ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 661/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul R.G.D. a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, cerere de suspendare a executării Ordinului din 26 august 2009 a Președintelui Casei Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, act administrativ prin care i s-a suspendat raportul de serviciu pe perioadă nedeterminată. În motivarea cererii se arată că prin Ordinul din 26 august 2009 s-a suspendat raportul de serviciu în perioada în care se afla în incapacitate temporară de muncă, cu nesocotirea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999.

S-a arătat că reclamantul a adresat și plângere prealabilă prin care s-a cerut Președintelui Casei Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale revocarea Ordinului din 26 august 2009 emis cu încălcarea legii, iar paguba iminentă este indiscutabilă, având în vedere faptul că pe perioada suspendării este lipsit de plata drepturilor salariale și a tuturor celorlalte drepturi accesorii raportului de serviciu, fiind îndeplinite dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin precizarea la acțiune, reclamantul a solicitat și obligarea la plata concediilor medicale, cu dobânzile legale și la plata contribuțiilor la asigurările sociale și 10.000 RON, daune materiale. Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a formulat întâmpinare și a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii pentru că s-a adresat cererea înainte ca reclamantul să primească răspunsul la plângerea prealabilă.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii pentru că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prematurității și a fost admisă în parte cererea, s-a dispus suspendarea executării Ordinului din 26 august 2009 emis de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond și respinse restul pretențiilor. În motivarea soluției, referitor la excepția prematurității, instanța de fond a reținut că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate să se adreseze instanței fără să aștepte răspunsul autorității publice.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv că există indicii de nelegalitate a actului administrativ, este întrunită cerința pagubei iminente și se poate dispune suspendarea Ordinului din 26 august 2009 până la pronunțarea instanței de fond. Pentru celelalte pretenții ale reclamantului s-a considerat că pot fi acordate în cadrul litigiului ce vizează anularea actului administrativ, în raport de art. 18 și 19 din Legea nr. 554/2004 și nu în cadrul cererii de suspendare. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul R.G.D. și pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.

I. În recursul declarat de reclamantul R.G.D., deși se recunoaște că instanța de fond a motivat foarte bine hotărârea, arătând prevederile legale încălcate de către Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale prin emiterea ordinului, consideră că suspendarea executării actului administrativ este echivalent cu repunerea sa în situația anterioară și se impune și obligarea Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale la plata drepturilor bănești aferente concediului medical, mai ales că reclamantul a fost lipsit de venituri din cauza abuzului autorităților. II. În recursul declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale se critică soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În motivele de recurs se arată că instanța de fond, în mod eronat, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Legat de motivele de nelegalitate a Ordinului din 26 august 2009, s-a apreciat că prin emiterea acestui ordin nu i-a fost încălcat reclamantului dreptul la muncă prevăzut de art. 41 din Constituția României, că reclamantul a refuzat în mod repetat și total nejustificat să predea documentele Comisiei de disciplină și ștampila acesteia, aflate în posesia sa, în actul administrativ se motivează în concret măsura suspendării raportului de serviciu, iar în urma finalizării cercetării administrative s-a dispus retrogradarea din funcția publică.

Referitor la pretinsa vătămare s-a invocat faptul că, în măsura în care reclamantul se considera prejudiciat prin executarea Ordinului din 26 august 2009 avea posibilitatea să urgenteze procedura cercetării administrative desfășurată de comisia de disciplină. În ceea ce privește Recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri la 13 septembrie 1989 s-a arătat că recomandările nu sunt obligatorii și aplicarea este condiționată de anumite circumstanțe care nu sunt îndeplinite în cauză. Ulterior recurenta a precizat că suspendarea dispusă de instanța de fond a încetat de drept deoarece prin Sentința civilă nr. 3213 din 01 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea reclamantului și s-a anulat Ordinul din 26 august 2009 și s-a solicitat respingerea cererii de suspendare.

În ședința publică din 7 ianuarie 2011 recurentul R.G.D. a declarat că renunță la recursul său declarat împotriva Sentinței civile nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, iar prin încheierea din aceeași dată s-a luat act, în baza art. 246 alin. (1) C. proc. civ., de renunțarea la judecata recursului. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a dispus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării Ordinului din 26 august 2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care se suspendase raportul de serviciu al reclamantului R.G.D.

pe perioadă nedeterminată, până la pronunțarea instanței de fond. În motivele de recurs se critică această soluție pentru că instanța, în mod greșit, a considerat că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Până la soluționarea prezentului recurs, prin Sentința civilă nr. 3213 din 1 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului R.G.D. și s-a dispus anularea Ordinului din 26 august 2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Față de această împrejurare nu pot fi reținut susținerile recurentei care solicită să se constate că suspendarea pronunțată prin Sentința civilă nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ar fi încetat de drept de la data de 1 septembrie 2010 pentru că suspendarea s-a dispus până la pronunțarea instanței de fond. Aceste susțineri sunt nefondate deoarece art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevede un caz de prelungire de drept a efectelor suspendării. Astfel, potrivit acestui text „în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)”.

Chiar dacă suspendarea dispusă în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 este dată până la pronunțarea instanței de fond, legea a prevăzut un caz de prelungire de drept a măsurii suspendării până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, dar cu condiția ca cererea de anulare a actului administrativ a cărui suspendare s-a obținut să fie admisă de instanța de fond și chiar dacă reclamantul nu a formulat și cerere de suspendare în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004. În raport de prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin admiterea acțiunii în anulare formulată de reclamant se constată prelungită de drept măsura suspendării până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru că legea prevede o „prelungire de drept” și fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege și art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, nu vor mai fi analizate motivele de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii atacate. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva Sentinței nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2011.