ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2119/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2119/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, la 18 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzelor privind dobânda de la art. 3 lit. a) și art. 3 lit. d) din Contractul de Credit nr. x/01.07.2008 încheiat între reclamant și C. S.A. și anularea sau înlăturarea acestora din contract. Totodată, a solicitat constatarea sau stabilirea unei dobânzi al cărui calcul să se raporteze la Euribor la 3 luni + 5,77 puncte procentuale/an, aplicabilă între perioada încheierii contractului și data încheierii Actului Adițional nr. 3/31.03.2015, constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 5 lit. a) comisionul de aranjament și art. 5 lit. c) comisionul de gestiune din Contractul de credit, precum și art. 3.4 și 3.9 din secțiunea de Condiții generale ale Convenției și anularea/înlăturarea acestora din Contract. A mai solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 5 lit. a) comision de acordare și art. 5 lit. d) comision de administrare garanții din Actul adițional nr. x la Contractul de credit, încheiat la 29.07.2009 cu C. S.A. și anularea sau înlăturarea acestora din actul adițional.
În subsidiar, a solicitat constatarea faptului că, în mod abuziv, C. S.A. a refuzat revizuirea dobânzii și obligarea pârâtei B. S.A. să recalculeze dobânda aferentă, în conformitate cu art. 3 lit. d) din Contract privind revizuirea ratei dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, dobânda corectă urmând a fi determinată după formula Euribor la 3 luni + 5,77 puncte procentuale/an, aplicabilă pentru perioada dintre data încheierii Contractului și data încheierii Actului Adițional nr. 3/31.03.2015, obligarea pârâtei la emiterea noilor grafice de rambursare a creditului, pentru dobânda Euribor la 3 luni + 5,77 puncte procentuale/an și cu eliminarea comisioanelor de aranjament și de gestiune din contract, respectiv comisionul de acordare și comisionul de administrare garanții din Actul adițional nr. x din 29.07.2009, precum și obligarea pârâtei la restituirea diferenței dintre cuantumul sumelor efectiv plătite de reclamant în baza Contractului și cuantumul sumelor efectiv datorate conform capetelor de cerere nr. x, după caz, diferență la care să se adauge și dobânda legală calculată de la momentul efectuării fiecărei plăți nedatorate și până la data restituirii efective.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000.
La data de 30.12.2015, pârâta C. S.A. a fost preluată de B. S.A., care a preluat toate drepturile și obligațiile contractuale ale C. S.A., inclusiv obligațiile și răspunderea aferentă, subrogându-se în calitate de creditor în toate contractele de creditare.
La data de 3 octombrie 2017, reclamantul A. a depus la dosar cerere de completare a acțiunii, în sensul că a invocat și aplicarea, pentru petitele principale a dispozițiilor art. 966-968 din C. civ. de la 1864, respectiv lipsa cauzei licite și morale a clauzelor privind comisioanele, iar, pentru petitul subsidiar a indicat și aplicarea prevederilor art. 969 din C. civ. de la 1864.
Prin sentința civilă nr. 622/PI din 12 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..
Reclamantul A. a formulat cerere de completare a sentinței civile nr. 622/PI din 12 iunie 2018 pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, solicitând instanței să se pronunțe asupra capetele de cerere nr. x din acțiunea introductivă privind comisioanele, coroborate cu completarea de acțiune din 03.10.2017, asupra capătului de cerere subsidiar nr. 5 privind refuzul băncii de a revizui dobânda, coroborat și cu completarea de acțiune din 03.10.2017, privit strict prin prisma obligației băncii de respectare a clauzelor contractuale, subliniind că de soluția asupra capetelor de cerere menționate mai sus se leagă și soluția asupra capetelor de cerere nr. 6-8.
În drept, au fost invocate prevederile art. 444 din C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 849/PI din 18 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a fost respinsă cererea de completare a sentinței civile nr. 622/PI din 12 iunie 2018a Tribunalului Timiș, în dosar nr. x/2017, formulată de reclamantul A..
Împotriva sentințelor civile nr. 622 din 12 iunie 2018 și nr. 849/PI din 18 septembrie 2018 pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, reclamantul A. a declarat apeluri, care au fost respinse ca nefondate, prin decizia civilă nr. 839/A din 11 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă la 4 februarie 2019, sub nr. x/2019, A. a solicitat retractarea deciziei civile nr. 839/A din 11 decembrie 2018, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 299 din 9 aprilie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 839/A din 11 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac și casarea hotărârii.
Recurentul a susținut, în esență, că instanța a interpretat greșit legea în ce privește calificarea hotărârii atacate prin revizuire, dintr-o perspectivă strict formalistă care exclude din această categorie hotărârile de respingere a apelurilor.
Având în vedere efectul devolutiv al căii de atac, recurentul-revizuent consideră că de plano orice hotărâre de apel se pronunță asupra fondului sau evocă fondul. Situația unei hotărâri pronunțată în recurs este diferită, pentru că recursul nu este cale de atac devolutivă.
În continuare, recurentul a susținut că sunt întrunite condițiile art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ. și că în cauză instanța de apel a lăsat nesoluționate mai multe capete de cerere, referitoare la dobândă și comisioanele plătite în temeiul Actului Adițional nr. 2/29.07.2009, fiind dezvoltate pe larg argumentele prezentate în fața instanțelor de fond.
Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, deoarece cererea revizuentului nu poate fi încadrată în motivul de revizuire de la art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unui lucru cerut.
Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor deoarece intimata nu răspunde motivelor de revizuire privind neanalizarea completă a raportului juridic dintre părți, respectiv perioada de după încheierea Actului Adițional nr. 2, căruia nu-i poate fi aplicată concluzia lipsei calității de consumator.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 11 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.
Prin încheierea din 12 mai 2020 s-a admis în principiu recursul și s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, precum și al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.
Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la data de 27 octombrie 2020, acesta fiind preschimbat din oficiu la 3 noiembrie 2020.
La 30 octombrie 2020, intimata B. S.A. a transmis, prin e-mail, la dosar declarația autentificată nr. x, prin care a arătat că recurentul a renunțat la toate litigiile de pe rolul instanțelor de judecată avute cu B., inclusiv la prezentul litigiu aflat pe rolul Înaltei Curți, ca urmare a unei tranzacții încheiate între părți, astfel că a solicitat a se lua act de această renunțare.
Examinând cererea formulată de către recurentul revizuent A., Înalta Curte reține următoarele:
Conform art. 404 alin. (2) C. proc. civ., renunțarea se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac.
În conformitate cu art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă".
Potrivit art. 406 alin. (5) C. proc. civ., când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac instanța va lua act de renunțare, iar potrivit alin. (6) teza a II-a al aceluiași articol, când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.
Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.
Manifestarea expresă de voință a părții reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanță sau în apel, renunță la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori, dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc și ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanța superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecății în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înțelege să-și retragă calea de atac.
În cauză, retragerea căii de atac exercitate s-a făcut după înaintarea și înregistrarea dosarului la instanța superioară, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 404 alin. (2), coroborate cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va da eficiență manifestării de voință exprimate de recurentul-revizuent privind renunțarea la judecata recursului, împrejurare care reprezintă o modalitate de manifestare a principiului disponibilității părților în procesul civil, sub forma unui act procedural de dispoziție.
În considerarea celor ce preced, având în vedere dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 299 din 9 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2020.