ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4528/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 641 din 4 februarie 2010, a respins excepția prematurității acțiunii, iar pe fond a admis acțiunea formulată de reclamanții K.R., K.T., G.C.C.M., K.R.

și K.M.J., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a constatat refuzul nejustificat al autorității pârâte, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și a obligat-o să desemneze evaluator și să emită decizie reprezentând titlu de despăgubiri pentru imobilul, teren și construcție, situat în București, strada H.T., sector 3, astfel cum a fost identificat prin sentința civilă nr. 1126 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, precum și la plata de penalități de 50 RON pe zi de întârziere, în caz de neexecutare în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, acțiunea reclamanților având ca obiect constatarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri, nu se poate vorbi de inexistența dreptului la data formulării acțiunii și prin urmare nici de prematuritatea acesteia.

Pe fondul pricinii s-a apreciat că, în speță sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu consecința constatării existenței unui refuz nejustificat și a existenței unui drept vătămat recunoscut de lege în favoarea reclamanților, în condițiile în care, imobilul pentru care se solicită emiterea titlului și efectuarea raportului de expertiză a fost identificat prin sentința mai sus menționată, iar procedura administrativă s-a prelungit peste termenul rezonabil, întrucât s-a declanșat în anul 2001, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 2 iulie 2009. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate având în vedere următoarele: - Instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a obligat recurenta la desemnarea de evaluator și emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în lipsa dosarului de despăgubire.

Se arată de către recurent că reclamanții dovedesc o rea credință solicitând urgentarea soluționării cererii, deși aveau cunoștință de faptul că dosarul de despăgubire era incomplet. În acest fel, Comisia va emite decizia conform sentinței civile definitive și irevocabile nr. 1126/2006, punând în aplicare decizia nr. 2815/2008, însă numai după transmiterea dosarului de despăgubire, cu dispoziția de propunere de măsuri reparatorii în echivalent. Arată de asemenea recurenta că nu se poate reține existența unei tergiversări din partea Comisiei Centrale în privința deciziei reprezentând titlul de despăgubire deoarece o astfel de decizie este emisă numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, prin transmiterea dosarului de despăgubire și înregistrarea lui la Secretariatul Comisiei Centrale.

- În mod greșit, instanța de fond a dispus obligarea la plata unei penalități de 50 RON/zi de întârziere deoarece nu poate fi reținut un refuz nejustificat al Comisiei Centrale în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire. Inițierea unei corespondențe cu Primăria Municipiului București prin care Corpul de Control al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a solicitat urgentarea soluționării notificării reclamanților nu poate fi încadrat în noțiunea de „refuz nejustificat”. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 304 1 C. proc. civ., Legea nr. 247/2005, Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte analizând cererea de recurs constată că este fondată în parte, după cum se va expune în cele ce urmează: - În ceea ce privește constatarea refuzului nejustificat al recurentei Comisia Centrală pentru Despăgubiri – în soluționarea cererii reclamanților privind desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire – se reține că în mod corect instanța de fond a apreciat în cadrul general stabilit de Legea nr. 554/2004 că există refuz nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) pentru nesoluționarea cererilor reclamanților referitoare la drepturi prevăzute de Legea nr. 247/2005. Nu poate fi reținut motivul de recurs privind inopozabilitatea sentinței civile nr. 1126 din 21 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, precum și cel referitor la lipsa dosarului de despăgubire netransmis de Primăria Municipiului București.

Se apreciază că atâta vreme cât reclamanților intimați le-a fost recunoscută prin sentința civilă nr. 1126 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului București definitivă și irevocabilă – calitatea de persoane îndreptățite la restituire prin echivalent, recurenta nu poate ignora efectele pe care pe care le produce această hotărâre judecătorească (în care într-adevăr nu a fost parte) în ceea ce privește declanșarea procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor conform Capitolului V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Procedând în astfel, recurenta a sancționat încă o dată pe reclamanți și a prelungit nejustificat soluționarea cererii acestora.

Această interpretare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 247/2005, în sensul de a nu trece la etapa evaluării și apoi a emiterii deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire – pentru motivul lipsei dosarului de despăgubire – este restrictivă și excesiv de formalistă – întrucât hotărârea judecătorească înlocuiește în acest caz decizia sau dispoziția entității investite cu soluționarea notificării. În acest sens, se reține și argumentația care se regăsește în decizia nr. XX din 19 martie a secției unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. - În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, referitoare la obligarea recurentei la plata unei penalități de 50 RON/zi de întârziere, Înalta Curte de Casație și Justiție îl apreciază ca fiind fondat.

Motivarea recurentei atunci când nu a soluționat cererea reclamanților-intimați a fost în sensul netransmiterii și lipsei dosarului de despăgubire, a deciziei entității investit cu soluționarea notificării și a propunerii de măsuri reparatorii. Odată fiind tranșată această chestiune cu ocazia prezentului recurs, recurenta urmează a proceda la soluționarea cererii reclamanților de a se desemna un evaluator și de a se emite decizia în conformitate cu prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum și prin raportare la decizia nr. 2815/2008, luând în considerare ca dată a transmiterii dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale, 30 de zile de la data de 15 iunie 2009, data la care reclamanții intimați au formulat plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții plata unor penalități pe zi în raport de neexecutare urmează a fi reapreciată, fiind considerată ca nefondată. Având în vedere, cele expuse anterior, în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 641 din 4 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2010.