ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2490/2020

Ședința publică din data de 8 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2017 pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția I civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A. - Sucursala Timiș, a solicitat instanței:

- art. 4.3 cu privire la "indicele de referință stabilit de Bancă" ca modalitate de calcul a dobânzii variabile;

- art. 4.5 și art. 4.6 prin care banca și-a rezervat dreptul de a modifica dobânzile și/sau comisioanele bancare, indicând și maniera de aducere la cunoștința împrumutatului a acestor modificări;

- art. 4.11 lit. a) cu privire la "comision de acordare și gestiune de 1,00%, calculat la valoarea creditului, plătibil o singură dată, la acordarea creditului";

- art. 4.11 lit. b) cu privire la "comision de administrare lunară a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului";

- art. 4.11 lit. f) cu privire la "alte comisioane stabilite de bancă pentru orice alte modificări ale condițiilor de creditare inițiale, solicitate de către client".

Prin sentința civilă nr. 11779 din 3 octombrie 2017 Judecătoria Timișoara, secția I civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și B. S.A. - Sucursala Timiș, fără a fi acordate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe reclamantul A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 729/A din 21 mai 2018, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 11779/03.10.2017 a Judecătoriei Timișoara, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.A. și S.C. B. S.A. - Sucursala Timiș; s-a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că s-a admis acțiunea și, în consecință: s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.3, art. 4.5 și art. 4.6 din contractul de credit bancar nr. x/20.04.2007 și nulitatea lor; s-a dispus restituirea sumelor percepute de bancă peste dobânda de 5,35% pe an, calculate de la data majorării peste acest nivel și până la restituirea efectivă, precum și plata de dobânzi legale aferente acestora, calculate de la data fiecărei plăți și până la restituirea efectivă; s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.11 lit. a), b) și f) privind comisioanele de administrare a creditului, de acordare și de gestiune și orice alte comisioane neprecizate din contractul de credit bancar nr. x/20.04.2007 și nulitatea lor; s-a dispus restituirea sumelor percepute de bancă cu titlu de comisioane de administrare, de acordare și de gestiune a creditului, de la data încasării lor, precum și în continuare până la data încetării încasării, împreună cu dobânzile legale calculate de la data încasării fiecărei sume ce trebuie să fie restituită, precum și în continuare până la restituirea efectivă; pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în fața primei instanțe, respectiv la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând onorariul de avocat; în ceea ce privește eventualele cheltuieli de judecată efectuate în apel, tribunalul a luat act de faptul că apelantul și-a rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată.

Împotriva deciziei instanței de apel pârâta B. S.A. (a cărei continuatoare în drepturi este C.) a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.

La termenul de judecată din 6 noiembrie 2018 Curtea de Apel Timișoara a dispus suspendarea judecății recursului, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., ca urmare a faptului că recurenta-pârâtă B. S.A. nu și-a îndeplinit obligația de a evalua pretențiile contestate în recurs, în scopul determinării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac - prin raportare la prevederile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, în condițiile în care taxa este datorată la valoare, față de temeiul de drept invocat în susținerea recursului, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar instanța de recurs nu deținea suficiente elemente pentru stabilirea acesteia.

Ulterior, la data de 7 ianuarie 2019, s-a înregistrat la dosarul cauzei nota de timbraj nr. 50.6A/9204/19.12.2018, formulată de recurenta-pârâtă B. S.A., la care a fost atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1.067,66 RON, fără ca recurenta să solicite și reluarea judecății, aceste înscrisuri fiind depuse prin poștă, la data de 4 ianuarie 2019.

Intimatul-reclamant A. a depus la 11 iunie 2019 o cerere, prin care a invocat excepția de perimare a recursului, solicitând, totodată, introducerea în cauză a BĂNCII TRANSILVANIA S.A., în calitate de succesoare în drepturi a recurentei-pârâte B. S.A., care și-a încetat, între timp, existența.

Prin rezoluția din 12 iunie 2019 Curtea de Apel Timișoara a fixat termen la 17 septembrie 2019 pentru discutarea excepției de perimare, cu citarea părților, dispunându-se citarea recurentei-pârâte C., în calitate de succesoare în drepturi a B. S.A.

La data de 9 septembrie 2019 recurenta-pârâtă C. a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat respingerea excepției de perimare și admiterea recursului astfel cum a fost formulat de B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 606 din 17 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a constatat perimat recursul declarat de recurenta C., în calitate de succesoare în drepturi a pârâtei B. S.A., împotriva deciziei civile nr. 729/A din 21 mai 2018 a Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., având ca obiect constatare clauze abuzive; recurenta-pârâtă C. a fost obligată la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, către intimatul A..

Sub un prim aspect, Curtea de Apel Timișoara a constatat că, deși obligația a fost îndeplinită la data de 7 ianuarie 2019, recurenta nu a formulat o cerere de reluare a judecății, consecința fiind aceea că pricina a rămas, în continuare, în nelucrare, din vina recurentei, termenul de perimare împlinindu-se, astfel, la data de 7 mai 2019.

S-a mai arătat că în situația în care s-ar accepta că îndeplinirea obligației de timbraj a determinat întreruperea termenului de perimare, într-o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., un nou termen de perimare a început să curgă din acest moment - 7 ianuarie 2019 - noul termen împlinindu-se la data de 8 iulie 2019.

Cum, în acest interval de timp niciuna dintre părți nu a mai îndeplinit niciun act de procedură în scopul reluării judecății, s-a concluzionat că a intervenit perimarea recursului.

În ceea ce privește cererea înregistrată de intimatul-reclamant A. la data de 11 iunie 2019, s-a observat că prin aceasta nu s-a urmărit continuarea judecății, ci, dimpotrivă, exclusiv valorificarea excepției de perimare.

Împotriva acestei decizii recurenta-pârâtă C. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 23 octombrie 2019.

Recurenta-pârâtă a arătat că invocarea excepției perimării prin cererea depusă la data de 11 iunie 2019 de către reclamantul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 416 din C. proc. civ., astfel încât Curtea de Apel Timișoara a constatat, în mod nelegal, perimarea recursului.

În acest sens, a susținut că pentru a interveni perimarea era necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei recurentei timp de 6 luni.

Or, recurenta-pârâtă B. S.A. a timbrat recursul cu intenția vădită de a continua judecarea acestuia înăuntrul termenului de 6 luni, astfel cum rezultă din nota de timbraj și ordinul de plată înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 7 ianuarie 2019.

Recurenta-pârâtă C. a menționat faptul că a preluat calitatea procesuală a B. S.A., ca urmare a efectului fuziunii prin absorbție, fiind depusă la dosar sentința civilă nr. 1899/21.11.2018 a Tribunalului Specializat Cluj, care a rămas definitivă la data de 4 ianuarie 2019.

S-a mai arătat că la data de 18 iulie 2019 C. a fost citată la sediul din Cluj-Napoca, județul Cluj, ca urmare a cererii formulate de reclamantul A., pentru termenul de judecată din 17 septembrie 2019, aceasta exprimându-și stăruința în judecarea recursului declarat de B. S.A.

În acest context, recurenta-pârâtă consideră că s-a aplicat, în mod greșit, sancțiunea procedurală a perimării, atâta timp cât nu este incidentă situația "nestăruinței vreme îndelungată în judecată din culpa părții".

Pentru aceste argumente, s-a solicitat admiterea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 606 din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, casarea acesteia și, ca urmare a rejudecării, să se respingă excepția perimării cererii de recurs, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a opera sancțiunea perimării.

Intimatul-reclamant A. a solicitat, prin concluziile scrise depuse la dosar, respingerea recursului ca nefondat, arătând că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 416 C. proc. civ., astfel încât a fost admisă, în mod corect, excepția perimării recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 15 septembrie 2020, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul și s-a fixat termen la data de 8 decembrie 2020 pentru judecata pe fond a căii de atac, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că, deși recurenta a indicat în mod expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile acesteia, în sensul aplicării greșite a dispozițiilor legale referitoare la perimare, se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Acest motiv de recurs este incident când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurenta-pârâtă din prezenta cauză a susținut, în esență, că invocarea excepției perimării prin cererea depusă la data de 11 iunie 2019 de către reclamantul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 416 din C. proc. civ.

Prin urmare, chestiunea de drept supusă analizei vizează greșita aplicare a sancțiunii perimării recursului, în condițiile în care B. S.A. a îndeplinit, în interiorul termenului de 6 luni reglementat de art. 416 C. proc. civ., obligația care a determinat suspendarea judecății la termenul de judecată din 6 noiembrie 2018.

Perimarea reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului în intervalul de timp de 6 luni.

Cerințele prevăzute de lege pentru a interveni sancțiunea perimării decurg din conținutul art. 416 din C. proc. civ., fiind necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, care nu a acționat în scopul reluării judecății, deși avea posibilitatea să o facă.

În cauza de față, suspendarea judecății recursului a fost pricinuită de neîndeplinirea de către recurentă a obligațiilor stabilite de Curtea de Apel Timișoara cu privire la indicarea cuantumului pretențiilor contestate în recurs, în vederea calculării taxei judiciare de timbru, conduită ce a avut ca urmare împiedicarea desfășurării normale a procesului, măsura fiind luată prin încheierea din 6 noiembrie 2018, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. proc. civ., dată de la care a început să curgă termenul de perimare.

Cu privire la cursul perimării, prevederile art. 417 din același cod reglementează întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Sub acest aspect, autoarea prezentei căii de atac pretinde că depunerea notei de timbraj și a dovezii ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru la valoarea pretențiilor contestate, s-a făcut în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de legiuitor, respectiv la 7 ianuarie 2019, astfel că s-a dat eficiență, în mod eronat, dispozițiilor art. 416 și art. 420 din C. proc. civ. referitoare la perimare.

Înalta Curte reține însă că dovada achitării taxei judiciare de timbru nu este aptă per se să întrerupă cursul perimării, iar judecata nu putea fi reluată decât la cererea părții, astfel cum prevede, în mod expres, alin. (2) al art. 242 din C. proc. civ., fiind necesară solicitarea expresă de repunere a cauzei pe rol.

Împrejurarea că la 18 iulie 2019 recurenta-pârâtă C. a fost citată pentru prima dată, în calitate de succesoare în drepturi a B. S.A., la sediul din Cluj-Napoca, județul Cluj, ca urmare a cererii formulate de reclamantul A., nu poate conduce la concluzia că recurenta nu are o culpă pentru rămânerea în nelucrare a pricinii.

Astfel, se constată că de la momentul la care a devenit definitivă sentința civilă nr. 1899/21.11.2018 a Tribunalului Specializat Cluj (04.01.2019) și până la împlinirea termenului de perimare (07.05.2019) recurenta C. a avut suficient timp la dispoziție pentru a solicita reluarea judecății recursului.

De asemenea, instanța supremă reține că părților le revine îndatorirea de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului și de a urmări finalizarea acestuia, potrivit art. 10 din C. proc. civ., iar în măsura în care acestea nu-și respectă obligația de a-și îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, legea prevede o serie de sancțiuni, printre care și perimarea.

Prin urmare, în condițiile în care, de la data ultimului act de procedură, 06.11.2018, când judecata a fost suspendată, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din motive imputabile recurentei care nu a formulat o cerere de reluare a judecății, în mod corect, curtea de apel a constatat că a intervenit perimarea recursului.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 606 din 17 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 606 din 17 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2020.