ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 424/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 40 din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată de reclamanta N.L. în contradictoriu cu acest pârât. A admis excepția prematurității solicitării de plată a despăgubirilor, invocată de pârâta A.N.R.P. A respins acțiunea reclamantei, formulată în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind prematur introdusă. A admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta N.L., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Și a obligat pârâta să emită dispoziția privind acordarea titlului de despăgubiri pentru imobilul situat în Câmpina, Județul Prahova.

A respins în rest acțiunea. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 9 decembrie 2009 s/a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că în cadrul procedurilor de acordarea despăgubirilor sunt desemnate anumite instituții care au personalitate juridică Și competențe speciale în domeniu. Cu privire la excepția prematurității, s-a reținut că aceasta este întemeiată deoarece, Comisia Centrală nu a emis încă dispoziția reprezentând titlul de despăgubire, astfel încât A.N.R.P. nu poate emite titlul de conversie sau de plată la acest moment.

Pe fondul cauzei s-a reținut că faptul că Legea nr. 247/2005 nu stabilește un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor având ca obiect retrocedarea și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, nu poate constitui o justificare pentru pârâtă pentru tergiversarea soluționării dosarelor și depășirea unui termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât, pentru situații de excepție cererile se soluționează cu celeritate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispozițiile art. 304 punctul 9 și ale art. 304 C. proc. civ., solicitând modificarea ei, în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată.

In motivarea recursului s-a susținut, în esență, că dosarul de despăgubire al reclamanților a fost verificat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire, iar ulterior pronunțării sentinței recurate, dar anterior comunicării ei, a fost transmis evaluatorului, fiind anexată cererii de recurs dovada acestei transmiteri. In opina recurentei, prima instanță a concluzionat în mod greșit că s-ar fi tergiversat soluționarea cererii într-un termen rezonabil, întrucât procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se declanșează numai odată cu transmiterea dosarelor către Comisie și presupune, în mod obligatoriu, parcurgerea anumitor etape strict impuse de lege, iar transmiterea la evaluator poate fi făcută numai în ordinea și condițiile stabilite prin Decizia nr. 2815 din 15 septembrie 2008. Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 , Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Câmpina, județul Prahova, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri fiindu-i recunoscută prin Dispoziția nr. 484/2006, emisă de Primarul Municipiului Câmpina.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, hotărârea primei instanțe fiind pusă la adăpost de orice critică. Reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 11971/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Instanța de control judiciar reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008. Dispozițiile art. 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Așadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 punctul 9 sau art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 40 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.