ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3509/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3509/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prima instanță
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 232/42/2010, reclamanta I.V. a solicitat în contradictoriu cu
pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția
pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie
obligat conducătorul autorității publice precizate, la plata unei amenzi pe zi
de întârziere în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru
neexecutarea sentinței nr. 51 din 20 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești.
În motivarea cererii reclamanta a
susținut că a beneficiat de dispozițiile Legii nr. 290/2003, în sensul că prin
Hotărârea nr. 223 24 mai 2007 a Instituției Prefectului, i s-a recunoscut
dreptul la despăgubiri în cuantum de 257.722 lei.
Deși a parcurs toate procedurile
legale, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a refuzat să
aplice dispozițiile hotărârii indicate.
Ca urmare a fost nevoită să se
adreseze instanței de judecată iar prin sentința nr. 51 din 20 martie 2009
Curtea de Apel Ploiești a admis cererea sa și a dispus obligarea pârâtei la
plata primei tranșe, reprezentând 40% din suma de 257.722 lei.
Soluția instanței a rămas
irevocabilă, prin nerecurare, și a fost pornită executarea silită, cu toate acestea
pârâta a refuzat să execute hotărârea instanței de contencios administrativ.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe
dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul
administrativ.
Pârâta Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților - Direcția pentru aplicarea Legii nr. 290/2002 a
formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără
obiect precizând că prin sentința nr. 51 din 20 martie 2009 pronunțată de
Curtea de Apei Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă, instanța a obligat Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii
nr. 290/2003, să achite reclamantei prima tranșă de 40% din suma stabilită prin
Hotărârea nr. 223/2007.
Ca urmare a sentinței civile nr. 51/2009,
la data de 19 martie 2010, Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a dispus plata
sumei de 112.625,81 lei, ce reprezintă 40% din suma de 257.72.2 lei stabilită
ca despăgubiri prin Hotărârea nr. 223/2007.
Față de întâmpinarea formulată,
reclamanta a solicitat un nou termen pentru a verifica susținerile din
întâmpinare, având în vedere faptul că pârâta nu a depus dovezi din care sa
rezulte că s-a dispus plata sumei datorate.
La termenul din 20 aprilie 2010
reclamanta, prin apărător, a precizat că nu a primit suma de bani menționată în
întâmpinare și nici alt document din care să rezulte că s-a dispus plata sumei
respective.
Curtea de Apel Ploiești, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 99 din 20
aprilie 2010 a admis acțiunea având ca obiect aplicare sancțiune pentru
neexecutare hotărâre, formulată de reclamanta I.V. în contradictoriu cu pârâta
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru
aplicarea Legii nr. 290/2003.
A obligat conducătorul autorității
publice respectiv al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților,
la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru
neexecutarea sentinței nr. 51 din 20 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apei
Ploiești, începând cu data de 04 martie 2010 și până la executare.
Pentru a hotărî astfel prima
instanță a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 51 din 20 martie 2009
pronunțata de Curtea de Apel Ploiești a fost admisă în parte acțiunea formulată
de reclamanta I.V. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților - Direcția pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a
fost obligată pârâta să achite reclamantei tranșa de 40% din suma de 257.722
lei, dată cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea nr. 223 din 25 mai 2007 a
Comisiei Județene Prahova de Aplicare a Legii nr. 290/2003.
Reclamanta a încercat executarea
sentinței mai susmenționate, însă pârâta a refuzat să execute hotărârea prin
care a fost obligată la plata despăgubirilor cuvenite reclamantei.
Prin întâmpinare, pârâta a susținut
că a dispus plata sumei de 112.625,81 lei la data de 19 martie 2010, însă nu a
depus la dosar nicio dovadă în acest sens, iar reclamanta a precizat că nu a
primit suma respectivă.
Având în vedere faptul că în
hotărârea irevocabilă, care constituie titlu executoriu pentru reclamantă, nu
s-a precizat un termen de plată, executarea hotărârii trebuie să se facă în
termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii [art. 24
alin. (1) din Legea nr. 554/2004].
Textul de lege pe care reclamanta
și-a întemeiat cererea prevede că în cazul în care termenul nu este respectat
se
aplică
conducătorului autorității
publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere
[art. 24 alin. (2)].
Cum din dovezile aflate la dosar,
rezultă că hotărârea a cărei executare s-a solicitat este irevocabilă din data
de 8 mai 2009, nefiind executată până la data soluționării cererii reclamantei,
respectiv 20 aprilie 2010, având în vedere culpa autorității publice pentru
neexecutarea hotărârii, prima instanță a reținut că cererea este întemeiată și
a procedat la obligarea conducătorului autorității publice, respectiv
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata unei amenzi de
20% din salariul minim brut pe economie pentru neexecutarea sentinței nr. 51
din 20 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, începând cu data de
04 martie 2010 și până la data executării.
Instanța de recurs
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În motivele recursului s-a susținut
că a efectuat plata sumei de 112.625,81 lei, reprezentând procentul de 40% din
suma de 257.722 lei stabilită ca despăgubiri pentru reclamantă și 9.537,01 lei
cheltuieli de executare.
Înalta Curte examinând recursul,
legislația aplicabilă și sentința primei instanțe, reține:
Situația de fapt
Prin sentința nr. 51 din 20 martie
2009, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost obligată Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru aplicarea Legii nr. 290/2003
să achite reclamantei tranșa de 40% din suma de 257.722 lei stabilită cu titlu
de despăgubiri prin Hotărârea nr. 223 din 25 mai 2007 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Reclamanta a apreciat că nu a fost
executată hotărârea, astfel că a solicitat în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004,
obligarea conducătorului autorității publice la plata unei amenzi de întârziere
în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie.
În cauză, a avut calitatea de pârâtă
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru
aplicarea Legii nr. 290/2003.
Instanța de fond a aplicat
conducătorului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, o
amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, începând cu 4 martie 2010 și
până la executare, pentru neexecutarea sentinței nr. 51/2009 a Curții de Apel
Ploiești.
Legislația aplicabilă
Legea nr. 554/2004, art. 24 alin. (1):Dacă în urma admiterii acțiunii
autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice
actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite
operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se
face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de
termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Alin. (2):
În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului
autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din
salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are
dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Legea nr. 554/2994, art. 25 alin. (1): Sancțiunea și despăgubirile
prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de
executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de
urgență, cu citarea părților.
Legea nr. 554/2004, art. 16
1:
Instanța de contencios administrativ poate introduce în
cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție,
din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor
subiecte de drept
C. proc. civ., art. 121 alin. (1):
Ședințele vor fi publice, afară de cazurile când legea
dispune altfel.
Analiza sentinței care
formează obiectul prezentului control judiciar relevă că prima instanță a
soluționat cauza cu nesocotirea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2994,
în sensul că hotărârea s-a luat în ședință publică și nu în camera de consiliu,
așa cum reglementează textul citat.
În sistemul român de
drept procesual civil este consacrat în art. 127 din Constituția României și
art. 121 alin. (1) C. proc. civ., principiul publicității dezbaterilor, adică
al judecării cauzelor în ședință publică.
De la regula
publicității dezbaterilor atât art. 127 din Constituția României cât și art. 121
C. proc. civ., instituie și excepții.
În cauza de față
legiuitorul a reglementat în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 o astfel
de excepție, în sensul judecării cererilor, privind aplicarea sancțiunii pentru
neexecutarea hotărârii, în camera de consiliu.
Norma legală enunțată
are caracter imperativ, derogatoriu de la dreptul comun, astfel că hotărârea
pronunțată în alte condiții decât cele expres stabilite de legiuitor atrage
sancțiunea nulității hotărârii, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Fiind o nulitate de
ordine publică, rezultată din nerespectarea unei norme imperative, aceasta
poate fi ridicată și de judecător în orice stare a pricinii.
În raport de
considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că la soluționarea cererii
s-a nesocotit o dispoziție imperativă a legii, derogatorie de la dreptul comun,
astfel că recursul urmează a fi admis și se va casa sentința primei instanțe cu
trimitere pentru rejudecare, în condițiile art. 25 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte arată că instanța
de fond a dispus
amendarea unei persoane care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv
s-a aplicat sancțiunea Conducătorului Autorității Naționale pentru Restituirea
Proprietăților – Direcția pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, fără a-l
nominaliza și cita în cauză.
În aceste circumstanțe persoana
amendată nu a putut să-și exercite dreptul la apărare, garantat în legislația
națională, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența
constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Se impunea ca instanța, în baza art.
129 C. proc. civ. și art. 16
1
din Legea nr. 554/2004 să pună în
discuția părților introducerea în cauză a conducătorului autorității obligate prin
sentința nr. 99/2010 a Curții de Apel Ploiești.
În situația în care această persoană
nu participă la judecarea cauzei care o privește în mod direct este lipsită de dreptul
de a se apăra, de a-și susține interesele legate de litigiul respectiv.
Instanța de fond trebuia, ca în
raport de obiectul pricinii, să stabilească și calitatea procesuală pasivă a
părților, să pună în discuție completarea cadrului procesual prin introducerea
în cauză a conducătorului autorității publice.
Soluția decurge atât din prevederile
art. 16
1
din Legea nr. 554/2004, dar și pentru asigurarea
respectării principiilor contradictorialității și al dreptului la apărarea în
vederea garantării unui proces echitabil.
De asemenea trebuie avut în vedere
că efectele hotărârii judecătorești se întind numai inter partes, respectiv
între părțile în litigiu, ori în situația în care conducătorul autorității nu a
avut calitatea de parte, sentința nu este opozabilă acestuia.
Neprocedând în modul enunțat mai
sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de
art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidența motivului de casare
reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În rejudecare, se va pune în
discuție introducerea în cauză a conducătorului autorității, iar la analiza
acțiunii se vor avea în vedere prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr.
247/2005 precum și dacă s-a executat dispozitivul sentinței nr. 99/2010.
Pentru aceste considerente, în baza
art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va casa sentința primei
instanțe, cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Aplicarea Legii
nr. 290/2003 împotriva sentinței civile nr. 99 din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre
rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 iunie
2010.