ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 239/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 239/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

de prima instanță.

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2625/2/2012

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, reclamantul G..V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtului:

- să emită decizia

reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 297.630.000 lei, potrivit raportului

de evaluare întocmit în Dosarul nr. 22716/FFCC/2010, în 30 de zile de la data

expirării termenului de 6 luni, instituit de O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012;

- să plătească penalități

în cuantum de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere peste data stabilită de

instanță pentru emiterea deciziei de către pârât.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat faptul că pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a refuzat în mod nejustificat să emită actul

administrativ aflat în discuție, cu toate că documentația aferentă este

completă, iar imobilul pentru care urmează să fie acordate despăgubiri a fost

evaluat de către expertul desemnat în cauză de către autoritatea publică.

În opinia

reclamantului, neemiterea deciziei într-un termen rezonabil de către pârâta

Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor îi produce un grav

prejudiciu, iar lipsa mențiunilor legale cu privire la termenul în care exista

obligația emiterii acestui titlu nu o îndreptățește pe aceasta la tergiversarea

nejustificată a soluționării cauzei.

În dovedirea acțiunii

au fost atașate la dosar, în fotocopie: Hotărârea nr. 309 din 19 noiembrie 2010

emisă de către Comisia Județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor, raportul de evaluare întocmit de evaluatorul SC B.E. SRL, Dosarul

nr. 22716/FFCC/2010.

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare în care a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că nu a existat

niciodată intenția de a se tergiversa soluționarea dosarului de despăgubire al

reclamantului. Totodată, prevederile O.U.G nr. 81/2007 nu reglementează

acordarea dobânzii legale calculată asupra sumelor stabilite cu titlu de

despăgubire în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

1.

Hotărârea Curții de

Apel.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

3355 din 21 mai 2012, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.V.,

a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită

decizia privind titlul de despăgubire aferent sumei rezultate din raportul de

evaluare înregistrat la pârâtă sub nr. 23285 din 22 iunie 2011, la data

expirării termenului de 6 luni prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Dosarul soluționat

prin emiterea Hotărârii Comisiei Județene Ilfov de Fond Funciar nr. 1480/2007 a

fost transmis de către Instituția Prefectului Județului Ilfov și a fost

înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 22716/FFCC/2010. Acest

dosar a fost analizat de către autoritatea competentă în privința legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

De asemenea dosarul a

parcurs și etapa evaluării, în acest sens fiind întocmit de către societatea de

evaluatori SC F.C.C. SRL raportul de evaluare înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 23285/R din 22 iunie

2011.

Refuzul pârâtei

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite în favoarea

reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire este nejustificat, în

condițiile în care autoritatea publică nu a probat existența unei

imposibilități obiective de funcționare, după cum a susținut în întâmpinare.

În plus, prima

instanță a arătat faptul că cererea reclamantului de acordare a penalităților

de întârziere este neîntemeiată, deoarece partea are posibilitatea de a

solicita, în temeiul prevederilor art. 24 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, modificată, aplicarea amenzii și acordarea

despăgubirilor în cazul în care prezenta hotărâre judecătorească nu este pusă în

executare în termenul legal.

Recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

În recursul său, pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat modificarea

sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca

neîntemeiată.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta a susținut faptul că hotărârea contestată este lipsită de temei

legal.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs a fost prezentată de către recurentă situația factuală

existentă în speță și au fost formulate următoarele critici de nelegalitate cu

privire la hotărârea judecătorească atacată:

2.1.

În cauză nu poate fi

reținut refuzul nejustificat de soluționare a cererii intimatului-reclamant de

acordare a despăgubirilor.

Pe acest aspect,

recurenta precizează că prima instanță nu a luat în apreciere faptul că

procedura administrativă, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape: a) etapa transmiterii

și înregistrării dosarelor; b) etapa analizării dosarelor de către

Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor sub aspectul

posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul cererii de

restituire; c) etapa evaluării în care dosarul este transmis societății de evaluare

în vederea întocmirii raportului de specialitate; d) etapa emiterii deciziei

reprezentând titlul de despăgubire; e) etapa valorificării titlului de

despăgubire, în condițiile prevăzute de Capitolul V, Secțiunea I din titlul

anterior arătat.

În speța de față, au

fost parcurse mai multe etape ale procedurii administrative. Astfel, dosarul

intimatului-reclamant de acordare a despăgubirilor a fost înregistrat la

Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 22716/FFCC/2010,

a fost verificată legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a

terenului revendicat de către parte și a fost desemnată SC F.C.C. SRL în

vederea întocmirii raportului de evaluare. Acest raport a fost înregistrat la

Secretariatul

Comisiei Centrale

pentru

Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 23285/R/2011, iar la ședința acestei

autorități publice din data de 26 mai 2011 s-a decis respingerea acestuia și

refacerea evaluării imobilului. La data de 09 iunie 2011 a fost finalizat cel

de-al doilea raport de expertiză, însă acesta nu a mai putut fi supus aprobării

urmare a faptului că s-a procedat la schimbarea Președintelui

Comisiei Centrale

pentru Stabilirea

Despăgubirilor, iar ședința programată la data de 14 decembrie 2011 nu s-a

putut desfășura din lipsă de cvorum.

O altă susținere

făcută de recurenta-pârâtă se referă la faptul că prima instanță nu a ținut

seama de caracterul colegial al adoptării deciziilor de către Comisie.

Mai precis,

recurenta-pârâtă arată că între membrii Comisiei nu există raporturi de subordonare,

motiv pentru care președintele nu are un instrument legal pentru a determina

votul celorlalți membrii ai Comisiei.

Un alt aspect invocat

de recurenta-pârâtă se referă la adresa înregistrată la

Secretariatul

Comisiei Centrale

pentru

Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 8029/SCFF din 09 noiembrie 2011 prin care

Comisia Județeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată

asupra Terenurilor informează cu privire la existența Dosarului nr. 9999/94/2011

aflat pe rolul Judecătoriei Buftea prin care se solicită obligarea celor două

comisii de fond funciar la transmiterea unui dosar pentru o suprafață de 49,5

ha după autoarea B.E.

Ultimul argument

invocat de recurenta-pârâtă în cadrul acestei critici se referă la apariția

O.U.G. nr. 4/2012 prin care a fost suspendată, până la data de 15 mai 2013,

emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și a

procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri,

prevăzute de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

2.2. Depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești prin obligarea Comisiei Centrale la emiterea

titlului de despăgubire pentru suma stabilită în raportul de evaluare

înregistrat sub nr. 23285 din 22 iunie 2011.

La acest punct,

recurenta-pârâtă arată că prima instanță a reținut în mod eronat faptul că

dosarul de despăgubire aflat în discuție a parcurs și etapa evaluării, în

condițiile în care raportul de evaluare nu a fost aprobat prin decizia Comisiei

de specialitate.

În opinia

recurentei-pârâte, raportul de evaluare întocmit în această speță la nivelul

anului 2011 poate să nu mai reflecte valoarea de piață a imobilului la această

dată, motiv pentru care este necesar, fie să se solicite punctul de vedere al

unui evaluator cu privire la valabilitatea valorii de piață stabilită inițial,

fie să se efectueze un nou raport de evaluare care să stabilească o nouă

valoare de piață cât mai apropiată de data la care urmează să fie acordate

despăgubirile.

Or, prin obligația

stabilită de instanța de fond în sarcina Comisiei nu mai poate exista

posibilitatea reevaluării imobilului, întrucât este necesar un interval de timp

mai mare de 30 zile.

Apărările formulate

de intimatul G.V.

Partea nu a formulat

întâmpinare, dar prin concluziile scrise aflate la filele 43-50 dosar a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și a arătat, în esență, că își însușește

considerentele prezentate de prima instanță în sentința atacată.

În concepția

intimatului, etapa evaluării imobilului a fost parcursă, iar culpa pentru

nefinalizarea procedurii administrative aparține doar Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului.

Analizând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor cuprinse

în concluziile scrise, dar și din oficiu, în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Argumentele de fapt

și de drept relevante.

Intimatul-reclamant a

investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect

obligarea recurentei-pârâte

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a

emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 297.630.000

lei, potrivit raportului de evaluare întocmit în Dosarul nr. 22716/FFCC/2010,

în 30 de zile de la data expirării termenului de 6 luni, instituit de O.U.G. nr.

4 din 13 martie 2012.

Prima instanță a

reținut corect situația de fapt și a realizat o încadrare juridică adecvată,

apreciind că refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a

finaliza procedura administrativă instituită prin

Titlul VII din

Legea nr. 247/2005

este unul nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr.

554/2004, modificată, îl conferă acestei noțiuni.

Detaliind problemele

de drept deduse judecății și răspunzând la motivul de recurs anterior

prezentat, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 1 alin. (3)

din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, despăgubirile

acordate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor

forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, vor urma

procedura și se vor supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor din

această lege.

Ca atare, acesta este

cadrul normativ în baza căruia recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

procedează la emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de

despăgubire, conform art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Potrivit art. 16 alin.

(4) - (6) și (7) din legea anterior arătată:

„(4) Pe baza situației

juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la

alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de

restituire în natură.

(5) Secretariatul

Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)

și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost

respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(6) După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua

procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor

în limita cărora vor fi acordare titlurile de despăgubire.

(7) În baza

raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare.”

În speța de față, prin

notificarea înregistrată sub nr. 48 din 30 august 2005 la Comisia Locală

Voluntari de aplicare a Legii nr. 18/1991, numita B.R., în calitate de

moștenitoare a numitului B.A., a solicitat constituirea dreptului de proprietate

pentru suprafața de 28,5 ha teren agricol, situat în Voluntari, județul Ilfov (filele

123-126 dosar fond).

Prin hotărârea nr. 38

din 15 ianuarie 2007, Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor a dispus reconstituirea dreptului de

proprietate în favoarea numitei B.R. pentru suprafața de 21,7500 ha și

înscrierea suprafeței în anexa 30 (fila 132 dosar fond).

Prin hotărârea nr. 1480

din 11 octombrie 2007, Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor a stabilit amplasamentul pentru terenul

anterior arătat, acesta fiind nominalizat în anexa 24 la hotărâre (fila 133

dosar fond).

Prin notificarea

înregistrată sub nr. 12442 din 31 iulie 2009 la Primăria Voluntari, numita B.R.

a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul

aflat în discuție (fila 134 dosar fond).

Prin contractul

autentificat sub nr. 4128 din 20 decembrie 2006 la BNP M.A. numitul N.M. (moștenitorul

lui B.R.) a cesionat numitului B.G. drepturile sale asupra terenului în

suprafață de 28,5 ha ce a aparținut mamei sale (filele 129-131 dosar fond).

Prin contractul

autentificat sub nr. 1912 din 02 septembrie 2009 la BNP M.A. și N.M., numiții B.G.

și B.L. au cesionat intimatului

G.V.

drepturile lor asupra terenului mai sus

nominalizat (filele 112-114 dosar fond).

Prin notificarea

înregistrată sub nr. 985 din 19 ianuarie 2010 la Primăria Voluntari, intimatul

a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul

dobândit (filele 105-106 dosar fond).

Judecătoria Buftea,

prin sentința civilă nr. 4669 din 25 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 9987/94/2010,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul

G.V., a obligat

pârâta

Comisia locală Voluntari de aplicare a Legii nr. 18/1991 să înainteze Comisiei

județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor

propunerea de înscriere în anexa 23 a reclamantului cu suprafața totală de

21,75 ha – de pe urma autorilor

B.A. și B.E. - a constatat nulitatea absolută

a acordului încheiat între pârâții B.G. și B.L. înregistrat sub nr. 6431 din 11

martie 2008 la Primăria orașului Popești Leordeni și a respins capătul de

cerere referitor la rezoluțiunea acordului ca neîntemeiat (sentința a rămas

irevocabilă – a se vedea filele 9-11 dosar fond).

Prin hotărârea nr. 309

din 19 noiembrie 2010 Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor a luat act de sentința anterior indicată

și, pe cale de consecință:

- a anulat art. 2 din

hotărârea nr. 38 din 15 ianuarie 2007 a acestei Comisii, prin care s-a dispus

reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitei B.R. pentru

suprafața de 21,7500 ha și înscrierea suprafeței în anexa 30;

- a anulat hotărârea nr.

1480 din 11 octombrie 2007 a acestei Comisii, în ceea ce privește terenul mai

sus arătat;

- a validat

propunerea Comisiei locale Voluntari de aplicare a Legii nr. 18/1991 privind

înscrierea în anexa nr. 23 de despăgubiri, cu autori B.A. și B.E. și titular

G.V. pentru terenul

indicat în sentință;

- a dispus

transmiterea hotărârii la Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților (a se vedea filele 13-14 dosar fond).

Dosarul de

despăgubiri al intimatului a fost înregistrat la

Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea

Despăgubirilor cu nr. 22716/FFCC/2010, a fost verificată legalitatea

respingerii cererii de restituire în natură a terenului revendicat de către

parte și a fost efectuat raportul de expertiză de către evaluatorul desemnat de

autoritatea publică, respectiv desemnată SC F.C.C. SRL. Acest raport a fost

respins de către recurentă care a dispus reevaluarea imobilului de către SC B.E.

SRL. La data de 09 iunie 2011 a fost finalizat cel de-al doilea raport de

expertiză, care a fost înregistrat la autoritatea recurentă sub nr. 23285 la

data de 22 iunie 2011 (a se vedea filele 27-60 dosar fond).

Recurenta a precizat

faptul că acest ultim raport de expertiză nu a putut fi aprobat, deoarece

ședința din data de 14 decembrie 2011 nu s-a desfășurat din lipsă de cvorum.

Înalta Curte

apreciază că este corectă concluzia judecătorului fondului în sensul că

recurenta nu a probat existența unei imposibilități obiective de funcționare,

conform celor arătate în memoriul de recurs.

Mai mult decât atât,

instanța de control judiciar reține că, prin întâmpinarea depusă la fond,

recurenta a susținut faptul că etapa evaluării a fost parcursă, iar în urma

verificării raportului de evaluare înregistrat sub nr. 23285/2011 la nivelul

Secretariatului

Comisiei

Centrale

pentru

Stabilirea Despăgubirilor s-a constatat că acesta a fost întocmit în

conformitate cu Standardele aplicabile în materie (a se vedea filele 41-44

dosar fond).

Ca atare, poziția

exprimată de recurentă în această fază procesuală probează intenția acesteia de

a tergiversa finalizarea procedurii administrative prin emiterea deciziei

reprezentând titlu de despăgubire în favoarea intimatului.

Un alt aspect adus în

discuție de către

recurentă se referă la faptul că între membrii Comisiei nu există raporturi de

subordonare, așa încât președintele nu are un instrument legal pentru a

determina votul celorlalți membrii.

În opinia Înaltei

Curți, împrejurarea că, potrivit art. 13 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor funcționează ca un organism colegial, voturile

membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocată ca argument pentru refuzul de a

îndeplini obligațiile legale într-un termen rezonabil. Conducătorul autorității

publice avea îndatorirea legală de a organiza activitatea Comisiei într-o

asemenea manieră care să asigure respectarea termenului rezonabil.

În acest sens,

instanța de control judiciar reamintește faptul că

omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze

fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că

autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de

timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de

despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art.

6 C.E.D.O.

Termenul rezonabil se

referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât și la

timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a

organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei

cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia în mod efectiv de

protecția asigurată de art. 6 C.E.D.O.

Contrar susținerilor

recurentei, adresa înregistrată la

Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea

Despăgubirilor sub nr. 8029/SCFF din 09 noiembrie 2011, adusă ca argument în

sprijinul necesității de a înt

ârzia emiterea titlului de despăgubire, nu prezintă nicio

relevanță juridică în cauza de față.

În concret, în această

adresă se menționează faptul că pe rolul Judecătoriei Buftea s-a înregistrat Dosarul

nr. 9999/94/2011 prin care se solicită obligarea celor două comisii de fond

funciar la transmiterea unui dosar pentru o suprafață de 49,5 ha după autoarea B.E.

În primul rând, după

cum rezultă din extrasul de la Arhivele Naționale nr. 37216 din 08 noiembrie 2005,

numitul

B.A.

a deținut în proprietate un teren în suprafață de 28,5 ha, iar numita B.E. a

deținut în proprietate un teren în suprafață de 49,5 ha (filele 206-207 fond).

Ca atare, autorii

intimatului au deținut mai multe imobile pentru care au fost întreprinse

demersuri judiciare de către moștenitorul acestora,

B.R.

În al doilea rând,

Înalta Curte are în vedere și faptul că documentația cuprinsă în dosarul de

despăgubire a fost analizată de către Comisia Centrală, conform dispozițiilor art.

16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Instanța de control

judiciar apreciază că nici invocarea de către recurentă a dispozițiilor

O.U.G. nr. 4/2012

prin care a fost suspendată, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor

de despăgubire nu prezintă relevanță juridică.

Pe acest aspect,

Curtea are în vedere faptul că autoritatea recurentă a fost obligată

să emită decizia

privind titlul de despăgubire aferent sumei rezultate din raportul de evaluare

înregistrat la pârâtă sub nr. 23285 din 22 iunie 2011, la data expirării

termenului de 6 luni prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, desigur astfel cum a fost

aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.

Înalta Curte nu poate

primi nici ultima critică prezentată în memoriul de recurs care se referă la

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești prin obligarea Comisiei Centrale

la emiterea titlului de despăgubire pentru suma stabilită în raportul de

evaluare înregistrat sub nr. 23285 din 22 iunie 2011.

În primul rând,

instanța are în vedere împrejurarea anterior prezentată la pct. 1.1: Comisia

Centrală și-a exercitat atribuția conferită de art. 16 alin. (7)

din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, în sensul că, la ședința acestei autorități publice din

data de 26 mai 2011 s-a decis respingerea primului raport de expertiză efectuat

în cauză și refacerea evaluării imobilului, ceea ce s-a și realizat.

În al doilea rând,

instanța consideră că recurenta nu poate invoca propria culpă (neemiterea

deciziei reprezentând titlu de despăgubire în intervalul cuprins între data de

22 iunie 2011 și data adoptării O.U.G. nr. 4/2012, respectiv 13 martie 2012)

pentru a justifica pretenția de reevaluare a imobilului, pe motiv că valoarea

indicată în raportul înregistrat sub nr. 23285 din 22 iunie 2011 nu mai

corespunde cu valoarea de piață a terenului litigios.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Având în vedere

considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 și art. 20 și 28 din

Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 3355 din 21 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2013.