ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3652/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta C.A. a solicitat în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei la recunoașterea dreptului la despăgubiri pentru imobilul compus din casă și teren situat în Ploiești și pentru imobilul compus din casă și teren situat în Ploiești. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că etapa evaluării este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor.

Prin sentința nr. 7 din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.A. în contradictoriu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a obligat pârâta să transmită dosarul reclamantei, evaluatorului sau societății de evaluare în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii și a respins în rest acțiunea pentru plata de daune cominatorii, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta este beneficiara Dispoziției nr. 2846 din 18 mai 2006 și a Dispoziției nr. 2039 din 30 martie 2006 a Primarului Municipiului Ploiești prin care i s-a stabilit dreptul de a primi despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv.

S-a arătat în considerentele sentinței atacate că, deși Legea 247/2005 nu stabilește nici un termen pentru finalizarea procedurii administrative, totuși, în cauză, au trecut mai bine de 2 ani de când reclamanta a formulat notificare pentru a i se acorda despăgubiri, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil, termenul de soluționare a cererii fiind încălcat. Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, instanța de fond a apreciat că în materia contenciosului administrativ sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, dispoziții care prevăd că executarea hotărârilor definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul său, iar dacă acesta nu a fost respectat, se aplică conducătorului autorității publice, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.

Împotriva aceste sentințe, considerată netemeinică și nelegală, a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Prin motivele de recurs se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate: În motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

De asemenea, arată recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în raport și de aceste decizii. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta să transmită dosarul reclamantului către evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Criticile care vizează această soluție sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al actului normativ susmenționat, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri suficiente pentru identificarea imobilului în discuție. Or, dacă recurenta avea astfel de nelămuriri și aprecia că dispoziția de restituire nu este însoțită de documentele menționate la pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005, putea să solicite informațiile pe care le considera necesare evaluării, înainte de data formulării cererii de chemare în judecată. După cum se constată, recurenta-pârâtă nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în ceea ce privește parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care intimata-reclamantă este îndreptățit, urmare a dispoziției de restituire.

Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării într-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispozițiilor, respectiv 30 martie 2006 și 18 mai 2006, și data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Prin urmare, sentința recurată în ceea ce privește admiterea cererii care viza transmiterea dosarului la evaluator este legală, în raport atât cu prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat drept motiv de recurs. Ținând seama de cele reținute, cât și de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 7 din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.