ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 192/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 192/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții

I.B.P. și A.R.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.

formulând contestație împotriva refuzului nejustificat al pârâtului de a emite

decizia reprezentând titlul de despăgubire și de a o transmite D.A.D.N. din

cadrul A.N.R.P., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

pârâtului să emită decizia prevăzută de lege care să conțină titlul de

despăgubire ca răspuns la dispoziția din 2007 a Primăriei Mun. Cluj-Napoca,

județul Cluj;

pârâtului să o transmită D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P.;

pârâtului la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale suferite ca

urmare a refuzului emiterii titlului de despăgubire;

a funcționarului căruia i-a fost atribuit dosarul spre soluționare;

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că în urma notificării din 14 august 2011, după mai mulți

ani s-a emis în favoarea numitului D.G.L., dispoziția din 14 martie 2007 a Primăriei

Municipiului Cluj Napoca prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile

Legii nr. 10/2001 pentru un imobil din Mun. Cluj Napoca, județul Cluj, dispoziție

ce a fost comunicată C.C.S.D. și înregistrată spre validare și în vederea emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Au mai arătat că, prin

contractul de cesiune de drepturi din 26 ianuarie 2011, reclamanții I.B.P. și A.R.M.

au cesionat de la D.G.L., drepturile rezultate din dispoziția de mai sus, contractul

de cesiune fiind notificat pârâtului prin notificarea din 26 ianuarie 2011.

Ulterior, la 28

ianuarie 2011 s-au adresat pârâtului cu un memoriu prin care au solicitat emiterea

titlului de despăgubire , dar fără nici un rezultat.

Reclamanții au invocat

titlul VII din Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 554/2004 și au susținut că pârâtul

era obligat să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile, invocând jurisprudența

Curții de Apel București și a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința nr. 6027

din 19 octombrie 2011 Curtea de Apel București, a admis în parte acțiunea formulată

de reclamanții I.B.P. și A.R.M., a obligat pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. să

emită decizia reprezentând titlu de despăgubire aferent dispoziției din 14

martie 2007 emisă de Primăria Municipiului Cluj-Napoca și a respins capetele de

cerere având ca obiect obligarea transmiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire

către D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P. și plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune

morale, ca nefondate, a luat act de renunțarea reclamanților la cererea formulată

împotriva funcționarului căruia i-a fost atribuit dosarul spre soluționare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele.

Prin dispoziția din 14

martie 2007 a Primarului Municipiului Cluj Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri

numitului D.G.L., în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru exproprierea

imobilului situat în Mun. Cluj Napoca, decizia nefiind contestată.

Dosarul aferent dispoziției

de mai sus a fost transmis și înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 35626/CC.

Prin contractul autentificat

de B.N.P. P.D. din 26 ianuarie 2011, reclamanții I.B.P. și A.R.M. au cesionat de

la D.G.L. 25% din drepturile aferente dispoziției din 14 martie 2007 a Primarului

Municipiului Cluj Napoca, cesiune ce a fost notificată pârâtului la data de 28

ianuarie 2011.

La aceeași dată, 28

ianuarie 2011, reclamanții au solicitat pârâtului emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire și transmiterea acesteia D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P., până

în prezent pârâtul neemițând titlul de despăgubire.

A mai reținut Curtea că

din adresa din 04 octombrie 2011, rezultă că în Dosarul 35626/CC s-a efectuat raportul

de expertiză de către evaluator, față de care pârâtul a solicitat completarea acestuia

întrucât nu s-a evaluat și construcția demolată.

Curtea a reținut că procedura

de evaluare a despăgubirilor și emitere a titlului de despăgubire de către C.C.S.D.

este prevăzută de dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

A apreciat Curtea că din

cuprinsul acestui articol rezultă că procedura de evaluare a despăgubirilor cuprinde

mai multe etape, însă pentru parcurgerea acestora, legea nu prevede vreun termen

în care pârâtul are obligația de a finaliza procedura.

Curtea a reținut că termenul

de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nu se

aplică în cazul de față, întrucât procedura prevăzută de art. 16 de mai sus, în

mod obiectiv nu se poate finaliza în acest termen.

Dar în opinia instanței

acest lucru nu înseamnă că durata de soluționare a procedurii este lăsată la aprecierea

arbitrară a autorității competente, ci aceasta are obligația de a finaliza procedura

într-un termen rezonabil, altfel s-ar încălca dispozițiile art. 1 din Protocolul

nr. 1 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Având în vedere, că de

la data formulării cererii de către reclamanți (28 ianuarie 2011), până în prezent

au trecut aproape 9 luni de zile, în condițiile în care dosarul a fost înregistrat

la pârât mult înainte, dispoziția Primarului Cluj Napoca, fiind emisă în anul 2007,

Curtea a apreciat, că a fost depășit termenul rezonabil, în care pârâtul avea obligația

de a parcurge toate etapele prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii 247/2005,

și a emite titlul de despăgubire.

În ceea ce privește capătul

de cerere privind obligarea pârâtului de a transmite titlu de despăgubire la D.A.D.N.

din cadrul A.N.R.P., Curtea a reținut că potrivit art. 18

1

din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, acordarea de despăgubiri în numerar nu se face în toate

cazurile, și este nevoie și de exprimarea opțiunii persoanelor îndreptățite.

Astfel, instanța a apreciat

că până la acest moment, nu s-a stabilit cuantumul despăgubirilor și nu s-a exprimat

opțiunea persoanelor îndreptățite, prin urmare acest capăt de cerere a fost respins

ca nefondat.

De asemenea, Curtea a

apreciat că reclamanții nu au suferit un prejudiciu moral prin întârzierea emiterii

titlului de despăgubire, ci doar un prejudiciu material, ce va fi acoperit prin

despăgubirile ce vor fi cuprinse în titlul de despăgubire.

În ceea ce privește cel

de-al patrulea capăt de cerere formulat împotriva funcționarului căruia i s-a atribuit

dosarul spre soluționare, Curtea a luat act de renunțarea reclamanților la acest

capăt de cerere.

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel București a declarat recurs Statul Român prin C.C.S.D.

Prin motivele de recurs

formulate, recurenta C.C.S.D. a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și

netemeinică, arătând că în mod greșit a reținut instanța de fond că a fost încălcat

principiul termenului rezonabil, susținând că în cadrul procedurii administrative

reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape.

Se mai arată că nu se

poate reține existența unei tergiversări din partea C.C.S.D. în privința emiterii

deciziei reprezentând titlul despăgubire în favoarea reclamanților, atât timp cât

o astfel de decizie este emisă numai după parcurgerea procedurii administrative

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și la simpla cerere a persoanei îndreptățite.

Cu privire la obligarea

la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.008,3 RON se arată că acordarea

acestora este neîntemeiată și față de obiectul cauzei, având în vedere că este de

o obligație de a face și nu o obligație bănească.

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de

recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele

ce urmează:

Prin dispoziția din 14

martie 2007 a Primarului Municipiului Cluj Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri

numitului D.G.L., în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru exproprierea

imobilului situat în Mun. Cluj Napoca, decizia nefiind contestată.

Dosarul aferent dispoziției

de mai sus a fost transmis și înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 35626/CC.

Prin contractul autentificat

de B.N.P. P.D. din 26 ianuarie 2011, reclamanții I.B.P. și A.R.M. au cesionat de

la D.G.L. 25% din drepturile aferente dispoziției din 14 martie 2007 a Primarului

Municipiului Cluj Napoca, cesiune ce a fost notificată pârâtului la data de 28

ianuarie 2011.

La aceeași dată, 28

ianuarie 2011, reclamanții au solicitat pârâtului emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire și transmiterea acesteia D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P., până

în prezent recurenta neemițând titlul de despăgubire.

Din adresa din 04

octombrie 2011, rezultă că în Dosarul 35626/CC s-a efectuat raportul de expertiză

de către evaluator, față de care pârâtul a solicitat completarea acestuia întrucât

nu s-a evaluat și construcția demolată.

În conformitate cu dispozițiile

din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a

dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor

etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării

dosarelor de către Secretariatul C.C.S.D. sub aspectul restituirii în natură a imobilului

ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea

dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost

respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate,

în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea

de către C.C.S.D. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea

acestui titlu în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, care include

în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V

1

, Secțiunea

I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.

În aceste condiții, verificând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul recurentei de

rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat, cum în mod

corect a apreciat instanța de fond.

Critica formulată

de recurentă este neîntemeiată, întrucât instanța de fond

a obligat pârâta C.C.S.D.

să emită reclamantului decizie conținând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat

mai sus, cu respectarea dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci

cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează

odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Înalta Curte a constatat

că reclamanții s-au adresat recurentei, manifestându-și stăruința în soluționarea

cererilor lor, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care

este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea într-un termen rezonabil

a cererilor lor, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Or, din această

perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulată de reclamați,

indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia

în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor

din legislația trecută.

Principiul legalității

înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile

și previzibile, ori, în cauza de față, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de

acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură,

rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele

cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum

și miza litigiului pentru persoana interesată.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea

competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională

prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenției pentru

apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică

internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul

național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența

față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.”

Raportat la criteriile

recunoscute în jurisprudența CEDO se constată că sunt nefondate criticile recurentei

deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.

Activitatea recurentei

trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să

asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita

pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de

despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a obligat pârâta la pata cheltuielilor de judecată

având în vedere soluția pronunțată precum și dispozițiile art. 274 alin. (1) C.

proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar instanța de

fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul Român prin

C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 6027 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie

2013.