ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 82/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanții F.A., T.F.I.R. și F.E.L.A.T.

au chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea acesteia să trateze cu prioritate dosarul lor înregistrat cu nr. 31784/CC la Comisie, fiind un caz special conform dispozițiilor art. 3 din Decizia internă a Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 coroborate cu dispozițiile art. 1 82 .5 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, să desemneze evaluator și să predea dosarul în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul situat în București, compus dintr-un apartament și cota de teren aferentă în suprafață de 28,36 m.p., în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri pentru imobil, în termen de 60 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4958 din 8 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanții F.A., T.F.I.R. și F.E.L.A.T., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta să soluționeze cererea reclamanților având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere și a obligat pârâta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în privința cererii de despăgubiri adresată de reclamanți, a fost parcursă etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului și etapa desemnării evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului.

Curtea de Apel a avut în vedere că, odată ce titularii notificării au fost înștiințați de autoritatea competentă cu privire la dreptul lor de a obține despăgubiri pentru imobilul ce a fost preluat abuziv în proprietatea statului și cererea de despăgubiri a fost înregistrată la C.C.S.D. în vederea demarării procedurilor administrative de stabilire a despăgubirilor, s-a creat reclamanților convingerea legitimă că cererea lor va fi rezolvată într-un termen rezonabil și previzibil. Invocarea soluționării cererilor în funcție de ordinea de prioritate prevăzută în Decizia nr. 2815/2008, fără să se prezinte dovezi în acest sens, nu este o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes reclamanților, ca temei pentru nesoluționarea cererii ce are ca obiect stabilirea și concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care aceștia sunt îndreptățiți potrivit legii.

Prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, autoritatea administrativă încalcă reclamanților dreptul la respectarea bunurilor lor. Instanța de fond, admițând cererea în parte, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. h) și alin. (2) din aceeași lege, raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în vederea restabilirii dreptului subiectiv civil încălcat reclamanților prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii de despăgubiri, a obligat pârâta să soluționeze cererea reclamanților având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, în termen de 60 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

De asemenea, a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere, evaluatorul fiind deja desemnat, iar tratarea cu prioritate a dosarului pe motive medicale fiind o operațiune administrativă subsumată emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pentru care, de altfel, nu s-au făcut probe pe parcursul judecății. Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorariul avocatului, în măsura admiterii cererii. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că dosarul a fost soluționat cu prioritate în baza art. 3 din Decizia nr. 2815/2008, ocazie cu care s-a desemnat un evaluator autorizat, dosarul de despăgubire va urma procedura de evaluare, urmând apoi a fi aprobată emiterea deciziei.

Dosarul de despăgubire a fost supus aprobării ședinței Comisiei Centrale din data de 14 decembrie 2011. Legat de criteriile ce reies din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în materie de termen rezonabil - complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, recurenta a mai susținut că instanța de fond a apreciat în mod incorect și netemeinic faptul că decizia reprezentând titlul de despăgubire nu a fost emisă într-un termen rezonabil.

Ulterior efectuării raportului de evaluare, Comisia Centrală va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, această entitate având obligația de a respecta anumite principii stabilite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, între care și cel al acordării unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională (a se vedea în acest sens dispozițiile art. 4 Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Recurenta mai susține că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. se reglementează faptul că „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Recurenta a mai arătat că, față de obiectul pricinii și a muncii îndeplinite de avocat, cheltuielile de judecată sunt nejustificat de mari, motiv pentru care solicită reducerea acestora. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, "(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare". Este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamanților la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției ș.a.m.d.

Toate considerentele care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamanților, iar până la un punct nici pârâtei, trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile sale, statul trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației. Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din C.E.D.O., garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri. Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Însă, Înalta Curte constată că recursul formulat este întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of.

al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”. În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește: - guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar; - de altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.

nr. 4/2012; - soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției; - măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim – echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică – și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective; - faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților,

cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare; - de altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare; - O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare. În concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

În ceea ce privește motivul de recurs privind greșita acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, instanța de fond în mod corect a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în parte, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 3 luni după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare, în raport de dispozițiile art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 și posibilitatea efectivă și reală a autorității pârâte de a îndeplini această obligație.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate și pentru care nici nu au fost formulate critici în cuprinsul recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 4958 din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că emiterea deciziei-titlu de despăgubire urmează să fie făcută în termen de 3 luni de la expirarea perioadei de suspendare a prevederilor O.U.G. nr. 4/2012 aprobată și modificată prin Legea nr. 117/2012. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2013.