ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 254/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul

Tribunalului Dâmbovița sub nr. 4275/120/2009, reclamanții C.I.H. și C.I. au

chemat în judecată pe pârâții Statul român reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților să fie obligată să emită titlurile de plată

pentru despăgubirea în numerar și/ sau titlul de conversie pentru suma de 1.094.900

RON (zece miliarde nouă sute patruzeci și nouă de milioane, lei vechi)

stabilită prin raportul de evaluare întocmit de expert evaluator ing. L.C. pentru

imobilele moară țărănească, casă cu patru camere și casă cu trei camere.

î

n motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că cele trei imobile au fost confiscate/ naționalizate la

data de 13 iunie 1948 de regimul comunist și au fost demolate; au fost emise

trei dispoziții nr. 328/2008, 329/2008 și nr. 330/2008 prin care au, fost

soluționate notificările formulate de ei; reclamantul C.I.H. are calitatea de

luptător în rezistența anticomunistă și că autoritățile competente nu i-au

soluționat cererea de acordare de despăgubiri.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a

invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, solicitând

declinarea competenței de soluționare a cauzei către Curtea de Apel Ploiești și

respingerea ca prematură a cererii formulate, întrucât nu a fost finalizată

încă procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005.

Reclamanții au depus

precizări Ia cererea de chemare în judecată prin care au solicitat declinarea

competenței de soluționare a cauzei către Curtea de Apel Ploiești.

Prin Sentința nr. 2101

din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței

materiale invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și a hotărât declinarea competenței de soluționare a cererii în

favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal,

reținând că, potrivit dispozițiilor art. 20 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005

și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care prevăd că procesele și cererile în materie

de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor

centrale se judecă în primă instanță de către curțile de apel.

Pe rolul acestei

instanța, cauza a fost înregistrată sub nr. 1159/42/2009.

La data de 21

ianuarie 2010, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității emiterii

titlului de plată, arătând că pentru a se efectua plata despăgubirilor bănești,

persoanele îndreptățite trebuie să fie titulare ale unor dispoziții/decizii

prin care a fost stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri, emise

de către entitățile investite cu soluționarea notificărilor, potrivit Legii

10/2001, republicată, aceste dispoziții/ decizii împreună cu actele care au

stat la baza emiterii lor sunt transmise Secretariatului Comisiei Centrale în

vederea urmării procedurii administrative prevăzută în Titlul VII din Legea nr.

247/2005, ulterior parcurgerii procedurii administrative sus-menționate,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite decizia conținând

titlurile de despăgubire.

Curtea de Apel

Ploiești Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal prin

sentința nr. 80 din 29 martie 2010 a respins excepția prematurității invocată

de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

A admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții C.I.H. și C.I., în contradictoriu cu pârâții

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român -

Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dâmbovița.

A obligat pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților să înainteze dosarul evaluatorului

pentru întocmirea raportului de evaluare.

A obligat pârâta să

emită dispoziție privind acordarea titlurilor de despăgubire pentru imobilele

situate în comuna Vela, județul Dolj.

A respins în rest

acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin dispozițiile nr.

328 și nr. 329 din 14 martie 2008, emise de către Primăria comunei Vela,

județul Dolj, a fost respinsă cererea reclamanților privind restituirea în

natură a unor imobile construcție situat în comuna Vela, propunându-se

acordarea de despăgubiri pentru imobilul în cauză, întrucât acesta a fost

demolat în anii comunismului.

De asemenea, prin

dispoziția nr. 330 din 14 martie 2008, acelorași reclamanți li s-a recunoscut

dreptul de a beneficia de despăgubiri și pentru un alt imobil, fostă moară,

acestea fiind, de asemenea demolate în prezent.

î

n urma demersurilor

repetate întreprinse de-a lungul mai multor ani de către reclamanți pentru

primirea despăgubirilor, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, prin adresa din 3 mai 20D6 a răspuns sus-numiților că dosarul

său se află în lucru, existând o ordine aleatorie de soluționare a dosarelor, în

funcție de data înregistrării lor.

Legea nr. 247/2005,

în Capitolul V al Titlului VII, reglementează pe larg procedurile

administrative pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate

abuziv, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al acestora,

constituindu-se în subordinea Cancelariei primului-ministru o autoritate

administrativă distinctă, cu denumirea Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, care are ca atribuții principale emiterea deciziilor

referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire și la alte măsuri legale

necesare aplicării acestei legi.

În ceea ce privește excepția

prematurității invocată de către pârâtă prin întâmpinare, prima instanță a

decis respingerea acestei excepții considerând că în dreptul procesual civil,

interesul este definit ca fiind folosul practic, imediat pe care îl urmărește o

parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare. Una din

condițiile imperative pe care trebuie să le îndeplinească interesul pentru ca

acțiunea să poată fi primită este aceea de a fi născut și actual, să justifice

o încălcare a dreptului de către cel pe care îl cheamă în judecată, tocmai

pentru restabilirea situației de drept încălcate.

Or, intimata

Autoritatea Națională pentru Restituire Proprietăților motivează excepția

prematurității prin aceea că dosarul reclamanților privind acordarea

despăgubirilor nu ar fi parcurs încă toate etapele preliminare emiterii

dispoziției privind acordarea titlurilor de despăgubire și că acest dosar

trebuie să urmeze o ordine aplicabilă tuturor astfel de dosare, aspecte ce nu

au nicio legătură cu condițiile interesului în promovarea de către reclamantă a

prezentei acțiuni, interesul acesteia născându-se și devenind actual din

momentul emiterii dispozițiilor privind recunoașterea dreptului reclamanților

la măsuri reparatorii.

Pe fondul cauzei, Curtea

a reținut că reclamanții, al căror dosar se află în evidențele pârâtei încă din

anul 2006, au formulat cerere de obligare a acesteia la emiterea dispozițiilor

privind acordarea titlurilor de despăgubiri, considerându-se vătămați într-un

drept al lor de către autoritatea publică ce tergiversează soluționarea

cererilor, conform art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ,

modificată și completată, refuzul acesteia materializându-se tocmai în

întârzierea nejustificată de soluționare a cererii și, deși Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor are, ca efect al H.G. nr. 1095/2005,

prerogativa să stabilească ordinea în care vor fi soluționate dosarele, în

exercitarea acestei atribuții ea nu poate beneficia de o marjă de apreciere

discriminatorie care să implice încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale cetățenilor garantate constituțional. Aceasta, întrucât

criteriul aleatoriu stabilit de comisiei/unicul, de altfel, în funcție de care

se vor soluționa dosarele, nu reprezintă o garanție /suficientă a modului cum

se va proceda în concret la analizarea unuia sau altuia dintre dosarele care-i

sunt transmise de unitatea deținătoare.

De altfel, a mai

reținut prima instanță, trebuie avute în vedere și prevederile art. 6 din C.E.D.O.,

conform cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil și

într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și

imparțială instituită de lege, iar netransmiterea dosarului către un evaluator

sau o societate de evaluatori abilitate și neemiterea dispoziției privind titlul

de despăgubire de aproape 5 ani nu pot fi apreciate decât ca o înfrângere a

termenului rezonabil, ce nu poate fi, în mod rațional, justificată prin

invocarea ordinei discreționare de soluționare a dosarelor.

Mai mult decât atât,

câtă vreme cetățeanului nu îi sunt oferite și alte criterii obiective în

funcție de care să poată controla modul în care autoritatea investită de lege

își exercită atribuțiile, astfel încât să poată aprecia în ce măsură drepturile

sale îi sunt sau nu lezate prin conduita autorității pârâte, acesta este

îndreptățit a se îndoi de corectitudinea operațiunilor desfășurate de

autoritatea respectivă și de a reclama tergiversarea nejustificată.

î

n ceea ce privește

cel de-al doilea capăt de cerere, referitor la obligarea pârâtei la plata

daunelor morale în cuantum de 200.000 lei, prima instanță a reținut că potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată și completată prin Legea 262/2007, „dacă în urma admiterii acțiunii

autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice

actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite

operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile date

în contencios administrativ se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia,

iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii".

Așadar, numai în

cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității

publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim

brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamanții au dreptul la despăgubiri

pentru întârziere, conform prevederilor alin. (2) al art. 24 din același act

normativ. Rezultă deci că, atâta timp cât textul de lege prevede un termen în

interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, în

speță să înainteze dosarul evaluatorului și să emită decizii de acordare a

despăgubirilor, este total nejustificat a pune în sarcina de plată a daunelor

morale la acest moment.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță

a pronunțat-o cu greșita aplicare a legii, și a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a recurentei în mod eronat, atâta vreme cât

atribuțiile în speță aparțin în exclusivitate Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Recursul este întemeiat

și va fi admis.

Examinând actele

dosarului, motivele de recurs care privesc și fondul pricinii, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată următoarele:

La dosarul de fond

după depunerea acțiunii inițiale, recurenții - reclamanți au formulat o cerere

precizatoare prin care au chemat în judecată și Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea acesteia la

emiterea titlurilor de despăgubiri pentru imobilele în discuție.

Sentința recurată a

fost pronunțată în contradictoriu cu părțile inițial chemate în judecată, fără

ca această Comisie cu atribuții expres prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

să fie parte în proces.

Într-adevăr, la 18 noiembrie

2009 la Tribunalul Dâmbovița, recurenții au depus această precizare, s-a

declinat competența de soluționare a pricinii către Curtea de Apel Ploiești,

care însă nu s-a pronunțat pe cerere și nu a citat Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, pronunțând astfel o sentință nelegală.

Față de dispozițiile

Legii nr. 247/2005 și de cererea expresă a părților anexată la dosar, Înalta

Curte de Casație și Justiție va admite recursul formulat de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și va casa hotărârea atacată cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării

se va cita Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, parte în dosar,

fără de care litigiul de față nu se poate soluționa, urmând ca instanța de fond

să reanalizeze probele și să se pronunțe conform acestora și dispozițiilor

legale în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței

nr. 80 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.