ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4883/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 66 din data de 16 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.G. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și a dispus suspendarea Ordinului din 13 octombrie 2009 emis de pârâtă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei pe fond. Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că reclamantul a deținut funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției Stabiliri și Plăți Prestații a Casei Județene de Pensii Maramureș, fiind numit prin Ordinul din 25 mai 2009 al Ministrului Muncii și încheind un contract de management, iar prin Ordinul din 13 octombrie 2009 emis de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a fost eliberat din funcția sus-menționată.

Instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru dispunerea suspendării executării actului administrativ. A arătat Curtea că ordinul atacat a fost emis fără să existe un motiv de fapt care să justifice încetarea contractului de management, fără să existe motivare în drept a măsurii, în conținutul ei făcându-se referire doar generic, la diferite acte normative, fără a se indica termenul în care poate fi contestat și instanța competentă, că a fost emis de către un organ necompetent și cu încălcarea O.G. nr. 105/2009, aspecte ce tind să pună un real semn de întrebare asupra prezumției de legalitate a actului administrativ.

Prima instanță a mai constatat că în speță este îndeplinită și condiția privind existența unui prejudiciu iminent, prin efectul pierderii locului de muncă și implicit a sursei de venituri, fără existența unei hotărâri judecătorești prin care să se fi soluționat fondul cauzei. Curtea a mai reținut că este îndeplinită și condiția îndeplinirii procedurii prealabile, în sensul că reclamantul înainte de a se adresa instanței a formulat în termenul legal de 30 de zile, plângere prealabilă, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304¹ C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât în speță nu poate fi reținută existența unor motive care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat și nici faptul că prin executarea actului administrativ reclamantul ar fi supus unei vătămări iminente și ireparabile. Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a-l admite, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte reține că reclamantul C.G. a deținut funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției Stabiliri și Plăți Prestații a Casei Județene de Pensii Maramureș, fiind numit prin Ordinul din 25 mai 2009 al Ministrului Muncii, ordin emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Reclamantul a fost eliberat din funcția ocupată prin Ordinul din 13 octombrie 2009 emis de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale în temeiul dispozițiilor O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local. Înalta Curte constată că în speță nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, condiții a căror existență ar justifica măsura excepțională a suspendării executării actului administrativ.

Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Or, Înalta Curte constată că Ordinul din 25 mai 2009, în temeiul căruia reclamantul a fost numit în funcția publică de director coordonator adjunct în cadrul Direcției Stabiliri și Plăți Prestații a Casei Județene de Pensii Maramureș, a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, însăși funcția deținută de reclamant fiind înființată în urma adoptării și aplicării acestui act normativ. O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în baza căruia reclamantul a fost numit în funcția publică și s-a încheiat contractul de management a fost declarată ca neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe.

Controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de legea de aprobare. În ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, reproducând aceleași soluții legislative, acest act normativ a fost, la rândul său, declarat ca neconstituțional prin Decizia nr. 1629/2009. Efectele declarării ca neconstituțional a actului normativ în baza căruia a fost emis un act administrativ sunt rezumate în considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, și anume „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora”, în prezenta speță actul administrativ de numire în funcție și contractul de management încheiat în aplicarea ordonanței de urgență declarate neconstituționale.

Pierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat. Acest aspect este de natură a lipsi de substrat legitim aspectele invocate de reclamantul-intimat privind aparenta nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere, act în temeiul căruia a fost destituit din funcția creată cu încălcarea dispozițiilor legale și constituționale. În privința condiției „pagubei iminente”, legea contenciosului administrativ o definește, în art. 2 alin. (1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcția de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente. Reclamantul a făcut referire la drepturile salariale de care ar fi lipsit, dar, în cazul în care acțiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu, iar drepturile salariale vor putea fi recuperate. În aceste condiții, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul și modificând încheierea recurată, va respinge cererea reclamantului C.G. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței civile nr. 66 din data de 16 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge cererea reclamantului C.G. ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.