ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3850/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3850/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta A.M.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii

și alte Drepturi de Asigurări Sociale, anularea Ordinului nr. 1020 emis la 13

octombrie 2009, repunerea în situația anterioară emiterii ordinului și să fie

obligată pârâta la plata drepturilor salariale neîncasate în perioada 13

octombrie 2009 până la repunerea efectivă în funcție.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că a fost numită în funcția de director

coordonator al Casei Județene de Pensii Suceava prin Ordinul nr. 1253/2009 emis

de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în urma susținerii

concursului de evaluare, iar prin Ordinul nr. 1020/2009 emis de Casa Națională

de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, instituție care nu avea

competența de a emite un asemenea ordin, a fost demisă.

Mai arată reclamanta

că, în plus, ordinul a fost emis fără nicio motivare în fapt, neexistând,

practic, vreo cauză concretă care să justifice încetarea contractului de

management, sens în care nu se face vorbire de niciuna din situațiile expres

prevăzute în art. 9 din acest contract în ceea ce privește încetarea

contractului.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, autoritatea pârâtă a arătat că având în vedere că Ordonanța

nr. 37/2009, care a constituit temeiul legal pentru încheierea contractului de

management între reclamantă și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de

Asigurări Sociale a fost abrogată, temeiul legal actual pentru încheierea și

derularea contractelor de management pentru posturile de directori coordonatori

ai caselor județene de pensii îl constituie Ordonanța nr. 105/2009.

În măsura în care

reclamanta dorea să ocupe în continuare postul de director coordonator al Casei

Județene de Pensii Suceava, aceasta avea posibilitatea participării la

concursul organizat de instituția sus-menționată cu respectarea dispozițiilor

prevăzute în acest sens de O.U.G. nr. 105/2009, în vederea evaluării

cunoștințelor, pentru ocuparea acestui post.

A mai arătat

recurenta că, potrivit art. 9 alin. (9) din H.G. nr. 227/2009 pentru

modificarea și completarea Statutului Casei Naționale de Pensii și alte

Drepturi de Asigurări Sociale aprobat prin H.G. nr. 13/2004, Ministrul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale deleagă, conform legislației în domeniul

finanțelor publice, președintelui Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de

Asigurări Sociale atribuțiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare

pentru ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de

stat.

instanțe

Prin Sentința nr. 7

din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A.M.E. în

contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale, a anulat Ordinul nr. 1020/2009, a dispus reintegrarea reclamantei în

funcția de director coordonator al Casei Județene de Pensii Suceava și a

obligat pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile

neîncasate în perioada cuprinsă între data de 14 octombrie 2009 și data

reintegrării efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de

4 RON.

Pentru a adopta

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul nr.

1020/2009, pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale a dispus, în baza O.U.G nr. 105/2009, încetarea contractului de

management al reclamantei, având funcția de director coordonator al Casei

Județene de Pensii Suceava, începând cu data de 14 octombrie 2009.

Potrivit art. VIII

din O.U.G. nr. 105/2009, persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la art. III

și art. IV alin. (3) își păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de

lege, iar contractele de management încheiate de acestea aflate în derulare își

produce efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate

sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau

reziliere a acestora.

Or, în speță nu a

expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management și nici

nu a fost făcută dovada unui caz de încetare sau reziliere, acesta a fost

încheiat în temeiul Ordinului nr. 1253/2009 pentru o perioadă de 4 ani,

perioadă care nu a expirat.

Ulterior emiterii

ordinului atacat, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 1629 din

3 decembrie 2009 a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 - 5 și 26, art. III,

IV, V, VIII și anexa nr. 1 din O.U.G nr. 105/2009 sunt neconstituționale,

astfel că ordinul atacat este lipsit de temei legal.

De altfel, ordinul

atacat este nelegal și pentru lipsa competenței materiale a emitentului.

Astfel, ordinul prin care reclamanta a fost numită în funcție (1253/2009) a

fost emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, iar ordinul

atacat a fost emis de către președintele Casei Naționale de Pensii și alte

Drepturi de Asigurări Sociale, cu încălcarea competențelor prevăzute de lege -

art. 3, 11, 12 din H.G nr. 11/2009 în sarcina Ministrului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale.

Prima instanță a

reținut că prevederile art. 9 din H.G nr. 13/2004 invocate de pârâtă, nu sunt

incidente în cauză întrucât reglementează doar delegarea privind exercitarea

atribuțiilor de ordonator principal de credite în domeniul finanțelor publice,

nu și delegarea altor atribuții.

În conformitate

dispozițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, Curtea de Apel a dispus reintegrarea

reclamantei în funcția publică de director coordonator al Casei Județene de

Pensii Suceava, ca o consecință a anulării actului contestat.

De asemenea, în baza

acelorași dispoziții legale, pârâta a fost obligată la plata, în favoarea

reclamantei, unei despăgubiri egale cu salariile neîncasate în perioada

cuprinsă între data de 14 octombrie 2009 și data reintegrării efective.

Împotriva acestei

sentinței, considerând-o nelegală și netemeinică, Casa Națională de Pensii și

alte Drepturi de Asigurări Sociale a declarat recurs, în baza prevederilor art.

301 - 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în

esență, că Ordinul nr. 1020/2009 este legal, fiind emis în temeiul și cu

respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009, că O.U.G. nr. 37/2009, care a

constituit temeiul legal al încheierii contractului de management al

reclamantei, a fost abrogată, astfel încât erau aplicabile prevederile O.U.G.

nr. 105/2009.

A mai arătat

recurenta-pârâtă că, desființarea postului și ca atare contractul de management

al intimatei-reclamante au încetat de drept în temeiul art. 9 alin. (1) lit. i)

din acest contract, astfel că aprecierile în sens contrar ale instanței de fond

sunt greșite.

De asemenea,

apreciază că în mod eronat instanța de fond a reținut necompetența materială a

emitentului actului atacat, întrucât potrivit art. 9 alin. (9) din H.G. nr.

227/2009 pentru modificarea și completarea Statutului Casei Naționale de Pensii

și alte Drepturi de Asigurări Sociale aprobat prin H.G. nr. 13/2007 Ministrul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale delegă, conform legislației în domeniul

finanțelor publice, președintelui Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de

Asigurări Sociale atribuțiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru

ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat,

care prin Ordinul nr. 1636/2009 a constituit comisiile pentru punerea în

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 105/2009.

În fine, a învederat

recurenta că, în ceea ce privește obligarea la plata unei despăgubiri egale cu

salariile neîncasate, de asemenea, în mod eronat s-a stabilit această obligație

de instanța de fond, pentru că lipsirea reclamantei de plata drepturilor

salariale este o consecință legală a eliberării acesteia din funcția publică de

conducere și nu o pagubă iminentă în sensul Legii nr. 554/2004, precizând că în

prezent reclamanta ocupă funcția deținută anterior emiterii ordinului atacat,

conform Ordinului nr. 1455/2009.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, constată că recursul este fondat numai în limitele și

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Intimata-reclamantă a

supus controlului instanței de contencios administrativ Ordinul nr. 1020/2009,

prin care pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale

a dispus încetarea contractului de management începând cu data de 14 octombrie

2009, cu consecința revocării reclamantei din funcția de director coordonator

al Casei Județene de Pensii Suceava, în temeiul O.U.G. nr. 105/2009, Legea nr.

19/2000, Legea nr. 53/2003, H.G. nr. 13/2004 și Ordinul nr. 1636/2009.

Instanța de fond a

reținut corect că actul administrativ contestat a fost lipsit de orice

fundament legal ca urmare a Deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009, prin care

Curtea Constituțională a constatat că sunt neconstituționale prevederile art. I

pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. V III și anexa nr. 1 din

O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice.

Acceptarea tezei

susținute de recurenta-pârâtă, în sensul că ordinul își păstrează validitatea

pentru că ordonanțele de urgență erau în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi

de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la

asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare

Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților

fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Deosebit de acest

considerent ținând de evoluția legislativă, Înalta Curte constată, contrar

susținerilor recurentei-pârâte, că un contract de management nu poate să

înceteze fără o motivare care să justifice măsura aplicată, pentru că, potrivit

clauzei stipulate, contractul de management a fost încheiat „pe o perioadă de

până la 4 (patru) ani”.

Cu privire la

reintegrarea în funcție

Sentința atacată este

criticabilă sub aspectul reintegrării intimatei-reclamante în funcția deținută

anterior ordinului anulat și întinderii despăgubirilor bănești acordate, prin

prisma unor considerente ținând, de asemenea, de neconstituționalitatea legii,

în sensul raționamentului expus anterior cu privire la încetarea funcției.

Din actele dosarului,

rezultă că Ordinul nr. 1253/2009, de numire a reclamantei în funcția de

director coordonator al Casei Județene de Pensii Suceava și contractul de

management asimilat contractului individual de muncă încheiat pe durată

determinată au fost încheiate în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009. Așa

fiind, ca efect al declarării neconstituționalității și eliminării din ordinea

juridică a înseși prevederilor legale în baza cărora a fost înființat postul de

director coordonator și a fost numită în funcție, măsura de reintegrare a

intimatei-reclamante este, la rândul său, lipsită de temei legal. Această

concluzie este susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr.

414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de

constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr.

188/1999, anterior promulgării, a reținut că începând cu data de 28 februarie

2010, funcția de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare

cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea

anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr.

105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității

constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate, sancțiune pe care

Curtea Constituțională o consideră „diferită și mult mai gravă decât o simplă

abrogare a unui text normativ”.

Cu privire la

drepturile bănești acordate reclamantei

Este de necontestat

că punerea în aplicare a celor două ordonanțe de urgență menționate, prin

numirea și revocarea din postul de director coordonator în interval de numai 5

luni, din motive ce exclud culpa intimatului-reclamant, a produs efecte

vătămătoare asupra carierei acesteia, inducând o stare de instabilitate, de

incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea

pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106

din Legea nr. 188/1999.

Având însă în vedere

circumstanțele faptice și normative prezentate mai sus, care nu permit

încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în

sensul reîncadrării în funcție și plății drepturilor salariale până la acel

moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorității emitente la plata de

despăgubiri până la data pronunțării deciziei reprezintă o modalitate adecvată

și echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat reclamantului

în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și

va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge capătul de cerere

privind reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii

Ordinului nr. 1020/2009 și va obliga pârâta să-i plătească reclamantei A.M.E. o

despăgubire egală cu salariile neîncasate în perioada cuprinsă între 14

octombrie 2009 și data pronunțării prezentei decizii, menținând celelalte

dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale

împotriva Sentinței nr. 7 din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind reintegrarea

reclamantei în funcția deținută anterior emiterii Ordinului nr. 1020/2009.

Obligă pârâta să-i

plătească reclamantei A.M.E. o despăgubire egală cu salariile neîncasate în

perioada cuprinsă între 14 octombrie 2009 și data pronunțării prezentei

decizii.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.