ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3279/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

instanțe

Prin

sentința civilă nr. 4267 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de

reclamanta B.D. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și Alte

Drepturi de Asigurări Sociale, instanța dispunând suspendarea executării

Ordinului nr. 975 din 13 octombrie 2009 emis de pârâtă, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin ordinul ce face

obiectul litigiului, s-a dispus încetarea contractului de management al

reclamantei, având funcția de Director Coordonator Adjunct - Direcția Stabiliri

și Plăți Prestații ale Casei Județene de Pensii Giurgiu.

Prima

instanță a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.

14 din Legea 554/2004, reținând, sub aspectul cazului bine justificat, o

motivare necorespunzătoare a ordinului.

S-a reținut

că indicarea actelor normative în temeiul cărora a fost emis ordinul, nu este

suficientă pentru a considera că autoritatea publică emitentă și-a îndeplinit

obligația de a motiva actul administrativ.

Tot prin

prisma acestei condiții s-a reținut că ordinul a fost emis la data de 13

octombrie 2009, dată la care reclamanta se afla în incapacitate temporară de

muncă, acesteia fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. a) C.

muncii.

S-a mai

constatat că O.U.G. nr. 105/2009, act normativ avut în vedere la emiterea

ordinului, a abrogat O.U.G. nr. 37/2009, dar a preluat integral conținutul

acestuia.

Cu

ocazia exercitării controlului de constituționalitate asupra legii de aprobare

a O.U.G. nr. 37/2009, Curtea Constituțională a reținut că acest act normativ

afectează grav activitatea instituțiilor publice ale statului, precum și

statutul juridic al unor funcționari publici de conducere stabilit prin Legea

nr. 188/1999.

S-a

apreciat că în condițiile în care O.U.G. nr. 105/2009 preia integral conținutul

O.U.G. nr. 37/2009, criticile de neconstituționalitate reținute de Curtea

Constituțională rămân valabile.

În ce

privește paguba eminentă instanța fondului a constatat că aceasta este

reprezentată atât de prejudiciul material suferit prin încetarea contractului

de management, cât și de afectarea gravă a activității instituției.

de recurs formulate de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale (C.N.P.A.S.)

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a

declarat recurs pârâta C.N.P.A.S. A fost invocat motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia, în esență, au fost susținute

următoarele critici:

- în mod greșit prima instanță a examinat cererea

reclamantei, fără a observa prematuritatea acesteia, în condițiile în care a

fost direct introdusă acțiunea de față, fără depunerea plângerii prealabile;

- acțiunea de față este și inadmisibilă pentru

neîndeplinirea dispozițiilor exprese prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu referire

specială la cerința formulării plângerii prealabile, conform art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, republicată;

- greșit a apreciat instanța îndeplinirea condițiilor

legale prevăzute pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ

atacat mai cu seamă în ceea ce privește cerința pagubei iminente;

- considerentul instanței în sensul că prin executarea

Ordinului nr. 975 din 13 octombrie 2009 s-ar produce reclamantei o pagubă

iminentă și ireparabilă nu este susținută de probele din dosar;

- în fine, nici îndoielile serioase vizând legalitatea

actului atacat nu au fost probate și nici corect evaluate de instanță,

hotărârea fiind dată cu greșita aplicare a legii, simpla referire la prevederile

O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009 fiind insuficientă.

Intimata-reclamantă a formulat în

cauză întâmpinare față de motivele de recurs ale recurentei învederând că atât

pretinsa prematuritate cât și inadmisibilitate a acțiunii sale nu pot fi

reținute deoarece plângerea prealabilă a fost depusă la 6 noiembrie 2009,

anterior formulării cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 975 din 13

octombrie 2009, iar la data de 8 februarie 2010 a formulat și o acțiune în

anularea aceluiași act, înregistrată pe rolul Curții de Apel București (nr.

5276/2010) conform înscrisului anexat.

Intimata-reclamantă a solicitat respingerea

recursului formulat de pârâta C.N.P.A.S. ca nefondat, apreciind că toate criticile

aduse hotărârii pronunțate de prima instanță sunt nefondate.

judiciar

Recursul este fondat.

Înalta Curte, examinând sentința atacată în

raport de criticile formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de apărările intimatei și de prevederile

legale incidente și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., apreciază că se impune admiterea recursului, cu consecința modificării

hotărârii atacate și a respingerii cererii de suspendare formulată de

reclamanta B.D., în considerarea celor în continuare arătate.

Înalta Curte a reținut în mod constant în

jurisprudența sa că suspendarea executării actului administrativ, circumscrisă

noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor

până la momentul la care instanța va cenzura legalitatea acestuia, constituie o

măsură de excepție presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe

regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține

îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt acestea

definite în art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, republicată și după

sesizarea autorității publice emitente, în condițiile art. 7 din același act

normativ.

Nu sunt întemeiate criticile recurentei vizând pretinsa

prematuritate și inadmisibilitate a cererii de față, raportat la neîndeplinirea

cerinței sesizării autorității publice, câtă vreme astfel cum s-a și arătat

prin întâmpinare, conform textului de lege indicat, anterior înregistrării

cererii de față, reclamanta s-a adresat cu plângere prealabilă autorității emitente.

În plus, există pe rol, conform certificatului anexat la întâmpinare și acțiune

în anularea actului atacat, în curs de soluționare.

Înalta Curte apreciază însă că sunt întemeiate

criticile recurentei-pârâte în ceea ce privește nedovedirea în cauză a

îndeplinirii celorlalte cerințe prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu

referire specială la condiția pagubei iminente.

Suspendarea executării actului administrativ are

caracter facultativ pentru instanță astfel că pentru a fi dispusă era necesar

ca reclamanta-intimată să facă dovada că este amenințată prin executarea actului

cu o pagubă iminentă, în sensul definit de lege, ceea ce în cauză nu s-a

probat.

Contrar celor reținute, de altfel, numai generic

de prima instanță, Înalta Curte apreciază că numai invocarea actului revocării

dintr-o funcție de conducere fără a fi însoțită de alte dovezi nu poate, în

sine, conduce la concluzia că cerința textului de lege este satisfăcută.

Nici o altă probă nu a fost administrată pe

acest aspect.

Nu se poate reține nici ipoteza perturbării

grave a funcționării autorității publice, pe de-o parte, pentru că nu a fost probată,

iar pe de alta constatându-se că tocmai această autoritate solicită, cu

prioritate și susține revocarea reclamantei din poziția de conducere în care a

fost anterior numită, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 ( Ordinul nr. 1311 din 26

mai 2009 – fila 29 dosar fond).

În condițiile în care, potrivit art. 14 din

Legea nr. 554/2004, republicată și astfel cum a hotărât în mod constant Înalta

Curte în jurisprudența sa în materie, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele

prevăzute, nu se poate dispune suspendarea executării actului atacat.

Față de neîndeplinirea cerinței pagubei

iminente, pentru cele arătate, așadar, se impune admiterea recursului și

modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantei-intimate.

Chiar dacă argumentele înfățișate sunt

suficiente în susținerea soluției adoptate, cu titlu subsidiar, Înalta Curte menționează

că și în ceea ce privește cerința cazului bine justificat, motivele reținute de

prima instanță nu sunt pe deplin edificatoare, în condițiile în care, deși se

reține că prevederile actului normativ ce a servit ca temei al numirii

reclamantei în funcția de director coordonator adjunct la autoritatea recurentă,

cu contract de management, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, au fost declarate

neconstituționale, se ignoră că unul dintre efectele unei astfel de decizii

este tocmai încetarea de drept a actelor subsecvente (contractul de management)

emise în temeiul actelor normative primare lipsite de temei constituțional[1].

Desigur că în acest cadru procesual aceste elemente

sunt numai sumar examinate, aspectele de pretinsă nelegalitate ale actelor

atacate urmând a fi examinate de instanța investită cu soluționarea cererii de anulare

a acestora.

În consecință, față de aspectele arătate, în

temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va admite recursul de față și se va

modifica sentința atacată în sensul că se va respinge ca neîntemeiată cererea

de suspendare a executării actului atacat, formulată de reclamanta-intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale împotriva sentinței civile nr. 4267 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge

cererea de suspendare formulată de reclamanta B.D.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 iunie

2010.