ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4577/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4577/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Târgu-Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

reclamantul D.E. a chemat în judecată pe pârâta Casa Națională de Pensii și

alte Drepturi de Asigurări Sociale (C.N.P.A.S.), solicitând ca prin sentința ce

se va pronunța să se dispună anularea ordinului nr. 1001 din 13 octombrie 2009

emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că prin ordinul atacat s-a dispus încetarea contractului de

management încheiat de reclamantă cu Casa Națională de Pensii și alte Drepturi

de Asigurări Sociale, începând cu 14 octombrie 2009.

S-a menționat că

ordinul este nelegal deoarece s-a emis de o persoană necompetentă și că trebuia

emis de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în calitate de

ordonator de credite, așa cum prevede art. 9 alin. (2) din contract.

Reclamanta a arătat

că ordinul este nul deoarece nu cuprinde motivarea măsurii luate și că

trimiterea din preambul la mai multe acte normative nu constituie justificarea

măsurii luate.

S-a arătat că nu s-au

avut în vedere dispozițiile art. 268 C. mun.

De asemenea, s-a

menționat că revocarea directorului se realizează prin act administrativ al

ordonatorului principal de credite și produce efecte de la data luării la

cunoștință.

S-a precizat că nu a

fost notificat potrivit art. 9 lit. c) din contractul de management anterior

emiterii ordinului.

În drept, s-au

invocat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Casa Națională de

Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a depus întâmpinare și a invocat

excepția netimbrării acțiunii și excepția prematurității acțiunii.

Cu privire la a doua

excepție a arătat că reclamanta a înțeles să introducă acțiune în instanță fără

să aștepte răspunsul instituției la plângerea prealabilă, înregistrată la

Cabinetul Președintelui C.N.P.A.S. și că termenul legal de soluționare a unei

plângeri este de 30 de zile.

Pe fondul cauzei a

solicitat respingerea acțiunii deoarece ordinul a fost emis în conformitate cu

prevederile legale în vigoare, respectiv O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009.

Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

11 din 28 ianuarie 2010 a respins excepțiile privind netimbrarea și

prematuritatea acțiunii.

A admis acțiunea

formulată de D.E. împotriva pârâtei Casa Națională de Pensii și alte Drepturi

de Asigurări Sociale și a anulat Ordinul nr. 1001 din 13 octombrie 2009 emis de

Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.

În motivarea

hotărârii pronunțate, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Cu privire la

excepția netimbrării acțiunii, s-a arătat că reclamantul a depus dovada

achitării taxei judiciare de timbru. Nici excepția prematurității nu este

întemeiată întrucât reclamantul a făcut dovada introducerii plângerii

prealabile însă este evident că nu a primit un răspuns pozitiv de la pârâtă și

că nu a existat posibilitatea soluționării litigiului pe cale amiabilă. Faptul

că reclamantul nu a așteptat exact 30 de zile cât avea la dispoziție pârâta

pentru a soluționa plângerea este irelevant în condițiile în care la împlinirea

celor 30 de zile reclamanta nu a primit un răspuns pozitiv la plângerea

prealabilă.

Cu privire la fondul

cauzei prima instanță a reținut următoarele: Ordinul nr. 1001/2009 al

Președintelui Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a

fost emis în considerarea dispozițiilor din cuprinsul Legii nr. 19/2000, Legii

nr. 53/2003 - C. mun., Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor

publici, O.U.G. nr. 105/2009, H.G. nr. 13/2004 și a Ordinului Ministrului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale nr. 1234 din 25 mai 2009.

Faptul că O.U.G. nr.

37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009 (art. 14), iar contractul de

management a fost încheiat în baza O.U.G. nr. 37/2009, este irelevant, deoarece

în speță nu se discută anularea contractului de management ci anularea unui

ordin, astfel că analiza vizează legalitatea ordinului.

Pentru a se putea

verifica legalitatea ordinului instanța trebuie să verifice dacă măsura luată

este sau nu în concordanță cu dispozițiile legale invocate în cuprinsul

ordinului.

Or, din analiza

actelor dosarului s-a constatat că nu se indică un temei legal concret în baza

căruia s-au luat măsurile din cuprinsul ordinului, ci s-a făcut o trimitere

absolut generală la Legea nr. 19/2000, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 188/1999,

O.U.G nr. 105/2009, H.G. nr. 13/2004 și Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale nr. 1234 din 25 mai 2009.

Cât privește faptul

că ordinul trebuia emis de ordonatorul principal de credite potrivit art. 9

alin. (2) din contractul de management s-a reținut că nu se poate verifica

acest aspect deoarece acesta privește încetarea contractului prin revocarea din

funcție, situație reglementată de art. 9 alin. (1) lit. c) din contract, iar în

ordinul atacat nu se menționează în concret care este motivul pentru care

încetează contractul.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de

Asigurări Sociale.

În motivele de recurs

s-a invocat inadmisibilitatea acțiunii cu motivarea că acțiunea s-a introdus

înainte de epuizarea termenului de 30 de zile reglementat de Legea nr. 554/2004

pentru soluționarea plângerii prealabile.

Pe fondul litigiului

s-a susținut că Ordinul nr. 1001 din 13 octombrie 2009 este legal, fiind emis

cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009, că O.U.G. nr. 37/2009, care a

constituit temeiul legal al încheierii contractului de management al

reclamantei, a fost abrogată, astfel încât erau aplicabile prevederile O.U.G. nr.

105/2009.

Înalta Curte, din

examinarea acțiunii, a motivelor de recurs și a legislației aplicabile reține:

Reclamantul a fost

numit ca director coordonator adjunct al Casei Județene de Pensii Mureș în

temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Prin Ordinul nr. 1001

din 13 octombrie 2009 al C.N.P.A.S. a încetat contractul de management al

acesteia începând cu 14 octombrie 2009 și a revenit în funcția publică deținută

anterior, ordinul fiind emis în baza O.U.G. nr. 105/2009.

Din examinarea

motivelor de recurs, a acțiunii și a legislației aplicabile, Înalta Curte

reține:

Criticile formulate

în recurs privind fondul litigiului sunt întemeiate, potrivit explicațiilor ce

se vor face în continuare.

Guvernul României a

adoptat O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat

modalitatea de ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice

deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcții.

O.U.G. nr. 37/2009 a

fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009

pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de

neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe.

În cadrul controlul a

priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare

a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus

aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi

disociată de legea de aprobare.

Prin decizia sus-menționată

s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât

s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin

Constituție legii organice.

Așa cum s-a arătat și

în Decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții

Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de

neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat

într-o materie din domeniul legii organice.

În ceea ce privește

O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a

declarat neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit

O.U.G. nr. 37/2009, întrucât conține aceleași soluții legislative.

În speță, reclamantul

a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe

de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act

administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată de asemenea

neconstituțională.

Înalta Curte

precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act

normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut.

Însă, în cauză suntem

în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate

soluțiile jurisdicției constituționale.

Puterile

discreționare ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv

ale Guvernului, în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția

României, sunt însă limitate de prevederile Constituției ca lege fundamentală

în stat.

În principiu,

Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare,

însă cu limitările reglementate în Constituție.

În situația

legiferării prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul în baza delegării

legislative poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii

autorității legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin

Constituție, respectiv art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României.

În ceea ce privește

O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al

ordonanței a fost declarat neconstituțională, reținându-se de Curtea

Constituțională că atât modalitatea de reglementare a funcției publice, cât și

actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și

confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului.

Lipsirea de temei

constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are

ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora,

respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management.

Pierderea

legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe

și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea

reclamantei într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele

reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui

beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de

neconstituționalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de

natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza

acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.

Înalta Curte

precizează că potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României,

Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și unica

autoritate care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de

promulgare (control a priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate

privind legile și ordonanțele.

Judecătorul de drept

administrativ (ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța,

constituționalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu

ignorarea unei reguli constituționale, după ce Curtea Constituțională a

declarat actul primar neconstituțional.

În doctrina

administrativă franceză fenomenul enunțat a fost denumit ecran legislativ, în

sensul că o lege neconstituțională constituie un ecran între actul

administrativ și Constituție; dar în momentul în care ecranul dispare din

ordinea juridică, actul normativ fiind declarat neconstituțional, nu mai

subzistă niciun temei pentru menținerea actului administrativ.

Viciul de

neconstituționalitate al ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea

regimului constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o

existență lipsită de suport legal.

În consecință,

acțiunea reclamantului este neîntemeiată, motiv pentru care în baza art. 312 și

art. 304 C. proc. civ., se va admite recursul și se va modifica hotărârea

atacată în sensul că se va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

împotriva sentinței nr. 10 din 26 ianuarie 2010. a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică hotărârea

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2010.