ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 192/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții I.B.P. și A.R.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. formulând contestație împotriva refuzului nejustificat al pârâtului de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire și de a o transmite D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: 1. obligarea pârâtului să emită decizia prevăzută de lege care să conțină titlul de despăgubire ca răspuns la dispoziția din 2007 a Primăriei Mun. Cluj-Napoca, județul Cluj; 2. obligarea pârâtului să o transmită D.A.D.N.

din cadrul A.N.R.P.; 3. obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale suferite ca urmare a refuzului emiterii titlului de despăgubire; 4. obligarea în solidar a funcționarului căruia i-a fost atribuit dosarul spre soluționare; 5. obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în urma notificării din 14 august 2011, după mai mulți ani s-a emis în favoarea numitului D.G.L., dispoziția din 14 martie 2007 a Primăriei Municipiului Cluj Napoca prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru un imobil din Mun. Cluj Napoca, județul Cluj, dispoziție ce a fost comunicată C.C.S.D. și înregistrată spre validare și în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Au mai arătat că, prin contractul de cesiune de drepturi din 26 ianuarie 2011, reclamanții I.B.P. și A.R.M. au cesionat de la D.G.L., drepturile rezultate din dispoziția de mai sus, contractul de cesiune fiind notificat pârâtului prin notificarea din 26 ianuarie 2011. Ulterior, la 28 ianuarie 2011 s-au adresat pârâtului cu un memoriu prin care au solicitat emiterea titlului de despăgubire , dar fără nici un rezultat. Reclamanții au invocat titlul VII din Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 554/2004 și au susținut că pârâtul era obligat să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile, invocând jurisprudența Curții de Apel București și a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin sentința nr. 6027 din 19 octombrie 2011 Curtea de Apel București, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții I.B.P.

și A.R.M., a obligat pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire aferent dispoziției din 14 martie 2007 emisă de Primăria Municipiului Cluj-Napoca și a respins capetele de cerere având ca obiect obligarea transmiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire către D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P. și plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, ca nefondate, a luat act de renunțarea reclamanților la cererea formulată împotriva funcționarului căruia i-a fost atribuit dosarul spre soluționare. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele. Prin dispoziția din 14 martie 2007 a Primarului Municipiului Cluj Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri numitului D.G.L., în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru exproprierea imobilului situat în Mun.

Cluj Napoca, decizia nefiind contestată. Dosarul aferent dispoziției de mai sus a fost transmis și înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 35626/CC. Prin contractul autentificat de B.N.P. P.D. din 26 ianuarie 2011, reclamanții I.B.P. și A.R.M. au cesionat de la D.G.L. 25% din drepturile aferente dispoziției din 14 martie 2007 a Primarului Municipiului Cluj Napoca, cesiune ce a fost notificată pârâtului la data de 28 ianuarie 2011. La aceeași dată, 28 ianuarie 2011, reclamanții au solicitat pârâtului emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire și transmiterea acesteia D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P., până în prezent pârâtul neemițând titlul de despăgubire. A mai reținut Curtea că din adresa din 04 octombrie 2011, rezultă că în Dosarul 35626/CC s-a efectuat raportul de expertiză de către evaluator, față de care pârâtul a solicitat completarea acestuia întrucât nu s-a evaluat și construcția demolată.

Curtea a reținut că procedura de evaluare a despăgubirilor și emitere a titlului de despăgubire de către C.C.S.D. este prevăzută de dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. A apreciat Curtea că din cuprinsul acestui articol rezultă că procedura de evaluare a despăgubirilor cuprinde mai multe etape, însă pentru parcurgerea acestora, legea nu prevede vreun termen în care pârâtul are obligația de a finaliza procedura. Curtea a reținut că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nu se aplică în cazul de față, întrucât procedura prevăzută de art. 16 de mai sus, în mod obiectiv nu se poate finaliza în acest termen.

Dar în opinia instanței acest lucru nu înseamnă că durata de soluționare a procedurii este lăsată la aprecierea arbitrară a autorității competente, ci aceasta are obligația de a finaliza procedura într-un termen rezonabil, altfel s-ar încălca dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Având în vedere, că de la data formulării cererii de către reclamanți (28 ianuarie 2011), până în prezent au trecut aproape 9 luni de zile, în condițiile în care dosarul a fost înregistrat la pârât mult înainte, dispoziția Primarului Cluj Napoca, fiind emisă în anul 2007, Curtea a apreciat, că a fost depășit termenul rezonabil, în care pârâtul avea obligația de a parcurge toate etapele prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii 247/2005, și a emite titlul de despăgubire.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului de a transmite titlu de despăgubire la D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P., Curtea a reținut că potrivit art. 18 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acordarea de despăgubiri în numerar nu se face în toate cazurile, și este nevoie și de exprimarea opțiunii persoanelor îndreptățite. Astfel, instanța a apreciat că până la acest moment, nu s-a stabilit cuantumul despăgubirilor și nu s-a exprimat opțiunea persoanelor îndreptățite, prin urmare acest capăt de cerere a fost respins ca nefondat. De asemenea, Curtea a apreciat că reclamanții nu au suferit un prejudiciu moral prin întârzierea emiterii titlului de despăgubire, ci doar un prejudiciu material, ce va fi acoperit prin despăgubirile ce vor fi cuprinse în titlul de despăgubire.

În ceea ce privește cel de-al patrulea capăt de cerere formulat împotriva funcționarului căruia i s-a atribuit dosarul spre soluționare, Curtea a luat act de renunțarea reclamanților la acest capăt de cerere. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs Statul Român prin C.C.S.D. Prin motivele de recurs formulate, recurenta C.C.S.D. a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că în mod greșit a reținut instanța de fond că a fost încălcat principiul termenului rezonabil, susținând că în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape. Se mai arată că nu se poate reține existența unei tergiversări din partea C.C.S.D.

în privința emiterii deciziei reprezentând titlul despăgubire în favoarea reclamanților, atât timp cât o astfel de decizie este emisă numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și la simpla cerere a persoanei îndreptățite. Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.008,3 RON se arată că acordarea acestora este neîntemeiată și față de obiectul cauzei, având în vedere că este de o obligație de a face și nu o obligație bănească.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Prin dispoziția din 14 martie 2007 a Primarului Municipiului Cluj Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri numitului D.G.L., în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru exproprierea imobilului situat în Mun. Cluj Napoca, decizia nefiind contestată. Dosarul aferent dispoziției de mai sus a fost transmis și înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 35626/CC. Prin contractul autentificat de B.N.P. P.D. din 26 ianuarie 2011, reclamanții I.B.P.

și A.R.M. au cesionat de la D.G.L. 25% din drepturile aferente dispoziției din 14 martie 2007 a Primarului Municipiului Cluj Napoca, cesiune ce a fost notificată pârâtului la data de 28 ianuarie 2011. La aceeași dată, 28 ianuarie 2011, reclamanții au solicitat pârâtului emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire și transmiterea acesteia D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P., până în prezent recurenta neemițând titlul de despăgubire. Din adresa din 04 octombrie 2011, rezultă că în Dosarul 35626/CC s-a efectuat raportul de expertiză de către evaluator, față de care pârâtul a solicitat completarea acestuia întrucât nu s-a evaluat și construcția demolată. În conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul C.C.S.D.

sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C.C.S.D. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V 1 , Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”. În aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul recurentei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond.

Critica formulată de recurentă este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să emită reclamantului decizie conținând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai sus, cu respectarea dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Înalta Curte a constatat că reclamanții s-au adresat recurentei, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor lor, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor lor, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulată de reclamați, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută. Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, ori, în cauza de față, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată. Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.” Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența CEDO se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.

Activitatea recurentei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a obligat pârâta la pata cheltuielilor de judecată având în vedere soluția pronunțată precum și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 6027 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.