ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3455/2012

Deliberând,

în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de fată;

Prin cererea înregistrată la data de

22 martie 2010 la Tribunalul Timiș,

reclamanții

G.M. și C.P., au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș

să se constate caracterul politic condamnărilor în temeiul dispozițiilor art. 4

din Legea nr. 221/2009, să se constate că reclamanții împreună cu membrii

familiei se încadrează în dispozițiile art. 3 lit. b) și art. 5 din Legea nr. 221/2009

și să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.500.000 euro, adică

6.000.000 lei cu titlu de daune morale și materiale. Ulterior, reclamanții

și-au precizat acțiunea în sensul renunțării la primul capăt de cerere și

reducerii cuantumului daunelor morale la 500.000 euro.

Prin Sentința

civilă nr. 2237 din 21 septembrie 2010, Tribunalul Timiș,

a admis în parte acțiunea

reclamanților în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, a

obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 11.600 euro, cu .titlu de

daune morale și a respins restul pretențiilor până la suma de 500.000 euro.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș.

Prin

decizia civilă nr. 661 din 24 martie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

a respins apelul declarat

de reclamanți, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în tot hotărârea

atacată, în sensul că a respins acțiunea.

Pentru a

decide astfel, Curtea a reținut că motivul pentru care reclamanții nu au

dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

este faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii, a

fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a

Curții Constituționale, decizie publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

În

conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituție și cu art. 31 alin. (3) din

Legea nr. 47/1992, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale

își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata  acestui termen, prevederile

constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform art.

147 alin. (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la

data publicării deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei

dispoziții legale sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru

viitor.

În cazul

de față, decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost

publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Termenul de 45 de zile a

expirat fără ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate

neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Prin

urmare, această decizie a Curții Constituționale a devenit obligatorie pentru

instanță.

Art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii

reclamanților, și-a încetat efectele juridice.

Inexistența

temeiului juridic atrage nelegalitatea acțiunii reclamanților sub aspectul

despăgubirilor morale.

Nu se

poate reține nici că reclamanții aveau, anterior deciziei Curții

Constituționale, un „bun

”

în sensul jurisprudenței Curții

Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenție. Aveau doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o

hotărâre judecătorească, pe care însă o puteau pune în executare doar în

momentul rămânerii definitive în apel.

În cazul

de față nu s-a pronunțat încă o hotărâre definitivă, cauza aflându-se în apel,

care are un caracter devolutiv, instanța fiind îndreptățită să exercite un

control complet asupra temeiniciei și legalității hotărârii atacate.

Față de

cele reținute anterior, nu mai prezintă nici o relevanță și nu se mai impun a

fi analizate criticile aduse de apelanți hotărârii primei instanțe cu privire

la cuantumul despăgubirilor, cu atât mai mult cu cât art. I și art. II din

O.U.G. nr. 62/2010 au fost de asemenea declarate neconstituționale prin decizia

nr. 1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamații.

Recurenții

- reclamanți

au solicitat

modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii cererii de acordare a

daunelor morale. Recursul nu a fost motivat în drept.

În dezvoltarea

recursului au susținut că decizia instanței de apel ignoră prevederile normelor

europene care au prioritate față de legea română, că prin adoptarea Legii nr. 221/2009,

nemodificată mai bine de un an de zile aii dobândit o speranță legitimă de a obține

despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, ceea ce le conferă un drept la

bun, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Au susținut, de

asemenea, că efectele Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu pot

viza decât situațiile juridice ce se vor naște după data publicării acestei

decizii în M. Of.

Analizând

recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:

Recursul

declarat de reclamanți

urmează

a fi analizat din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată

în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema

de drept care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamanților

la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei

supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României

nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare,

constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de

la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval

Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind

suspendate de drept.

La alin.

(4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de

la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În

raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema

dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții

Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și

acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere

în acest sens.

Se

reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în

interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată

la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această

dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte

cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele

și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în

speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată,

cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei

decizii.

Nu se

poate spune deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că

efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă,

este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare,

căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea

neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma

tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă

de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită,

deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă

efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea

juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de

altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte

numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță,

nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii

unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1

adiționai laț Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data

publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre

definitivă, care să fi confirmat dreptul lor.

Concluzionând,

prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării

acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui

mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De

aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului

de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul

echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul

normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în

respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru

toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei

pronunțate în apel.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.P. și G.M. împotriva deciziei nr.

661 din 24 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.