ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1282/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Hotărârea instanței de fond.

1.1. Prin sentința

nr. 3003 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată

de reclamantul R.G.D., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și

alte drepturi de Asigurări Sociale, prin care solicita suspendarea notei

întocmite de Direcția Resurse Umane și Direcția Execuție Bugetară prin care a

fost privat de dreptul de a primi al treisprezecelea salariu. Prin aceeași

sentință, au fost respinse excepțiile inadmisibilității și prematurității

acțiunii, invocate de pârâtă.

1.2. Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

1.2.1. Cu privire la

excepții.

Nota din 03 februarie

2010, aprobată de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte drepturi de

Asigurări Sociale constituie un act administrativ, fiind vorba de un act

privitor la funcția publică, iar contestarea acestuia făcându-se la instanța de

contencios administrativ nu doar în baza Legii nr. 554/2004, ci și în baza

Legii nr. 188/1999.

Reclamantul a formulat

o plângere prealabilă, fiind nerelevant faptul că nu a așteptat comunicarea răspunsului,

observându-se că, până la data pronunțării, aceasta nu a fost soluționată favorabil.

1.2.2. Pe fondul cauzei.

Prima instanță a reținut

că neacordarea celui de-al treisprezecelea salariu a fost determinată de existența

unui ordin de sancționare, respectiv ordinul nr. 1492 din 14 decembrie 2009, reclamantul

nefăcând dovada că acest ordin a fost anulat sau suspendat de instanța de judecată,

astfel încât actul respectiv se bucura, la momentul întocmirii notei contestate,

de prezumția de legalitate.

Or, se arată în considerentele

sentinței atacate, potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 330/2009, „Premiile

anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului

au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru

care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor

care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor”.

Cât privește sentința

nr. 3960/2009, invocată de reclamant, instanța de judecată a reținut că aceasta

se referă la anularea unui alt ordin, respectiv ordinul nr. 674 din 21 mai 2009,

iar, în măsura în care există legătură între acest ordin și ordinul de sancționare,

reclamantul este obligat să solicite instanței anularea ordinului de sancționare

și până la pronunțarea instanței acest ordin beneficiază de prezumția de nelegalitate.

Prima instanță a reținut

că măsura contestată de reclamant nu are caracter discriminatoriu, în raport cu

alte două persoane, față de care s-a procedat la reducerea celui de-al treisprezecelea

salariu, întrucât aceste persoane au fost sancționate prin aplicarea unor sancțiuni

mai puțin grave decât reclamantul, existând, deci, un criteriu obiectiv, pe baza

căruia autoritatea publică pârâtă a procedat diferențiat în cele trei cazuri.

reclamantul R.G.D. împotriva sentinței nr. 3003 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

2.1. Recurentul critică

hotărârea instanței de fond pentru faptul că nu a ținut seama de situația de fapt,

materialul probator din dosar și legislația în vigoare în materie, preluând apărările

formulate de pârâtă.

2.2. În soluționarea cauzei

nu a fost avută în vedere jurisprudența aceleiași instanțe, s-a interpretat greșit

actul dedus judecății, ceea ce a determinat pronunțarea unei hotărâri lipsite de

temei legal și care a fost dată cu încălcarea legii.

2.3. Instanța nu s-a pronunțat

asupra dovezilor administrate de recurent.

de intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice.

Prin întâmpinare, intimata

solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece premiul anual pentru anul

2009 nu a fost acordat recurentului, având în vedere că acesta a săvârșit abateri

disciplinare pentru care a fost sancționat cu retrogradarea din funcția de director,

pe funcția de consilier superior conform ordinului nr. 1492 din 14 decembrie 2010.

pentru termenul de judecată din 03 martie 2011, recurentul solicită a se constata

că nota din 03 februarie 2010 a fost anulată prin sentința civilă nr. 5239 din 21

decembrie 2010.

II. Considerentele instanței

de recurs.

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

1.1. Obiectul acțiunii

l-a constituit suspendarea executării notei întocmite de Direcția Resurse Umane

și Direcția Execuție Bugetară aprobată de Președintele Casei Naționale de

Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale (în prezent Casa Națională de Pensii

Publice) din 03 februarie 2010, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată

și completată.

1.2. Instanța de fond

ținută fiind de dispozițiile art. 14 sus-menționate avea obligația să analizeze

cele două condiții cumulative, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente,

în vederea pronunțării asupra cererii.

1.3. Cum se poate lesne

observa, judecătorul fondului nu a analizat niciuna dintre condițiile necesare pentru

suspendarea actului administrativ, ci și-a motivat soluția din perspectiva dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, considerând că se pronunță

asupra fondului cauzei.

1.4. Soluția este greșită

deoarece nu s-a analizat aparența de nelegalitate, ci s-a prejudecat fondul cererii.

1.5. Din perspectiva dispozițiilor

art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cererea este întemeiată.

Astfel, prin înscrisul

depus la dosarul de recurs, se constată că prin sentința civilă nr. 5239 din 21

decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. 4822/2/2010 s-a anulat nota din 03 februarie 2010 și a

fost obligată pârâta la plata către reclamant a celui de-al treisprezecelea salariu

pentru anul 2009, calculat corespunzător funcției de director, cu luarea în considerare

a indemnizației de conducere de 50% și la plata dobânzii legale calculate până la

data plății efective a acestei sume.

Prin pronunțarea unei

sentințe asupra fondului cauzei, chiar dacă aceasta nu este irevocabilă, se face

dovada deplină a îndeplinirii condiției cazului bine justificat, cerută de art.

14, astfel încât analizarea celorlalte motive este de prisos.

1.6. În ceea ce privește

paguba iminentă, lipsirea de suma de bani cuvenită recurentului este evidentă, datorită

emiterii unui act a cărui aparență de nelegalitate este dovedită.

temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se admite recursul și a se casa

sentința recurată.

În temeiul art. 14 din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite cererea și se va dispune

suspendarea actului administrativ privind neacordarea celui de-al treisprezecelea

salariu pe anul 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul R.G.D. împotriva sentinței nr. 3003 din 22 iunie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și admite cererea formulată de reclamant.

Suspendă actul administrativ

privind neacordarea celui de-al treisprezecelea salariu, potrivit art. 14 din Legea

nr. 554/2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2011.