ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4577/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.E. a chemat în judecată pe pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale (C.N.P.A.S.), solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea ordinului nr. 1001 din 13 octombrie 2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin ordinul atacat s-a dispus încetarea contractului de management încheiat de reclamantă cu Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, începând cu 14 octombrie 2009. S-a menționat că ordinul este nelegal deoarece s-a emis de o persoană necompetentă și că trebuia emis de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în calitate de ordonator de credite, așa cum prevede art. 9 alin. (2) din contract. Reclamanta a arătat că ordinul este nul deoarece nu cuprinde motivarea măsurii luate și că trimiterea din preambul la mai multe acte normative nu constituie justificarea măsurii luate. S-a arătat că nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 268 C. mun.

De asemenea, s-a menționat că revocarea directorului se realizează prin act administrativ al ordonatorului principal de credite și produce efecte de la data luării la cunoștință. S-a precizat că nu a fost notificat potrivit art. 9 lit. c) din contractul de management anterior emiterii ordinului. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a depus întâmpinare și a invocat excepția netimbrării acțiunii și excepția prematurității acțiunii. Cu privire la a doua excepție a arătat că reclamanta a înțeles să introducă acțiune în instanță fără să aștepte răspunsul instituției la plângerea prealabilă, înregistrată la Cabinetul Președintelui C.N.P.A.S.

și că termenul legal de soluționare a unei plângeri este de 30 de zile. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii deoarece ordinul a fost emis în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 11 din 28 ianuarie 2010 a respins excepțiile privind netimbrarea și prematuritatea acțiunii. A admis acțiunea formulată de D.E. împotriva pârâtei Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și a anulat Ordinul nr. 1001 din 13 octombrie 2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale. În motivarea hotărârii pronunțate, prima instanță a reținut următoarele considerente: Cu privire la excepția netimbrării acțiunii, s-a arătat că reclamantul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Nici excepția prematurității nu este întemeiată întrucât reclamantul a făcut dovada introducerii plângerii prealabile însă este evident că nu a primit un răspuns pozitiv de la pârâtă și că nu a existat posibilitatea soluționării litigiului pe cale amiabilă. Faptul că reclamantul nu a așteptat exact 30 de zile cât avea la dispoziție pârâta pentru a soluționa plângerea este irelevant în condițiile în care la împlinirea celor 30 de zile reclamanta nu a primit un răspuns pozitiv la plângerea prealabilă. Cu privire la fondul cauzei prima instanță a reținut următoarele: Ordinul nr. 1001/2009 al Președintelui Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a fost emis în considerarea dispozițiilor din cuprinsul Legii nr. 19/2000, Legii nr. 53/2003 - C. mun., Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, O.U.G.

nr. 105/2009, H.G. nr. 13/2004 și a Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1234 din 25 mai 2009. Faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009 (art. 14), iar contractul de management a fost încheiat în baza O.U.G. nr. 37/2009, este irelevant, deoarece în speță nu se discută anularea contractului de management ci anularea unui ordin, astfel că analiza vizează legalitatea ordinului. Pentru a se putea verifica legalitatea ordinului instanța trebuie să verifice dacă măsura luată este sau nu în concordanță cu dispozițiile legale invocate în cuprinsul ordinului. Or, din analiza actelor dosarului s-a constatat că nu se indică un temei legal concret în baza căruia s-au luat măsurile din cuprinsul ordinului, ci s-a făcut o trimitere absolut generală la Legea nr. 19/2000, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 188/1999, O.U.G nr. 105/2009, H.G.

nr. 13/2004 și Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1234 din 25 mai 2009. Cât privește faptul că ordinul trebuia emis de ordonatorul principal de credite potrivit art. 9 alin. (2) din contractul de management s-a reținut că nu se poate verifica acest aspect deoarece acesta privește încetarea contractului prin revocarea din funcție, situație reglementată de art. 9 alin. (1) lit. c) din contract, iar în ordinul atacat nu se menționează în concret care este motivul pentru care încetează contractul. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale. În motivele de recurs s-a invocat inadmisibilitatea acțiunii cu motivarea că acțiunea s-a introdus înainte de epuizarea termenului de 30 de zile reglementat de Legea nr. 554/2004 pentru soluționarea plângerii prealabile.

Pe fondul litigiului s-a susținut că Ordinul nr. 1001 din 13 octombrie 2009 este legal, fiind emis cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009, că O.U.G. nr. 37/2009, care a constituit temeiul legal al încheierii contractului de management al reclamantei, a fost abrogată, astfel încât erau aplicabile prevederile O.U.G. nr. 105/2009. Înalta Curte, din examinarea acțiunii, a motivelor de recurs și a legislației aplicabile reține: Reclamantul a fost numit ca director coordonator adjunct al Casei Județene de Pensii Mureș în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. Prin Ordinul nr. 1001 din 13 octombrie 2009 al C.N.P.A.S. a încetat contractul de management al acesteia începând cu 14 octombrie 2009 și a revenit în funcția publică deținută anterior, ordinul fiind emis în baza O.U.G.

nr. 105/2009. Din examinarea motivelor de recurs, a acțiunii și a legislației aplicabile, Înalta Curte reține: Criticile formulate în recurs privind fondul litigiului sunt întemeiate, potrivit explicațiilor ce se vor face în continuare. Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcții. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe.

În cadrul controlul a priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de legea de aprobare. Prin decizia sus-menționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție legii organice. Așa cum s-a arătat și în Decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, întrucât conține aceleași soluții legislative. În speță, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată de asemenea neconstituțională. Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut. Însă, în cauză suntem în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile jurisdicției constituționale.

Puterile discreționare ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului, în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, sunt însă limitate de prevederile Constituției ca lege fundamentală în stat. În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările reglementate în Constituție. În situația legiferării prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul în baza delegării legislative poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost declarat neconstituțională, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea de reglementare a funcției publice, cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului. Lipsirea de temei constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora, respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management. Pierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantei într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent. Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare (control a priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele. Judecătorul de drept administrativ (ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale, după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional.

În doctrina administrativă franceză fenomenul enunțat a fost denumit ecran legislativ, în sensul că o lege neconstituțională constituie un ecran între actul administrativ și Constituție; dar în momentul în care ecranul dispare din ordinea juridică, actul normativ fiind declarat neconstituțional, nu mai subzistă niciun temei pentru menținerea actului administrativ. Viciul de neconstituționalitate al ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal. În consecință, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, motiv pentru care în baza art. 312 și art. 304 C. proc. civ., se va admite recursul și se va modifica hotărârea atacată în sensul că se va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței nr. 10 din 26 ianuarie 2010. a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.