ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4883/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 66 din data de 16 februarie

2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis cererea formulată de reclamantul C.G. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională

de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și a dispus suspendarea Ordinului

din 13 octombrie 2009 emis de pârâtă până la soluționarea definitivă și irevocabilă

a cauzei pe fond.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a constatat că reclamantul a deținut funcția de director coordonator adjunct

în cadrul Direcției Stabiliri și Plăți Prestații a Casei Județene de Pensii Maramureș,

fiind numit prin Ordinul din 25 mai 2009 al Ministrului Muncii și încheind un contract

de management, iar prin Ordinul din 13 octombrie 2009 emis de pârâta Casa Națională

de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a fost eliberat din funcția sus-menționată.

Instanța de fond a apreciat

că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea

nr. 554/2004 pentru dispunerea suspendării executării actului administrativ.

A arătat Curtea că ordinul

atacat a fost emis fără să existe un motiv de fapt care să justifice încetarea contractului

de management, fără să existe motivare în drept a măsurii, în conținutul ei făcându-se

referire doar generic, la diferite acte normative, fără a se indica termenul în

care poate fi contestat și instanța competentă, că a fost emis de către un organ

necompetent și cu încălcarea O.G. nr. 105/2009, aspecte ce tind să pună un real

semn de întrebare asupra prezumției de legalitate a actului administrativ.

Prima instanță a mai constatat

că în speță este îndeplinită și condiția privind existența unui prejudiciu iminent,

prin efectul pierderii locului de muncă și implicit a sursei de venituri, fără existența

unei hotărâri judecătorești prin care să se fi soluționat fondul cauzei.

Curtea a mai reținut că

este îndeplinită și condiția îndeplinirii procedurii prealabile, în sensul că reclamantul

înainte de a se adresa instanței a formulat în termenul legal de 30 de zile, plângere

prealabilă, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului,

pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art.

304¹ C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât în speță nu poate

fi reținută existența unor motive care să creeze o îndoială puternică asupra legalității

actului administrativ contestat și nici faptul că prin executarea actului administrativ

reclamantul ar fi supus unei vătămări iminente și ireparabile.

Examinând cauza

în raport de actele și

lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat și urmează a-l admite, pentru considerentele ce

urmează.

Înalta Curte reține că

reclamantul C.G. a deținut funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției

Stabiliri și Plăți Prestații a Casei Județene de Pensii Maramureș, fiind numit prin

Ordinul din 25 mai 2009 al Ministrului Muncii, ordin emis în temeiul O.U.G. nr.

37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice.

Reclamantul a fost eliberat

din funcția ocupată prin Ordinul din 13 octombrie 2009 emis de pârâta Casa Națională

de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale în temeiul dispozițiilor O.U.G.

nr. 105/2009

privind unele măsuri în domeniul funcției

publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice,

precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația

publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.

Înalta Curte

constată că în speță nu sunt îndeplinite cele două

condiții cumulativ prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă,

condiții a căror existență ar justifica măsura excepțională a suspendării executării

actului administrativ.

Legea contenciosului administrativ

a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările

legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ”.

Or, Înalta Curte constată

că

Ordinul din 25 mai 2009, în temeiul căruia reclamantul

a fost numit în funcția publică de

director coordonator adjunct în cadrul

Direcției Stabiliri și Plăți Prestații a Casei Județene de Pensii Maramureș, a fost

emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, însăși funcția deținută de reclamant fiind înființată

în urma adoptării și aplicării acestui act normativ.

O.U.G. nr. 37/2009, act

normativ în baza căruia reclamantul a fost numit în funcția publică și s-a încheiat

contractul de management a fost declarată ca neconstituțională prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate

a legii de aprobare a acestei ordonanțe.

Controlul s-a raportat

la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective

și care nu poate fi disociată de legea de aprobare.

În ceea ce privește O.U.G.

nr. 105/2009, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, reproducând aceleași soluții legislative,

acest act normativ a fost, la rândul său, declarat ca neconstituțional prin Decizia

nr. 1629/2009.

Efectele declarării ca

neconstituțional a actului normativ în baza căruia a fost emis un act administrativ

sunt rezumate în considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale,

și anume „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are ca efect

încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora”, în prezenta

speță actul administrativ de numire în funcție și contractul de management încheiat

în aplicarea ordonanței de urgență declarate neconstituționale.

Pierderea legitimității

constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra

actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului într-o funcție

publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999

reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Acest aspect este de natură

a lipsi de substrat legitim aspectele invocate de reclamantul-intimat privind aparenta

nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere, act în temeiul

căruia a fost destituit din funcția creată cu încălcarea dispozițiilor legale și

constituționale.

În privința condiției

„pagubei iminente”, legea contenciosului administrativ o definește, în art. 2

alin. (1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a

unui serviciu public.

Nu se poate aprecia că

măsura eliberării din funcția de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei

pagube iminente.

Reclamantul a făcut referire

la drepturile salariale de care ar fi lipsit, dar, în cazul în care acțiunea în

anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată în cadrul

acelui litigiu, iar drepturile salariale vor putea fi recuperate.

În aceste condiții, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul și modificând încheierea recurată,

va respinge cererea reclamantului C.G. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de recurenta-pârâtă Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

împotriva sentinței civile nr. 66 din data de 16 februarie 2010 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

recurată în sensul că respinge cererea reclamantului C.G. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.