ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4184/2011

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta S.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.

290/2003 și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, obligarea pârâtei

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la aprobarea și virarea

sumelor cu destinația de compensație bănească restantă în cuantum de 33.546 RON

și a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița la plata sumei de

33.546,00 RON cu titlu de compensație bănească restantă în baza Hotărârii nr.

62 din 2 februarie 2007 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr.

290/2003.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin hotărârea susmenționată i s-au acordat compensații bănești

în sumă de 83.864,74 RON, din care i s-au plătit efectiv 50.319 RON în data de 24

octombrie 2007, rămânând de achitat suma de 33.546 RON până la finele anului 2008,

sumă care nu i s-a achitat până la momentul înregistrării cererii.

Prin sentința civilă

nr. 978 din 21 aprilie 2011, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către

această instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această

soluție, Tribunalul, analizând dispozițiile art. 8 alin. (5) Legea nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile

proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina

de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului de

Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie

1947, precum și ale Normelor Metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 1120/2006,

cu modificările și completările ulterioare, a apreciat că în condițiile în care

obiectul cererii nu vizează vreo hotărâre sau decizie a vicepreședintelui Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii

nr. 290/2003, ci privește exclusiv obligarea la plata despăgubirilor (operațiune

subsecventă actului administrativ prin care s-a recunoscut dreptul la despăgubiri),

nu sunt incidente dispozițiile legii speciale referitoare la competența tribunalului.

A arătat Tribunalul că

refuzul executării actului administrativ prin care persoanei respective i-a fost

stabilit dreptul la despăgubiri este asimilat refuzului nejustificat de rezolvare

a unei cereri adresate unei autorități publice, care la rândul lui este asimilat

actului administrativ, în baza art. 2 alin. (1) lit. i) teza a II-a și alin. (2)

Legea contenciosului administrativ. Ca o consecință, calea procesuala ce trebuie

urmată este aceea a contenciosului administrativ, urmând a se face aplicarea normelor

de competență stabilite prin art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004 ce atrag competența

de soluționare Curții de Apel, avându-se în vedere rangul central al respectivei

autorități publice chemate în judecată.

La rândul său, prin sentința

civilă nr. 207 din data de 22 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale sale

materiale, invocată din oficiu, cu privire la soluționarea prezentei cauze.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut că în cauză se contestă refuzul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților de a efectua plata despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr. 62

din 2 iulie 2007 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și că,

potrivit art. 8 alin. (5) și (6) Legea nr. 290/2003, hotărârile Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003

sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Hotărârile pronunțate de

tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.

De asemenea, prin dispozițiile

art. 17 alin. (3), alin. (4) lit. e) și alin. (6) Normele Metodologice de aplicare

a Legii 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, s-a prevăzut că deciziile vicepreședintelui

sunt supuse controlului judecătoresc conform prevederilor legale, putând fi atacate,

în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ

a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

A apreciat Curtea că,

față de dispozițiile cuprinse în art. 2 alin. (2) Legea nr. 554/2004, care au asimilat

actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere

referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu

răspunde solicitantului în termen legal, ținând seama de obiectul cererii de chemare

în judecată și de caracterul derogatoriu al normelor de procedură instituite prin

actele normative mai sus enunțate, soluționarea cauzei este în competența Tribunalului

Dâmbovița, secția comercială, completele specializate de contencios administrativ.

Constatând existența conflictului

negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C.

proc. civ., Curtea de Apel Ploiești a decis înaintarea cauzei la Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

Examinând conflictul negativ

de competență, Curtea va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului

și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului

Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal.

Obiectul prezentei cauze

îl constituie cererea reclamantei S.L. privind obligarea Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 la aprobarea

și virarea sumelor cu destinația de compensație bănească restantă în cuantum de

33.546 RON și a Direcției Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița la plata sumei

de 33.546,00 RON cu titlu de compensație bănească restantă în baza Hotărârii

nr. 62 din 2 februarie 2007 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

La rândul său, Legea

nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români

pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia,

Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului

de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie

1947, și Normele Metodologice de aplicare stabilesc competența de soluționare a

tribunalului de la domiciliul petentului în ceea ce privește actele emise de către

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea

Legii nr. 290/2003.

Normele sus-citate instituie

un regim derogator, față de dispozițiile Legii nr. 554/2004, în ceea ce privește

competența de soluționare a actelor emise de către autoritatea pârâtă, în aplicarea

Legii nr. 290/2003.

Pe de altă parte, așa

cum a reținut și Curtea de Apel Ploiești, dispozițiile cuprinse în art. 2 alin.

(2) Legea nr. 554/2004 au asimilat actelor administrative unilaterale și refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim

ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare

în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ

și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanta S.L. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița în

favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie

2011.