ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3855/2012

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția civilă, la data de 8

martie 2010, sub nr. 1622/30/2010, reclamanții B.V., W.A.C. și W.G.I. au chemat

în judecată pârâtul Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să

constate aplicabilitatea Legii nr. 221/2009 în ceea ce îi privește și

caracterul politic al măsurilor represive dispuse împotriva lor și a

antecesorilor acestora, și, pe cale de consecință, să dispună: acordarea de

despăgubiri în cuantum de

50

.

000

euro sau echivalentul în lei la momentul plății, reprezentând contravaloarea

prejudiciului moral suferit de către B.V., urmare dislocării și stabilirii de

domiciliu obligatoriu în Bărăgan, localitatea R.C., dispusă prin decizia M.A.I.

nr. 200/1955, pusă în aplicare la data de 18 iunie 1951; acordarea de

despăgubiri în cuantum de 50.000 euro sau echivalentul în lei la momentul

plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit de către mama

reclamanților, defuncta N.A., urmare aplicării aceleiași măsuri administrative

a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu, prin aceeași decizie sus­menționată;

acordarea de despăgubiri în cuantum de 80.000 euro sau echivalentul în lei la momentul

plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit de către defunctul

N.G., urmare aplicării măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului

obligatoriu întregii familii, acesta nefiind beneficiar al măsurilor reparatorii

deja acordate soției supraviețuitoare și celor două fiice, în temeiul Decretului-Lege

nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999; acordarea de despăgubiri în cuantum de 50.000

euro sau echivalentul în lei la momentul plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului

moral suferit de către N.M., urmare acelorași măsuri administrative de dislocare

și stabilire a domiciliului obligatoriu; cu obligarea Statului Român la plata cheltuielilor

de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3275, pronunțată

la data de 25 noiembrie 2010, în Dosarul nr. 1622/30/2010, Tribunalul Timiș, secția

civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.V., W.A.C. și W.G.I.,

împotriva pârâtului Statul Român București, pentru acordarea de despăgubiri morale

în baza Legii nr. 221/2009 și, în consecință: a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei

B.V. 20.000 euro, prin echivalentul în lei la data plății, reprezentând despăgubiri

morale pentru deportarea sa, a mamei sale N.M. și a tatălui său N.G.; a respins

cererea reclamantei de acordare a diferenței de despăgubiri morale, în cuantum de

160.000 euro; a obligat pârâtul să le plătească reclamanților W.A.C. și W.G.I. 5.000

euro, câte 2.500 euro pentru fiecare, prin echivalentul în lei la data plății, reprezentând

despăgubiri morale pentru deportarea mamei lor N.A.; a respins cererea acelorași

reclamanți de acordare a diferenței de despăgubiri morale în cuantum de 45.000 euro,dar

și a despăgubirilor morale cerute pentru deportarea bunicilor N.G. și N.M.; a obligat

pârâtul să-i plătească reclamantei B.V. o parte din cheltuielile de judecată, respectiv

400 RON, reprezentând onorariu de avocat și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei

W.A.C. o parte din cheltuielile de judecată, respectiv 400 RON, reprezentând onorariu

de avocat.

Împotriva acestei sentințe au formulat

apel, în termen, pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice București,

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, la data de 04 aprilie

2011, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată; Parchetul

de pe lângă Tribunalul Timiș - la data de 08

aprilie

2011, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată și

reclamanții B.V., W.A.C. și W.G.I., la data de 12 aprilie 2011, motivele de apel

fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată.

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,

prin decizia civilă nr. 1091/A, pronunțată la data de 29 noiembrie 2011, în Dosarul

nr. 1622/30/2010, a respins apelul declarat de reclamanții B.G., W.A.C. și W.G.I.

împotriva sentinței civile nr. 3275 din 25 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul

Timiș, secția civilă; a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva aceleiași sentințe, pe care

a schimbat-o în parte, în sensul că: a respins petitul din acțiunea reclamanților

pentru obligarea instituției pârâte la plata despăgubirilor pentru daune morale,

și a menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței.

împotriva acestei decizii au declarat recurs,

în termen, reclamanții B.V., W.A.C. și W.G.I., solicitând admiterea recursului și

modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului lor și respingerii

apelurilor Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Timiș, și, rejudecând cauza, majorarea cuantumului daunelor

morale acordate, conform solicitării de la fond; în subsidiar, menținerea cuantumului

stabilit pe seama lor, cu titlu de daune morale, prin sentința nr. 3275 din 25

noiembrie 2010; fără cheltuieli de judecată, cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Județului Timiș, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice București,

solicitând admiterea recursului, așa cum a fost declarat și motivat, rejudecarea

cauzei și să se modifice acea parte a sentinței pronunțate de către instanța de

fond, prin care Ministerul Finanțelor Publice este obligat la plata cheltuielilor

de judecată către pârâți, solicitând, totodată, să se aibă în vedere la soluționarea

pricinii faptul că, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate

a Legii nr. 221/2009 și ale O.U.G. nr. 62/2010.

Analizând recursurile formulate, sub aspectul

legalității căii de atac a apelului și a competenței de soluționare a recursului,

constituit în motiv de ordine publică, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. XIII alin. 1 pct. 3,

alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor, publicată în M. Of. nr. 714/26.10.2010, în vigoare cu data de 25 noiembrie

2010, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată

în M. Of. al României, Partea I, nr. 396/11.06.2009, cu modificările și completările

ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: La art. 5 alin. (2)

se modifică și va avea următorul cuprins: „(2) hotărârile judecătorești pronunțate

în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) și b) sunt supuse recursului, care este

de competența curții de apel, și sunt puse în executare de Ministerul Finanțelor

Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului

București".

Situațiile juridice tranzitorii au fost

reglementate prin art. XXVI din Legea nr. 202/2010, după cum urmează: „dispozițiile

(...), precum și ale art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările

ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor

aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre

în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

În

speța dedusă judecății, constatând că, hotărârea instanței

de fond, respectiv, sentința civilă nr. 3275, a fost pronunțată de către Tribunalul

Timiș, secția civilă, în data de 25 noiembrie 2010, dată la care Legea nr. 202/2010

intrase în vigoare, iar nu până la această dată, într-o acțiune întemeiată pe prevederile

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, Înalta Curte reține că această sentință se încadrează în categoria

hotărârilor judecătorești care, potrivit art. XXVI din Legea nr. 202/2010, sunt

supuse numai căii de atac a recursului, a cărui soluționare este de competența curții

de apel.

În

considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite recursurile

declarate de reclamanții B.V., W.A.C. și W.G.I. și de pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Timiș în reprezentarea Ministerului

Finanțelor Publice București, sub aspectul

motivului de ordine publică evocat, va casa decizia recurată și va trimite cauza

la Curtea de Apel Timișoara, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat

la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru a soluționa calea de atac a recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții-reclamanții

B.V., W.A.C. și W.G.I. și de recurenta-pârâtă

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Timiș,

în reprezentarea

Ministerului Finanțelor Publice

București împotriva deciziei civile

nr. 1091/A din 29 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

I civilă.

Casează

decizia recurată și trimite cauza la Curtea de Apel Timișoara pentru a soluționa

calea de atac a recursurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012.