ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2211/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3447 din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., prin care aceasta a solicitat să se dispună obligarea C.C.S.D. la transmiterea dosarului către un evaluator, sau către o societate de evaluare desemnată pentru întocmirea raportului de evaluare, precum și obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: În cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în sensul existenței unui refuz nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Instanța a apreciat, de asemenea, că nu este aplicabilă Decizia nr. 2/2006 invocată de reclamantă în acțiune, deoarece la data transmiterii dosarului și analizării de către pârâtă erau aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, dosarele urmând a fi soluționate în ordinea cronologică a înregistrării lor. În ceea ce privește adresa din 15 mai 2009, instanța de fond a reținut că aceasta nu reprezintă un refuz nejustificat sau o măsură de tergiversare a soluționării cererii, deoarece pârâta este în imposibilitate obiectivă de a emite decizia care să conțină titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu. Astfel, s-a reținut că imobilul pentru care se solicită titlul de despăgubire nu apare clar și de necontestat identificat în ceea ce privește numărul poștal și nu există acte de identificare privind construcția și terenul aferent și situația juridică actuală a acestuia.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta C.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Se precizează în recurs că de la data comunicării Dispoziției din 13 februarie 2007, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu și până la data introducerii acțiunii, nu s-a parcurs nicio etapă din procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 247/2005, pârâta comunicând doar reclamantei, prin adresa din 20 noiembrie 2007, faptul că "dosarul nu a fost trimis spre evaluare întrucât selectarea se face aleatoriu, conform Deciziei din 28 iunie 2006", încălcându-se astfel dreptul la soluționarea într-un termen rezonabil a cererii. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că în speță nu este vorba despre un refuz nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire sau de o măsură de tergiversare a soluționării cererii reclamantei, în raport de faptul că imobilul în litigiu nu este clar și de necontestat identificat în ceea ce privește numărul poștal, precum și de situația juridică actuală a acestuia. Înalta Curte reține că din probatoriul administrat în cauză și în raport de dispozițiile legale incidente, rezultă că în speța de față este vorba de nesoluționarea în termenul legal a cererii recurentei-reclamante de acordare a despăgubirilor.

Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că celeritatea procedurii presupune soluționarea unei cauze într-un "termen rezonabil", fiind un element al dreptului la un "proces echitabil", alături de dreptul de acces la un tribunal, principiul egalității armelor, dreptul la un tribunal independent și imparțial, publicitatea procedurii și dreptul la executarea hotărârii judecătorești. Doctrina europeană a arătat că noțiunea de "termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură, sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă intimata-pârâtă C.C.S.D., mai sunt antrenate și alte entități (organele învestite cu soluționarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum în mod constant s-a pronunțat și jurisdicția supremă din România în această materie. Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia în mod efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, Înalta Curte apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data emiterii dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent - 13 februarie 2007 - perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator, se poate concluziona că este vorba de o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul al un proces echitabil, susținerile intimatei-pârâte privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind justificate. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei Comisia Centrală, îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Chiar dacă autoritatea administrativă în cauză - C.C.S.D. - a fost abilitată prin H.G. nr. 1095/2005 să stabilească ordinea în care vor fi soluționate dosarele, în exercitarea acestei prerogative ea nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât de discreționară încât să implice încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate de legea fundamentală a statului și celelalte legi pertinente. Criteriul aleatoriu stabilit de comisie, în funcție de care urmau a se soluționa dosarele, nu prezenta o garanție suficientă a legalității și corectitudinii modului în care se va proceda în concret la analizarea unuia sau altuia dintre dosarele care-i sunt transmise de unitatea deținătoare.

În plus, instanța de control judiciar consideră că în speță nu sunt concludente nici susținerile intimatei-pârâte legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective, respectiv datorită restituirii dosarului recurentei-reclamante la Primărie în vederea completării documentației. În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la emiterea titlului de despăgubire, aceasta se dovedește a fi prematură în raport de dispozițiile art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005, care prevăd că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire presupune parcurgerea, în mod obligatoriu, a tuturor etapelor strict impuse de lege, astfel încât obligarea intimatei-pârâte la emiterea acesteia anterior finalizării acestei proceduri prin depunerea raportului de evaluare, comunicarea acestuia către reclamanți pentru a formula eventuale obiecțiuni și supunerea spre aprobare în ședința Comisiei Centrale, este prematură. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2009, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga Statul Român prin C.C.S.D.

să transmită dosarul evaluatorului, sau societății de evaluare desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare și va respinge capătul de cerere din acțiunea reclamantei, de obligare a pârâtei la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubiri, ca prematur.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.A. împotriva Sentinței civile nr. 3447 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei C.A. și obligă Statul Român prin C.C.S.D. să transmită dosarul evaluatorului sau societății de evaluare desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. Respinge capătul de cerere din acțiunea reclamantei, de obligare a pârâtei la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubiri, ca prematur. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.