ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2212/2011

Asupra cererii de

chemare în judecată de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, la data de 4 aprilie 2011, reclamantul R.G.D.

a chemat în judecată pe pârâta P.D.D., în calitate de președinte al Casei

Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanței

ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună amendarea pârâtei cu 20% din

salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data de 3 aprilie

2011, până când trebuia pusă în executare decizia civilă nr. 1282 din 03

noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rămasă irevocabilă, prin

care Instanța Supremă a anulat actul administrativ (Nota președintelui C.N.P.A.S.)

prin care în mod abuziv și ilegal a fost privat de plata celui de-al 13-lea

salariu, precum și obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de 1.000

lei.

În motivarea cererii,

reclamantul arată că, prin Nota comună întocmită de Direcția Execuție Bugetară

și Direcția resurse Umane aprobată de P.D.D., în calitate de președinte al C.N.P.A.S.,

a fost privat în mod abuziv de plata celui de-al 13-lea salariu.

Prin sentința civilă nr.

3003 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea sa având ca obiect Nota respectivă, iar, prin

decizia civilă nr. 1282 din 3 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție

a casat sentința pronunțată de Curtea de apel și a suspendat actul

administrativ.

Susține reclamantul

că hotărârea judecătorească se execută în termen de 30 de zile, conform art. 24

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar, conform alin. (2) al aceluiași articol,

în caz de neexecutare se aplică conducătorului instituției o amendă în cuantum

de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru a

înlătura refuzul de aplicare a legii și pentru a se asigura supremația și

caracterul imperativ al legii. Mai arată reclamantul că Nota respectivă a fost

anulată prin sentința civilă nr. 5239 din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Mai susține

reclamantul că, prin neexecutarea hotărârii judecătorești, pârâta i-a cauzat

importante prejudicii, a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege, i-a

fost afectată grav imaginea publică și a suferit traume psihice.

În drept, reclamantul

a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, ale

C.

proc. civ.

și ale art. 998 C. civ., susținând că Înalta Curte este

instanță de executare, conform art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

La termenul de

judecată din 13 aprilie 2011, în temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte a

invocat și a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale

a instanței, excepție întemeiată pentru considerentele arătate în continuare.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin acțiune, reclamantul

solicită, în contradictoriu cu pârâta, în calitate de președinte al C.N.P.A.S.,

aplicarea sancțiunii și acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea deciziei nr. 1282 din 3 martie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Conform art. 24 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 554/2004:

„Art. 24. - (1) Dacă

în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să

înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris

sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii

definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia,

iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care

termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau,

după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru

întârziere.”

Potrivit art. 25 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004:

„Art. 25. - (1)

Sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv

se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia

în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților.”

Potrivit

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004, prin instanță de

executare în înțelesul prevederilor Legii contenciosului administrativ, se

înțelege „instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios

administrativ”.

În cauză, se constată

că reclamantul solicită aplicarea sancțiunii și acordarea despăgubirilor

prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, invocând neexecutarea

deciziei nr. 1282 din 3 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admis recursul declarat

de R.G.D. împotriva sentinței nr. 3003 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost casată

sentința atacată, a fost admisă cererea formulată de reclamant și s-a dispus

suspendarea actului administrativ privind neacordarea celui de-al 13-lea

salariu, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În raport cu

dispozițiile citate anterior ale art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004,

în litigiul având ca obiect actul administrativ emis de C.N.P.A.S. privind

neacordarea celui de-al 13-lea salariu, act contestat de către reclamant,

instanța de executare este instanța care a soluționat fondul litigiului de

contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Astfel fiind,

potrivit dispozițiilor citate ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

instanță de executare, care a soluționat fondul litigiului prin sentința nr. 3003

din 22 iunie 2010, este competentă să se pronunțe cu privire la cererea

reclamantului de aplicare a sancțiunii și acordare a despăgubirilor prevăzute

de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 137 cu referire la art. 158 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale a instanței și va

declina competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul R.G.D. în

contradictoriu cu pârâta P.D.D. în favoarea Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de

soluționare a cauzei privind pe reclamantul R.G.D. în contradictoriu cu pârâta

P.D.D. în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2011.