ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 661/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 661/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea
instanței de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, reclamantul R.G.D. a formulat, în contradictoriu cu intimata
Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, cerere de
suspendare a executării Ordinului din 26 august 2009 a Președintelui Casei
Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, act administrativ
prin care i s-a suspendat raportul de serviciu pe perioadă nedeterminată.
În motivarea cererii
se arată că prin Ordinul din 26 august 2009 s-a suspendat raportul de serviciu
în perioada în care se afla în incapacitate temporară de muncă, cu nesocotirea
dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999.
S-a arătat că
reclamantul a adresat și plângere prealabilă prin care s-a cerut Președintelui
Casei Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale revocarea
Ordinului din 26 august 2009 emis cu încălcarea legii, iar paguba iminentă este
indiscutabilă, având în vedere faptul că pe perioada suspendării este lipsit de
plata drepturilor salariale și a tuturor celorlalte drepturi accesorii
raportului de serviciu, fiind îndeplinite dispozițiile art. 14 din Legea nr.
554/2004.
Prin precizarea la
acțiune, reclamantul a solicitat și obligarea la plata concediilor medicale, cu
dobânzile legale și la plata contribuțiilor la asigurările sociale și 10.000
RON, daune materiale.
Casa Națională de
Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a formulat întâmpinare și a
invocat excepția prematurității introducerii acțiunii pentru că s-a adresat
cererea înainte ca reclamantul să primească răspunsul la plângerea prealabilă.
Pe fondul cauzei, s-a
solicitat respingerea cererii pentru că nu sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Soluția instanței
de fond
Prin Sentința civilă
nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios
administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția
prematurității și a fost admisă în parte cererea, s-a dispus suspendarea
executării Ordinului din 26 august 2009 emis de pârâtă până la pronunțarea
instanței de fond și respinse restul pretențiilor.
În motivarea
soluției, referitor la excepția prematurității, instanța de fond a reținut că
potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate să se adreseze
instanței fără să aștepte răspunsul autorității publice.
Pe fondul cauzei,
instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14
din Legea nr. 554/2004, respectiv că există indicii de nelegalitate a actului
administrativ, este întrunită cerința pagubei iminente și se poate dispune
suspendarea Ordinului din 26 august 2009 până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru celelalte
pretenții ale reclamantului s-a considerat că pot fi acordate în cadrul
litigiului ce vizează anularea actului administrativ, în raport de art. 18 și
19 din Legea nr. 554/2004 și nu în cadrul cererii de suspendare.
Calea de atac
exercitată
Împotriva acestei
sentințe au declarat recurs reclamantul R.G.D. și pârâta Casa Națională de
Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.
I. În recursul
declarat de reclamantul R.G.D., deși se recunoaște că instanța de fond a
motivat foarte bine hotărârea, arătând prevederile legale încălcate de către
Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale prin emiterea
ordinului, consideră că suspendarea executării actului administrativ este
echivalent cu repunerea sa în situația anterioară și se impune și obligarea
Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale la plata
drepturilor bănești aferente concediului medical, mai ales că reclamantul a
fost lipsit de venituri din cauza abuzului autorităților.
II. În recursul
declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale se
critică soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și s-a solicitat
admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și respingerea cererii
de suspendare ca neîntemeiată.
În motivele de recurs
se arată că instanța de fond, în mod eronat, a apreciat că sunt îndeplinite
condițiile legale pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr.
554/2004.
Legat de motivele de
nelegalitate a Ordinului din 26 august 2009, s-a apreciat că prin emiterea
acestui ordin nu i-a fost încălcat reclamantului dreptul la muncă prevăzut de
art. 41 din Constituția României, că reclamantul a refuzat în mod repetat și
total nejustificat să predea documentele Comisiei de disciplină și ștampila
acesteia, aflate în posesia sa, în actul administrativ se motivează în concret
măsura suspendării raportului de serviciu, iar în urma finalizării cercetării
administrative s-a dispus retrogradarea din funcția publică.
Referitor la pretinsa
vătămare s-a invocat faptul că, în măsura în care reclamantul se considera
prejudiciat prin executarea Ordinului din 26 august 2009 avea posibilitatea să
urgenteze procedura cercetării administrative desfășurată de comisia de
disciplină.
În ceea ce privește
Recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri la 13 septembrie 1989
s-a arătat că recomandările nu sunt obligatorii și aplicarea este condiționată
de anumite circumstanțe care nu sunt îndeplinite în cauză.
Ulterior recurenta a
precizat că suspendarea dispusă de instanța de fond a încetat de drept deoarece
prin Sentința civilă nr. 3213 din 01 septembrie 2010 a Curții de Apel
București, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea
reclamantului și s-a anulat Ordinul din 26 august 2009 și s-a solicitat
respingerea cererii de suspendare.
În ședința publică
din 7 ianuarie 2011 recurentul R.G.D. a declarat că renunță la recursul său
declarat împotriva Sentinței civile nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 a Curții de
Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, iar prin încheierea
din aceeași dată s-a luat act, în baza art. 246 alin. (1) C. proc. civ., de
renunțarea la judecata recursului.
Soluția instanței
de recurs
După examinarea
motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va
respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a
dispus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării
Ordinului din 26 august 2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și
alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care se suspendase raportul de
serviciu al reclamantului R.G.D. pe perioadă nedeterminată, până la pronunțarea
instanței de fond.
În motivele de recurs
se critică această soluție pentru că instanța, în mod greșit, a considerat că
sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat și
paguba iminentă.
Până la soluționarea
prezentului recurs, prin Sentința civilă nr. 3213 din 1 septembrie 2010
pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și
fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului R.G.D. și s-a dispus anularea
Ordinului din 26 august 2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și
alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Față de această
împrejurare nu pot fi reținut susținerile recurentei care solicită să se
constate că suspendarea pronunțată prin Sentința civilă nr. 4067 din 20
noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și
fiscal, ar fi încetat de drept de la data de 1 septembrie 2010 pentru că
suspendarea s-a dispus până la pronunțarea instanței de fond.
Aceste susțineri sunt
nefondate deoarece art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată,
prevede un caz de prelungire de drept a efectelor suspendării.
Astfel, potrivit
acestui text „în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării,
dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea
definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat
suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)”.
Chiar dacă
suspendarea dispusă în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 este dată până la
pronunțarea instanței de fond, legea a prevăzut un caz de prelungire de drept a
măsurii suspendării până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei,
dar cu condiția ca cererea de anulare a actului administrativ a cărui
suspendare s-a obținut să fie admisă de instanța de fond și chiar dacă
reclamantul nu a formulat și cerere de suspendare în baza art. 15 din Legea nr.
554/2004.
În raport de
prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin
admiterea acțiunii în anulare formulată de reclamant se constată prelungită de
drept măsura suspendării până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Pentru că legea
prevede o „prelungire de drept” și fiind îndeplinite condițiile prevăzute de
lege și art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, nu vor mai fi analizate
motivele de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii atacate.
De aceea, în baza
art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi
respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări
Sociale împotriva Sentinței nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 februarie 2011.