ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4528/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 641 din 4 februarie 2010, a respins

excepția prematurității acțiunii, iar pe fond a admis acțiunea formulată de reclamanții

K.R., K.T., G.C.C.M., K.R. și K.M.J., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, a constatat refuzul nejustificat al autorității

pârâte, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și a obligat-o

să desemneze evaluator și să emită decizie reprezentând titlu de despăgubiri pentru

imobilul, teren și construcție, situat în București, strada H.T., sector 3, astfel

cum a fost identificat prin sentința civilă nr. 1126 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, precum și la plata de penalități de 50 RON pe zi

de întârziere, în caz de neexecutare în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă

și irevocabilă a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, acțiunea reclamanților având ca obiect constatarea refuzului

nejustificat de soluționare a unei cereri, nu se poate vorbi de inexistența dreptului

la data formulării acțiunii și prin urmare nici de prematuritatea acesteia.

Pe fondul pricinii s-a

apreciat că, în speță sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu consecința constatării existenței unui refuz

nejustificat și a existenței unui drept vătămat recunoscut de lege în favoarea reclamanților,

în condițiile în care, imobilul pentru care se solicită emiterea titlului și efectuarea

raportului de expertiză a fost identificat prin sentința mai sus menționată, iar

procedura administrativă s-a prelungit peste termenul rezonabil, întrucât s-a declanșat

în anul 2001, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 2 iulie 2009.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâtul Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor criticând

sentința pentru netemeinicie și nelegalitate având în vedere următoarele:

- Instanța de fond în

mod nelegal și netemeinic a obligat recurenta la desemnarea de evaluator și emiterea

deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în lipsa dosarului de despăgubire.

Se arată de către recurent

că reclamanții dovedesc o rea credință solicitând urgentarea soluționării cererii,

deși aveau cunoștință de faptul că dosarul de despăgubire era incomplet. În acest

fel, Comisia va emite decizia conform sentinței civile definitive și irevocabile

nr. 1126/2006, punând în aplicare decizia nr. 2815/2008, însă numai după transmiterea

dosarului de despăgubire, cu dispoziția de propunere de măsuri reparatorii în echivalent.

Arată de asemenea recurenta

că nu se poate reține existența unei tergiversări din partea Comisiei Centrale în

privința deciziei reprezentând titlul de despăgubire deoarece o astfel de decizie

este emisă numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, prin transmiterea dosarului de despăgubire și înregistrarea

lui la Secretariatul Comisiei Centrale.

- În mod greșit, instanța

de fond a dispus obligarea la plata unei penalități de 50 RON/zi de întârziere deoarece

nu poate fi reținut un refuz nejustificat al Comisiei Centrale în vederea emiterii

deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Inițierea unei corespondențe

cu Primăria Municipiului București prin care Corpul de Control al Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților a solicitat urgentarea soluționării notificării

reclamanților nu poate fi încadrat în noțiunea de „refuz nejustificat”.

În drept, cererea de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 304

1

C. proc. civ., Legea

nr. 247/2005, Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte analizând

cererea de recurs constată că este fondată în parte, după cum se va expune în cele

ce urmează:

- În ceea ce privește

constatarea refuzului nejustificat al recurentei Comisia Centrală pentru Despăgubiri

– în soluționarea cererii reclamanților privind desemnarea unui evaluator și emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire – se reține că în mod corect instanța

de fond a apreciat în cadrul general stabilit de Legea nr. 554/2004 că există refuz

nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) pentru nesoluționarea cererilor

reclamanților referitoare la drepturi prevăzute de Legea nr. 247/2005.

Nu poate fi reținut motivul

de recurs privind inopozabilitatea sentinței civile nr. 1126 din 21 septembrie 2006

pronunțată de Tribunalul București, precum și cel referitor la lipsa dosarului de

despăgubire netransmis de Primăria Municipiului București.

Se apreciază că atâta

vreme cât reclamanților intimați le-a fost recunoscută prin sentința civilă nr.

1126 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului București definitivă și irevocabilă –

calitatea de persoane îndreptățite la restituire prin echivalent, recurenta nu poate

ignora efectele pe care pe care le produce această hotărâre judecătorească (în care

într-adevăr nu a fost parte) în ceea ce privește declanșarea procedurii administrative

pentru acordarea despăgubirilor conform Capitolului V din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005.

Procedând în astfel, recurenta

a sancționat încă o dată pe reclamanți și a prelungit nejustificat soluționarea

cererii acestora.

Această interpretare a

dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 247/2005, în sensul de a nu

trece la etapa evaluării și apoi a emiterii deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire

– pentru motivul lipsei dosarului de despăgubire – este restrictivă și excesiv de

formalistă – întrucât hotărârea judecătorească înlocuiește în acest caz decizia

sau dispoziția entității investite cu soluționarea notificării.

În acest sens, se reține

și argumentația care se regăsește în decizia nr. XX din 19 martie a secției unite

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- În ceea ce privește

cel de-al doilea motiv de recurs, referitoare la obligarea recurentei la plata unei

penalități de 50 RON/zi de întârziere, Înalta Curte de Casație și Justiție îl apreciază

ca fiind fondat.

Motivarea recurentei atunci

când nu a soluționat cererea reclamanților-intimați a fost în sensul netransmiterii

și lipsei dosarului de despăgubire, a deciziei entității investit cu soluționarea

notificării și a propunerii de măsuri reparatorii.

Odată fiind tranșată această

chestiune cu ocazia prezentului recurs, recurenta urmează a proceda la soluționarea

cererii reclamanților de a se desemna un evaluator și de a se emite decizia în conformitate

cu prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum și prin raportare

la decizia nr. 2815/2008, luând în considerare ca dată a transmiterii dosarului

către Secretariatul Comisiei Centrale, 30 de zile de la data de 15 iunie 2009, data

la care reclamanții intimați au formulat plângere prealabilă conform art. 7 din

Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții plata

unor penalități pe zi în raport de neexecutare urmează a fi reapreciată, fiind considerată

ca nefondată.

Având în vedere, cele

expuse anterior, în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite

recursul, se va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge cererea privind

obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, se vor menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile

nr. 641 din 4 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților

de întârziere.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2010.