ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4836/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta N.L. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună obligarea la plata despăgubirilor la care este îndreptățită pentru imobilul din Câmpina, Bd. C., nr. 11, conform deciziei nr. 473 din 20 martie 2006 emisă de Primăria Municipiului Câmpina, obligarea la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligației, precum și obligarea la plata unei juste reparări față de prejudiciul creat prin reacordarea drepturilor cuvenite.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, a formulat notificare în sensul acordării de despăgubiri pentru imobilul în litigiu întrucât prin sentința civilă nr. 575 din 2 iunie 2005 Tribunalul Prahova i-a admis acțiunea și i-a constatat dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul actului normativ susmenționat. Ulterior reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru să emită dispoziție privind titlul de despăgubire la justa valoare a imobilului proprietatea reclamantei, dar și obligarea aceleiași pârâte să înainteze dosarul evaluatorului sau societății de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Prin sentința civilă nr. 44 din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepția prematurității și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare; a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare; a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Comisia Centrală să înainteze dosarul evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare; a obligat aceeași pârâtă să emită dispoziție privind acordarea titlurilor de despăgubiri pentru imobilul în litigiu și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța a respins-o ca neîntemeiată, arătând că atâta vreme cât reclamanta se plânge de întârzierea emiterii dispoziției privind acordarea drepturilor ce i se cuvin, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca parte obligată în raportul juridic dedus judecății, își justifică pe deplin calitatea procesuală pasivă în prezentul proces.

Referitor la excepția prematurității invocată de către aceeași pârâtă, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, instanța apreciind că interesul reclamantei în promovarea prezentei acțiuni s-a născut și a devenit actual din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii instanței privind recunoașterea dreptului reclamantei la măsuri reparatorii, aspectele referitoare la neparcurgerea de către dosarul reclamantei a tuturor etapelor preliminare emiterii dispoziției neavând nici o legătură cu condițiile interesului în promovarea acestei acțiunii.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta s-a adresat instanței de judecată pe calea contenciosului administrativ tocmai pornind de la ideea că soluționarea cererilor de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen, iar faptul de a condiționa soluționarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie nu constituie o justificare pertinentă pentru autoritatea pârâtă, care să conducă la emiterea într-un termen rezonabil a deciziei de despăgubire. Astfel, pârâtele au obligația legală de a găsi mijloacele necesare soluționării cererii reclamantei și de a aprecia asupra procedurii de soluționare în cadrul legal dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățeanului.

Pentru aceste considerente instanța de fond a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înainteze dosarul evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare și să emită dispoziția privind acordarea titlurilor de despăgubiri. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata sumei de 100 RON/zi întârziere până la emiterea efectivă a dispozițiilor, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru întârziere numai în cazul în care termenul prevăzut de acest art. este nerespectat, astfel încât, atâta timp cât textul de lege nu prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, în speță să înainteze dosarul evaluatorului și să emită decizii de acordare a despăgubirilor, este nejustificat a pune în sarcina de plată a acesteia penalități de întârziere.

De asemenea, instanța a respins și capătul de cerere privind, plata unei juste reparări pentru prejudiciul creat, deoarece reclamanta nu a arătat la ce se referă acest prejudiciu și nici nu l-a cuantificat pentru a se putea aprecia că reprezintă o „justă reparație”. Împotriva acestei hotărâri, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii în ceea ce privește obligarea recurentei la transmiterea dosarului evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare și a emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Aceasta deoarece instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 care reglementează procedura soluționării cererilor privind acordarea despăgubirilor, care nu se declanșează în baza cererii persoanei îndreptățite, respectiv a reclamantei-intimate. Se arată că în baza analizării dosarelor în privința legalități respingerii cererii de restituire în natură, conform art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 s-a constatat că dosarul reclamantei trebuie completat cu o serie de acte privind descrierea imobilului necesare evaluării acte solicitate intimata cu adresa din 12 martie 2010. Se arată că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 care instituie regula evaluării conform ordinii înregistrării dosarelor, decizia din 2008 înlocuind decizia nr. 2/2006.

Se arată în motivele de recurs că în mod greșit s-a apreciat că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantei în condițiile în care instanța de fond nu a verificat, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, criteriile în baza cărora se poate concluziona că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate. La dosar recurenta-pârâtă a depus concluzii scrise. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Sentința atacată este dată cu aplicarea corectă a legii respectiv a dispozițiilor art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În mod corect a fost admisă în parte acțiunea reclamantei - intimate constatându-se refuzul nejustificat al pârâtei-recurente de a transmite dosarul imobilului, din Ploiești strada M.E., către evaluator pentru efectuarea raportului de evaluare necesar emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2004, prin depășirea termenului rezonabil de soluționare a cererii de despăgubiri. Aceasta în condițiile în care reclamanta-intimată a formulat din 2001 cerere de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, iar din 2005 și 2006 este beneficiară a sentinței civile nr. 575 din 2 iunie 2005 și a dispoziției din 20 martie 2006 dosarul fiind înaintat la autoritatea pârâtă și înregistrat sub nr. 14739/2006.

În perioada 2006 - august 2009 dosarul a rămas în nelucrare, reclamanta-intimată a formulat acțiune conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 la 1 septembrie 2009. Adresa din 12 martie 2010 invocată în recurs nu poate fi reținută ca justificând pasivitatea autorității recurente și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Este emisă ulterior formulării acțiunii iar în concret actele solicitate privind descrierea imobilului pot fi comunicate și pe teren cu copia întocmiri raportului de evaluare nefiind motive justificate și impedimente la efectuarea raportului de evaluare necesar emiterii deciziei reprezentând Titlu de despăgubire.

În cauză nu s-a probat nerespectarea deciziei interne invocate respectiv decizia nr. 2815/2008, iar fapt de necontestat, în cauză în raport de data declanșării procedurii administrative anul 2001 și data înregistrării dosarului la recurentă - anul 2006 a fost depășit termenul rezonabil de soluționare instanța de fond constatând și sancționând prin admiterea acțiunii acest fapt. Față de cele exprese mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 44 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.