ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3855/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția civilă, la data de 8 martie 2010, sub nr. 1622/30/2010, reclamanții B.V., W.A.C. și W.G.I. au chemat în judecată pârâtul Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să constate aplicabilitatea Legii nr. 221/2009 în ceea ce îi privește și caracterul politic al măsurilor represive dispuse împotriva lor și a antecesorilor acestora, și, pe cale de consecință, să dispună: acordarea de despăgubiri în cuantum de 50 . 000 euro sau echivalentul în lei la momentul plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit de către B.V., urmare dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, localitatea R.C., dispusă prin decizia M.A.I.

nr. 200/1955, pusă în aplicare la data de 18 iunie 1951; acordarea de despăgubiri în cuantum de 50.000 euro sau echivalentul în lei la momentul plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit de către mama reclamanților, defuncta N.A., urmare aplicării aceleiași măsuri administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu, prin aceeași decizie sus­menționată; acordarea de despăgubiri în cuantum de 80.000 euro sau echivalentul în lei la momentul plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit de către defunctul N.G., urmare aplicării măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu întregii familii, acesta nefiind beneficiar al măsurilor reparatorii deja acordate soției supraviețuitoare și celor două fiice, în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 și O.U.G.

nr. 214/1999; acordarea de despăgubiri în cuantum de 50.000 euro sau echivalentul în lei la momentul plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit de către N.M., urmare acelorași măsuri administrative de dislocare și stabilire a domiciliului obligatoriu; cu obligarea Statului Român la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 3275, pronunțată la data de 25 noiembrie 2010, în Dosarul nr. 1622/30/2010, Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.V., W.A.C. și W.G.I., împotriva pârâtului Statul Român București, pentru acordarea de despăgubiri morale în baza Legii nr. 221/2009 și, în consecință: a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei B.V.

20.000 euro, prin echivalentul în lei la data plății, reprezentând despăgubiri morale pentru deportarea sa, a mamei sale N.M. și a tatălui său N.G.; a respins cererea reclamantei de acordare a diferenței de despăgubiri morale, în cuantum de 160.000 euro; a obligat pârâtul să le plătească reclamanților W.A.C. și W.G.I. 5.000 euro, câte 2.500 euro pentru fiecare, prin echivalentul în lei la data plății, reprezentând despăgubiri morale pentru deportarea mamei lor N.A.; a respins cererea acelorași reclamanți de acordare a diferenței de despăgubiri morale în cuantum de 45.000 euro,dar și a despăgubirilor morale cerute pentru deportarea bunicilor N.G. și N.M.; a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei B.V.

o parte din cheltuielile de judecată, respectiv 400 RON, reprezentând onorariu de avocat și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei W.A.C. o parte din cheltuielile de judecată, respectiv 400 RON, reprezentând onorariu de avocat. Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen, pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, la data de 04 aprilie 2011, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată; Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș - la data de 08 aprilie 2011, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată și reclamanții B.V., W.A.C. și W.G.I., la data de 12 aprilie 2011, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată.

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1091/A, pronunțată la data de 29 noiembrie 2011, în Dosarul nr. 1622/30/2010, a respins apelul declarat de reclamanții B.G., W.A.C. și W.G.I. împotriva sentinței civile nr. 3275 din 25 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă; a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a respins petitul din acțiunea reclamanților pentru obligarea instituției pârâte la plata despăgubirilor pentru daune morale, și a menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței.

împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamanții B.V., W.A.C.

și W.G.I., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului lor și respingerii apelurilor Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, și, rejudecând cauza, majorarea cuantumului daunelor morale acordate, conform solicitării de la fond; în subsidiar, menținerea cuantumului stabilit pe seama lor, cu titlu de daune morale, prin sentința nr. 3275 din 25 noiembrie 2010; fără cheltuieli de judecată, cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Timiș, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice București, solicitând admiterea recursului, așa cum a fost declarat și motivat, rejudecarea cauzei și să se modifice acea parte a sentinței pronunțate de către instanța de fond, prin care Ministerul Finanțelor Publice este obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâți, solicitând, totodată, să se aibă în vedere la soluționarea pricinii faptul că, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate a Legii nr. 221/2009 și ale O.U.G.

nr. 62/2010. Analizând recursurile formulate, sub aspectul legalității căii de atac a apelului și a competenței de soluționare a recursului, constituit în motiv de ordine publică, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. XIII alin. 1 pct. 3, alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714/26.10.2010, în vigoare cu data de 25 noiembrie 2010, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 396/11.06.2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: La art. 5 alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins: „(2) hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) și b) sunt supuse recursului, care este de competența curții de apel, și sunt puse în executare de Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București". Situațiile juridice tranzitorii au fost reglementate prin art. XXVI din Legea nr. 202/2010, după cum urmează: „dispozițiile (...), precum și ale art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi". În speța dedusă judecății, constatând că, hotărârea instanței de fond, respectiv, sentința civilă nr. 3275, a fost pronunțată de către Tribunalul Timiș, secția civilă, în data de 25 noiembrie 2010, dată la care Legea nr. 202/2010 intrase în vigoare, iar nu până la această dată,

într-o acțiune întemeiată pe prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, Înalta Curte reține că această sentință se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești care, potrivit art. XXVI din Legea nr. 202/2010, sunt supuse numai căii de atac a recursului, a cărui soluționare este de competența curții de apel. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanții B.V., W.A.C. și W.G.I. și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Timiș în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice București, sub aspectul motivului de ordine publică evocat, va casa decizia recurată și va trimite cauza la Curtea de Apel Timișoara, conform art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru a soluționa calea de atac a recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de recurenții-reclamanții B.V., W.A.C. și W.G.I. și de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Timiș, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice București împotriva deciziei civile nr. 1091/A din 29 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza la Curtea de Apel Timișoara pentru a soluționa calea de atac a recursurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012.