ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4836/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta N.L. a solicitat

ca, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

de pe lângă Cancelaria Primului Ministru, Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună

obligarea la plata despăgubirilor la care este îndreptățită pentru imobilul din

Câmpina, Bd. C., nr. 11, conform deciziei nr. 473 din 20 martie 2006 emisă de Primăria

Municipiului Câmpina, obligarea la plata de daune cominatorii în cuantum de 100

RON/zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligației, precum și obligarea

la plata unei juste reparări față de prejudiciul creat prin reacordarea drepturilor

cuvenite.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, a formulat notificare în sensul

acordării de despăgubiri pentru imobilul în litigiu întrucât prin sentința civilă

nr. 575 din 2 iunie 2005 Tribunalul Prahova i-a admis acțiunea și i-a constatat

dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul actului normativ susmenționat.

Ulterior reclamanta și-a

precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru să emită dispoziție

privind titlul de despăgubire la justa valoare a imobilului proprietatea reclamantei,

dar și obligarea aceleiași pârâte să înainteze dosarul evaluatorului sau societății

de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Prin sentința civilă

nr. 44 din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepția prematurității și

excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare; a admis în parte acțiunea și

a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare;

a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Comisia Centrală să înainteze dosarul

evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare; a obligat aceeași pârâtă

să emită dispoziție privind acordarea titlurilor de despăgubiri pentru imobilul

în litigiu și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

instanța a respins-o ca neîntemeiată, arătând că atâta vreme cât reclamanta se plânge

de întârzierea emiterii dispoziției privind acordarea drepturilor ce i se cuvin,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca parte obligată în raportul

juridic dedus judecății, își justifică pe deplin calitatea procesuală pasivă în

prezentul proces.

Referitor la excepția

prematurității invocată de către aceeași pârâtă, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată,

instanța apreciind că interesul reclamantei în promovarea prezentei acțiuni s-a

născut și a devenit actual din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii instanței

privind recunoașterea dreptului reclamantei la măsuri reparatorii, aspectele referitoare

la neparcurgerea de către dosarul reclamantei a tuturor etapelor preliminare emiterii

dispoziției neavând nici o legătură cu condițiile interesului în promovarea acestei

acțiunii.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că reclamanta s-a adresat instanței de judecată pe calea contenciosului

administrativ tocmai pornind de la ideea că soluționarea cererilor de acordare a

despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un

termen rezonabil, în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen,

iar faptul de a condiționa soluționarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus

de comisie nu constituie o justificare pertinentă pentru autoritatea pârâtă, care

să conducă la emiterea într-un termen rezonabil a deciziei de despăgubire. Astfel,

pârâtele au obligația legală de a găsi mijloacele necesare soluționării cererii

reclamantei și de a aprecia asupra procedurii de soluționare în cadrul legal dat

de limitele drepturilor fundamentale ale cetățeanului.

Pentru aceste considerente

instanța de fond a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să înainteze dosarul evaluatorului pentru întocmirea

raportului de evaluare și să emită dispoziția privind acordarea titlurilor de despăgubiri.

În ceea ce privește capătul

de cerere referitor la plata sumei de 100 RON/zi întârziere până la emiterea efectivă

a dispozițiilor, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 24

alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru

întârziere numai în cazul în care termenul prevăzut de acest art. este nerespectat,

astfel încât, atâta timp cât textul de lege nu prevede un termen în interiorul căruia

autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, în speță să înainteze dosarul

evaluatorului și să emită decizii de acordare a despăgubirilor, este nejustificat

a pune în sarcina de plată a acesteia penalități de întârziere.

De asemenea, instanța

a respins și capătul de cerere privind, plata unei juste reparări pentru prejudiciul

creat, deoarece reclamanta nu a arătat la ce se referă acest prejudiciu și nici

nu l-a cuantificat pentru a se putea aprecia că reprezintă o „justă reparație”.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate

conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii în ceea ce privește obligarea

recurentei la transmiterea dosarului evaluatorului în vederea întocmirii raportului

de evaluare și a emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Aceasta deoarece instanța

de fond nu a ținut cont de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 care

reglementează procedura soluționării cererilor privind acordarea despăgubirilor,

care nu se declanșează în baza cererii persoanei îndreptățite, respectiv a reclamantei-intimate.

Se arată că în baza analizării

dosarelor în privința legalități respingerii cererii de restituire în natură, conform

art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 s-a constatat că dosarul reclamantei trebuie

completat cu o serie de acte privind descrierea imobilului necesare evaluării acte

solicitate intimata cu adresa din 12 martie 2010.

Se arată că instanța de

fond nu a ținut cont de dispozițiile deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 care

instituie regula evaluării conform ordinii înregistrării dosarelor, decizia din

2008 înlocuind decizia nr. 2/2006.

Se arată în motivele de

recurs că în mod greșit s-a apreciat că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare

a cererii reclamantei în condițiile în care instanța de fond nu a verificat, în

acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, criteriile în baza

cărora se poate concluziona că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

La dosar recurenta-pârâtă

a depus concluzii scrise.

Analizând recursul declarat

în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sentința atacată este

dată cu aplicarea corectă a legii respectiv a dispozițiilor art. 16 din Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 și a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

nr. 554/2004. În mod corect a fost admisă în parte acțiunea reclamantei - intimate

constatându-se refuzul nejustificat al pârâtei-recurente de a transmite dosarul

imobilului, din Ploiești strada M.E., către evaluator pentru efectuarea raportului

de evaluare necesar emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2004, prin depășirea termenului rezonabil de soluționare

a cererii de despăgubiri.

Aceasta în condițiile

în care reclamanta-intimată a formulat din 2001 cerere de despăgubiri în baza Legii

nr. 10/2001, iar din 2005 și 2006 este beneficiară a sentinței civile nr. 575

din 2 iunie 2005 și a dispoziției din 20 martie 2006 dosarul fiind înaintat la autoritatea

pârâtă și înregistrat sub nr. 14739/2006.

În perioada 2006 - august

2009 dosarul a rămas în nelucrare, reclamanta-intimată a formulat acțiune conform

art. 1 din Legea nr. 554/2004 la 1 septembrie 2009. Adresa din 12 martie 2010 invocată

în recurs nu poate fi reținută ca justificând pasivitatea autorității recurente

și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Este emisă ulterior formulării

acțiunii iar în concret actele solicitate privind descrierea imobilului pot fi comunicate

și pe teren cu copia întocmiri raportului de evaluare nefiind motive justificate

și impedimente la efectuarea raportului de evaluare necesar emiterii deciziei reprezentând

Titlu de despăgubire.

În cauză nu s-a probat

nerespectarea deciziei interne invocate respectiv decizia nr. 2815/2008, iar fapt

de necontestat, în cauză în raport de data declanșării procedurii administrative

anul 2001 și data înregistrării dosarului la recurentă - anul 2006 a fost depășit

termenul rezonabil de soluționare instanța de fond constatând și sancționând prin

admiterea acțiunii acest fapt.

Față de cele exprese mai

sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul

ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile

nr. 44 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2010.