ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 254/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 4275/120/2009, reclamanții C.I.H. și C.I. au chemat în judecată pe pârâții Statul român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să fie obligată să emită titlurile de plată pentru despăgubirea în numerar și/ sau titlul de conversie pentru suma de 1.094.900 RON (zece miliarde nouă sute patruzeci și nouă de milioane, lei vechi) stabilită prin raportul de evaluare întocmit de expert evaluator ing.

L.C. pentru imobilele moară țărănească, casă cu patru camere și casă cu trei camere. î n motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că cele trei imobile au fost confiscate/ naționalizate la data de 13 iunie 1948 de regimul comunist și au fost demolate; au fost emise trei dispoziții nr. 328/2008, 329/2008 și nr. 330/2008 prin care au, fost soluționate notificările formulate de ei; reclamantul C.I.H. are calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și că autoritățile competente nu i-au soluționat cererea de acordare de despăgubiri. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei către Curtea de Apel Ploiești și respingerea ca prematură a cererii formulate, întrucât nu a fost finalizată încă procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005.

Reclamanții au depus precizări Ia cererea de chemare în judecată prin care au solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei către Curtea de Apel Ploiești. Prin Sentința nr. 2101 din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a hotărât declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 20 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care prevăd că procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale se judecă în primă instanță de către curțile de apel.

Pe rolul acestei instanța, cauza a fost înregistrată sub nr. 1159/42/2009. La data de 21 ianuarie 2010, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității emiterii titlului de plată, arătând că pentru a se efectua plata despăgubirilor bănești, persoanele îndreptățite trebuie să fie titulare ale unor dispoziții/decizii prin care a fost stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri, emise de către entitățile investite cu soluționarea notificărilor, potrivit Legii 10/2001, republicată, aceste dispoziții/ decizii împreună cu actele care au stat la baza emiterii lor sunt transmise Secretariatului Comisiei Centrale în vederea urmării procedurii administrative prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ulterior parcurgerii procedurii administrative sus-menționate, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite decizia conținând titlurile de despăgubire.

Curtea de Apel Ploiești Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 80 din 29 martie 2010 a respins excepția prematurității invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.I.H. și C.I., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița. A obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să înainteze dosarul evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare. A obligat pârâta să emită dispoziție privind acordarea titlurilor de despăgubire pentru imobilele situate în comuna Vela, județul Dolj.

A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin dispozițiile nr. 328 și nr. 329 din 14 martie 2008, emise de către Primăria comunei Vela, județul Dolj, a fost respinsă cererea reclamanților privind restituirea în natură a unor imobile construcție situat în comuna Vela, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru imobilul în cauză, întrucât acesta a fost demolat în anii comunismului. De asemenea, prin dispoziția nr. 330 din 14 martie 2008, acelorași reclamanți li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de despăgubiri și pentru un alt imobil, fostă moară, acestea fiind, de asemenea demolate în prezent.

î n urma demersurilor repetate întreprinse de-a lungul mai multor ani de către reclamanți pentru primirea despăgubirilor, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin adresa din 3 mai 20D6 a răspuns sus-numiților că dosarul său se află în lucru, existând o ordine aleatorie de soluționare a dosarelor, în funcție de data înregistrării lor. Legea nr. 247/2005, în Capitolul V al Titlului VII, reglementează pe larg procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al acestora, constituindu-se în subordinea Cancelariei primului-ministru o autoritate administrativă distinctă, cu denumirea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are ca atribuții principale emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire și la alte măsuri legale necesare aplicării acestei legi.

În ceea ce privește excepția prematurității invocată de către pârâtă prin întâmpinare, prima instanță a decis respingerea acestei excepții considerând că în dreptul procesual civil, interesul este definit ca fiind folosul practic, imediat pe care îl urmărește o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare. Una din condițiile imperative pe care trebuie să le îndeplinească interesul pentru ca acțiunea să poată fi primită este aceea de a fi născut și actual, să justifice o încălcare a dreptului de către cel pe care îl cheamă în judecată, tocmai pentru restabilirea situației de drept încălcate.

Or, intimata Autoritatea Națională pentru Restituire Proprietăților motivează excepția prematurității prin aceea că dosarul reclamanților privind acordarea despăgubirilor nu ar fi parcurs încă toate etapele preliminare emiterii dispoziției privind acordarea titlurilor de despăgubire și că acest dosar trebuie să urmeze o ordine aplicabilă tuturor astfel de dosare, aspecte ce nu au nicio legătură cu condițiile interesului în promovarea de către reclamantă a prezentei acțiuni, interesul acesteia născându-se și devenind actual din momentul emiterii dispozițiilor privind recunoașterea dreptului reclamanților la măsuri reparatorii.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că reclamanții, al căror dosar se află în evidențele pârâtei încă din anul 2006, au formulat cerere de obligare a acesteia la emiterea dispozițiilor privind acordarea titlurilor de despăgubiri, considerându-se vătămați într-un drept al lor de către autoritatea publică ce tergiversează soluționarea cererilor, conform art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și completată, refuzul acesteia materializându-se tocmai în întârzierea nejustificată de soluționare a cererii și, deși Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are, ca efect al H.G. nr. 1095/2005, prerogativa să stabilească ordinea în care vor fi soluționate dosarele, în exercitarea acestei atribuții ea nu poate beneficia de o marjă de apreciere discriminatorie care să implice încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate constituțional.

Aceasta, întrucât criteriul aleatoriu stabilit de comisiei/unicul, de altfel, în funcție de care se vor soluționa dosarele, nu reprezintă o garanție /suficientă a modului cum se va proceda în concret la analizarea unuia sau altuia dintre dosarele care-i sunt transmise de unitatea deținătoare. De altfel, a mai reținut prima instanță, trebuie avute în vedere și prevederile art. 6 din C.E.D.O., conform cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, iar netransmiterea dosarului către un evaluator sau o societate de evaluatori abilitate și neemiterea dispoziției privind titlul de despăgubire de aproape 5 ani nu pot fi apreciate decât ca o înfrângere a termenului rezonabil, ce nu poate fi, în mod rațional, justificată prin invocarea ordinei discreționare de soluționare a dosarelor.

Mai mult decât atât, câtă vreme cetățeanului nu îi sunt oferite și alte criterii obiective în funcție de care să poată controla modul în care autoritatea investită de lege își exercită atribuțiile, astfel încât să poată aprecia în ce măsură drepturile sale îi sunt sau nu lezate prin conduita autorității pârâte, acesta este îndreptățit a se îndoi de corectitudinea operațiunilor desfășurate de autoritatea respectivă și de a reclama tergiversarea nejustificată.

î n ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 lei, prima instanță a reținut că potrivit art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea 262/2007, „dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile date în contencios administrativ se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii". Așadar, numai în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamanții au dreptul la despăgubiri pentru întârziere, conform prevederilor alin. (2) al art. 24 din același act normativ.

Rezultă deci că, atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, în speță să înainteze dosarul evaluatorului și să emită decizii de acordare a despăgubirilor, este total nejustificat a pune în sarcina de plată a daunelor morale la acest moment. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță a pronunțat-o cu greșita aplicare a legii, și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei în mod eronat, atâta vreme cât atribuțiile în speță aparțin în exclusivitate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recursul este întemeiat și va fi admis. Examinând actele dosarului, motivele de recurs care privesc și fondul pricinii, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: La dosarul de fond după depunerea acțiunii inițiale, recurenții - reclamanți au formulat o cerere precizatoare prin care au chemat în judecată și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea acesteia la emiterea titlurilor de despăgubiri pentru imobilele în discuție. Sentința recurată a fost pronunțată în contradictoriu cu părțile inițial chemate în judecată, fără ca această Comisie cu atribuții expres prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 să fie parte în proces.

Într-adevăr, la 18 noiembrie 2009 la Tribunalul Dâmbovița, recurenții au depus această precizare, s-a declinat competența de soluționare a pricinii către Curtea de Apel Ploiești, care însă nu s-a pronunțat pe cerere și nu a citat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pronunțând astfel o sentință nelegală. Față de dispozițiile Legii nr. 247/2005 și de cererea expresă a părților anexată la dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării se va cita Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, parte în dosar, fără de care litigiul de față nu se poate soluționa, urmând ca instanța de fond să reanalizeze probele și să se pronunțe conform acestora și dispozițiilor legale în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței nr. 80 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.