ÎCCJ, decizie (scj.ro #84883)

Litigiu având ca obiect aplicarea sancțiunii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru nerespectarea termenului de executare a unei hotărâri pronunțate de instanța de contencios administrativ. Judecarea cauzei în ședință publică. Consecințe. Constituția României, art. 127 Cod proc. civ, art. 105 alin. (2) și art. 121 alin. (1) Legea nr. 554/2004, art. 25 alin. (2) Cuprins pe materii: Drept procesual civil Indice alfabetic: Camera de consiliu Hotărâre judecătorească. Nulitate Principiul publicității dezbaterilor. Excepție Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului, sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) din aceeași lege, se ia în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților.

Aceasta normă legală are un caracter imperativ, derogatoriu de la principiul publicității dezbaterilor, consacrat de art.127 din Constituția României și art.121 alin.1 Cod procedură civilă, astfel că hotărârea luată în ședință publică iar nu în camera de consiliu, este lovită de nulitate, în condițiile art. 105 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Decizia nr.3509 din 30 iunie 2010 Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr.232/42/2010, reclamanta V.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților- Direcția pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat conducătorul autorității publice precizate, la plata unei amenzi pe zi de întârziere în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru neexecutarea sentinței nr. 51/20.33.2009 a Curții de Apel Ploiești.

În motivarea cererii reclamanta a susținut că a beneficiat de dispozițiile Legii nr.290/2003, în sensul că prin Hotărârea nr.223 24.05.2007 a Instituției Prefectului, i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în cuantum de 257.722 lei. Deși a parcurs toate procedurile legale, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a refuzat să aplice dispozițiile hotărârii indicate. Ca urmare a fost nevoită să se adreseze instanței de judecată iar prin sentința nr. 51/20.03.2009 Curtea de Apel Ploiești a admis cererea sa și a dispus obligarea pârâtei la plata primei tranșe, reprezentând 40% din suma de 257.722 lei. Soluția instanței a rămas irevocabilă, prin nerecurare, și a fost pornită executarea silită, cu toate acestea pârâta a refuzat să execute hotărârea instanței de contencios administrativ.

Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ. Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților -Direcția pentru aplicarea Legii nr. 290/2002 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect precizând că prin sentința nr. 51/20.03.2009 pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă, instanța a obligat Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, să achite reclamantei prima tranșă de 40% din suma stabilită prin Hotărârea nr. 223/2007. Ca urmare a sentinței civile nr.51/ 2009, la data de 19.03.2010, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a dispus plata sumei de 112.625,81 lei, ce reprezintă 40% din suma de 257.72.2 lei stabilită ca despăgubiri prin Hotărârea nr. 223/2007.

Față de întâmpinarea formulată, reclamanta a solicitat un nou termen pentru a verifica susținerile din întâmpinare, având în vedere faptul că pârâta nu a depus dovezi din care sa rezulte că s-a dispus plata sumei datorate. La termenul din 20.04.2010 reclamanta, prin apărător, a precizat că nu a primit suma de bani menționată în întâmpinare și nici alt document din care să rezulte că s-a dispus plata sumei respective. Curtea de Apel Ploiești Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 99 din 20 aprilie 2010 a admis acțiunea având ca obiect aplicare sancțiune pentru neexecutare hotărâre, formulată de reclamanta V.V. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

A obligat conducătorul autorității publice respectiv al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru neexecutarea sentinței nr. 51 din 20.03.2009 pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, începând cu data de 04 03.2010 și până la executare. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința nr.51/20.03.2009 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta V.V. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a fost obligată pârâta să achite reclamantei tranșa de 40% din suma de 257.722 lei, dată cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea nr.223/25.05.2007 a Comisiei Județene Prahova de Aplicare a Legii nr. 290/2003.

Reclamanta a încercat executarea sentinței mai sus­menționate, însă pârâta a refuzat să execute hotărârea prin care a fost obligată la plata despăgubirilor cuvenite reclamantei. Prin întâmpinare, pârâta a susținut că a dispus plata sumei de 112.625,81 lei la data de 19.03.2010, însă nu a depus la dosar nicio dovadă în acest sens, iar reclamanta a precizat că nu a primit suma respectivă. Având în vedere faptul că în hotărârea irevocabilă, care constituie titlu executoriu pentru reclamantă, nu s-a precizat un termen de plată, executarea hotărârii trebuie să se facă în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii (art.24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004) Textul de lege pe care reclamanta și-a întemeiat cererea prevede că în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorității publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere (art.24 alin.2).

Cum din dovezile aflate la dosar, rezultă că hotărârea a cărei executare s-a solicitat este irevocabilă din data de 8 mai 2009, nefiind executată până la data soluționării cererii reclamantei, respectiv 20.04.2010, având în vedere culpa autorității publice pentru neexecutarea hotărârii, prima instanță a reținut că cererea este întemeiată și a procedat la obligarea conducătorului autorității publice, respectiv Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru neexecutarea sentinței nr. 51 din 20.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, începând cu data de 04.03.2010 și până la data executării. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În motivele recursului s-a susținut că a efectuat plata sumei de 112.625,81 lei, reprezentând procentul de 40% din suma de 257.722 lei stabilită ca despăgubiri pentru reclamantă și 9.537,01 lei cheltuieli de executare. Înalta Curte examinând recursul, legislația aplicabilă și sentința primei instanțe, a reținut următoarele: Analiza sentinței care formează obiectul prezentului control judiciar relevă că prima instanță a soluționat cauza cu nesocotirea prevederilor art.25 alin.(1) din Legea nr.554/2994, în sensul că hotărârea s-a luat în ședință publică și nu în camera de consiliu, așa cum reglementează textul citat. În sistemul român de drept procesual civil este consacrat în art.127 din Constituția României și art.121 alin.1 Cod procedură civilă, principiul publicității dezbaterilor, adică al judecării cauzelor în ședință publică.

De la regula publicității dezbaterilor atât art.127 din Constituția României cât și art.121 Cod procedură civilă, instituie și excepții. În cauza de față legiuitorul a reglementat în art.25 alin.(1) din Legea nr.554/2004 o astfel de excepție, în sensul judecării cererilor, privind aplicarea sancțiunii pentru neexecutarea hotărârii, în camera de consiliu. Norma legală enunțată are caracter imperativ, derogatoriu de la dreptul comun, astfel că hotărârea pronunțată în alte condiții decât cele expres stabilite de legiuitor atrage sancțiunea nulității hotărârii, în condițiile art.105 alin.2 Cod procedură civilă. Fiind o nulitate de ordine publică, rezultată din nerespectarea unei norme imperative, aceasta poate fi ridicată și de judecător în orice stare a pricinii.

În raport de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că la soluționarea cererii s-a nesocotit o dispoziție imperativă a legii, derogatorie de la dreptul comun, astfel că recursul urmează a fi admis și se va casa sentința primei instanțe cu trimitere pentru rejudecare, în condițiile art.25 din Legea nr.554/2004. Înalta Curte arată că instanța de fond a dispus amendarea unei persoane care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv s-a aplicat sancțiunea Conducătorului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru aplicarea Legii nr.290/2003, fără a-l nominaliza și cita în cauză. În aceste circumstanțe persoana amendată nu a putut să-și exercite dreptul la apărare, garantat în legislația națională, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Se impunea ca instanța, în baza art. 129 Cod procedură civilă și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 să pună în discuția părților introducerea în cauză a conducătorului autorității obligate prin sentința nr.99/2010 a Curții de Apel Ploiești. În situația în care această persoană nu participă la judecarea cauzei care o privește în mod direct este lipsită de dreptul de a se apăra, de a-și susține interesele legate de litigiul respectiv. Instanța de fond trebuia, ca în raport de obiectul pricinii, să stabilească și calitatea procesuală pasivă a părților, să pună în discuție completarea cadrului procesual prin introducerea în cauză a conducătorului autorității publice. Soluția decurge atât din prevederile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, dar și pentru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și al dreptului la apărarea în vederea garantării unui proces echitabil.

De asemenea trebuie avut în vedere că efectele hotărârii judecătorești se întind numai inter partes , respectiv între părțile în litigiu, ori în situația în care conducătorul autorității nu a avut calitatea de parte, sentința nu este opozabilă acestuia. Neprocedând în modul enunțat mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, ceea ce atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă. În rejudecare, se va pune în discuție introducerea în cauză a conducătorului autorității, iar la analiza acțiunii se vor avea în vedere prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 precum și dacă s-a executat dispozitivul sentinței nr. 99/2010.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul a fost admis, sentința primei instanțe, casată cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță.