ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 406/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 406/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții I.B.P.

și A.R.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând:

- obligarea pârâtei

la emiterea deciziei prevăzute de lege, decizie care să conțină titlul de

despăgubire ca răspuns la Dispoziția nr. 2068 din 18 octombrie 2006 emisă de

Primăria Mun. Focșani, jud. Vrancea;

- obligarea pârâtei

să o transmită Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților;

- obligarea pârâtei

la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale suferite ca urmare a

refuzului emiterii titlului de despăgubire și obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 6603 din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții I.B.P. și A.R.M.;

- a obligat pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire în ceea ce privește Dispoziția nr. 2068/2006 a Primăriei

Focșani în termen de 6 luni de la comunicarea hotărârii;

- a obligat pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită de îndată, după

emitere, decizia reprezentând titlul de despăgubire către Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților;

- a respins în rest

acțiunea reclamanților;

- a obligat pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să plătească reclamanților

suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că prin acțiune

reclamanții au solicitat obligarea pârâtei C.C.S.D., în calitate de

reprezentant al Statului român, la emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire pentru imobilul casă și teren aferent în suprafață de 1.437,40 mp,

situat în Focșani, B-dul G. (fosta str. K.), jud. Vrancea; că în anul 2006 a

fost emisă Dispoziția nr. 2068 din 18 octombrie 2006 a Primarului Municipiului

Focșani, jud. Vrancea; că din anul 2006 până în 2011 pârâta nu a finalizat

procedura legală prevăzută de Legea nr. 247/2005 privind emiterea titlului de

despăgubiri; că este nejustificată nesoluționarea cererii privind acordarea

măsurilor reparatorii la circa 10 ani de la notificare și la circa 5 ani de

când dosarul se află la pârâtă, aceste termene neputând fi considerate

rezonabile.

Instanța a apreciat

că solicitarea reclamanților în sensul obligării pârâtei la emiterea unei

decizii reprezentând titlu de despăgubiri pentru imobilul în litigiu este

întemeiată, obligația urmând a se executa în termen de 6 luni de la comunicarea

hotărârii, pentru a putea fi finalizată atât procedura de verificare, cât și

cea a evaluării imobilului.

S-a constatat

întemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâtei să transmită de îndată

după emitere decizia reprezentând titlu de despăgubiri către A.N.R.P.,

apreciind că față de timpul extrem de mare scurs de la notificare se justifică

preîntâmpinarea oricărei întârzieri pentru ca reclamanții să intre în posesia

despăgubirilor.

Cu privire la capătul

de cerere privind acordarea unor daune morale, instanța a reținut că nu există

niciun document din care să reiasă că pârâta refuză rezolvarea cererii

reclamanților, în speță fiind vorba doar despre nesoluționarea cererii într-un

termen rezonabil și nu despre un refuz de soluționare a cererii, iar această

atitudine a pârâtei nu este de natură a crea daune de natură morală.

Instanța de fond a

respins în rest acțiunea reclamanților.

Cu privire la capătul

de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că

onorariul apărătorului reclamanților nu poate fi acordat deoarece la dosarul

cauzei nu se află decât o factură care nu atestă plata onorariului respectiv,

având în vedere și faptul că instanța a admis numai în parte acțiunea

reclamanților, respingând capătul de cerere privind plata daunelor morale,

astfel că a acordat cheltuieli de judecată parțiale corespunzătoare capetelor

de cerere admise.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea

recursului se arată că sentința civilă recurată este netemeinică, având în

vedere următoarele considerente:

Arată recurentul că

în soluționarea cauzei pe fond nu s-a avut în vedere principiul dreptului la

apărare al părților și implicit dreptul părților la un proces echitabil,

consfințite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; că a

solicitat la primul termen de judecată acordarea unui termen, în temeiul art.

156 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pentru lipsă de apărare, temeinic

motivată, dată fiind situația concretă menționată, privind supra încărcarea

temporară a instituției recurente cu un număr foarte mare de litigii în care

este parte, raportat la numărul mic de angajați, astfel că posibilitatea de a

realiza apărări temeinic motivate s-a diminuat considerabil.

Recurentul apreciază

că, referitor la solicitarea formulată, instanța de fond a reținut că a existat

un timp suficient pentru pregătirea apărării, fără a aprecia că în

circumstanțele date, problematica instituțională prezentată mai sus ar fi

constituit un motiv temeinic pentru acordarea unui termen în vederea formulării

apărării, astfel că motivarea instanței de fond de respingere a cererii pentru

astfel de motive nu poate fi reținută.

Se mai arată în motivele

de recurs că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că în speță au fost

încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare

a cauzei, având în vedere că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a

fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri

reparatorii în favoarea reclamanților, dosarul a fost aprobat pe caz special în

ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 26 mai 2011,

potrivit art. 3 din Decizia nr. 2815/2008, a fost întocmit raportul de evaluare

care a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, însoțit de dosarul de

despăgubire nr. 32065/CC, reclamanții au fost de acord cu concluziile

raportului de expertiză tehnică evaluatorie întocmit de M.M. și cu valoarea

estimată pentru despăgubirea imobilului, respectiv suma de 829,460 RON, urmând

ca în următoarea ședință a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

să fie supus spre aprobare raportul de evaluare întocmit în Dosarul de

despăgubire nr. 32065/CC.

Recurentul critică

sentința pronunțată, pe motiv că instanța de fond a obligat Comisia Centrală la

emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire, în termen de 6

luni de la comunicarea hotărârii, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel

de obligații, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai

nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume,

existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, care nu poate fi pusă în

executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de

entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea

contenciosului administrativ.

Referitor la

transmiterea deciziei la Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, recurentul apreciază că o astfel de solicitare este lipsită de

interes, având în vedere că deciziile Comisiei Centrale se înaintează din

oficiu Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, iar în baza

opțiunilor titularilor deciziei Comisiei Centrale, Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților emite un titlu de conversie și/sau un titlu de

plată.

În ceea ce privește

obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurentul arată că cererile

formulate în baza Legii nr. 10/2001 sunt scutite de taxa de timbru, motiv

pentru care solicită respingerea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanță

reținând în mod corect situația de fapt, având în vedere materialul probator

administrat în cauză și realizând o încadrare juridică adecvată.

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în

speță sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

conform cărora:

- alin. (1):

"Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv

orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana

îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,

conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- alin. (2):

"Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările

ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la

data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal

de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu

soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor

conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate

de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a

imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora,

inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse

de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30

de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după

caz, a ordinelor."

- alin. (2

1

):

"Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi

centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de

prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției

prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta."

- alin. (2

2

):

"Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor

fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în

compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile,

deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării;

- alin. (3): "În

termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul

Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.329/2003

va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către

Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către

titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură

reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate

până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

- alin. (4): "Pe

baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de

despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii

cererii de restituire în natură."

- alin. (5):

"Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire

în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului

sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare."

- alin. (6):

"După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori

desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de

evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține

cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubire."

Legiuitorul a

menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului

de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres, în

art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că "în baza

raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare."

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7), care reglementează procedura de emitere

a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care

urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul

de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor

consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

Este necontestat că

reclamanții au solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri

reparatorii pentru imobilul în litigiu, că procedura administrativă de

restituire a imobilului în litigiu a început în anul 2001, iar, ca urmare, prin

Dispoziția nr. 2068 din 18 octombrie 2006, Primăria Municipiului Focșani, în

calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii

pentru imobilul precizat anterior reclamanților.

Dosarul de

despăgubire a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

fiind înregistrat sub nr. 32065/CC la Secretariatul Comisiei, iar ulterior, la

data de 7 martie 2011, prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub

nr. 742, în favoarea reclamanților cesionari c-a cesionat de către cedentul

C.D.A., total și irevocabil, cota de 25% din drepturile ce îi revin conform

Dispoziției nr. 2068 din 18 octombrie 2006.

În cauză s-a efectuat

verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură

și evaluarea imobilului, dar nu a fost finalizată procedura administrativă prin

emiterea titlului de despăgubire.

Admițând în parte

acțiunea formulată de intimații-reclamanți împotriva pârâtei Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de fond a susținut, în esență, că

este nejustificată nesoluționarea cererii acestora privind acordarea masurilor

reparatorii la circa 10 ani de la notificare și la circa 5 ani de când dosarul

se află la pârâtă, termene care nu pot fi considerate rezonabile, soluție pe

care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Este adevărat că

Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, nu prevede niciun termen limită pentru soluționarea dosarelor

privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia

nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca

durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.

Astfel, în primul

rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să

guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul

operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul

realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime

ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens,

trebuie menționată Recomandarea CM (2007/7) privind buna administrare, prin

care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor

membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca

administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un

termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care

există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca

urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a

Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată

din TVE, recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii

români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept

fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art.

41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate

în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere

dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele

cuprinse în legislația primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și

în reglementările secundare - H.G. nr. 1.095/2005 și Decizia nr. 2.815/2008, în

cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca

scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului

Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o

bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a

cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte,

trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a statuat că

termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este pe deplin aplicabil

și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea

oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale.

Deci, în concluzie,

instanța de fond a reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative

competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un

termen rezonabil pentru soluționarea cererii intimaților-reclamanți.

De asemenea, în

raport cu data declanșării procedurii administrative - anul 2001 și cu data

înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimații-reclamanți, dar și cu

atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative

competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea

termenului rezonabil de către autoritățile respective.

Or, în cauză, așa cum

s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu

soluționarea cererii formulate de intimații-reclamanți și-au exercitat dreptul

de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve

cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului

fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimații-reclamanți.

Înalta Curte

apreciază, în acord cu instanța de fond, că nesoluționarea dosarului într-un

termen de aproximativ 10 ani de la notificare și 5 ani de la înregistrarea la

pârâtă și neîndeplinirea obligației de a emite un titlu de despăgubire, aduce o

atingere evidentă noțiunii de bun garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că autoritatea

recurentă este în culpă, pentru că nu a luat măsuri eficiente pentru

soluționarea cererii reclamanților și, în consecință, a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală sub acest aspect.

Emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubiri, ca atribuție ce îi incumbă autorității

pârâte în cadrul procedurii administrative prealabile, nu a fost îndeplinită

nici în momentul pronunțării instanței de fond și nici până în momentul

pronunțării deciziei de recurs.

Este binecunoscut în

doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra

și nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act administrativ pe

motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un

interval de timp rezonabil.

În speță, față de

situația de fapt expusă anterior, instanța de recurs apreciază că atitudinea

autorității pârâte nu respectă noțiunea de termen rezonabil, astfel cum aceasta

rezultă din interpretarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Este de altfel

cunoscut că la calcularea termenului rezonabil este luată în considerare toată

perioada în care contestația unei persoane se află în fața unei autorități

administrative, aceasta neavând, în principiu, dreptul la un proces

jurisdicțional, fiindu-i suspendat în această perioadă dreptul de acces la instanță.

Având în vedere că

intimații-reclamanți au demarat procedura prevăzută de legile în materia

restituirii bunurilor, în anul 2001, de importanța cauzei pentru aceasta, dar

și atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente,

rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat că în speță este vorba

de încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererii reclamanților.

În ceea ce privește

critica recurentei cu privire la soluția de obligare a acesteia de către instanța

de fond la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că, deoarece

acțiunea reclamanților a fost admisă de către instanța de fond, iar decizia

reprezentând titlul de despăgubire în favoarea acestora nu a fost emisă până la

pronunțarea sentinței de către această instanță, pârâta datorează reclamanților

cheltuieli de judecată în raport de dispozițiile art. 274 și 275 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art.

274 alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru,

taxele de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea

martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va

dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al

aceluiași articol, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit

cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata

motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau

munca îndeplinită de avocat.

Prin urmare, pentru

ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se

afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin.

(1) C. proc. civ.

Astfel, cheltuielile

de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților,

onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna

desfășurare a judecății.

Pentru ca aceste

cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul

trebuie să dovedească că le-a făcut.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că reclamanții au făcut dovada cheltuielilor de judecată

ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond, astfel că în

mod corect pârâta a fost obligată la plata acestora în cuantum corespunzător

înscrisurilor depuse la dosar.

Potrivit art. 275 C.

proc. civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile

reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară

numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Din probele aflate la

dosar nu rezultă că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar

fi recunoscut pretențiile reclamanților la prima zi de înfățișare, ci în

întâmpinare a explicat motivele pentru care nu a dat curs cererilor

reclamanților.

În raport de soluția

pronunțată, de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte

apreciază că instanța de fond în mod corect a aplicat prevederile art. 274

alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, Înalta

Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-pârât cu privire la

încălcarea principiului dreptului la apărare și al dreptului părților la un

proces echitabil prin faptul că instanța nu a dispus la primul termen de

judecată amânarea cauzei în baza art. 156 alin. (1) C. proc. civ., având în

vedere actele și lucrările dosarului din care rezultă că pârâtul a avut la

dispoziție aproximativ 6 luni pentru a-și pregăti apărarea și a depune la dosar

întâmpinare sau înscrisuri de care înțelege să se folosească în prezenta cauză.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, din

cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speță, nu există motive de ordine publică

care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea

contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței civile nr. 6603 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.

Procesat

de GGC - NN