ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 578/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 578/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara sub nr. 970/59/2011 la data de 28 iunie 2011, reclamantul M.R.O.

a chemat în judecată pe pârâții Comisariatul Județean pentru Protecția

Consumatorului Timiș și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului

București, solicitând:

caracterul nejustificat al refuzului de a soluționa reclamația cu nr. 2425 din 08

decembrie 2010 depusă Ia Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului

Timiș precum și nesoluționarea ei în termenul legal;

lipsa răspunsului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului la

contestația înregistrată cu nr. 709 la data de 03 februarie 2011 în temeiul art.

1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004;

nerespectarea prevederilor legale din contractul de credit și garanție reală

mobiliară încheiat cu Sucursala Timișoara în numele și pe seama A.B.R. SA la

data de 31 martie 2008;

existența clauzelor abuzive în acest contract de credit pentru consum din 31

martie 2008, în Condițiile Generale de Afaceri și Reguli de operare pe conturi

pentru persoane fizice;

încălcarea/nerespectarea prevederilor legale din Actul Adițional la contractul

de credit și garanție reală mobiliară încheiat cu Sucursala Timișoara în numele

și pe seama A.B.R. SA la data de 31 martie 2008 și existența clauzelor abuzive

în acest act adițional la contractul de credit pentru consum;

pârâtele la plata daunelor morale în cuantum de 5000 euro și materiale în

cuantum de 907,49 euro din care 566,04 euro reprezintă comision de

administrare, 54,24 euro dobânda ratelor 04, 05, 06.2008, Euribor 3M la data de

27 martie 2008, 215 euro - dobânda ratelor 09, 10, 11, 12.2010, 01.2011 Euribor

6M la data de 21 iunie 2010 și 72,21 euro - dobânda ratelor 02,03,04.2011

Euribor 6M la data de 29 decembrie 2010 cauzate prin nesoluționarea în termenul

legal, refuzul nejustificat al Comisariatului Județean pentru Protecția

Consumatorului Timiș de soluționare a reclamației precum și de lipsa

răspunsului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului în temeiul art.

18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004;

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Protecția Consumatorului București a depus întâmpinare (filele

265-267 Dosarul Curții de apel nr. 970/59/2011) prin care a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive raportat la dispozițiile art. 7 alin. (1)

din H.G. nr. 882/2010, conform cărora are calitate procesuală pasivă doar

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș. De asemenea a

invocat excepția prematurității introducerii cererii sub aspectul nerespectării

dispozițiilor din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește cererea de sesizare a

Curții Constituționale cu privire la analizarea art. 1 pct. 39 și art. 2 din

Legea nr. 288/2010, apreciează că nu este admisibilă întrucât prevederile

legale criticate sunt în acord cu Decizia nr. 1656/2010.

Reclamantul M.O. a

invocat, prin înscrisul depus la dosar filele 255-263, excepția de

neconstituționalitate a art. 1 pct. 39 din Legea nr. 288/2010 și art. 2 din

Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010.

Prin sentința civilă nr.

531 din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat cauza spre soluționare Tribunalului

Timiș.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 24 noiembrie 2011 sub nr. 970/59/2011.

La termenul de

judecată din 15 februarie 2012, Tribunalul a invocat excepția necompetenței

funcționale a Secției de contencios administrativ de a soluționa petitele nr. 3,

4, 5, 6 ale cererii și a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a dispus

disjungerea acestora, formarea unui nou dosar și trimiterea spre soluționare secției

a II-a civilă, reținând spre soluționare petitele 1 și 2 și parțial 6 în ceea

ce privește cererea referitoare la acordarea daunelor morale.

Prin sentința civilă nr.

474 din 22 februarie 2012 pronunțată în Dosar nr. 970/59/2011, Tribunalul Timiș

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea

Națională pentru Protecția Consumatorilor, a respins excepția prematurității, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta pârâtei

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor să soluționeze contestația

formulată de reclamant, a respins în rest acțiunea și a obligat pârâta pârâtei

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor să achite reclamantului

cheltuieli de judecată de 1000 lei.

Prin cererea de

completare a dispozitivului sentinței civile nr. 474 din 22 februarie 2012,

reclamantul a menționat că a formulat o cerere de chemare în judecată pe care a

precizat-o și completat-o cu încă două petite asupra cărora instanța nu s-a

pronunțat. Astfel, pe lângă cele 6 petite menționate în cererea de chemare în

judecată inițială, la data de 09 noiembrie 2011 a depus o precizare de acțiune

prin care a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale până la

achitarea integrală a sumelor solicitate cu titlu de daune materiale și

obligarea la plata diferențelor de dobândă și a ratelor următoare până la plata

efectivă.

De asemenea,

reclamantul a formulat și o cerere de lămurire a dispozitivului încheierii din

15 februarie 2012, solicitând ca instanța să lămurească dacă a înțeles să

respingă excepția de neconstituționalitate raportat la petitele 1 și 2.

Prin sentința civilă nr.

1909 din 06 iunie 2012 pronunțată în Dosar nr. 970/59/2011, Tribunalul Timiș a

respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 474 din 22

februarie 2012 și cererea de lămurire a dispozitivului încheierii din 15

februarie 2012, formulată de reclamant.

Prin cererea de

lămurire a încheierii din 15 februarie 2012, reclamantul M.R.O. a solicitat ca

instanța să lămurească dacă a înțeles să respingă cererea de sesizare a Curții

Constituționale. Prin dispozitivul încheierii din 15 februarie 2012, instanța a

dispus: ”Disjunge capetele de cerere 3, 4, 5 și 6, precum și cererea de

sesizare a Curții Constituționale, dispune formarea unui nou dosar și

trimiterea, spre competentă soluționare, secției a II-a civilă.” Din cuprinsul

dispozitivului a rezultat că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de

sesizare a Curții Constituționale, deci este evident că nu a înțeles s-o

respingă sau s-o admită, ci a trimis-o spre soluționare secției a II-a civilă. Nu

au fost reținute susținerile reclamantului conform cărora instanța trebuia să

se pronunțe asupra admisibilității în raport cu petitele 1 și 2, întrucât

admisibilitatea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, se face prin

raportare la textele a căror neconstituționalitate se invocă și verificarea în

cauză dacă aceste texte legale cu legătura cu cauza ce se soluționează. In

acest sens, având în vedere faptul că a fost invocată neconstituționalitatea

unor prevederi din Legea nr. 288/2010, care au legătură cu petitele care au

fost disjunse și care privesc contractul de credit bancar, tribunalul a

apreciat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 281 C. proc. civ., motiv

pentru care a respins și această cerere.

Împotriva sentinței

civile nr. 474 din 22 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr.

970/59/2011 au declarat recurs atât reclamantul M.R.O. cât și pârâta

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor București, considerând-o

ca netemeinică și nelegală.

Reclamantul recurent

a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea în parte a hotărârii și

trimiterea cauzei Tribunalului Timiș - secția contencios administrativ - în

vederea soluționării petitelor 3, 4, 5, și parțial 6 (cu privire la daunele

materiale) din cererea de chemare în judecată, în subsidiar, modificarea în

parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată

așa cum a fost formulată, precizată și completată cu excepția petitului 2 din

cererea de chemare în judecată, care a fost admis.

Prin recursul

formulat, pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și

reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, respingerea acțiunii formulată

de M.R.O. ca fiind nefondată și neîntemeiată.

La data de 05

decembrie 2012, recurentul - reclamant a invocat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 39 din Legea nr. 288 din 28

decembrie 2010 pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de

credit pentru consumatori, care modifică art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 și a

dispozițiilor art. 2 din aceeași lege.

În motivarea cererii,

recurentul-reclamant a arătat că s-a afirmat de către Guvernul României că

modificarea art. 95 din ordonanța de urgență a fost solicitată atât de

reprezentanții Comisiei Europene prin Memorandumul de înțelegere ca precondiție

pentru eliberarea următoarei tranșe de împrumut necesară Guvernului pentru

finanțarea deficitului bugetar cât și de reprezentanții Fondului Monetar

Internațional.

Recurenta-pârâtă a

formulat un punct de vedere asupra excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 1 pct. 39 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori,

care modifică art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 și a dispozițiilor art. 2 din

aceeași lege solicitând respingerea cererii de sesizare.

Prin Decizia nr. 235

din 23 ianuarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 39 din Legea nr. 288 din 28

decembrie 2010.

A respins recursul

formulat de reclamantul recurent M.R.O. împotriva sentinței civile nr. 1909 din

06 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 970/59/2011, pentru

autoritate de lucru judecat.

A respins ca

neîntemeiate recursurile formulate de reclamantul recurent M.R.O. și pârâta

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor București împotriva

sentinței civile nr. 474 din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș

în Dosar nr. 970/59/2011.

Analizând cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 1 pct. 39 și art. 2 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010,

Curtea de apel a constatat că aceasta se impune a fi respinsă, excepția de

neconstituționalitate fiind inadmisibilă, potrivit dispozițiilor art. 29 alin.

(5) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că, dacă excepția este inadmisibilă,

fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o

încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

A apreciat curtea de

apel că excepția este inadmisibilă întrucât nu sunt îndeplinite condițiile

cumulative reglementate la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în concret

nefiind regăsită condiția ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură

cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs M.R.O., în ceea ce privește soluția de respingere a

cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, solicitând

casarea în parte a deciziei și admiterea cererii de sesizare a Curții

Constituționale, cu trimiterea dosarului la instanța în fața căreia s-a invocat

excepția în vederea sesizării Curții Constituționale.

În motivarea

recursului, recurentul a arătat că, în mod greșit curtea de apel a apreciat

inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, constatând că

dispozițiile art. 1 pct. 39 și art. 2 din Legea nr. 288/2010 nu au legătură cu

soluționarea cauzei.

Se arată că această

condiție este îndeplinită având în vedere că dispozițiile legale menționate au

legătură cu petitul 1 al cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat

să se constate refuzul nejustificat al autorității pârâte de a soluționa

reclamația din 08 decembrie 2010, iar răspunsul dat în sensul respingerii

reclamației ca neîntemeiată s-a bazat tot pe dispozițiile art. 1 pct. 39 și art.

2 din Legea nr. 288/2010.

Recursul este

nefondat.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate, precum și de

dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul nu este

întemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Prin încheierea

civilă pronunțată la data de 15 februarie 2012, Tribunalul a invocat excepția

necompetenței funcționale a Secției de contencios administrativ de a soluționa

petitele nr. 3, 4, 5, 6 ale cererii și a cererii de sesizare a Curții

Constituționale, a dispus disjungerea acestora, formarea unui nou dosar și

trimiterea spre soluționare Secției a II-a civilă, reținând spre soluționare

petitele 1 și 2 și parțial 6 în ceea ce privește cererea referitoare la

acordarea daunelor morale și amânând pronunțarea asupra acestor capete de

cerere la 22 februarie 2012.

Prin sentința civilă nr.

474 din 22 februarie 2012 pronunțată în Dosar nr. 970/59/2011, Tribunalul Timiș

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională

pentru Protecția Consumatorilor, a respins excepția prematurității, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta Autoritatea Națională

pentru Protecția Consumatorilor să soluționeze contestația formulată de

reclamant, a respins în rest acțiunea și a obligat pârâta Autoritatea Națională

pentru Protecția Consumatorilor să achite reclamantului cheltuieli de judecată

de 1000 lei.

În etapa procesuală a

recursului declarat împotriva acestei sentințe, recurentul-reclamant M.R.O., în

fața Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a

reiterat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 39 și art. 2 din Legea nr. 288/2010,

respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 235 din 23 ianuarie 2013.

Soluția pronunțată de

curtea de apel este temeinică și legală, raportat la petitele 1, 2 și parțial 6

care au rămas spre soluționare în competența secției de contencios

administrativ și fiscal, respectiv constatarea refuzului nejustificat de a

soluționa reclamația cu nr. 2425 din 08 decembrie 2010 depusă la Comisariatul

Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș precum și nesoluționarea ei în

termenul legal și refuzul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

de a soluționa reclamația adresată acestei autorități, după primirea

răspunsului de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș.

Temeiul de drept invocat de reclamant pentru aceste capete de cerere a fost art.

8 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, limitele învestirii instanței de

contencios administrativ au fost date de cercetarea existenței în cauză a unui

refuz nejustificat din partea celor două autorități pârâte, prin prisma

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituțională

decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia”.

Se poate observa

astfel, că excepția de neconstituționalitate invocată în cauză nu vizează vreo

dispoziție legală de reglementare a activității de soluționare a petițiilor ori

vreo normă care să vizeze protecția consumatorilor sau refuzul nejustificat în

sensul dispozițiilor legii contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată

că dispozițiile art. 1 pct. 39 și art. 2 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010,

criticate de reclamant ca fiind neconstituționale, se referă la contractele de

credit pentru consumatori, având relevanță în soluționarea petitelor disjunse de

prima instanță și trimise la secția a II-a civilă a Tribunalului Timiș, petite

prin care reclamantul a solicitat în esență constatarea caracterului abuziv al

unor clauze contractuale inserate în contractul de credit încheiat cu SC A.B.R.

SA și repararea prejudiciului cauzat.

Pe de altă parte,

situația potrivit căreia, recurentul este nemulțumit de modul de soluționare a

reclamației sale în temeiul dispozițiilor Legii nr. 288/2010, are legătură tot

cu soluționarea pe fond a pretențiilor deduse judecății referitoare la clauzele

abuzive prevăzute în contractul de credit și nu cu refuzul nejustificat al

autorităților pârâte analizat în prezenta cauză pe calea contenciosului

administrativ.

Pe de altă parte,

recurentul are posibilitatea să își satisfacă cererea de sesizare a Curții

Constituționale în cadrul acțiunii disjunse și aflate în prezent pe rolul

Tribunalului Timiș, iar o decizie a Curții Constituționale care vizează dreptul

material (dispozițiile Legii nr. 288/2010) nu poate influența soluția de

constatare a refuzului nejustificat sau de disjungere a unor capete de cerere.

Concluzionând, Înalta

Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.R.O., împotriva Deciziei civile nr. 235 din 23 ianuarie 2013 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2013.