ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3902/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.V. a chemat în judecată Casa

Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanței

ca prin hotărârea pe care o pronunță să dispună suspendarea executării

Ordinului nr. 1027 din 13 octombrie 2009, emis de pârâtă, până la pronunțarea

instanței de fond.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale nr. 1260 din 25 mai 2009, a fost numit în funcția de

director coordonator adjunct la Direcția Economică, Evidență Contribuabili din

cadrul Casei Județene de Pensii Timiș, având încheiat un contract de management

pentru o perioadă de 4 ani.

Ulterior, prin

Ordinul Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări

Sociale nr. 1027 din 13 octombrie 2009, a fost dispusă revocarea sa din funcția

ocupată și încetarea contractului de management începând cu data de 14

octombrie 2009.

Considerând că acest

ultim ordin este nelegal, reclamantul a formulat o plângere, adresată organului

emitent în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii, a

inadmisibilității acesteia și a netimbrării ei.

Analizând cu

prioritate excepțiile invocate de pârâtă instanța a dispus respingerea

excepției netimbrării acțiunii, față de împrejurarea că reclamantul a timbrat-o

în mod corespunzător.

În ce privește

celelalte două excepții, instanța a constatat că reclamantul a respectat

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a formulat plângere

prealabilă, pe care a transmis-o pârâtei la data de 16 octombrie 2009, la care

pârâta i-a și răspuns că Ordinul care face obiectul litigiului este emis în

conformitate cu O.U.G. nr. 105/2009, fiind și temeinic și legal.

Pe fondul cererii,

instanța a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile legale pentru a

interveni suspendarea actului administrativ atacat.

În aprecierea

îndeplinirii condițiilor menționate de art. 14 raportat la art. 15 din Legea

nr. 554/2004, Curtea a luat în considerare și prevederile din recomandarea nr.

R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul CE, pe

considerentul că, România fiind țară membră a CE, judecătorul român trebuie să

țină seama de conținutul acestei Recomandări. În acest sens, s-a pronunțat și

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în Decizia nr. 4434 din 7 decembrie 2006.

Împotriva acestei

sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta Casa

Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Recurenta a susținut,

în esență, că în mod greșit și în totală contradicție cu dispozițiile legale în

materie, instanța a reținut că în speță ar fi îndeplinite condițiile

suspendării Ordinului nr. 1027 din 13 octombrie 2009, al Președintelui Casei

Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Astfel, susține

recurenta, suspendarea executării este o măsură excepțională care nu se

justifică în cauză, întrucât Ordinul nr. 1027 din 13 octombrie 2009 nu produce

reclamantului un prejudiciu grav și de neînlăturat, în cazul în care actul

administrativ ar fi anulat.

Prin lipsirea

reclamantului de o parte din drepturile sale salariale nu se produce acestuia

un prejudiciu material irecuperabil, pentru că, în ipoteza anulării acestui act

administrativ, reclamantul ar fi repus pe postul ocupat anterior, cu plata

drepturilor bănești de care a fost lipsit.

Cât privește

susținerea instanței de fond că ar exista „serioase îndoieli” asupra

legalității O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009, pentru faptul că în cuprinsul

acesteia se regăsesc prevederi ale O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată

neconstituțională de către Curtea Constituțională a României prin Decizia nr.

1257/2009, nu constituie motiv de suspendare a unui act administrativ.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză, sunt

aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004.

Potrivit prevederilor

legale sus-menționate „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, așadar, că

suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea

cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a

actului administrativ, existența unui caz bine justificat și iminența

producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

În speță,

intimatul-reclamant a făcut dovada că a formulat plângerea prealabilă.

Celelalte două

condiții, astfel cum rezultă din prevederile legale citate, se determină

reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără

existența pericolului producerii unei pagube.

Astfel, cazul bine

justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca

împrejurare legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui

executare se solicită a fi suspendată, respectiv a Ordinului nr. 1027 din 13

octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea, înainte de termen, a

contractului de management al reclamantului, începând cu data de 14 octombrie

2009, este îndeplinit în prezenta cauză sub două aspecte.

Primul aspect vizează

faptul că, actul normativ ce constituie temeiul juridic al emiterii ordinului

contestat, respectiv O.U.G. nr. 105/2009, a fost declarată neconstituțională

prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale,

determinând, astfel, îndoieli serioase asupra efectelor ordinului contestat sub

aspectul legalității.

Al doilea aspect

privește faptul că, nu au fost respectate, aparent, dispozițiile art. 9 din

Contractul de management, referitoare la cauzele încetării contractului, și

nici chiar cele ale art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, declarate ulterior

neconstituționale, conform cărora „contractele de management încheiate de

acestea (persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la art. III și art. IV alin.

(3) - n.r.), aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență, își produc efectele până la expirarea termenului pentru

care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv

legal de încetare sau reziliere a acestora".

Condiția existenței

unei pagube iminente în sensul definit prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

ș) din Legea nr. 554/2004, este, de asemenea, îndeplinită, deoarece

intimatul-reclamant, prin punerea în executare a dispozițiilor ordinului

contestat, ar fi lipsit de salariu, paguba constând în pierderea drepturilor

salariale, fiind previzibilă și putând fi evitată prin suspendarea executării

actului până la pronunțarea instanței de fond.

Este adevărat că

actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, dar la fel de

adevărat este că, cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act,

tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se

poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În acest sens sunt,

de altfel, și prevederile unor documente emise de organismele internaționale în

condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, cum ar fi,

de exemplu, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de

Miniștrii din cadrul Consiliului Europei, privitoare la protecția

jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care prevede, ca

principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat, de a

solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care

instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și

intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a

crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente

juridice valabile față de regularitatea actului emis.

Pentru considerentele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

împotriva Sentinței civile nr. 55 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.