ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3652/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta C.A.

a solicitat în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, obligarea pârâtei la recunoașterea dreptului la despăgubiri

pentru imobilul compus din casă și teren situat în Ploiești și pentru imobilul

compus din casă și teren situat în Ploiești.

Totodată, reclamanta a solicitat

obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de

întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată, arătând că etapa evaluării este condiționată de

respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor.

Prin sentința nr. 7 din 14 ianuarie

2010, Curtea de Apel Ploiești a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta

C.A. în contradictoriu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, a obligat pârâta să transmită dosarul reclamantei,

evaluatorului sau societății de evaluare în termen de 30 zile de la rămânerea

definitivă a hotărârii și a respins în rest acțiunea pentru plata de daune

cominatorii, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta este beneficiara

Dispoziției nr. 2846 din 18 mai 2006 și a Dispoziției nr. 2039 din 30 martie 2006

a Primarului Municipiului Ploiești prin care i s-a stabilit dreptul de a primi

despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv.

S-a arătat în considerentele

sentinței atacate că, deși Legea 247/2005 nu stabilește nici un termen pentru

finalizarea procedurii administrative, totuși, în cauză, au trecut mai bine de

2 ani de când reclamanta a formulat notificare pentru a i se acorda

despăgubiri, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 6 din CEDO privind

dreptul la un proces echitabil, termenul de soluționare a cererii fiind

încălcat.

Referitor la capătul de cerere

privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, instanța de fond a

apreciat că în materia contenciosului administrativ sunt incidente prevederile

art. 24 din Legea nr. 554/2004, dispoziții care prevăd că executarea

hotărârilor definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul

său, iar dacă acesta nu a fost respectat, se aplică conducătorului autorității

publice, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere.

Împotriva aceste sentințe,

considerată netemeinică și nelegală, a declarat recurs Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs se aduc, în

esență, următoarele critici sentinței recurate:

În motivarea cererii de recurs, se

arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că procedura

administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai

multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora,

etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

De asemenea, arată recurenta, prin

Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor

înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a fost

depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât

mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în raport

și de aceste decizii.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în continuare.

În mod corect, în raport de

dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”

din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,

instanța de fond a obligat pârâta să transmită dosarul reclamantului către

evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în

litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii de către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Criticile care vizează această

soluție sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al actului

normativ susmenționat, are ca atribuție doar verificarea legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu

a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu

motivarea că nu există înscrisuri suficiente pentru identificarea imobilului în

discuție.

Or, dacă recurenta avea astfel de

nelămuriri și aprecia că dispoziția de restituire nu este însoțită de

documentele menționate la pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, putea să

solicite informațiile pe care le considera necesare evaluării, înainte de data

formulării cererii de chemare în judecată. După cum se constată,

recurenta-pârâtă nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în

ceea ce privește parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru

acordarea despăgubirilor la care intimata-reclamantă este îndreptățit, urmare a

dispoziției de restituire.

Soluția instanței de fond se impune și

pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea

etapei evaluării într-un interval destul de mare, în raport de data emiterii

dispozițiilor, respectiv 30 martie 2006 și 18 mai 2006, și data înregistrării

dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de

finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin

obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului

operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Prin urmare, sentința recurată în

ceea ce privește admiterea cererii care viza transmiterea dosarului la

evaluator este legală, în raport atât cu prevederile art. 16 alin. (5) din

Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V, cât și cu dispozițiile art. 6 din

Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că nu poate fi reținută

situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat drept motiv de

recurs.

Ținând seama de cele reținute, cât

și de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ. coroborat cu art. 20

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 7 din

14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16

septembrie 2010.