ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1292/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 26 mai 2009, reclamanta A.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice obligarea la plata sumei de 157.617 lei, reprezentând compensații bănești, cu aplicarea coeficientului de inflație și cu aplicarea unei amenzi de 50 lei /zi, până la data achitării primei tranșe, conform Hotărârii nr. 91 din 4 iulie 2007 a Comisiei Județene Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 290/2003. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 4 iulie 2007, Instituția Prefectului județului Dâmbovița a emis pe numele acesteia Hotărârea nr. 91, prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 157.617 compensații bănești, pentru bunurile autorilor T.T.

și M., sechestrate, reținute sau rămase în comuna Dubăuți, județul Cernăuți. Deși s-a emis o decizie pentru recunoașterea unor drepturi, potrivit Legii nr. 290/2003, pârâții refuză executarea acesteia. Prin sentința nr. 119 din 18 iunie 2009, Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța fondului a reținut, că procedura privind plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 290/2003 este stabilită prin art. 18 din H.G. nr. 1120/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind Legea nr. 290/2003. Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Serviciul de Aplicare a Legii nr. 290/2003, are dreptul și obligația să reanalizeze actele administrative emise în puterea acestei legi, când se constată vreo încălcare a Legii nr. 290/2003, ceea ce s-a întâmplat în cazul reclamantei.

Cum pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat dovezi suplimentare referitoare la proprietatea bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri iar reclamanta nu a dat curs acestei solicitări, alegând calea judiciară pentru plata despăgubirilor, instanța de fond a apreciat că Hotărârea nr. 91/2007 emisă de Comisia Județeană Dâmbovița pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este definitivă, actul administrativ aflându-se într-un proces de verificare, astfel încât reclamanta nu poate solicita încă plata despăgubirilor. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta A.A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apreciază recurenta că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, pentru că prima instanță a respins acțiunea ca nefondată, deși în considerentele sentinței se motivează că cererea este prematur introdusă și reclamanta nu poate solicita plata despăgubirilor, în condițiile în care Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților tergiversează punerea în aplicare a Hotărârii nr. 91/2007 a Comisiei Județene Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 290/2003. Intimata–pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La ultimul termen de judecată a recursului de față, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuția părții prezente un motiv de ordine publică și anume necompetența materială a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în soluționarea în primă instanță a cauzei.

Susținerile părții intimate cu privire la acest motiv de recurs au fost consemnate în practicaua hotărârii care face parte integrantă din aceasta. Analizând sentința atacată, în raport de motivul de ordine publică anterior arătat, de dispozițiile legale aplicabile în speță, î nalta Curte retine următoarele: Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 157.617 lei, actualizată la data plății, sumă cuvenită reclamantei cu titlu de despăgubiri, în baza unei hotărâri emise de Comisia Județeană Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 290/2003. Așadar, este vorba despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ.

Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003. Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. In plus, alin. (4) al aceluiași articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Alin. (5) din articolul în discuție precizează că hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Totodată, conform alin. 6 al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. În aceiași ordine de idei, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, prevede că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă că faptul că actele administrative emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba despre o competență exclusivă a tribunalului. Mai precis, sunt aplicabile dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispune că necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel. Nu există nici o îndoială că întotdeauna competența materială a instanței de judecată este reglementată de norme imperative. In litigiul de față, putem afirma că suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.

Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003. Ca atare, instanța de control judiciar reține că nu sunt incidente în speță normele de drept comun în materia competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată. In consecință, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul și în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dîmbovița, secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.A. împotriva sentinței civile nr. 119 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.