ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 887/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și precizată

ulterior, reclamanții K.C., K.F., K.J. și C.C., au solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

obligarea acestuia să emită decizia care să conțină titlul de despăgubire în 60

de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii după ce, în prealabil, în 30 de

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii va fi întocmit raportul de

evaluare pentru imobilul situat în str. L. sector 1, București.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că, deși au formulat numeroase cereri, pârâtul

nu a soluționat dosarul.

Pârâtul, prin

întâmpinare a arătat că, în urma analizării dosarului, sub aspectul verificării

legalității respingerii cererii de restituire s-a constatat că lipsesc:

înscrisuri care să stabilească situația juridică a terenului în suprafață de 30

mp.

Prin Sentința civilă

nr. 2711 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII–a

contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanții K.C., K.F., K.J. și C.C. și a obligat pârâta la transmiterea

dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare și a respins cererea de obligare

a pârâtei la emiterea deciziei ca prematur formulată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- în dovedirea

cererii de restituire a imobilului reclamanții au prezentat actul de

vânzare-cumpărare încheiat în anul 1943, cu privire la suprafața de 360 mp

teren, pe care era edificată o construcție;

- construcția și o

parte din teren, anume suprafața de 162 mp au fost vândute conform contractului

de vânzare-cumpărare din anul 1998, încheiat în baza Legii nr. 112/1995;

- prin dispoziția

Primarului General al Municipiului București din 5 octombrie 2006 s-a restituit

în natură reclamanților suprafața de 168 mp teren și s-a propus acordarea de

despăgubiri pentru imobilul care nu poate fi restituit în natură (teren în

suprafață de 192 mp - vândut în baza Legii nr. 112/1995 plus 30 mp reprezentând

diferența dintre suprafața identificată prin nota de reconstituire din 27

octombrie 2003 și suprafața existentă în actul de proprietate de 360 mp);

- față de aceste acte

refuzul pârâtei de a proceda la evaluarea terenului și stabilirea

despăgubirilor nu este justificat, iar suprafața de 30 mp, care, deși a făcut

obiectul vânzării-cumpărării din 1943 și, ulterior al naționalizării, nu a fost

identificată pe planul topografic, astfel încât nu putea face obiectul

restituirii în natură.

Cu privire la cererea

de obligare a pârâtei la evaluarea imobilului, instanța de fond a reținut că

potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (5) din CAPITOLUL VII al Legii nr.

247/2005, Secretariatul Comisiei centrale va proceda la centralizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire

în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de

evaluare".

Prima instanță a mai

constatat că legiuitorul nu a stabilit termene speciale de soluționare a

cererilor, fiind astfel aplicabile dispozițiile de drept comun, prevăzute de

legea contenciosului administrativ.

În continuarea

acestui raționament s-a reținut că acțiunea reclamanților fiind întemeiată pe

dispozițiile art. 1 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, se aplică termenul de 30 de zile de soluționare a unei cereri de

către autoritatea administrativă, iar în speță acesta este depășit, propunerea

de acordare a despăgubirilor fiind emisă în octombrie 2006.

A concluzionat

instanța de fond în sensul că, statul, prin instituțiile sale, răspunde nu

numai pentru culpa persoanelor vinovate de neîndeplinirea sarcinilor în cadrul

autorității, dar și pentru organizarea necorespunzătoare a activității de

organizare a executării legii, concretizată în lipsa cadrului administrativ

necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor legale în limita unor termene

rezonabile.

Referitor la cererea

de obligare a pârâtei la emiterea deciziei în termen de 60 de zile, curtea de

apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda,

fie la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, fie la trimiterea

dosarului spre reevaluare și, prin urmare, dreptul la emiterea deciziei se

naște numai după aprobarea raportului de evaluare, la momentul promovării

acțiunii nefiind actual.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Prin cererea de

recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a

arătat, în esență, că în raport de prevederile Titlului VII din Legea nr.

247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției dar și de

circumstanțele concrete ale cauzei, în mod greșit, prima instanță a obligat

recurentul-pârât la transmiterea dosarului privind pe reclamanții în vederea întocmirii

raportului de evaluare.

Recurentul a precizat

că în lipsa unei situații juridice clare a imobilului în discuție dosarul de

despăgubire nu poate fi transmis la evaluare; în concret s-a arătat că dosarul

aferent Dispoziției nr. 6476/2006 emisă de Primăria Municipiului București și

înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

sub nr. 32328/CC trebuie completat cu situația juridică a imobilului-teren în

suprafață de 30 mp situat în București, str. L. sector 1. În acest sens s-a

întocmit și transmis Primăriei Municipiului București adresa nr. 32328/CC din 5

mai 2009 pentru lămurirea acestui aspect însă nici până la momentul redactării

prezentului recurs dosarul de despăgubire al reclamanților nu a fost completat,

ceea ce echivalează cu neparcurgerea în totalitate a procedurii administrative

speciale prevăzută de Legea nr. 247/2005. Numai după completarea dosarului de

către Primărie se va cunoaște propunerea de acordare de măsuri reparatorii

pentru suprafața de 30 mp este justificată și se va putea transmite acest dosar

la evaluator în vederea întocmirii lucrării de specialitate.

În opinia

recurentului, în mod greșit instanța s-a raportat la dispozițiile Legii nr.

554/2004 și nu la cele ale Legii nr. 247/2005 care are caracter special și se

aplică cu prioritate, iar în acest context se poate observa că legiuitorul nu a

stabilit un termen de emitere a deciziei și implicit de întocmire a raportului

de evaluare, cu atât mai mult cu cât există un număr mare de dosare ce trebuie

soluționate în conformitate cu Legea nr. 247/2005.

Examinând cauza prin

prisma criticilor aduse de recurent și în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., având în vedere probatoriul existent, Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate.

În mod corect și în

acord cu prevederile legale incidente în cauză, judecătorul fondului a

constatat ca întemeiată cererea reclamanților de obligare a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului în vederea

întocmirii raportului de evaluare, argumentându-și în fapt și în drept soluția

pronunțată.

Într-adevăr, statul

prin instituțiile sale - în speță Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor este ținut să răspundă și pentru organizarea necorespunzătoare a

activității de executare a legii, mai exact pentru lipsa cadrului administrativ

necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor legale în cadrul unor termene

rezonabile.

Stă în puterea

autorității recurente să regleze disfuncționalitățile apărute în procesul

completării dosarului reclamanților de către Primăria Municipiului București,

lipsa unui răspuns la demersul inițiat prin adresa din 5 mai 2009 neputând fi

imputată reclamanților.

Raportat la momentul

emiterii Dispoziției Primarului General al Municipiului București din 5

octombrie 2006 conținând propunerea acordării de despăgubiri reclamanților

pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură, și tocmai pentru că Legea

specială nr. 247/2005 nu prevede termen de soluționare a cererilor, prima

instanță a apreciat că termenul rezonabil la care se referă art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului se aplică și procedurilor

administrative și ca urmare în evaluarea în concret a termenului de soluționare

a apelat la dispozițiile Legii nr. 554/2004 pentru a sublinia că este necesar a

se finaliza procedura administrativă specială în vederea emiterii deciziei care

să conțină titlul de despăgubire.

Așadar, criticile

aduse de recurent nu pot fi primite și văzând art. 312 alin. (1) și art. 20 din

Legea nr. 554/2004

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinței civile

nr. 2711 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.