ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1576/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 500 din 4 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a fost respins recursul declarat de reclamantele R.C.A. și F.L.M. împotriva sentinței civile nr. 3551 din 17 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 2452/30/2010, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor. Instanța de apel a reținut că, prin acțiunea înregistrată la 1 aprilie 2010 la Tribunalul Timiș sub nr. 4252/30/2010, reclamanta A.D. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 Euro, reprezentând despăgubiri morale.

In drept, reclamanta a invocat art. 3 lit. e) și art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 3551 din 17 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 2452/30/2010, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamanta A.D., decedată, continuată de moștenitoarele sale legale R.C.A. și F.L.M. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș. Împotriva sentinței civile nr. 3551 din 17 decembrie 2010 a Tribunalului Timiș au declarat recurs în termenul legal reclamantele R.C.A. și F.L.M. Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu, față de actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a respins recursul ca nefondat, constatând, în esență, următoarele: Nu se poate reține că prima instanță nu și-a exercitat rolul activ conform art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., în sensul că nu ar fi pus în discuția părților decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale. Această decizie a Curții Constituționale, precum și cea cu nr. 1354 din 20 octombrie 2010 au fost puse în discuție chiar de către reprezentantul reclamantelor în ședința publică din 7 decembrie 2010, fapt consemnat în încheiere. S-a mai reținut că reclamantele, prin motivele de recurs, au schimbat temeiul juridic al acțiunii, invocând prevederile art. 998 și art. 999 C. civ. Curtea de Apel a reținut că o asemenea modificare este inadmisibilă în recurs, conform art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Temeiul juridic al acțiunii reclamantelor pentru despăgubiri morale îl reprezintă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, reglementare care și-a încetat efectele juridice.

Inexistența temeiului juridic atrage nelegalitatea acțiunii reclamantelor sub aspectul dreptului la despăgubiri morale. Instanța de apel a stabilit că nu se poate reține nici că reclamantele aveau, anterior deciziei Curții Constituționale, un „bun" în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Aveau doar posibilitatea de a-1 dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o puteau pune în executare doar în momentul rămânerii definitive. In cazul de față, s-a reținut că nu s-a pronunțat încă o hotărâre definitivă la data la care a devenit obligatorie decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.

Pe de altă parte, s-a reținut că autorii reclamantelor au beneficiat de indemnizația prevăzută de Decretul-lege nr. 118/1990, iar recursul a fost apreciat ca nefondat. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantele care au criticat decizia pentru nelegalitate și au învederat că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel nu este irevocabilă, întrucât acțiunea se întemeiază pe dispozițiile dreptului comun, fiind inaplicabile prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009. Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului invocată de Înalta Curte din oficiu, se vor reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) și b) din același act normativ sunt supuse recursului, care este de competența curții de apel.

Reclamantele au invocat, ca temei de drept al cererii introductive, prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 221/2009, modificând acest temei în calea de atac, cu încălcarea dispozițiilor art. 316 raportate la art. 294 C. proc. civ. Prin urmare, hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de fond este supusă numai controlului judiciar exercitat în calea de atac a recursului de către Curtea de Apel. Înalta Curte constată și că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, consacrat de art. 129 din legea fundamentală, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele expuse mai sus și constatând că, față de temeiul legal invocat de reclamante în cuprinsul cererii de chemare în judecată, sentința pronunțată de tribunal este supusă numai recursului, care a fost deja soluționat de Curtea de Apel, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamantele F.L.M. și R.C.A. împotriva deciziei civile nr. 500 din 4 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2012.