ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1576/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1576/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 500 din 4 mai
2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a fost respins
recursul declarat de reclamantele R.C.A. și F.L.M. împotriva sentinței civile
nr. 3551 din 17 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.
2452/30/2010, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul
Finanțelor.
Instanța de apel a reținut că, prin
acțiunea înregistrată la 1 aprilie 2010 la Tribunalul Timiș sub nr.
4252/30/2010, reclamanta A.D. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin
Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor
Publice Timiș, și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000
Euro, reprezentând despăgubiri morale.
In drept, reclamanta a invocat art. 3
lit. e) și art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Prin sentința civilă nr. 3551 din 17
decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 2452/30/2010, Tribunalul Timiș a
respins acțiunea formulată de reclamanta A.D., decedată, continuată de
moștenitoarele sale legale R.C.A. și F.L.M. împotriva pârâtului Statul Român,
prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a
Finanțelor Publice Timiș.
Împotriva sentinței civile nr. 3551
din 17 decembrie 2010 a Tribunalului Timiș au declarat recurs în termenul legal
reclamantele R.C.A. și F.L.M.
Examinând hotărârea atacată în raport
cu motivele invocate, precum și din oficiu, față de actele și lucrările
dosarului, Curtea de Apel a respins recursul ca nefondat, constatând, în esență,
următoarele:
Nu se poate reține că prima instanță
nu și-a exercitat rolul activ conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în
sensul că nu ar fi pus în discuția părților decizia nr. 1358 din 21 octombrie
2010 a Curții Constituționale.
Această decizie a Curții
Constituționale, precum și cea cu nr. 1354 din 20 octombrie 2010 au fost puse
în discuție chiar de către reprezentantul reclamantelor în ședința publică din
7 decembrie 2010, fapt consemnat în încheiere.
S-a mai reținut că reclamantele, prin
motivele de recurs, au schimbat temeiul juridic al acțiunii, invocând
prevederile art. 998 și art. 999 C. civ.
Curtea de Apel a
reținut că o asemenea modificare este inadmisibilă
în recurs, conform art. 316 raportat
la art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Temeiul juridic al acțiunii
reclamantelor pentru despăgubiri morale îl reprezintă art. 5 alin. (1) lit. a)
din Legea nr. 221/2009, reglementare care și-a încetat efectele juridice.
Inexistența temeiului juridic atrage
nelegalitatea acțiunii reclamantelor sub aspectul dreptului la despăgubiri
morale.
Instanța de apel a stabilit că nu se
poate reține nici că reclamantele aveau, anterior deciziei Curții
Constituționale, un „bun" în sensul jurisprudenței Curții Europene a
Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional
la Convenție. Aveau doar posibilitatea de a-1 dobândi printr-o hotărâre
judecătorească, pe care însă o puteau pune în executare doar în momentul
rămânerii definitive.
In cazul de față, s-a reținut că nu
s-a pronunțat încă o hotărâre definitivă la data la care a devenit obligatorie
decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.
Pe de altă
parte, s-a reținut că autorii reclamantelor au beneficiat de
indemnizația prevăzută de
Decretul-lege nr. 118/1990, iar recursul a fost apreciat ca nefondat.
Împotriva deciziei au declarat recurs
reclamantele care au criticat decizia pentru nelegalitate și au învederat că
hotărârea pronunțată de Curtea de Apel nu este irevocabilă, întrucât acțiunea
se întemeiază pe dispozițiile dreptului comun, fiind inaplicabile prevederile
art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Examinând cu prioritate excepția
inadmisibilității recursului invocată de Înalta Curte din oficiu, se vor reține
următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin.
(2) din Legea nr. 221/2009, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010,
hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a)
și b) din același act normativ sunt supuse recursului, care este de competența
curții de apel.
Reclamantele au invocat, ca temei de
drept al cererii introductive, prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr.
221/2009, modificând acest temei în calea de atac, cu încălcarea dispozițiilor
art. 316 raportate la art. 294 C. proc. civ.
Prin urmare, hotărârea judecătorească
pronunțată de instanța de fond este supusă numai controlului judiciar exercitat
în calea de atac a recursului de către Curtea de Apel.
Înalta Curte constată și că
exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, consacrat
de art. 129 din legea fundamentală, potrivit căruia căile de atac sunt
instituite prin lege, ceea ce înseamnă că
o
hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres
prevăzute
de lege.
Având în vedere considerentele expuse
mai sus și constatând că, față de temeiul legal invocat de reclamante în
cuprinsul cererii de chemare în judecată, sentința pronunțată de tribunal este
supusă numai recursului, care a fost deja soluționat de Curtea de Apel, Înalta
Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge
recursul declarat de reclamantele F.L.M. și R.C.A. împotriva deciziei civile
nr. 500 din 4 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,
ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 21 martie 2012.