul Timiș a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 474 din 22 februarie 2012 și cererea de lămurire a dispozitivului încheierii din 15 februarie 2012, formulată de reclamant.

Prin cererea de lămurire a încheierii din 15 februarie 2012, reclamantul M.R.O. a solicitat ca instanța să lămurească dacă a înțeles să respingă cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin dispozitivul încheierii din 15 februarie 2012, instanța a dispus: ”Disjunge capetele de cerere 3, 4, 5 și 6, precum și cererea de sesizare a Curții Constituționale, dispune formarea unui nou dosar și trimiterea, spre competentă soluționare, secției a II-a civilă.” Din cuprinsul dispozitivului a rezultat că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, deci este evident că nu a înțeles s-o respingă sau s-o admită, ci a trimis-o spre soluționare secției a II-a civilă.

Nu au fost reținute susținerile reclamantului conform cărora instanța trebuia să se pronunțe asupra admisibilității în raport cu petitele 1 și 2, întrucât admisibilitatea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, se face prin raportare la textele a căror neconstituționalitate se invocă și verificarea în cauză dacă aceste texte legale cu legătura cu cauza ce se soluționează. In acest sens, având în vedere faptul că a fost invocată neconstituționalitatea unor prevederi din Legea nr. 288/2010, care au legătură cu petitele care au fost disjunse și care privesc contractul de credit bancar, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 281 C. proc. civ., motiv pentru care a respins și această cerere.

Împotriva sentinței civile nr. 474 din 22 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 970/59/2011 au declarat recurs atât reclamantul M.R.O. cât și pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor București, considerând-o ca netemeinică și nelegală. Reclamantul recurent a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea în parte a hotărârii și trimiterea cauzei Tribunalului Timiș - secția contencios administrativ - în vederea soluționării petitelor 3, 4, 5, și parțial 6 (cu privire la daunele materiale) din cererea de chemare în judecată, în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, precizată și completată cu excepția petitului 2 din cererea de chemare în judecată, care a fost admis.

Prin recursul formulat, pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, respingerea acțiunii formulată de M.R.O. ca fiind nefondată și neîntemeiată. La data de 05 decembrie 2012, recurentul - reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 39 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010 pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care modifică art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 și a dispozițiilor art. 2 din aceeași lege. În motivarea cererii, recurentul-reclamant a arătat că s-a afirmat de către Guvernul României că modificarea art. 95 din ordonanța de urgență a fost solicitată atât de reprezentanții Comisiei Europene prin Memorandumul de înțelegere ca precondiție pentru eliberarea următoarei tranșe de împrumut necesară Guvernului pentru finanțarea deficitului bugetar cât și de reprezentanții Fondului Monetar Internațional.

Recurenta-pârâtă a formulat un punct de vedere asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 39 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010 pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care modifică art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 și a dispozițiilor art. 2 din aceeași lege solicitând respingerea cererii de sesizare. Prin Decizia nr. 235 din 23 ianuarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 39 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010. A respins recursul formulat de reclamantul recurent M.R.O.

împotriva sentinței civile nr. 1909 din 06 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 970/59/2011, pentru autoritate de lucru judecat. A respins ca neîntemeiate recursurile formulate de reclamantul recurent M.R.O. și pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor București împotriva sentinței civile nr. 474 din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 970/59/2011. Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 39 și art. 2 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010, Curtea de apel a constatat că aceasta se impune a fi respinsă, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

A apreciat curtea de apel că excepția este inadmisibilă întrucât nu sunt îndeplinite condițiile cumulative reglementate la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în concret nefiind regăsită condiția ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Împotriva acestei decizii a formulat recurs M.R.O., în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, solicitând casarea în parte a deciziei și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu trimiterea dosarului la instanța în fața căreia s-a invocat excepția în vederea sesizării Curții Constituționale. În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în mod greșit curtea de apel a apreciat inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, constatând că dispozițiile art. 1 pct. 39 și art. 2 din Legea nr. 288/2010 nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Se arată că această condiție este îndeplinită având în vedere că dispozițiile legale menționate au legătură cu petitul 1 al cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat să se constate refuzul nejustificat al autorității pârâte de a soluționa reclamația din 08 decembrie 2010, iar răspunsul dat în sensul respingerii reclamației ca neîntemeiată s-a bazat tot pe dispozițiile art. 1 pct. 39 și art. 2 din Legea nr. 288/2010. Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate, precum și de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Prin încheierea civilă pronunțată la data de 15 februarie 2012, Tribunalul a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției de contencios administrativ de a soluționa petitele nr. 3, 4, 5, 6 ale cererii și a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a dispus disjungerea acestora, formarea unui nou dosar și trimiterea spre soluționare Secției a II-a civilă, reținând spre soluționare petitele 1 și 2 și parțial 6 în ceea ce privește cererea referitoare la acordarea daunelor morale și amânând pronunțarea asupra acestor capete de cerere la 22 februarie 2012. Prin sentința civilă nr. 474 din 22 februarie 2012 pronunțată în Dosar nr. 970/59/2011, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, a respins excepția prematurității, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor să soluționeze contestația formulată de reclamant, a respins în rest acțiunea și a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor să achite reclamantului cheltuieli de judecată de 1000 lei.

În etapa procesuală a recursului declarat împotriva acestei sentințe, recurentul-reclamant M.R.O., în fața Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a reiterat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 39 și art. 2 din Legea nr. 288/2010, respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 235 din 23 ianuarie 2013. Soluția pronunțată de curtea de apel este temeinică și legală, raportat la petitele 1, 2 și parțial 6 care au rămas spre soluționare în competența secției de contencios administrativ și fiscal, respectiv constatarea refuzului nejustificat de a soluționa reclamația cu nr. 2425 din 08 decembrie 2010 depusă la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș precum și nesoluționarea ei în termenul legal și refuzul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor de a soluționa reclamația adresată acestei autorități, după primirea răspunsului de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș.

Temeiul de drept invocat de reclamant pentru aceste capete de cerere a fost art. 8 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, limitele învestirii instanței de contencios administrativ au fost date de cercetarea existenței în cauză a unui refuz nejustificat din partea celor două autorități pârâte, prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.

Se poate observa astfel, că excepția de neconstituționalitate invocată în cauză nu vizează vreo dispoziție legală de reglementare a activității de soluționare a petițiilor ori vreo normă care să vizeze protecția consumatorilor sau refuzul nejustificat în sensul dispozițiilor legii contenciosului administrativ. Înalta Curte constată că dispozițiile art. 1 pct. 39 și art. 2 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010, criticate de reclamant ca fiind neconstituționale, se referă la contractele de credit pentru consumatori, având relevanță în soluționarea petitelor disjunse de prima instanță și trimise la secția a II-a civilă a Tribunalului Timiș, petite prin care reclamantul a solicitat în esență constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale inserate în contractul de credit încheiat cu SC A.B.R.

SA și repararea prejudiciului cauzat. Pe de altă parte, situația potrivit căreia, recurentul este nemulțumit de modul de soluționare a reclamației sale în temeiul dispozițiilor Legii nr. 288/2010, are legătură tot cu soluționarea pe fond a pretențiilor deduse judecății referitoare la clauzele abuzive prevăzute în contractul de credit și nu cu refuzul nejustificat al autorităților pârâte analizat în prezenta cauză pe calea contenciosului administrativ. Pe de altă parte, recurentul are posibilitatea să își satisfacă cererea de sesizare a Curții Constituționale în cadrul acțiunii disjunse și aflate în prezent pe rolul Tribunalului Timiș, iar o decizie a Curții Constituționale care vizează dreptul material (dispozițiile Legii nr. 288/2010) nu poate influența soluția de constatare a refuzului nejustificat sau de disjungere a unor capete de cerere.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.R.O., împotriva Deciziei civile nr. 235 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2013.