ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2211/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3447 din 22

octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., prin

care aceasta a solicitat să se dispună obligarea C.C.S.D. la transmiterea

dosarului către un evaluator, sau către o societate de evaluare desemnată

pentru întocmirea raportului de evaluare, precum și obligarea la emiterea

deciziei reprezentând titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

În cauză nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004, în sensul existenței unui refuz nejustificat de emitere a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire.

Instanța a apreciat,

de asemenea, că nu este aplicabilă Decizia nr. 2/2006 invocată de reclamantă în

acțiune, deoarece la data transmiterii dosarului și analizării de către pârâtă

erau aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, dosarele

urmând a fi soluționate în ordinea cronologică a înregistrării lor.

În ceea ce privește

adresa din 15 mai 2009, instanța de fond a reținut că aceasta nu reprezintă un

refuz nejustificat sau o măsură de tergiversare a soluționării cererii,

deoarece pârâta este în imposibilitate obiectivă de a emite decizia care să

conțină titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu.

Astfel, s-a reținut

că imobilul pentru care se solicită titlul de despăgubire nu apare clar și de

necontestat identificat în ceea ce privește numărul poștal și nu există acte de

identificare privind construcția și terenul aferent și situația juridică

actuală a acestuia.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamanta C.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Se precizează în

recurs că de la data comunicării Dispoziției din 13 februarie 2007, prin care

s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu și până

la data introducerii acțiunii, nu s-a parcurs nicio etapă din procedura

prealabilă prevăzută de Legea nr. 247/2005, pârâta comunicând doar reclamantei,

prin adresa din 20 noiembrie 2007, faptul că "dosarul nu a fost trimis

spre evaluare întrucât selectarea se face aleatoriu, conform Deciziei din 28

iunie 2006", încălcându-se astfel dreptul la soluționarea într-un termen

rezonabil a cererii.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată

că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că în speță nu este vorba

despre un refuz nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlul de

despăgubire sau de o măsură de tergiversare a soluționării cererii reclamantei,

în raport de faptul că imobilul în litigiu nu este clar și de necontestat

identificat în ceea ce privește numărul poștal, precum și de situația juridică

actuală a acestuia.

Înalta Curte reține

că din probatoriul administrat în cauză și în raport de dispozițiile legale

incidente, rezultă că în speța de față este vorba de nesoluționarea în termenul

legal a cererii recurentei-reclamante de acordare a despăgubirilor.

Astfel, Înalta Curte

are în vedere faptul că celeritatea procedurii presupune soluționarea unei

cauze într-un "termen rezonabil", fiind un element al dreptului la un

"proces echitabil", alături de dreptul de acces la un tribunal,

principiul egalității armelor, dreptul la un tribunal independent și imparțial,

publicitatea procedurii și dreptul la executarea hotărârii judecătorești.

Doctrina europeană a

arătat că noțiunea de "termen rezonabil" este o noțiune relativă,

care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat

într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră,

respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la

Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie

«civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de

la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența

sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul

reclamantului și cel al autorităților competente.

Este indiscutabil

faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru

acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu

pot fi restituite în natură, sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe

etape distincte în care, pe lângă intimata-pârâtă C.C.S.D., mai sunt antrenate

și alte entități (organele învestite cu soluționarea notificărilor,

evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul

prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care

constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare

etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea

publică este abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind

necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un

termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, astfel cum în mod constant s-a pronunțat și jurisdicția

supremă din România în această materie.

Termenul rezonabil se

referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât și la

timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a

organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei

cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia în mod efectiv de

protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

În speță, Înalta

Curte apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de

la data emiterii dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent

- 13 februarie 2007 - perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea

dosarului către evaluator, se poate concluziona că este vorba de o încălcare a

prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind

dreptul al un proces echitabil, susținerile intimatei-pârâte privind

nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil,

rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind

justificate.

Aceasta cu atât mai

mult cu cât pârâtei Comisia Centrală, îi revin fără putință de tăgadă obligații

în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității

specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Chiar dacă

autoritatea administrativă în cauză - C.C.S.D. - a fost abilitată prin H.G. nr.

1095/2005 să stabilească ordinea în care vor fi soluționate dosarele, în

exercitarea acestei prerogative ea nu poate beneficia de o marjă de apreciere

atât de discreționară încât să implice încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale cetățenilor garantate de legea fundamentală a statului și

celelalte legi pertinente.

Criteriul aleatoriu

stabilit de comisie, în funcție de care urmau a se soluționa dosarele, nu

prezenta o garanție suficientă a legalității și corectitudinii modului în care

se va proceda în concret la analizarea unuia sau altuia dintre dosarele care-i

sunt transmise de unitatea deținătoare.

În plus, instanța de

control judiciar consideră că în speță nu sunt concludente nici susținerile

intimatei-pârâte legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată

din motive obiective, respectiv datorită restituirii dosarului

recurentei-reclamante la Primărie în vederea completării documentației.

În ceea ce privește

cererea de obligare a pârâtei la emiterea titlului de despăgubire, aceasta se

dovedește a fi prematură în raport de dispozițiile art. 16 alin. (7) din Legea

nr. 247/2005, care prevăd că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va

proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la

trimiterea dosarului spre reevaluare.

Emiterea deciziei

conținând titlul de despăgubire presupune parcurgerea, în mod obligatoriu, a

tuturor etapelor strict impuse de lege, astfel încât obligarea intimatei-pârâte

la emiterea acesteia anterior finalizării acestei proceduri prin depunerea

raportului de evaluare, comunicarea acestuia către reclamanți pentru a formula

eventuale obiecțiuni și supunerea spre aprobare în ședința Comisiei Centrale,

este prematură.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborate cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2009, Înalta Curte va

admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite în parte

acțiunea și va obliga Statul Român prin C.C.S.D. să transmită dosarul

evaluatorului, sau societății de evaluare desemnate, în vederea întocmirii

raportului de evaluare și va respinge capătul de cerere din acțiunea

reclamantei, de obligare a pârâtei la emiterea deciziei care să conțină titlul

de despăgubiri, ca prematur.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.A. împotriva Sentinței civile nr. 3447 din 22 octombrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei C.A. și obligă

Statul Român prin C.C.S.D. să transmită dosarul evaluatorului sau societății de

evaluare desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Respinge capătul de

cerere din acțiunea reclamantei, de obligare a pârâtei la emiterea deciziei

care să conțină titlul de despăgubiri, ca prematur.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2010.