ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1282/2011

Obiectul acțiunii. Hotărârea instanței de fond. 1.1. Prin sentința nr. 3003 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul R.G.D., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale, prin care solicita suspendarea notei întocmite de Direcția Resurse Umane și Direcția Execuție Bugetară prin care a fost privat de dreptul de a primi al treisprezecelea salariu. Prin aceeași sentință, au fost respinse excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii, invocate de pârâtă. 1.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: 1.2.1. Cu privire la excepții. Nota din 03 februarie 2010, aprobată de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale constituie un act administrativ, fiind vorba de un act privitor la funcția publică, iar contestarea acestuia făcându-se la instanța de contencios administrativ nu doar în baza Legii nr. 554/2004, ci și în baza Legii nr. 188/1999. Reclamantul a formulat o plângere prealabilă, fiind nerelevant faptul că nu a așteptat comunicarea răspunsului, observându-se că, până la data pronunțării, aceasta nu a fost soluționată favorabil. 1.2.2. Pe fondul cauzei. Prima instanță a reținut că neacordarea celui de-al treisprezecelea salariu a fost determinată de existența unui ordin de sancționare, respectiv ordinul nr. 1492 din 14 decembrie 2009, reclamantul nefăcând dovada că acest ordin a fost anulat sau suspendat de instanța de judecată, astfel încât actul respectiv se bucura, la momentul întocmirii notei contestate, de prezumția de legalitate. Or, se arată în considerentele sentinței atacate, potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 330/2009, „Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor”. Cât privește sentința nr. 3960/2009, invocată de reclamant, instanța de judecată a reținut că aceasta se referă la anularea unui alt ordin, respectiv ordinul nr. 674 din 21 mai 2009, iar, în măsura în care există legătură între acest ordin și ordinul de sancționare, reclamantul este obligat să solicite instanței anularea ordinului de sancționare și până la pronunțarea instanței acest ordin beneficiază de prezumția de nelegalitate. Prima instanță a reținut că măsura contestată de reclamant nu are caracter discriminatoriu, în raport cu alte două persoane, față de care s-a procedat la reducerea celui de-al treisprezecelea salariu, întrucât aceste persoane au fost sancționate prin aplicarea unor sancțiuni mai puțin grave decât reclamantul, existând, deci, un criteriu obiectiv, pe baza căruia autoritatea publică pârâtă a procedat diferențiat în cele trei cazuri. 2. Recursul formulat de reclamantul R.G.D. împotriva sentinței nr. 3003 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. 2.1. Recurentul critică hotărârea instanței de fond pentru faptul că nu a ținut seama de situația de fapt, materialul probator din dosar și legislația în vigoare în materie, preluând apărările formulate de pârâtă. 2.2. În soluționarea cauzei nu a fost avută în vedere jurisprudența aceleiași instanțe, s-a interpretat greșit actul dedus judecății, ceea ce a determinat pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal și care a fost dată cu încălcarea legii. 2.

Instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate de recurent. 3. Apărările formulate de intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice. Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece premiul anual pentru anul 2009 nu a fost acordat recurentului, având în vedere că acesta a săvârșit abateri disciplinare pentru care a fost sancționat cu retrogradarea din funcția de director, pe funcția de consilier superior conform ordinului nr. 1492 din 14 decembrie 2010.

Prin precizările depuse pentru termenul de judecată din 03 martie 2011, recurentul solicită a se constata că nota din 03 februarie 2010 a fost anulată prin sentința civilă nr. 5239 din 21 decembrie 2010. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este fondat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1.1. Obiectul acțiunii l-a constituit suspendarea executării notei întocmite de Direcția Resurse Umane și Direcția Execuție Bugetară aprobată de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale (în prezent Casa Națională de Pensii Publice) din 03 februarie 2010, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. 1.2. Instanța de fond ținută fiind de dispozițiile art. 14 sus-menționate avea obligația să analizeze cele două condiții cumulative, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, în vederea pronunțării asupra cererii. 1.3. Cum se poate lesne observa, judecătorul fondului nu a analizat niciuna dintre condițiile necesare pentru suspendarea actului administrativ, ci și-a motivat soluția din perspectiva dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, considerând că se pronunță asupra fondului cauzei. 1.4. Soluția este greșită deoarece nu s-a analizat aparența de nelegalitate, ci s-a prejudecat fondul cererii. 1.

Din perspectiva dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cererea este întemeiată. Astfel, prin înscrisul depus la dosarul de recurs, se constată că prin sentința civilă nr. 5239 din 21 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4822/2/2010 s-a anulat nota din 03 februarie 2010 și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a celui de-al treisprezecelea salariu pentru anul 2009, calculat corespunzător funcției de director, cu luarea în considerare a indemnizației de conducere de 50% și la plata dobânzii legale calculate până la data plății efective a acestei sume. Prin pronunțarea unei sentințe asupra fondului cauzei, chiar dacă aceasta nu este irevocabilă, se face dovada deplină a îndeplinirii condiției cazului bine justificat, cerută de art. 14, astfel încât analizarea celorlalte motive este de prisos. 1.

În ceea ce privește paguba iminentă, lipsirea de suma de bani cuvenită recurentului este evidentă, datorită emiterii unui act a cărui aparență de nelegalitate este dovedită. 2. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se admite recursul și a se casa sentința recurată. În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite cererea și se va dispune suspendarea actului administrativ privind neacordarea celui de-al treisprezecelea salariu pe anul 2009.