ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 606/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 606/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Decizia nr. 606/2013
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în fața primei instanțe
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 8 decembrie 2010 sub nr. 12026/2/2010, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună:
- obligarea pârâtei la emiterea deciziei care să conțină Titlul de despăgubire ca răspuns la Dispoziția nr. 13516 din 12 septembrie 2008 emisă de Primăria Municipiului Focșani, județ Vrancea;
- obligarea pârâtei la transmiterea Deciziei către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților;
- obligarea aceleiași pârâtei la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale suferite ca urmare a refuzului emiterii titlului de despăgubire;
- obligarea în solidar la plata daunelor a funcționarului căruia i-a fost atribuit dosarul spre soluționare, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut, în esență că, la data de 13 august 2001 a fost depusă Notificarea înregistrată sub nr. 587 la Primăria Municipiului Focșani, în baza Legii nr. 10/2001 prin care s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul - casă de locuit și teren în suprafață de 6.000 mp situat în Focșani, imobil ce a făcut obiectul Decretului de Expropriere nr. 492 din 31 decembrie 1983, imobilul construcție fiind demolat, iar terenul ocupat de blocuri.
Prin Dispoziția nr. 13516 din 12 septembrie 2008, Primăria Municipiului Focșani a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.200 mp și acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcție și pentru diferența de teren în suprafață de 3.890 mp ce nu mai poate fi restituit în natură fiind ocupat de blocuri de locuințe, dispoziție care a fost comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor formându-se astfel Dosarul cu nr. x/CC, în data de 9 iulie 2009.
La data de 15 octombrie 2010 și 5 noiembrie 2010, reclamanții s-au adresat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - prin memoriile înregistrate sub nr. RG/58629 și RG/62954, solicitând să emită Decizia reprezentând Titlul de despăgubire și să o transmită Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, dar fără niciun rezultat.
Cum nici până la acest moment dosarul înregistrat pe rolul Comisiei nu fost soluționat, reclamanții au apreciat că, în cauză, a fost cu mult depăși termenul rezonabil în care procedura administrativă trebuia să fi fost finalizată prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, impunându-se admiterea acțiunii.
Autoritatea publică pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 6329 din 1 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamanților A. și B. în contradictoriu cu Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a dispus obligarea autorității publice pârâte să finalizeze procedura administrativă cu emiterea deciziei de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamanților. Au fost respinse celelalte capete de cerere și obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 5000.00 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, în cursul anului 2001, a fost depusă Notificarea nr. 587 din 13 august 2001, prin care C. și D., au formulat cerere în vederea acordării de măsuri reparatorii pentru imobilul - casă de locuit și teren în suprafață de 6.000 mp situat în Focșani, ce a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 492 din 31 decembrie 1983, imobilul construcție fiind demolat, iar terenul ocupat de blocuri.
Prin Sentința civilă nr. 208 din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. y/91/2007, rămasă definitivă, s-a dispus restituirea în natură către C. și D. a terenului de 1.200 mp situat în Focșani. Totodată, prin aceeași hotărâre s-a constatat că acestea au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii pentru imobilul casă pentru care s-au primit despăgubiri și pentru suprafața de 3.890 mp. Conform Contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase nr. 495 din 1 februarie 2008, C. a vândut cota indiviză ce o deține din drepturile sale litigioase asupra imobilelor ce fac obiectul acțiunii promovate în Dosarul nr. y/91/2007 lui E.
În aplicarea Sentinței civile nr. 208 din 11 martie 2008, prin Dispoziția nr. 13516 din 12 august 2008 Primarul Municipiului Focșani, județ Vrancea, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.200 mp și acordarea de despăgubiri pentru imobilului construcție și pentru diferența de teren în suprafață de 3.890 mp ce nu poate fi restituit în natură fiind ocupat de blocuri de locuințe.
Prin Sentința civilă nr. 915 din 19 februarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. z/231/2008 de Judecătoria Focșani, având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra dreptului la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 3.890 mp s-a luat act de tranzacția intervenită între părți, în sensul că D. primește dreptul la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 2.917,50 mp reprezentând cota de ¾ din suprafața de 3.890 mp, cealaltă pătrime revenindu-i lui E.
Curtea a mai reținut că, în data de 12 octombrie 2010, între reclamanți, în calitate de cesionari și D., în calitate de cedent, a fost încheiat Contractul de cesiune de drepturi nr. 2.697 din 12 octombrie 2010 autentificat la BNPA F. și G., iar în data de 2 noiembrie 2010 între aceiași cesionari și E., în calitate de cedent, a fost încheiat Contractul de cesiune de drepturi nr. 2939 din 2 noiembrie 2010 autentificat la același birou notarial; cei doi titulari ai drepturilor - D. și E. - cedând cotele aferente drepturilor lor cuvenite în baza Dispoziției nr. 13516 din 12 septembrie 2008, reclamanților din prezenta cauză.
În fine, Curtea a mai reținut că, în data de 9 iulie 2009, pe rolul pârâtei a fost înregistrat dosarul aferent Dispoziției nr. 13516/2008 sub nr. x/CC.
Deci, cu alte cuvinte, cererea referitoare la acordarea despăgubirilor pentru imobilul situat în Focșani, se află spre rezolvare în fața autorității administrative de mai bine de 10 ani.
Prin urmare, Curtea a constatat că, în lipsa unui termen prevăzut de lege, autoritățile administrative competente erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil, pentru soluționarea cererii reclamanților, iar acest termen a început să curgă la data declanșării procedurii administrative, în speță anul 2001 când a fost depusă notificarea conform prevederilor legale, iar nu de la data înregistrării dosarului la Secretariatul Comisiei.
Astfel fiind, instanța a reținut că autoritatea publică pârâtă a depășit în mod nejustificat termenul rezonabil de soluționare a cererii formulate, încălcând astfel dreptul la o bună administrare, recunoscut în favoarea oricărui particular, iar ca o consecință a acestui fapt, și existența unui refuz nejustificat din partea administrației publice de soluționare a cererii, urmând deci, să admită capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la emitere deciziei de stabilire a despăgubirilor aferente Dispoziției nr. 13516 din 12 septembrie 2008.
Referitor la solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei să transmită, apoi dosarul A.N.R.P. pentru acordarea despăgubirilor în numerar, Curtea a reținut ca aceasta este o operațiune obligatorie pentru pârâtă, în succesiunea evenimentelor reglementate în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, urmând să fi dusă la îndeplinire potrivit acestor dispoziții legale.
Curtea a respins capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat acordarea daunelor morele în cuantum de 10.000 RON pentru refuzul emiterii titlului de despăgubire, având în vedere că aceștia doar au cerut acordarea acestor daune fără însă să motiveze în concret, în ce au constat aceste daune și fără ca ele să fi fost dovedite în vreun fel.
Pe cale de consecință, a fost respins și capătul patru al acțiunii introductive.
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanți, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, în cuantum de 5000.00 RON, așa cum rezultă din factura nr. 051 din 23 iunie 2011, în temeiul disp. art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Curtea a apreciat că se impune micșorarea acestui cuantum, având în vedere faptul că acțiunea a fost admisă doar în parte, că dosarul a fost de complexitate medie, că volumul activităților desfășurate a fost redus, precum și de faptul că, la cel de-al doilea termen de judecată, dosarul a rămas în pronunțare.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă susține că instanța în mod greșit a reținut faptul că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și faptul că notificarea a fost depusă acum 10 ani.
Procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. (2
1
) din Titlul VII.
În acest context, se menționează că procedurile de transmitere Secretariatului Comisiei Centrale a dosarelor de către entitățile investite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, nu se poate imputa Comisiei Centrale faptul că în marea majoritate a dosarelor de despăgubire, acestea trenează la entitățile învestite cu soluționarea notificărilor.
Instanța de fond a obligat în mod netemeinic direct la emiterea deciziei, întrucât procedurile administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entități, așa încât în mod obiectiv nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ - Decizia nr. 518/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. xx/3/2007, așadar nefiind posibilă executarea obligației într-un termen de 30 de zile.
Autoritatea publică pârâtă a depus și Note de ședință prin care, în esență, a reluat și argumentat criticile formulate în recurs și, în plus, a invocat prevederile O.U.G. nr. 4/2012 și ale legii de aprobare a acestui act normativ.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304
1
C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În cauză, este necontestat că intimații-reclamanți sunt beneficiarii Dispoziției nr. 13516/2008, emisă de Primăria Municipiului Focșani transmisă, împreună cu dosarul, autorității publice recurente în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Este, de asemenea, necontestat că a fost notificată autoritatea competentă încă din anul 2001 pentru restituirea imobilului în litigiu.
Totodată, din actele și lucrările cauzei, judecătorul fondului a reținut în mod corect că dosarul privind Dispoziția nr. 13516/2008, emisă de Primăria Municipiului Focșani a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă timp de aproximativ 10 ani.
În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei - titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației.
Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”.
Ulterior, în M. Of. nr. 456/6.07.2012 a fost publicată Legea nr. 117/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 4/2012 și modificarea O.U.G. nr. 62/2010, potrivit căreia termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15 mai 2013.
Instanța de recurs reține că aceste dispoziții au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe Decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește:
- Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar;
- De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G. nr. 4/2012;
- Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției;
- Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;
- Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;
- De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858/00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare;
- O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.
Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare.
În concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.
Înalta Curte reține faptul că celelalte dispoziții ale sentinței recurate se impun a fi menținute, în acord cu argumentele expuse de judecătorul fondului. Critica formulată de către autoritatea recurentă vizând acordarea cheltuielilor de judecată va fi înlăturată de către instanța de control judiciar, în considerarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și în raport de culpa procesuală evidentă a instituției pârâte.
Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 304
1
C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, va admite recursul, va modifica sentința recurată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 6329 din 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința recurată în sensul că decizia - titlu de despăgubire urmează să fie emisă în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.
Procesat de GGC - LM